Când mâine nu mai vine,
când azi nu a mai fost,
când nu mai ştii ce-i bine,
când luna n-are rost,
când nici tu, şi nici eu,
când nici mamă, nici tată,
când zâmbetul e greu,
când mâine-i niciodată,
când nicicând, când niciunde,
când mâine-i iarăşi ieri,
când totul se ascunde,
când nimeni, nicăieri,
când eşti o amintire,
când nu-ţi ajunge pasul,
când nu mai ai privire,
când inima sau ceasul…
Nu mai plânge, Ţară!
Lacrimile-s pietre…
Ţi le-or vinde Ăştia
– fără documente.
Nu plânge, Bătrâne,
lacrimile-ţi sfinte
nu le-a şterge nimeni
de-acum înainte!
Nu mai plânge, Mamă,
căutând un leu
într-o pungă, goală
de la Dumnezeu!
Nu plânge, Copile,
foamea e un dar!…
Ţi-au înscris-o Ăştia
şi-n abecedar!
Nu mai plânge, Frate,
vezi-ţi tu de drum!
Ce-a rămas acasă?
Cremene şi scrum!
Nu plânge, Iubito!
Ce frumos a fost!
A trecut şi viaţa
fără niciun rost!
Nu mai plânge, Ţară!
Bagă-te-n mortmânt!
Bine-a fi în ceruri,
ca şi pe pământ!
Tinereţe, foc, ani de patimă,
gândul din cuvânt mi se clatină!
Tinereţe, hoit, cu prieteni hoţi,
unde i-ai ascuns, mai apoi, pe toţi?
Tinereţe, zbor, printre flori şi stele,
unde ai zătrit visurile mele?
Tinereţe, vers, cu ochi verzi de fată,
de te-aş mai trăi, măcar înc-o dată!
Tinereţe, ciob, ai avut vreun rost?
Tinereţe, colb, fost-ai sau n-ai fost?
(răspuns la o provocare a bunului nostru Prieten, minunatul Poet Ion Murgeanu)
O mare în partaj
A doua mare-ar naşte—
Şi-aceea—scriem pe tartaj—
A treia ar cunoaşte—
Şir de mări sub stele—
Cu ţărmuri îngereşti—
Hotărnicite doar de ele—
Veşnicie—Tu eşti—
(versiune proprie a poeziei „As if the Sea should part”, by Emily Dickinson; originalul, aici: http://www.poemhunter.com/poem/as-if-the-sea-should-part/)
Vă invit să descărcaţi noua mea plachetă de versuri, o antologie de poezii vechi şi noi:
Norii au venit şi n-au mai plecat.
Şi plouă cum n-a mai plouat
peste pământul ce ni s-a dat.
Cocoşii toţi s-au oprit din cântat.
Broaştele au nebunit şi sar peste gard.
Şi, vai!, pădurile, cum ard!
În pântece viţelul plânge.
Pietrele-s putrede, învelite în sânge.
Ploaia aceasta nu s-a mai opri.
Vom uita toate şi nimic n-om mai şti.
Zboară zanga, zori cu zăvor.
Lumea s-a lins pe buze cu zăpor.
Şi ploaia se va da de-a dura
peste umerii mei, peste ţărnă.
Înnegri-va afina, isvodi-va mura,
cu braţe ţepoase, albastră şi cârnă?
Până la capăt va ploua, va ploua.
(Se înnora cu dumneata.)
Vezi norii de piatră cum se fărâmă-n amurg, luna grea
de-atâta lumină părăsind orbita, stele oarbe
înghesuindu-se-ntr-un colţ de cer cu nemiluita?
Doi cărbuni de beznă ceafa-ţi apasă, doi ochi de brudă.
A lor privire simţi cât îi de crudă? În cealaltă noapte 5
mai bine vino cu mine: blând întunerec, nu spaime
şi ştime! Un miel negru te-a însoţi, în uitare şi
bucurie cântările mele te-or înveli. Te-aştept.
Nu asculta de iscusite ispite, nici alte voci nu
te oprească din mers. Curată-i calea, nu întârzia. 10
Căci laolaltă om răzbate-n vis. Ne-om strecura încet
din gâtul beznei. Iarba cuvântului împleticeşte-o
şi împle-te de noapte cum de lună lupii. Ia, rupe
şi tu un codru-uscat de paradis! Cărarea îmbat-o,
pe gura beţiei tu gura-ţi aşează. Nu-ţi zdrumeca 15
lacrămile, nu-ţi ogoi câinii mâniei, mai bine
pe câmpia lung întinsă slobozi s-alerge şi pască
lacomi din carne de zeu. Şi ochii desgoleşte-i, trupul,
inima. Nu-ţi înturna văzul, nici gândul rău nu-l lăsa
să ciupească alene pasul. Fii zornic, călăuză-ţi 20
sunt, şi inima-mi, crepând-o cum pe-o nucă, înaintea-ţi
ţi-o alung. E sâmburele copt şi-i roşu şi-i sâlhui.
O stanişte-o să ai: c-a nimănui. Înainte, de-acum
în spatele nost ne e masul! Cântarea mea ca pe-o floare
deschide-o! Grea de polen va s-o vezi. În pistile intră 25
şi şezi, nervii-i pulsând anevoie de putere, totuşi,
şi frumusinţă în stare să-i crezi! În inima mersului
chiar inima versului va să o pun. Ci hai, cântul mieu
din faţă vine, iubeşte-l şi-n braţă-l ţine! Căci spun
ce nu se spune: dar nu-i aedul acela ce minte, sunt 30
cel ce v-aduce de Duras aminte şi-l ţine să nu
pice-n hăuri înapoi de-a lui vintre! Nimeni să-l cheme
în lumea asta iar n-ar putea, atâta de mare este
această putere a mea şi nesătulă voinţa!
