Atunci când raţiunea e supusă dragostei de ţară

Senatorul PNL Cristian Bodea ma onorează cu un dialog pe social media (facebook şi blog). Concluzia senatorului, în urma unui schimb de replici neaprofundate, este că eu am căzut într-o greşeală. Istoricul conversaţiei noastre, aşa cum e sintetizat de senator, aici:

http://cristianbodea.blogspot.ro/2013/12/somnul-natiunii.html

În esenţă, Cristi spune că o ţară nu se poate conduce fără politică, iar că, atunci când ajungi să crezi asta, rațiunea e supusă furiei. Jucându-mă cu formularea lui Cristi, dar fără a-l contrazice deloc, mi-am permis să spun că, tot aşa, când priveşti în detaliu clasa politică a României de azi, dincolo de chipurile care o populează, s-ar putea să fie o iluzie să crezi că aceasta se poate reforma din interior. Am spus-o, pentru că am impresia că senatorul crede cu tărie că se poate. Şi desfăşoară o luptă de lup (aproape) singuratic în acest sens.

Cristi îmi atribuie greşeala de a susţine că se poate rezolva cu barda ceva. Furia care te mână să pui mâna pe bardă? Iluzia că o construcţie putredă poate dura doar schimbând perdelele? Protestari radicali, de o parte, Cristi şi alţi câţiva idealişti, de alta. Admir, cât de paradoxal o fi părând, ambele poziţii, dar nu caut cu stricteţe rezolvări într-una dintre ele. Nu ştiu de ce, senatorul mă vede în prima „tabără”, dacă m-am îndoit de viabilitatea soluţiei celei de-a doua.

Siguranţa de sine a lui Cristi – în acest dialog şi în altele – arată un om puternic, ferm şi hotărât. Aşa cum îl ştiu. Îmi doresc mult să cred că senatorul ştie că acţiunile lui, dacă n-ar fi dublate (şi) de radicalii la care face referire, ar deveni forme fără fond. Să cred că senatorul vede, de fapt, că ţinta e comună: România normală de mâine. Să cred că senatorul a avut o reţinere când a vorbit despre nerăbdarea românilor, recapitulând comparativ istoria profundă a acestui neam, pe care o cunoaşte bine. Să cred că senatorul emite cu atâta uşurinţă judecăţi de valoare cu caracter de generalizare după ce s-a asigurat că generalizarea este aplicabilă.

Altfel, cum am avertizat pe facebook, avem de-a face cu dublă măsură: senatorul nu vrea să generalizăm clasa politică, dar ne generalizează el pe noi.

În politica românească, iar asta e o banalitate, s-a creat un sistem de promovare care numai cu competenţa nu are a face. Ce zic competenţă?! E mult prea mult. Fac pariu cu Cristi pe o căruţă de fân  şi o căldare de vin că, dacă facem o dictare de gimnaziu cu parlamentarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene (să nu mergem mai departe), jumătate dintre ei ar cădea un test elementar de limba română. Până bem vinul în miroaznele de fân, am să-l las pe Cristi să îmi spună cum să fac să cred în cocoţacii care ţin să conducă neamul românesc fără ca măcar să stăpânească limba română (şi nu vobesc de fineţuri).

Lucrurile se văd aşa: politica românească de azi e un pat al lui Procust în care niciun om care are valori morale şi capacităţi intelectuale intacte nu vrea să doarmă. Câteodată, o excepţie scapă sau păcăleşte acest filtru. Cristi e una dintre ele. Nu ştiu cum a făcut, dar sunt convins că, dacă unii ar putea da timpul înapoi, Cristi nu ar fi fost propus pe listele de partid la alegeri. De altfel, am văzut o caricatură (nepublicată) reprezentându-l pe cel care l-a promovat pe Cristi pe linie de partid smulgându-şi părul din cap. Are mai multe motive, dar Cristi e unul dintre primele.

Lui Cristi trebuia să i se taie limba demult, după criteriile politicianiste de azi. Acum, nu prea se mai poate, pentru că, spre surprinderea tuturor, chiar şi a unei bune părţi a celor care l-au ales, Cristi a apărut ca un bărbat puternic, care nu poate fi tras de urechi, nici cumpărat, nici ameninţat cu dosare. Cei care au urmărit activitatea senatorului, ştiu că s-a încercat să i se închidă gura. Nu se poate şi pentru că în spatele lui s-au aşezat mulţi oameni obişnuiţi, unii radicali, alţii nerăbdători.

Revenind, greşeala pe care mi-o atribuie Cristi nu îmi aparţine. Nu mă recunosc în niciun cuvânt din descrierea pe care o face greşelii despre care crede, de altfel, că ar aparţine mai tuturor românilor. Şi totuşi, am convingerea că această greşeală trebuie să existe, la nivel de expresie (şi doar atât). Măcar pentru ca senatorul Bodea că aibă o mică şansă în a-şi susţine lupta de lup (aproape) singuratic.

Între timp, alţii pictează Ţara de mâine pe dedesupt, cum pictezi icoanele. Nu au barda în mână, nu îşi fac iluzii că din clasa politică românească de azi se poate construi un viitor cu un procent mai mare de 10% dintre chipurile care o populează. Alţii, care proiectează o Românie paralelă cu statul efemer reprezentat de cei care-l reprezintă, o Românie frumoasă, cinstită şi demnă.

Îmi iau libertatea de a reformula pretextul polemicii mele amicale cu senatorul Bodea: când nu crezi nici în oferta politică, nici în bardă, rațiunea e doar sclava dragostei.

Patetic şi ridicol să mai vorbeşti de dragoste de ţară, azi, nu? Ei bine, aceasta e greşeala în care cred. Furia trece, iluziile mor, dragostea e veşnică. Dragostea, acolo unde e, se va întâlni şi la furioşi, şi la idealişti, în casa României de mâine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: