Parthenonas: cerc descarcerat

O vreme nouă deschizând o vreme veche,

ca şi cum ar deschide porţile unui cerc

întemniţat în propria rotire.

O, greu se lasă cântul dedus! Să ies nu ştiu

nici în jos, nici în sus. Prejmuirile sunt toate

sârmă şi os: nu pot să urc nici în sus, nici în jos!

Cărarea se mută. Cad în abis. Nu-i totul părere?

Nu totul e vis? Ochiul desprinde tăcerea din văi.

În urmă rămas-au hierii cei răi. Turma-i sub trăznet.

Vântul se rupe. Alerg către tine cu pletele ude.

Alerg către tine, amurgul mă cheamă! Tu eşti în mine,

tăcerea mă-ndeamnă! Dulce e miedul, furtună-i cântarea.

Nestrăbătut drumul, abătută cărarea. Lumină nu-i, beznă

nu-i, nici ochi nu mai îi. Aceasta-i ograda lui nimănui:

negre berzele şi nesătulă voinţa. Gândul s-a dus, s-a făcut

ploaie. Poate cândva inima toată o să ne-o moaie!

din Poeme de pe drumuri

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: