arhivă

Scenarii (film)

FADE IN

1.    EXTERIOR. STRADA AGLOMERATĂ A UNEI METROPOLE. PARC. ORELE DIMINEŢII.

Stradă grăbită, oameni în viteză. Taxiuri claxonând, sirena unei ambulanţe. Nebunia unei dimineţi metropolitane dintr-o zi oarecare a săptămânii.  La colţul străzii, un parc, pe cărările căruia, cu fiecare pas, forfota oraşului se atenuează până devine amintire. Doi indivizi care par să aibă tot timpul din lume: DUDU (39), meditativ; tipul atletic; poartă barbă, aparent lăsată în voia sorţii; tuns foarte scurt, dar cu chelia zâmbind în creştetul capului; îmbrăcat lejer, în blugi şi cămaşă; ALEX (34), voios; de aceeaşi înălţime, poate puţin mai înalt sau sunt doar încălţămintele; purtând de asemenea barbă, dar un cioc îngrijit; cu părul lung, prins în coadă, vădindu-se de sub o şapcă de baseball; un tricou mulat, neapărat verde, evidenţiază un început de burtă. Vorbesc şi gesticulează în mers, mai ales Alex, dar nu se aude ce spun. Se opresc lângă o bornă, o privesc, par să o comenteze şi îşi continuă drumul. Zăbovesc în preajma unei bănci, cu intenţia clară de se aşeza, dar Alex mai are ceva de spus. Din curtoazie, nici Dudu nu se aşează. În spatele lor, în depărtare, un panou publicitar face reclamă pentru destinaţia turistică Kiribati: Kiribati – Paradisul regăsit.

TITLU: EPILOG LA O BOARE DE VÂNT

Alex şi Dudu ţin în mână câte o pungă de hârtie. Dudu mai are şi un vraf de ziare sub braţ. Alex turuie în continuare, în timp ce Dudu pare să nu-l asculte cu mare atenţie şi se aşează, obosit să-şi aştepte companionul. Dudu îşi desface punga şi scoate din ea o cutie de carton, mai mult ca sigur cu cafea, în care toarnă două plicuri de zahăr. Desface ziarele şi le aşează pe măsuţa din faţa băncii. Alex se aşează în stânga lui Dudu, chiar în momentul în care vălmăşia străzii s-a estompat cu totul.

ALEX

(îşi termină gândul)

…şi atunci şi frica devine o ficţiune.

DUDU

(schimbă subiectul)

Care au extragerea?

Alex şi-a desfăcut şi el punga şi îşi toarnă tacticos zahărul; în plus, are şi o cutiuţă cu lapte; se întoarce incert spre Dudu; după o secundă înţelege la ce se referă companionul său.

ALEX

Toate. Dar nu-mi trebuie, mulţam. N-am mai pus, gata.

Dudu învârte cu un beţişor de lemn în cafea. Gustă. Ia un ziar la întâmplare şi îl desface, tot la întâmplare.

ALEX (cont.)

Am făcut o socoată. Păi îmi luam un Bentley de banii câţi am aruncat pe loterie!

Zahărul lui Dudu nu s-a dizolvat integral. Alex introduce şi el un beţişor similar în cutia de carton. Ambii învârt în cafea, aproape simultan.

ALEX (cont.)

(mestecându-şi cuvintele, rostind apăsat)

De săptămâna asta, banii cu care îi făceam bogaţi pe alţii merg la mine în puşculiţă!

Dudu tace, parcă nu aude, răsfoieşte ziarul, căutând, probabil, numerele extrase la tragerea loto. Se vede treaba că nu ştie unde e în mod obişnuit rubrica pe care o caută. Alex şi-a mai turnat un plic de zahăr în cafea şi învârte cu un alt beţişor. Dudu ajunge la penultima pagină, identifică rubrica şi scoate din buzunarul cămăşii un bilet de loterie. Tot din buzunarul cămăşii, pedant, scoate un pix cu capac, dar nu un pix oarecare, pe care îl pregăteşte, studiat, ca pentru a scrie ceva important.

ALEX (cont.)

(amuzat, observă)

Dar tu de când joci la loto? Parcă ţineai una şi bună că ţie nu îţi trebuie bani nemunciţi!

Dudu, cu biletul într-o mână, cu pixul în cealaltă, e la fel de confuz.

ALEX (cont.)

(visător, privind spre panoul publicitar)

Ce dor mi-e de o redacţie, măi frate! Ce dor mi-e de o călătorie, să scriu despre locuri pe care nu le ştie nimeni, despre locuri unde n-a ajuns nici timpul încă! (trist) Când te gândeşti ce subţire e linia asta care separă ce este de ce ar fi putut să fie… Nici nu ştii, şi eşti dincolo…

Dudu e în aceeaşi poziţie de secunde bune, indecis sau extrem de confuz. Alex iese din tristeţe, radiază din nou, purtat de vis, apoi iarăşi se întristează. Îl priveşte pe Dudu cu o durere fără culori, însă Dudu e tot concentrat pe obiectele sale, pixul, ziarul, biletul de loterie şi cafeaua, pe care le rânduieşte în linie dreaptă pe măsuţă.

ALEX (cont.)

Crezi că o să mai apucăm vreodată?…

DUDU

(răspunde la o altă întrebare a lui Alex)

Chiar n-am mai jucat niciodată. (face o pauză; ridică arătătorul) Şi numai de data asta joc!

ALEX

(vesel)

Da, mă, ştiu. Ce nu ştii tu (ridică şi el arătătorul), îi că astea îs ca (subliniază) drogurile, ca (subliniază din nou) bău-tura, nu te laşi (apăsat) tu când vrei… (pauză; observă confuzia comeseanului) Dă să te ajut, că parcă ai naviga (din nou cu ochii spre panoul publicitar) spre ultimul meridian…

Dudu îi întinde fără ezitare biletul şi pixul, parcă atât aştepta. Alex trage ziarul spre el.

DUDU

(trebuie să mărturisească)

Îţi zic, dar nu râzi de mine…

ALEX

(râde deja)

Dar ce, îmi strică să râd? Tu nu vezi că ne e frică şi să râdem?!…

DUDU

(ceva îi atrag atenţia în alt ziar, care a rămas în faţa lui, şi e răsfoit de o boare de vânt; citeşte)

În nu mai mult de o decadă, insulele care compun Republica Kiribati vor fi acoperite de ape, în urma schimbărilor climatice… (scutură din cap ca şi cum ar vrea să alunge un gând urât; revine la oile lui) Uite. (face o pauză, trecându-şi mâna prin barbă; Alex bea din cafea) S-a întâmplat ceva într-o noapte, luni. Şi nu era de la Convulex. (o nouă pauză, mai scurtă) Am avut un vis.

Alex pufneşte în cana de carton, se îneacă, râde zgomotos. Nişte cafea se împrăştie peste ziar. Alex şterge ziarul cu dosul palmei. Dudu priveşte puţin nemulţumit spre ziar.

DUDU (cont.)

Da, pe bune, am avut un vis. (se opreşte şi îl ţintuieşte pe Alex cu privirea; grav) M-am visat cu Dumnezeu.

Alex s-a oprit o secundă din râs, îl priveşte pe Dudu cu oarecare surpriză, apoi râde şi mai cu poftă, în hohote. Dudu e şi el amuzat, dar se simte provocat să-şi împărtăşească visul.

DUDU (cont.)

A venit la mine, m-a bătut pe umăr şi mi-a zis: vere, ce faci, cum mai eşti?

ALEX

(se prăpădeşte de râs)

Vere, aşa ţi-a zis? Sigur era Dumnezeu? Nu era văru-tău din… (caută; răspunsul strigă din panoul publicitar) Kiribati?

DUDU

(convins şi încercând să fie convingător)

Era Dumnezeu, sigur era Dumnezeu. (abstras) Vroia să afle din gura mea dacă sunt mulţumit de mine, dacă am impresia că mi-am împlinit misiunea pe pământ, din astea. (o pauză) Acu, ce puteam să-i zic? (se justifică) Mai ales că eram de pe somn, habar n-am ce-am balmăjit. Oricum, asta era ideea, mi-a zis că a venit să mă verifice, că aşa mai face el cu unii de la care aşteaptă mai mult, să vadă ce cred eu că îmi lipseşte de nu mi-am dus la capăt… (se opreşte; îl fixează din nou pe Alex) misiunea.

Alex verifică numerele, comparând tabelul din ziar cu biletul lui Dudu. Un zâmbet de amuzament îi stăruie pe faţă, în timp ce încercuieşte un număr.

ALEX

(ironic)

Şi ce-ţi lipseşte mătăluţă, domnu’ Balşa? Să-ţi duci la capăt aia, e-misiunea?

DUDU

Libertatea, aia îmi lipseşte. I-am zis-o direct. Dar, nu!, fără reproş, aşa, cu sinceritate, nu să înţeleagă că ar fi el de vină că n-aş… (se opreşte, n-are cuvinte)

Alex mai încercuieşte un număr.

DUDU (cont.)

A cam sucit-o apoi: (imită o voce serioasă, dar caldă) şi cam cât ţi-ar trebui dumitale? Ştii, să duc la capăt… (face o pauză, gesticulează ca şi cum ar desena linii curbe cu degetele) misiunea!

Alex a pus pixul jos, are pe faţă o surpriză indicibilă.

DUDU (cont.)

(nu bagă de seamă, s-a înflăcărat)

I-am retezat-o scurt: atât. Atâta îmi trebuie.

Alex şi-a acoperit faţa cu mâinile.

DUDU (cont.)

(transpus)

S-a uitat el puţin, aşa, neîncrezător, poate i s-a părut mult. S-a făcut că face nişte calcule, şi-a pus mâinile în cap, ca tine, (imită) a dat-o pe un spici despre linii, despre locul unde timpul încă n-a ajuns, nebunii. (confidenţial) Că eu n-aveam alta, numai să-mi bat capul cu parabole! Şi gata. Mi-a zis să iau bilet!

Alex şi-a luat mâinile de pe faţă, are pupilele mărite şi ochii umezi. Scoate un sunet nearticulat, apoi încă unul, acelaşi.

DUDU (cont.)

(îşi revine)

Bine, mă, fie, am înnebunit, lasă-l naibii de bilet, îţi zic că nu mai iau altul, dar, uite, n-am mai visat niciodată  cu Dumnezeu, ştii că nu ne mai aflăm în cele mai bune relaţii de când…

Dudu se opreşte, observând că Alex îşi muşcă pumnul drept, strâns puternic. Faţa lui Alex e colindată de un zâmbet imens; privirea hipnotică; bălăngănindu-se pe bancă, plimbă cu o mişcare ritimică, rară, încheietura mâinii stângi, în prelungirea căreia se află biletul de loterie a lui Dudu. Pe masa din faţa lor, o boare de vânt atinge filele ziarului.

2.    INTERIOR. BAR DE STRIPTEASE. NOAPTE.

Dudu stă tolănit pe o canapea din piele, cu cămaşa descheiată excesiv la piept, piept pe care valsează mâinile unei dansatoare – ALINA (30); frumuseţea fetei respiră chiar şi prin ochii încercănaţi; pare puţin ameţită de băutură; părul lung vălureşte pe umărul lui Dudu; într-un costum de scenă sumar, din care formele-i vor să plece la plimbare. La bară, o altă dansatoare îşi face rolul. Pe canapeaua în formă de U, de-o parte şi de alta a celor doi, mai mulţi prieteni ai lui Dudu. Printre ei, îl regăsim pe Alex şi facem cunoştinţă cu VINNIE (40); roşcovan, mic şi îndesat, chel, guraliv; DAN (27); mezinul grupului; atletic, simpatic, dar la locul lui; pe mâna stângă îi luceşte o verighetă, pe care o verifică din când în când, să se asigure că e la locul ei; probabil proaspăt căsătorit; NICU (42); foarte slab; blond; pare cel mai înalt; şugubăţ; nu-şi ia ochii de la dansatoarea de la bară sau când o face, e să privească pe furiş spre dansatoarele de la masa lor; HORIA (34); foarte alb; pedant; poate e tipul de intelectual; în braţele lui, o a treia dansatoare, cu sânii dezgoliţi, pe care Horia mai aşează câte un sărut pătimaş; alteori, îl găsim cu mâna desenând conturul bikinilor dansatoarei; CORIN (29); puţin infatuat; părul îi e prins în coadă; poartă şi el barbă, dar una neconvingătoare; e genul de om despre care nu te poţi pronunţa: e fie prea mult, fie prea puţin; şi DINU (40); bine definit; milităros, foarte sigur pe sine; impune prin forţă. Pe masa îmbrăţişată de canapea, sticle de bere şi pahare de şampanie.

ALINA

(mieros, către Dudu)

Pot să mai comand o şampanie?

DUDU

(hotărît, tăios)

Nu. Îmi pare rău, nu mai plătesc seara asta. (revine) Adică nu ştiu ce poţi tu, dar eu nu mai plătesc. (se îndulceşte, îi şopteşte) Lasă că mai bem acasă, când termini…

VINNIE

(a auzit ceva; protestează)

Hai, mă, las-o dracului, dă şi tu o seară de băut ca lumea la toţi…

DUDU

(enervat)

Lasă-mă, Vinnie!… Lasă-mă! Când ai dat (subliniază) tu de băut? N-am văzut zgârcit mai mare ca tine!

ALEX

Lasă-l, mă, că ăsta adună bani, nu ca noi!

DINU

Şi cam la ce-i adună? (ironic, privind spre Alex, iar apoi spre Dudu) O fi având şi el vreo… misiune?

VINNIE

(glumeşte negru)

Şi când o să vă treziţi voi fără bani de sicriu, e? Veniţi la mine?! Atunci n-o să mai fiu zgârcit? (nu e clar dacă mai glumeşte sau s-a iritat) O să vă cumpăr, mă, sicrie la toţi. Sicrie de aur!

NICU

(nu gustă poanta)

Du-te dracului! De moarte ne arde nouă acum? (ciocăneşte în masă) Ne distrăm sau mergem către casele noastre? Nu dă Dudu de băut, să-i fie de bine. Atâta facem pentru el, trei beri de căciulă şi tu, Linuş, două şampanii. (către Alina) Hai, fă-mi mie un dans, dau eu o şampanie.

Alina scapă involuntar o grimasă. Nu prea vrea să danseze pentru Nicu.

DUDU

(calm, explică)

Nu mai am bani, mă.

Toţi pufnesc în râs. Până şi dansatoarea din braţele lui Horia, care nu ştie despre ce e vorba.

DUDU (cont.)

Crezi că nu plăteam dacă aveam? Când am plecat eu de la vreun chef cu banii în buzunar?

Alex face gestul din finalul secvenţei de debut, fluturând în aer un şerveţel pe post de bilet de loterie. Nicu numără nişte bani imaginari, fără număr. Lui Vinnie îi sclipesc ochii, doar urmărind numărătoarea simulată. Alina e brusc mai bine dispusă şi are un schimb de replici scurte cu Corin, acoperite de râsete şi vociferări. Horia îi explică ceva dansatoarei din braţe. Dan şi cu Dinu se privesc reciproc, îmbiindu-se la o replică.

DUDU (cont.)

(observând gestul lui Alex)

Înţelegeţi, măi oameni. Nu pot să cheltuiesc din ăia nimic pentru mine. Şi nici pe prostii. Ăia… îs cu un scop. E… ca şi cum aş face deturnare de fonduri. (din nou hotărît) Am făcut o înţelegere cu Dumnezeu, el a respectat partea lui până acum, eu nu am de gând să încalc partea mea de înţelegere, clar?

Moment de tăcere evazivă. Dan şi cu Dinu se privesc reciproc, îmbiindu-se iarăşi la o replică. Nicu vrea şi el să facă o poantă, dar momentul pare grav. Corin îi face discret lui Vinnie un semn cu mâna la tâmplă, cum că Dudu a luat-o razna. Alina îl sărută pe Dudu pe gât. Horia se pregăteşte să golească sticla de bere, trezit din beţia erotică fiindcă dansatoarei cu care se delecta îi venise rândul la bară.

HORIA

(meditativ şi ironic, cât merg împreună)

Auzi, mă, ce chestie: deturnare de fonduri. Deturnare de fonduri de la Dumnezeu! Profund, domnule, pro-fundo!

ALEX

(ritos)

Dudu, eu nu cred că tu ai făcut înţelegere cu Dumnezeu. Mai degrabă cu Satana…

ALINA

(la urechea lui Dudu)

O să mă scoţi de-aici, aşa-i, tăuraş?

CORIN

(precipitat)

Acum chiar am şi eu ceva de spus. (fără pauză) Eşti un nesimţit, Dudule, asta eşti. Tu, care nu duci niciun proiect până la capăt, brusc…

Dudu se ridică de pe canapea, vădit iritat. Corin e mirat de întrerupere. Dudu îi face semn Alinei, nedumerită, că îi trebuie la toaletă. În fundal, se aude vâjâitul unui avion care se pregăteşte de aterizare.

3.    EXTERIOR. UN AEROPORT MINIATURAL. ZI TORIDĂ.

Un avion de mici dimensiuni aterizează pe o pistă îngustă. Dincolo de pistă, sclipeşte oceanul. Pista este goală, doar un ins care agită nişte steaguri. După oprirea avionului, spre ieşire, pe scară, se îngrămădesc în neorânduială, cu feţe vesele, mai mulţi indivizi. Printre ei, Alex, Dinu, Corin, Vinnie, Dan, Nicu, Dinu şi Horia, iar apoi BELU (33); cu barbă şi plete, ambele studiate; după cum îşi ridică bărbia, e un artist căruia nu i se recunoaşte adevărata valoare; şi vrea să transmită acest mesaj; PAVEL (58); nu îşi arată vârsta; mic de statură, cu ochelari, stingher; calcă ca pe ouă; totul pare inedit pentru el; şi GERI (40); grizonat, privirea vie; după cum caută cu privirea împrejur, nu poate fi preocupat decât de imagine; orice altceva este, pentru el, o nuanţă a imaginii. Primii din grup sunt Alex, Dinu şi Belu. În spatele lor, Dan şi Pavel, galanţi, dându-se într-o parte pentru a face loc prezenţelor feminine: Alina; ELIZA (30); neapărat blondă şi cu ochii verzi, cu părul coafat stil French Twist; fiţoasă; se crede foarte frumoasă; poate şi este; şi RITA (28); minionă; palidă, trasă la faţă; se vede că nu i-a priit zborul cu avionul. Horia o ia de braţ.

ALEX

(nerăbdător şi parcă emoţionat)

Primul lucru – îmi aprind o ţigară. N-am fumat de două zile, am o poftă… Din două fumuri şi termin o ţigară. (scoate pachetul de ţigări din buzunarul rucsacului) Apoi mai aprind una… (râde) Sau le aprind deodată!

DINU

(ştie)

Lasă, că o să merite aşteptarea.

BELU

(cu mâna la curea)

Mie-mi trebe la budă. N-am putut nici să mă piş, atâta a stat femeia aia la budă… (se uită împrejur, să nu fie auzit) Băi, parcă şi-ar fi vărsat creierii, nu alta!

Alex a ajuns primul la marginea pistei, la o distanţă de câţiva zeci de metri de ceilalţi. Îşi aprinde o ţigară, se întoarce, îl observă pe Dudu, apărut nu se ştie de unde, scoate o exclamaţie de bucurie şi face câţiva paşi în întâmpinarea prietenului său, cu ţigara în gură şi cu braţele deschise. Dudu a ajuns în dreptul lui, îi smulge ţigara din gură şi o aruncă, cu o privire severă.

DUDU

Fumatul e interzis pe insulă.

ALEX

(contrariat, roşindu-se de furie)

Las-o dracului!

Dudu râde şi îl îmbrăţişează. Alex îşi revine din surpriză şi îl strânge pe Dudu în braţe. Dă din  cap în stânga şi-n dreapta, exprimându-şi frustrarea.

ALEX (cont.)

Eram gata să fac stânga împrejur, plecam, acum!

DUDU

(superior)

Cum plecai, domnu’ Barna, cum?

ALEX

(râde)

Înot, Dudule, înot!

DUDU

(punând capac)

Mda, numai aşa. Până în gura primului rechin, te lăsa el să tragi o pipă înainte…

Scoate din buzunarul de la piept o tabachieră şi îl serveşte pe Alex cu un trabuc. Grupul din spate se apropie de Alex şi Dudu. Din grup, se desprinde Alina şi aleargă în braţele lui Dudu.

DUDU

(îmbrăţişând-o, fără niciun cuvânt, pe Alina, continuând către Alex)

Aici e ca-n Dante, moşule: Lasciate ogni speranza…

ALINA

(şoptit, către Dudu)

Tare mi-a fost dor de tine!

Dudu îi zâmbeşte scurt, se desprinde din îmbrăţişare puţin forţat, dar justificându-i Alinei cu un gest discret faptul că trebuie să-i întâmpine şi pe ceilalţi. Îmbrăţişările continuă. La încheierea ceremonialului, Dudu constată o absenţă.

DUDU

(căutând cu privirea)

Dar măi fraţilor, Andrei unde-i?

Trupa se întoarce nedumerită spre avion. Brusc, în uşa avionului, clătindu-se agale pe scară, ANDREI (37) – înalt, cu părul aproape creţ, stufos şi în dezordine; ochelari de soare; cămaşă înflorată; ţine în mână un dosar, pe care îl scapă din mână; foile se scurg din dosar şi se lasă purtate de vânt.

4.    INTERIOR. SALĂ DE ŞEDINŢĂ. CÂTEVA ZECI DE MINUTE MAI TÂRZIU.

O sală mică, cu dotări adecvate pentru o şedinţă importantă a secolului XXI. Dudu stă în capul mesei de şedinţă, având alături de el pe TEIMA (22); localnică; de înălţimea lui Dudu, suplă, elegantă; frumuseţe specifică; timidă; privind tot timpul spre Dudu cu admiraţie şi, poate, dorinţă.

DUDU

Fraţilor, deci astea fiind zise, mergeţi şi vă cazaţi şi la treabă. Uite, ea e Teima (o ia de mână pe Teima), e secretara preşedintelui, pe care o să-l cunoaşteţi îl zilele următoare, cel mai probabil duminică, la carnaval. Domnişoara ne ajută pe tot parcursul filmărilor. O să vă cazeze acum şi o să vă pună în temă cu programul. Fără abateri, fără beţii, fără prostii. Întâi treaba, apoi distracţia. Eu sper că v-aţi citit bine contractele, aţi băgat la cap cum stăm cu amenzile şi că nu o să avem probleme…

BELU

(întrerupe)

Ia-o mai uşurel, băi Dudule. Deja ne sari în cap? Suntem pe drumuri de trei zile! Stai, să vedem şi noi care-i filmul pe-aici…

DUDU

(se face că nu-l aude)

Vă las cu Teima, ne revedem diseară la şapte, pe platouri. Fiţi punctuali!

ANDREI

(în şoaptă, la urechea lui Geri, care e aşezat lângă el)

Bă, ăsta i-o trage.

Geri e surprins, dar îl incită subiectul. Îi priveşte stăruitor pe cei doi incriminaţi. Dudu lasă mâna Teimei, printr-o mişcare înceată, aparent erotică. Degetele lor se despart greu. Teima nu-şi mişcă ochii din ochii lui.

ANDREI (cont.)

Uită-te, mă, cum îl soarbe din ochi. Ce dracu văd astea la el, mă?

GERI

(concluzie după analiză)

Poate că portmoneul…

5.    EXTERIOR. UN BAR PE PLAJĂ. DUPĂ-MASĂ.

Horia, Dan, Andrei, Vinnie, Alex şi Belu stau la o masă, sub un acoperiş-umbrelă din stuf. Toţi beau bere, din nişte halbe neobişnuit de mari, cu excepţia lui Andrei, care soarbe cu paiul un cocktail de fructe.

DAN

Mi-e milă de Alina. (supărat; îşi verifică mereu verigheta, priveşte ceasul) Pentru ce a mai chemat-o şi pe ea? (totuşi) Dar nu zic, e frumoasă polineziana!

HORIA

Lasă-mă! (lehamite) Parcă Alinei îi păsa de el când nu avea bani! N-avea timp pentru el niciodată! (înrăit) Mie nu mi-e milă! Bine-i face.

ANDREI

(bătrâneşte)

Eu cred că i-o trage şi ei.

VINNIE

(îşi dezvăluie latura de ţaţă)

Păi, da, a chemat-o la el acum. Ca să-i dea explicaţii? Te na… (face gesturi care indică un act sexual) Să vezi ce explicaţii îi trage…

ALEX

(intervine iritat)

Dar pe voi ce vă freacă grija lui? Altă treabă nu mai aveţi, numai cu cine şi-o trage Dudu?

BELU

(excitat)

Ba eu am! Am vise erotice cu Tangariki. (se uită la companioni, care nu e sigur că au de-a face cu aceleaşi vise; Belu realizează şi se agită) Voi aţi văzut-o, băi? Marfă!

Belu scoate din rucsac un poster cu actriţa Tangariki Tong, pozând provocator în costum de baie pe o plajă. Ceilalţi se reped să admire posterul. Andrei îl smulge şi o ia la fugă pe plajă. Belu aleargă după el. Se hârjonesc.

6.    INTERIOR. CAMERĂ DE HOTEL. DUPĂ-MASĂ.

Dudu stă tolănit pe o canapea. Pare dezgustat, deşi are cămaşa descheiată excesiv, iar Alina îşi plimbă mâinile pe pieptul lui cu vădite intenţii erotice.

ALINA

(excitată)

Hai, Dudu…

DUDU

(refuză explicit)

Nu de asta te-am chemat…

ALINA

(insistentă)

Nu mă interesează, te vreau…

DUDU

(o respinge, se ridică)

Alina, am o misiune. Nu vreau să încurc borcanele. Ce va fi după aia, nu ştiu. Dar până termin, vreau să îţi fie clar…

ALINA

(cu lacrimi în ochi)

Fac orice vrei, te implor, nu renunţa la mine…

DUDU

(se îndreaptă spre baie)

Ştii ce, Alina? Nu poţi renunţa la ceva ce n-ai avut. Şi nu vreau să faci nimic. Să joci bine, să te bucuri de peisaj şi să mă laşi să îmi fac şi eu treaba, fără să mă conturbi! Ţi-e clar?

Dudu se pierde în baie.

DUDU (v.o.)

Mai învaţă să-ţi temperezi şi tu frica prin ficţiune…

Alina nu descifrează finalul frazei sale. Se aude ceva trântit, apoi apa curgând. Alina plânge. Printre lacrimi, îşi toarnă din sticla de băutură de pe masă şi îşi aprinde o ţigară. În scurt timp, Dudu revine în cameră. Ţine un lighean cu apă în mână. Alina se uită nedumerită la Dudu, dar cu aceeaşi privire debordând de rugăminţi. Dudu aşează ligheanul la picioarele unui scaun, se descalţă, se aşează şi îşi vâră picioarele în apă, cu un geamăt scurt denotând neplăcere. Alina îl soarbe din ochi. Stinge ţigara, dă peste cap paharul de băutură, se îndreaptă spre Dudu, se aşează în genunchi lângă lighean, îşi introduce mâinile în apă şi începe să îi maseze tălpile lui Dudu. Dudu închide ochii şi se lasă pe spate. Secvenţa durează. După un timp, cu o mişcare înceată, Alina îşi desface părul din coadă, îi scoate picioarele lui Dudu din apă şi i le înveleşte în părul său. Îi şterge tălpile picioarelor cu părul.

7.    EXTERIOR. PLATOU DE FILMARE. SEARĂ.

Echipa de filmare e pe poziţii, se fac ultimele pregătiri. Pavel discută în şoaptă cu Andrei. Lângă ei, Geri, secondat de Vinnie. Belu e în alt plan, cu ochii închişi, se concentrează, în picioare. Lângă el, aşezat într-o poziţie de yoga, actorul KOURAMAERE TEABO (70); polinezian; puţin cărunt, mai degrabă grizonat; faţa puţin brăzdată de timp.

BELU

(deschide brusc ochii)

No hai, băgăm ziua-n noapte!

Belu iese din scenă. Kouramaere se ridică, iese şi el din scenă, ceilalţi îşi iau poziţii specifice.

PAVEL

(după ce se asigură că totul e în regulă)

Scena nouă, dubla unu.

Geri, între Pavel şi Andrei, îşi pune căştile.

ANDREI

(aşteaptă puţin)

Acţiune!

Din lateral, apare o maşină sport decapotabilă, neapărat verde. Îl recunoaştem la volan pe Belu, care joacă rolul lui JAMES; personaj între două vârste; aer britanic. Maşina se îndreaptă spre o parcare. James parchează. Se coboară, se uită dezorientat în jur. O camionetă albă, cu toba de eşapament spartă, intră în forţă în parcare. Pare să fie un Nissan, dar la fel de bine ar putea să fie o camionetă realizată artizanal. Kouramaere, jucând rolul lui NABUTI (70); bătrân polinezian care nu-şi arată vârsta; sare din camionetă şi se îndreaptă, fără ezitare, direct spre James, ca şi cum era plănuit ca cei doi să se întâlnească acolo. După reacţia lui James, întâlnirea nu era planificată.

NABUTI

Ko na mauri!

JAMES

Mauri!

NABUTI

Ko uara?

JAMES

(împiedicat)

Ko rab’a, I marurung. Ao ngkoe, ko uara?

NABUTI

Te-ai rătăcit?

JAMES

Cam aşa ceva… Caut Hotelul Otintaai…

NABUTI

O, e chiar aici! (întinde mâna într-o direcţie incertă sau parcă în mai multe direcţii deodată; apoi schimbă) Am găsit ciuperci! (desface plasa pe care o ţine în mână pentru ca James să poată zări conţinutul) Foarte bune, foarte gustoase, de pe munte. (arată din nou într-o direcţie incertă, bănuim că spre munte, însă la orizontul mâinii sale nu este decât un munte de apă)

JAMES

Sunt convins…

NABUTI

(întinzându-i mâna)

Nabuti mi-e numele.

JAMES

(strângându-i mâna)

James.

NABUTI

Numai ce-ai ajuns la noi, aşa-i? Kiribati… Paradisul regăsit! Ai planuri sau… eşti în vacanţă?

James ezită, ca şi cum n-ar şti precis răspunsul.

NABUTI (cont.)

Ehei, toţi vin într-o scurtă vacanţă şi uită să mai plece!

8.    EXTERIOR. PLAJĂ. ZI.

Dudu şi BAURO (70) polinezian; puţin cărunt, mai degrabă grizonat; faţa puţin brăzdată de timp; acoperă o bornă în nisip. Se aşează pe plajă, discutând cu calm, în şoaptă, deşi nu mai e nimeni în preajmă. Bauro scoate din buzunar o hârtie, în care are împachetat ceva. Dezveleşte hârtia şi îi oferă din conţinut lui Dudu, care se serveşte fără să privească. Ambii ţin în mână ceva care seamănă cu o ciupercă uscată, din care mestecă, cu răbdare.

BAURO

Timpul este o ficţiune.

DUDU

Dar şi ficţiunea este un timp.

BAURO

Doar cât durează efectul.

DUDU

Bănuiesc că apoi începe frica.

BAURO

După ce se termină ficţiunea.

DUDU

Ceea ce înseamnă că frica nu este un timp.

BAURO

Deci şi frica este o ficţiune.

DUDU

Şi am ajuns de unde am plecat.

BAURO

Dacă schimbi reperele, noi nu mai stăm cu fundul pe ultimul meridian.

DUDU

Poate că într-adevăr Dumnezeu scrie drept cu linii curbe.

BAURO

Matematica mea e diferită. Două puncte nu se pot uni, de aceea nu există linii. E o vibraţie eternă în orice punct, punctele nu dorm niciodată. Deci nu le poţi ţintui, ca să treci prin ele cu o linie. Este simplu, matematica unei pale de vânt…

DUDU

Deci nu se pot stabili demarcaţii. (pauză; înţelege) Şi crezi că povestea asta poată fi spusă?

BAURO

Asta e problema ta. Dar ştiu sigur că poate fi crezută. (întorcându-se, într-un final, cu faţa spre Dudu, care l-a privit tot timpul de-a lungul conversaţiei) Iar asta e problema mea.

Dudu şi Bauro se privesc fără cuvinte. Secunda durează.

9.    EXTERIOR. PLATOU DE FILMARE. SEARĂ.

Nabuti râde şi James îl imită politicos. Nabuti îl măsoară pe James din cap până în picioare, făcându-l pe acesta să se simtă o creatură ciudată, neapărat verde.

NABUTI

(a decis)

Trebuie să fii scriitor.

James a amuţit. Face ochii mari, foarte mari. Părul parcă i se ridică puţin în vârful capului.

NABUTI (cont.)

Mă întreb ce scrii? Romane de dragoste? Mistere? Poliţiste? (James ezită)

NABUTI (cont.)

(măsurându-l din nou pe James)

M-am prins. Ai rămas fără subiecte şi ce ţi-ai zis: merg în Kiribati să pescuiesc unul!

Muţenia lui James persistă. Nabuti se simte obligat să se gândească la un subiect pentru James.

NABUTI

Să vedem. Cu fetele de pe-aici, nu poţi să scrii romane. Toată ziua sparg nuci de cocos, numai asta ştiu să facă. Deci n-ai poveste de dragoste. Cu crimele stăm foarte prost. N-a mai fost niciuna de multă vreme. (râde) Mda, suntem varză cu pasiunea…. (totuşi) Ar fi ceva cu paradisul. Regăsit, pierdut… (o pauză) Nu se ştie când, dar e sigur că o să ne măture şi pe noi un tsunami!

James se decide să curme imaginaţia lui Nabuti.

JAMES

De fapt, sunt doar un ziarist… Ziarist de turism… Scriu despre atracţii turistice… Nu prea am treabă cu ficţiunea…

Lui Nabuti nu-i foloseşte informaţia pe care i-o oferă James. Gândeşte, cu degetul la tâmplă, cu privirea dincolo de orizont.

NABUTI

(privindu-l pe James în ochi pentru o clipă)

Ştiu! Trebuie să scrii despre o boare de vânt! (se trezeşte) Ştii ce? Aşteaptă-mă aici două minute. Merg acolo (arată cu un gest evaziv o direcţie) să vând ciupercile şi vin înapoi la tine! Stai aici!

Nabuti, sprinten, se îndreaptă spre clădirea alăturată. James intenţionează să protesteze, dar a rămas singur.

JAMES

(pentru el)

Îmi trebuia numai o direcţie spre hotel! Auzi, să scriu despre o boare de vânt…

ANDREI (o.c.)

Taie! (către Geri) Moşu e genial!

BELU

(îl aude de pe platou)

Şi eu nu?

ANDREI

Şi tu mă, şi tu!

BELU

Cât de genial, mă?

ALEX

(care apare de undeva, surprinzând discuţia de final)

Cel mai genial, genialisim!

BELU

(foarte mulţumit)

Aşa, mă!

ALEX

(pe fugă, ieşind cum a intrat)

Băieţi, vedeţi că eu plec la hotelul ăla, Otintaai, să pregătesc scena când vine Belu, recepţia, camera, bun? Şi să-mi printaţi şi mie un script, eu habar n-am cum ce se mănâncă filmul ăsta…

BELU

No, mă, hai să mai facem repede una, cât suntem încălziţi! Vrei o dublă, Andrei?

10.   EXTERIOR. PARCARE AUTO. MOMENTE MAI TÂRZIU.

James e în acelaşi loc în care l-a lăsat Nabuti, care se întoarce triumfător, fluturând o bancnotă. James nu şi-a revenit de tot din mirare, însă diversiunea lui Nabuti cu bancnota alungă stupoarea de pe chipul lui James.

NABUTI

James, ia uită-te la bancnota asta.

Nabuti îi întinde bancnota. James o întoarce pe toate feţele, fără să aibă idee ce anume trebuie să observe.

NABUTI (cont.)

Nu sunt obişnuit cu banii ăstia, crezi că totul e în regulă?

James pricepe ce trebuie să caute, ridică bancnota în lumină, o priveşte ca un expert, imitându-i pe funcţionarii bancari.

JAMES

(concluzie după analiză)

E falsă.

James îi întinde bancnota înapoi lui Nabuti, care o preia îngrijorat. Priveşte bancncota, apoi pe James, apoi iarăşi bancnota. Faţa i se limpezeşte, îngrijorarea se transformă într-un râs zgomotos. Pune bancnota în buzunarul cămăşii şi se îndreaptă, tot râzând, spre camionetă.

NABUTI

Hai, suie-te în maşina ta şi vino după mine.

James ezită iarăşi, dar îşi aminteşte de hotelul pe care îl căuta, de direcţia evazivă indicată de bătrânul polinezian şi hotărăşte să urmeze camioneta.

ANDREI (o.c.)

(voce radioasă)

Taie!

ANDREI (cont.)

(către Belu şi Nabuti)

Rămâneţi în maşini în aceeaşi poziţie! (către Dinu) E pregătit Mercedesul?

GERI

(dă indicaţii cameramanilor)

Camera unu îl urmăreşte pe Belu, doi vine în spatele lui Dinu. Trei – stai în intersecţie. Patru – pe oglinda lui Belu, apoi long shot pe camionetă să dai iluzia că se distanţează. Pregătiţi?

11.   EXTERIOR. AUTOTURISME. SEARĂ.

Echipa de filmare aleargă de pe platou, după ce au instalat un semafor la o intersecţie de drumuri. Se aud turaţii de motoare. Pavel face semne disperate că se poate începe filmarea, pe care Nabuti le observă după un claxon scurt al lui James, care conduce decapotabila verde, urmându-l pe Nabuti, în camioneta care rage ca din gură de şarpe. Se apropie de intersecţie, unde semaforul aşteaptă pe culoarea roşie. Nabuti nu dă semne să încetinească, ajunge în intersecţie, trece pe roşu şi face un viraj brusc la dreapta. James e surprins şi el de culoarea roşie, pe care o observă prea târziu. Intră în intersecţie ţinând strâns după camionetă. Din partea stângă, un Mercedes neapărat negru, condus de Dinu, intră regulamentar în intersecţie şi frânează puternic, evitând în ultimul moment o ciocnire cu decapotabila. Dinu claxonează şi ţine mâna pe claxon momente bune. James a virat dreapta după camionetă cu un scrâşnet pronunţat de cauciucuri şi îşi aruncă un ochi în oglinda retrovizoare, care îi transmite gesturi obscene. James continuă cursa după camionetă, care se îndepărtează.

ANDREI (o.c.)

Taie!

GERI

(către Dinu)

Bă, la fix ai frânat.

BELU

(e o căruţă de nervi; se dă jos din maşină, trântind portiera; strigă către Dinu)

Bă, eşti nebun? Nu poţi frâna mai repede? Vrei să mă omori?

Belu a ajuns în dreptul Mercedesului, unde străluceşte figura satisfăcută a lui Dinu. Mâinile lui Belu pătrund prin geamul deschis al Mercedesului, cu intenţia de a-l lovi pe Dinu. Acesta deschide portiera cu putere, lovindu-l pe Belu, care se apleacă de durere. Dinu îi mai articulează şi un picior în burtă. Echipa tehnică sare să îi despartă. Dan fotografiază cu satisfacţie de paparazzi.

12.   EXTERIOR. AUTOTURISM. SEARĂ.

Alex conduce o maşină sport decapotabilă, neapărat verde. Parcurgem un traseu pe marginea oceanului, de o splendoare aparte. Alex admiră o vreme peisajul. Muzica duduie. La un moment dat, Alex îşi aminteşte că are o treabă şi e cu un ochi pe o hartă şi cu telefonul în mână.

ALEX

(la telefon; e vesel, vorbeşte cu Dudu)

Băi Dudu, nu găsesc hotelul ăla! (pauză) Dar, mă, un GPS, ceva? Din banii ăia, mă, astea-s dotări? (pauză) Bine, mă, hai că am timp! (râde) Mă descurc, mă, aşa mă ştii tu pe mine?

Alex trage într-o parcare. A încheiat conversaţia telefonică şi a aruncat telefonul pe scaunul din dreapta, peste hartă. Se coboară, se uită dezorientat în jur. O camionetă albă, cu toba de eşapament spartă, intră în forţă în parcare. Pare să fie un Nissan, dar la fel de bine ar putea să fie o camionetă realizată artizanal. Un bătrân care nu-şi arată vârsta, care este chiar Bauro, cel care consuma ciuperci cu Dudu; sare din camionetă şi se îndreaptă, fără ezitare, direct spre Alex, ca şi cum era plănuit ca cei doi să se întâlnească acolo. După reacţia lui Alex, ştim că întâlnirea nu era planificată.

BAURO

Ko na mauri!

ALEX

Mauri!

BAURO

Ko uara?

ALEX

(împiedicat)

Ko rab’a, I marurung. Ao ngkoe, ko uara?

BAURO

Te-ai rătăcit?

ALEX

Cam aşa ceva… Caut Hotelul Otintaai…

BAURO

O, e chiar aici! (întinde mâna într-o direcţie incertă sau parcă în mai multe direcţii deodată; apoi schimbă) Am găsit ciuperci! (desface plasa pe care o ţine în mână pentru ca Alex să poată zări conţinutul) Foarte bune, foarte gustoase, de pe munte. (arată din nou într-o direcţie incertă)

ALEX

Sunt convins…

BAURO

(întinzându-i mâna)

Bauro mi-e numele.

ALEX

(strângându-i mâna)

Alex.

BAURO

Numai ce-ai ajuns la noi, aşa-i? Kiribati… Paradisul regăsit! Ai planuri sau… eşti în vacanţă?

Alex ezită, nu ştie de unde să o apuce.

BAURO

Ehei, toţi vin într-o scurtă vacanţă şi uită să mai plece!

Bauro râde şi Alex îl imită politicos. Bauro îl măsoară pe Alex din cap până în picioare, făcându-l pe acesta să se simtă o creatură ciudată, neapărat verde, ca şi tricoul mulat care îi evidenţiază burta, ca şi maşina decapotabilă pe care o conduce.

BAURO

(a decis)

Trebuie să fii scriitor.

Alex amuţeşte în mirare.

13.   EXTERIOR. AUTOTURISME. SEARĂ.

Decapotabila lui James urmăreşte pe un drum cu un singur sens camioneta lui Nabuti. James e vădit speriat, îngrijorat. Bliţuieşte cu farurile de zor, în speranţa că Nabuti îl va observa şi va opri. O mână atârnă din camionetă şi face semnul direcţiei înainte, apoi un alt semn, să fie urmat. James nu e mulţumit şi bliţuieşte în continuare. De data aceasta, un cap mare evadează prin geamul camionetei şi o gură la fel de mare strigă ceva către James. James nu înţelege nimic, dar frânează, observând un mic loc unde poate să tragă decapotabila de pe drumul îngust, o parcare iluzorie. James e înfricoşat, îşi şterge transpiraţia de pe frunte.

JAMES

(răcneşte la o altă persoană, care este  el însuşi, în culmea disperării)

Ăsta vrea să mă jefuiască! Să mă omoare! Sunt un cretin desăvârşit! Nu ajung eu la nici un hotel! De ce naiba…

James se opreşte brusc, observând că Nabuti l-a flancat cu camioneta. Vrea să sară din maşină şi să fugă prin partea dreaptă.

NABUTI

Hei, mai avem zece secunde! Uite, vezi luminile alea acolo?

James constată că, la o aruncătură de băţ, se disting nişte lumini. Îi vine inima la loc. Se aşează oarecum ruşinat pe scaunul şoferului. Camioneta lui Nabuti o ia din loc şi, ca un căţel ascultător, decapotabila verde o urmează.

ANDREI (o.c.)

(foarte mulţumit, radiind)

Taie!

14.   EXTERIOR. CURTEA UNEI CASE. SEARĂ.

Portiera decapotabilei lui Alex e deschisă. Lângă ea, Bauro l-a şi agăţat pe Alex de un braţ, fără ca acesta să fi apucat să coboare. Se îndreaptă la braţ spre un chioşc, în apropierea casei lui Bauro, Bauro explicându-i ceva lui Alex, care are faţa marcată de un eveniment neprevăzut şi puţin traumatizant, peste care însă a trecut cu bine.

BAURO

(strigă)

Femeie! Avem oaspeţi!

O femeie polineziană iese în uşa casei, SOŢIA LUI BAURO (66) urmată de o bătrână, MAMA LUI BAURO (90); pare însă să aibă bine peste o sută de ani, dacă nu cumva s-a născut deodată cu timpul. În spatele lor, se întrevede pentru o secundă chipul unei femei tinere şi foarte frumoase, poate Tangariki, din posterul lui Belu. TANGARIKI (28); tipul de polineziană, înaltă, cu părul ferm, negru, lung; formele bine evidenţiate; privirea ei e făcută din fulgere, care te urmăresc şi când nu te ameninţă.

ALEX

(salută şi se prezintă politicos)

Kam na mauri ni kabane. Arau bon Alex.

Soţia lui Bauro vine în întâmpinarea lui Alex şi îl îmbrăţişează călduros. Mama lui Bauro se apropie şi îl studiază pe Alex fără să îl atingă, îndeaproape. Alex e stingherit. Se simte o creatură extraterestră, neapărat verde. Mama lui Bauro pare extaziată de ce vede şi continuă inspecţia şi din spatele lui Alex.

MAMA LUI BAURO

Tangarikiiiii!

Tangariki apare din nou în uşă. Prin ochii lui Alex trece o scânteie, care aprinde un foc, de multă vreme pregătit.

15.   EXTERIOR. CURTEA UNEI CASE. SEARĂ

Nabuti e la o masă, James în faţa lui. Masa se găseşte într-un chioşc, acoperit cu stuf. Lângă acesta, dorm două hamace. În fundal, câţiva leandri. James deschide o sticlă de alcool şi vrea să toarne în pahare. James ia paharul care i se pare că îi este destinat, îl acoperă protestând, însă Nabuti e mai puternic.

NABUTI

Să bem pentru romanul tău!

JAMES

(protestează)

Nu pot să beau, conduc. Hotel Otintaai, ai uitat?

NABUTI

(sigur pe sine)

Nu, nu mergi nicăieri. Dormi aici..

James ezită, însă nu-i displace ideea. Aruncă un ochi spre uşa pe unde s-a pierdut TANGARIKI (28), actriţa din posterul de pe plajă.

JAMES

(rugăminte)

Dac-aş putea face măcar un duş… Sunt de pe drum…

Nabuti lasă sticla jos, se ridică, îl ia de braţ pe James şi îl conduce spre fundul curţii, unde se află un duş în aer liber. Improvizaţia are o perdea din nailon. Câteva indicaţii şi James s-a pierdut în cabina de duş. Nabuti revine în uşa casei, de unde începe să dea directive. Secvenţa durează, însă nu se descifrează nimic din ce transmite Nabuti. După un timp, Nabuti se îndreaptă din nou spre duş, cu un prosop în mână. Nabuti trage perdeaua duşului improvizat, dezvelind o imagine cu James în pielea goală. James se fâstâceşte, se întoarce oarecum cu spatele, opreşte apa.

NABUTI

(îi întinde un prosop, râde)

Să nu-ţi speli şi creierii…

James ia prosopul cu o mână, cealaltă fiindu-i ocupată pentru a-i acoperi organul sexual, în timp ce Nabuti se depărtează, lăsând perdeaua trasă. MAMA LUI NABUTI (90); leit mama lui Bauro din secvenţa precedentă; a apărut de undeva şi îl studiază, insistând cu privirea asupra goliciunii lui James. Se aude un bâzâit de ţânţar. James e foarte atent la sunet, identifică obiectul zburător, care planează puţin prin faţa lui şi se opreşte pe stâlpul de care stă agăţată perdeaua duşului. Printr-o mişcare precisă, care durează milisecunde, James trimite ţânţarul în altă dimensiune. Apoi, îşi şterge mâna de prosop, lăsând să i se vadă totul, tocmai în momentul în care Tangariki a apărut de undeva. Îl priveşte oripilată. James ascunde repede din nou sub prosop ce are de ascuns, motivul pentru care el bănuieşte că Tangariki e stupefiată.

TANGARIKI

(severă)

Spune-mi, ce ai făcut?

James e incert. Tangariki indică cu degetul arătător locul unde ţânţarul se oprise să se odihnească, ultima odihnă înainte ca James să îl trimită la ceruri.

TANGARIKI

(severă)

Spune-mi, de ce ai făcut-o?

James lasă mâna în care ţine prosopul moale, dezgolindu-se iarăşi de tot, pricepând că Tangariki văzuse altceva, mai oribil. Totuşi, James nu înţelege ce anume.

TANGARIKI

În dicţionar, în dreptul a ceea ce ai făcut tu, scrie crimă.

JAMES

(bâiguie, în stare de şoc)

Tangariki, eu…

16.   EXTERIOR. CABINĂ DE DUŞ. SEARĂ.

Alex, sub duş, este exact în postura în care a rămas James, dezgolit, cu prosopul într-o mână, în stare de şoc. Perdeaua duşului improvizat este dată într-o parte. Tangariki e în faţa lui, privindu-l severă.

ALEX

(se aude din secvenţa precedentă, simultan cu James)

Tangariki, eu…

TANGARIKI

Tangariki ce? De prezervarea vieţii ai auzit? Ecologie, sustenabilitate, grinpis, (subliniază cu ochii pe maşina lui Alex) verde? Respecţi natura cât de cât sau numai faci bani scriind despre ea?

Tangariki face stânga împrejur, Alex se îmbracă grăbit şi se îndreaptă contrariat spre chioşcul unde îl aşteaptă Bauro. Acesta îi toarnă în pahar, ciocnesc. Alex rămâne în picioare.

ALEX

(îi explică lui Bauro)

Dar am acţionat în prevenţie… Pavlov, dacă ştii… Adică, insectele alea sunt purtătoare de boli, sunt… (se poticneşte) Nu am vrut să… (duce paharul la gură)

TANAGRIKI (v.o)

Aşa, bea, celebrează-ţi victoria asupra vieţii!

ALEX

(simte nevoia să riposteze)

Tangariki, eu…

17.   EXTERIOR. CHIOŞC. SEARĂ.

James în picioare, cu paharul adus de la gură, în postura în care l-am părăsit pe Alex. Nabuti stă să bea, dar e intrigat de discuţie. Pare mândru.

TANGARIKI

(apare)

Lasă-mă cu astea! A fost intenţie criminală, evident! Ce scuze cauţi? Dacă un ţânţar te pişcă, o face din instinct de supravieţuire. Nici măcar nu ştie că te răneşte când te pişcă. Oho, şi ce suferinţă pe capul tău, te pişcă un ţânţar! Dar tu… Tu ai ştiut ce faci, ai ştiut că îl omori lovindu-l aşa, aveai clar conştiinţa consecinţei actului tău!

JAMES

(crede că a venit momentul să spună ceva; îşi face curaj, îşi caută cuvintele)

Tangariki, eu…

TANGARIKI

(vrea să pună punctul pe i)

Tu ai observat leandrii pe care îi avem peste tot? Uite, şi lângă tine e unul! Ce-ai gândit? Primitivi obsedaţi de leandri! Nu, dragule, ei ţin departe insectele, ţânţarii! Îi ameţesc cu mirosul lor! Ţânţarul pe care l-ai omorît era beat de miros, avea mintea rătăcită, nu l-ai fi văzut prin preajmă altfel! (se înmoaie, cu lacrimi în ochi) N-ar fi avut nici puterea să te muşte, James!

James e frustrat de lacrimile fetei. Nu poate lăsa situaţia să degenereze astfel.

JAMES

(încearcă)

Tangariki, eu…

Tangariki îi refuză gestul de tandreţe, abandonându-l cu un semn care transmite să fie lăsată în pace. Frustrarea joacă ping pong în capul lui James.

JAMES

(în urma fetei)

Tangariki, eu…

NABUTI

(trezindu-l la realitate)

Asta-i fata mea! E grozavă, aşa-i? O să stea în faţă la maneaba!

James se aşează în faţa lui Nabuti şi îşi toarnă singur în pahar, vizibil ofuscat.

18.   INTERIOR. MANEABA. NOAPTE.

Horia, Rita şi Eliza stau la o masă, cu paharele goale. Gălăgie, cei trei vorbesc aproape strigat.

HORIA

… şi mai e un obicei, la întâlnirile pe care le fac, la maneaba astea, cei care posedă arta argumentului au locuri speciale, mai în faţă. Aşa că nu numai romanii preţuiau retorica…

RITA

(plictisită de cunoştinţele lui Horia, către Eliza)

Tu chiar crezi că băiatul e homosexual?

ELIZA

Cred că nu ştie ce e… Dar l-am prins, ţi-am spus, cu cubanezul ăla, Carlos…

HORIA

(foarte curios)

De cine vorbiţi, fetelor?

RITA

(îl ignoră)

Mie mi se pare că umblă după Alina.

ELIZA

(insinuează)

Dragă, nu ştiu. Poate e invers.

HORIA

(s-a prins)

Corin? Corin e homosexual? Nu se poate…

RITA

(o umbră de revoltă)

Şi de ce mă rog nu se poate? Ce e chiar aşa de şocant?

HORIA

Nu că… Nu ştiu. (ultragiat) E bolnav la cap băiatul ăsta?

ELIZA

De ce să fie bolnav la cap? Ce, nu accepţi homosexualitatea?

HORIA

Nu. (a scăpat porumbelul) Adică… Îmi place când o fac două. Dar nu doi! La bărbaţi, e boală…

RITA

Şi la femei, nu?

HORIA

A, nu! Femeile o fac în joacă, numai să-l provoace pe bărbat!

Fetele râd, cu o ştiinţă superioară.

ELIZA

Eşti cam misogin de felul tău, constat.

HORIA

Eu? (sentenţios) Nu preţuiesc nimic mai mult ca femeia.

RITA

Bun, o preţuieşti, dar ţi-e inferioară. Femeia există numai să-ţi facă ţie pe plac.

ELIZA

(arătând spre pantalonii lui Horia)

Să se joace cu Horică…

Horia e încurcat, dar găseşte o scăpare.

HORIA

(se ridică)

Fetelor, discuţia asta mai cere de băut. Merg să mai iau o tură şi continuăm, bun?

Horia se pierde spre bar. Eliza şi Rita îl urmăresc o vreme, după care se privesc cu subînţeles. Rita face prima mişcare, apropiindu-se de Eliza şi mângâind-o pe faţă. Eliza îşi aruncă buzele la război. Ale Ritei nu se lasă mai prejos. Secvenţa durează. Îl fundal, apare Horia cu trei pahare în mână. Aproape de masă, observă că fetele sunt ocupate, face un pas înapoi, gata să scape paharele. Este deosebit de surprins. Însă surpriza lui se transformă într-un zâmbet de satisfacţie. Se apropie cu un rânjet libidinos de masă. Fetele se sesizează şi îşi încheie războiul. Se privesc ca după o misiune îndeplinită cu bine.

HORIA

Ca să-l citez pe Marchizul de Sade: am observat că mai aveţi un loc şi pentru mine…

Horia se aşează între fete şi le ia de după umeri. Eliza îşi ia în primire paharul. Rita îşi lasă capul pe umărul lui Horia, care are o figură de extremă satisfacţie.

HORIA

Ei, ăsta da cadou.

19.   INTERIOR. SALA DE ŞEDINŢE PE CARE O CUNOAŞTEM. DIMINEAŢA.

Dudu intră la braţ cu Tangariki, într-o apropiere deplasată. Dudu îi zâmbeşte larg, explicându-i ceva. Ajunşi la un scaun gol, Dudu îi potriveşte scaunul, Tangariki se aşează, iar degetele lor se despart cu greu.

ANDREI

(către Dan, care e lângă el)

Bă, ăsta i-o trage şi lu’ asta…

DUDU

(aşezându-se pe scaunul lui)

Vroiam să vă zic câteva cuvinte, înainte de a vă lăsa să lucraţi în continuare cu Andrei. Belu, tu ai un personaj foarte complex, trebuie să pui mai mult patos în a transmite dragostea ta pentru Tangariki. Îmi place tot jocul tău, dar când vine vorba să transmiţi sentimentul ăsta, că eşti pierdut după ochii ei, parcă ţi-ar fi străin.

BELU

Dar stai un pic, că pe scenariul ăsta nu pot face nimic. Ai zis că îl mai lucrăm. Păi eu nu zic tot filmul numai Tangariki eu…

ANDREI

Mai ai şi alte replici…

BELU

Dar nu cu Tangariki. Cu ea spun doar atât: Tangariki, eu… Ca un cretin!

DUDU

(îl ignoră pe Belu)

Dinu, faci rolul foarte bine, se vede că ai fost în Irak! Dar am o rugăminte. Se observă că nu-i loveşti pe inamici, parcă ţi-ar fi milă de ei. Eşti pe un câmp de luptă. Loveşte! Nu-ţi bate capul, toţi figuranţii sunt asiguraţi ca voi, le rupi o aripă, o trompetă, le spargi capul, nu are nimic. Vreau să fie cât mai veridice scenele astea, înţelegi? Sunt onirice, dar avem nevoie să fie veridice.

DUDU (cont.)

Alina, tu eşti o femeie fără complexe. Când Iokan vrea să se culce cu tine, dai impresia că te violează. Nu asta vrem să transmitem. Tu eşti curioasă cum e cu un localnic, nu-ţi pasă de nimic, nu ai probleme de morală, vrei să vezi ce poate în pat. Cam asta o aduce pe Jessica aici în vacanţă, un fel de… (caută cuvântul) libido. Nu trebuie să ştii nici cum îl cheamă, nici ce are în cap. Doar ce are în pantaloni, asta te interesează…

ALINA

(pentru ea)

Adică nimic…

DUDU (cont.)

Geri, vreau să pui un om numai pe prim-planuri. Câţi cameramani ai, patru, da? Unul se ocupă numai cu asta.

GERI

Păi eu urmez desenele lui Corin…

ANDREI

(intervine)

Dar nu ne trebuie prim-planuri la toate, ce-i cu asta, Dudule?

DUDU

(se impune)

Lasă să avem. Pui un om care stă numai pe feţe. Şi tu, Dane, tu faci album de familie? Vreau culise! Pozele sunt cam inexpresive! Ai noroc că s-au luat ăştia la bătaie, altfel nu aveam absolut nimic! De la unele pauze ai şi lipsit. Vreau tot. Tu faci continuu pe aparat: pac-pac! Împuşti tot. Nu-ţi scapă nimic.

DAN

(se conformează fără ezitare)

Am înţeles, şefu!

DUDU

(amintindu-şi)

Aşa, l-a văzut careva pe Alex? Nu răspunde nici la telefon…

PAVEL

(totdeauna lucid)

S-a dus ieri la hotel, să aranjeze filmările acolo, scena aia cu Belu.

ANDREI

(pentru el, dar audibil)

Şi-o fi găsit vreuna…

DUDU

(îl ignoră)

În mare, asta e. Bine, daţi-i bătaie!

CORIN

(sare de pe scaun)

Păi unde mergi aşa, stai să vorbim.

Dudu iese, ca un comandant suprem. Corin face după el un semn cu degetul la tâmplă, cum că Dudu e de socotit nebun.

CORIN

Ăsta a înnebunit… (către Geri) Şi ţie ce naiba ţi-a venit să dai vina pe mine? Ţi-am zis că n-am mai făcut aşa ceva. Eu îs arhitect, nu fute vânt şi-aduce ploaie! Ţi-am dat nişte ghidaje… Eşti un nesimţit!

20.   INTERIOR. CAMERĂ DE HOTEL. ZI.

Camere de filmat. Atmosferă de nemulţumire.

ANDREI

Hai, măi, Alina, pune, mă, un pic de pasiune.

ALINA

Eu nu mai fac o dublă. Câte am făcut, zece?

ANDREI

Câte, ne-câte, niciuna nu e cum trebe! Măcar hai să încercăm mai departe, îţi dai jos sutienul…

ALINA

Nu! Ţi-am zis, terminaţi! Nici vorbă! Voi credeţi că dacă am dansat la bară îs actriţă porno?

PAVEL

Lasă, Andrei, că nu trebuie să fie aşa explicit…

ALINA

Dacă am dansat la bară, sunt curvă? Ce vroiai să fac mă, nenorocitule? Au avut ai mei bani să mă ţină ca pe Belu, să fac pe marea actriţă?

Nicu se apropie de Alina, încercând să o calmeze. O mângâie pe spate, puţin bărbăteşte. Alina se fereşte. Nicu rămâne lângă ea, ia mâna ei în mâna lui, apoi o duce la buze şi i-o sărută. Alina îl priveşte contariată.

PAVEL

Alina, dar dacă am face invers, întâi te întâlneşti cu el, mergeţi la plimbare şi abia apoi ajungi în patul lui?

ALINA

Da, ţi-am zis, cumva să nu reiasă că sar pe el ca o scroafă în călduri…

ANDREI

Măi Alina, aşa n-o să fii niciodată profesionistă. Nu e vorba de tine, e vorba de personaj. Personajul tău e o femeie… mai libertină… Trece prin etapa asta… Şi apoi, are o revelaţie…

ALINA

(sare)

Da? Şi de ce m-a ales pe mine să fac rolul ăsta? De ce nu i l-a dat Ritei? Elizei?

ANDREI

Păi aveai un atu…

NICU

(cu reproş)

Taci, mă, Andrei.

Alina plânge. Nicu o îmbărbătează din nou. Şi Pavel îl priveşte cu reproş pe Andrei, care face un gest de lehamite. În fundal, IOKAN (30), polinezian; arătos; doar în chiloţi; priveşte nedumerit dialogul; se simte puţin vinovat. Alina îi face un gest cu mâna, cum că nu ar fi el deloc de vină. Arată spre ea, ea este vinovata.

ANDREI

Oricum, ce a zis Pavel nu se poate. Schimbă tot sensul. Întâi te culci cu el şi apoi mergeţi la plimbare şi descoperi…

ALINA

(o posibilitate)

Măcar hai să filmăm aia, şi apoi repetăm scena asta tâmpită… Măcar eu să mă simt altfel, dacă personajul… (izbucneşte iar) Sunteţi nişte porci misogini! Şi tu, şi Dudu!

21.   EXTERIOR. CURTEA LUI NABUTI. ZI.

James doarme pe un hamac, Nabuti pe celălalt. La masa la care beau bărbaţii seara precedentă, Mama lui Nabuti, SOŢIA LUI NABUTI (66); seamănă leit cu soţia lui Bauro; şi Tangariki sparg nuci de cocos. Mama lui Nabuti îi spune ceva lui Tangariki, ca şi cum i-ar da instrucţiuni, Tangariki pare să răspundă fără respect înapoi, Soţia lui Nabuti mediază conflictul. Scena se repetă de câteva ori, fără să se descâlcească nimic. James se mişcă în hamacul lui, se pare că ping pongul femeilor e un foarte bun medicament pentru durerea de cap pe care o manifestă ţinându-şi mâna pe frunte. James deschide ochii, însă soarele năvăleşte peste ei, orbindu-l. James strânge ochii şi îi redeschide treptat, să se acomodeze cu lumina. Îşi plimbă uşor ochii peste mâini, peste trup, după ce s-a acomodat cu invazia solară, căutându-se probabil de muşcături de ţânţar. Nabuti sforăie. Tangariki s-a ridicat şi adună rufele puse la uscat pe o sârmă. Printr-o sforţare evidentă, James îşi mişcă capul. Privirea i se izbeşte de geamul casei, care îi reflectă iarăşi razele solare, după care lumina puternică dispare, lăsând locul umbrei lui Tangariki. S-a lăsat o linişte asurzitoare, în care pluteşte câte o zumzet, câte un bâzâit, care poate fi de ţânţar, câte o boare de vânt. Deşi cu spatele la Tangariki, James o vede clar reflectată în sticla geamului. Tangariki, totuşi înaltă, nu e suficient de înaltă pentru munca pe care o depune. Sârma pe care sunt prinse hainele îi solicită să se înalţe pe vârfuri. Rochia foarte scurtă îi dezvăluie acum picioarele întregi, chiar mai mult. James fixează imaginea, cu un focus special. O rază de soare rătăcită călătoreşte din nou spre fereastră şi se izbeşte de sticlă chiar pe locul unde James focalizase. James strânge ochii, orbit din nou. Când îi redeschide, Tangariki nu mai este pe sticlă. James se întoarce discret şi o observă călcând iarba rară ca o căprioară. Cu ochii întredeschişi, îşi plimbă privirile peste tot trupul ei, dezbrăcând-o de rochia semitransparentă.

TANGARIKI

(către James)

V-aţi îmbătat ca porcii!

Facsinaţia lui James este oprită într-un mod crud. Ochii deschişi larg ai lui James întâlnesc ochii mustrători ai lui Tangariki.

JAMES

Tangariki, eu…

TANGARIKI

Iar începi? Tangariki-n sus, Tangariki-n jos. Altceva mai ştii să spui? Hai, scoală! Vino în bucătărie, îţi prepar un te kabubu.

James se ridică şi o urmează ca un căţeluş. Mama lui Nabuti îl întâmpină radiind şi îl susţine să nu cadă din cauza ameţelii care l-a cuprins.

22.   INTERIOR. CASA LUI BAURO. ZI.

Alex se aşează pe un scaun în bucătăria casei lui Bauro. Lângă el s-a aşezat Mama lui Bauro, care nu-l pierde din priviri, priviri care exprimă o bucurie nemărginită.

TANGARIKI

Ceva e greşit la voi, albii, de vă îmbătaţi de cum ajungeţi în Kiribati.

Alex pleacă fruntea, vinovat. Doar privirile Mamei lui Bauro spun că e absolvit de orice vină.

JAMES

(încearcă o scuză)

Tangariki, eu…

TANGARIKI

N-am nevoie de scuzele tale! Ceva e greşit la voi, albii, de trebuie să vă scuzaţi tot timpul.

Tangariki îi întinde o băutură, pe care Alex o bea pe nerăsuflate, cu încredere.

TANGARIKI

(întinzându-i o foaie de hârtie, pe care e un desen)

Ai aici instrucţiunile să ajungi (face o pauză, cu un subînţeles) unde trebuie să ajungi. Probabil e mai bine să pleci deja, bănuiesc că nu eşti aici numai pentru alcool, ca să omori ţânţari sau ca să dezbraci nişte kiribas! Imediat apune şi soarele!

Tangariki se îndreaptă spre uşă, iar Alex o urmează fără glas, ca un căţel.

23.   EXTERIOR. CURTEA LUI NABUTI. ZI.

Vinnie, poziţionat în afara curţii, face semn că e pregătit.

ANDREI (o.c.)

Începem! Acţiune!

Tangariki păşeşte ferm spre decapotabila verde a lui James. Se opreşte în dreptul portierei şi îi face semn să urce. James e ascultător, dar indecis.

JAMES

Tangariki, eu…

Tangariki duce un deget la gură, indicându-i să tacă. Apoi îi întinde mâna a despărţire. James ia mâna lui Tangariki. Tangarika îşi retrage uşor mâna, însă degetul arătător îi rămâne în urmă, pe degetul arătător al lui James. Secvenţa durează, în nemişcare. Apoi, Tangariki îşi plimbă degetul în palma lui, dar şi peste celelalte degete ale lui James. Poate scrie ceva. James o imită, cu ochii închişi. Când îi deschide, mâna lui Tangariki este la o oarecare depărtare. Tot ce se mai vede este un dorsal apetisant, desenând cercuri.

24.   INTERIOR. CORTUL LUI CORIN. ZI.

Corin scoate capul prin deschizătura cortului şi studiază terenul. Niciun trecător. Face semn că drumul e liber. Alina nu e însă hotărîtă.

CORIN

(insistă)

Nu-i nimeni, poţi să fugi.

ALINA

Stai puţin, să mai vorbim. Eu ce fac acum? Că ăsta nu mă bagă în seamă.

CORIN

(dictează)

Faci ce ştii, dar te bagi înapoi sub pielea lui. Nu-mi spune că ştie mai multe secretara aia, Teima, ca tine. N-are nici ţâţe. Eşti versată, îl faci de să nu mai ştie de el.

ALINA

(nervoasă)

Băi, eşti turc? Nu vrea să o facă cu mine, pricepi?

CORIN

(meditează cu voce tare)

Poate bănuieşte ceva?

ALINA

Ce să bănuiască? Pe tine? De când îl ştiu te ţine de fătălău… Nu te crede în stare de nimic cu femeile. Ştii că îţi zice Corina?

CORIN

(în draci)

Să-l ia dracu de porc de câine! Nu ştiu, şantajează-l cu ceva, n-ai cu ce?

ALINA

(respingând ideea cu mână)

Cu ce, că şi-a omorît motanul când avea cinci ani? Parcă nu-l cunoşti…

CORIN

Nu ştiu numai că trebuie să punem mâna pe comoară. (nebun) Mărită-te cu el şi îl omorîm apoi. Şi aşa îi numai o pacoste…

ALINA

(cu dezgust)

Tu te auzi ce zici? Să mă culc cu el, să mă mărit cu el, să îl omor… Tu mă iubeşti, mă, Corine, mă? (convinsă de contrariu) Câteodată am impresia că eşti mai rău ca el… (dă să iasă din cort, Corin o reţine prinzând-o de mână)

CORIN

(îşi revine)

Iartă-mă, Linuş, dar sunt disperat. Nu merităm şi noi puţină fericire?

ALINA

(fermă)

Pricepe o dată, e comoara lui, norocul lui, fericirea lui. Eu renunţ la planul ăsta!

CORIN

(îşi pierde din nou cumpătul)

Eşti o nesimţită! De şase luni îmi bat capul cu asta şi acum îmi dai cu piciorul…

Alina zbugheşte afară din cort, fără să-i mai pese că ar putea fi văzută.

CORIN

(în urma ei)

Linuş…

Intră înapoi. Îşi deschide o doză cu bere.

CORIN

Fir-ar să fie! (revelaţie) A, ştiu! (scoate un cuţit dintr-o teacă şi-l mângâie)

25.   EXTERIOR/INTERIOR. VILĂ ÎN STIL EUROPEAN. ZI

În faţa vilei, Andrei îi dă ultimele indicaţii Elizei, care joacă rolul ROBERTA (30); britanică; faţa umbrită de frustări şi, posibil, alcool. Geri intră în vilă, explicându-i ceva lui Vinnie, care îl însoţeşte. Andrei se depărtează, Roberta rămâne singură în faţa porţii.

PAVEL (o.c.)

Scena şaizeci şi şase, dubla trei.

ANDREI (o.c.)

Acţiune!

Roberta bate la uşa vilei. Nu răspunde nimeni.

ROBERTA

(după ce crapă uşa)

Gregory! (intră, cu sfială) Gregory!

Nu răspunde nimeni. Roberta păşeşte în living. În depărtare, pe podea, îl vede pe Nicu, care joacă rolul lui GREGORY (35), un britanic fără dubiu; îmbrăcat ca atare; pe podea, într-o baltă de sânge; cu un cuţit în piept.

ROBERTA

(se repede spre el)

Gregory… Iubitul meu… (se precipită) Să chem pe cineva!

GREGORY

(protestează cu o grimasă de durere)

Nu, Roberta, nu are sens. Stai cu mine…

ROBERTA

(impacientată)

Dar poate că…

GREGORY

(liniştit)

Nu, Roberta, sigur nu. Am visat asta.

ROBERTA

Nu renunţa… (două lacrimi)

GREGORY

Nu poţi să renunţi (ferm) la ceva ce nu ai avut niciodată.

ROBERTA

(explodează în lacrimi)

Şi visele? Renunţi la toate visele? Sau nu le-ai avut niciodată? Le-ai avut, Greg, le-avut! Nu mă lăsa singură…

GREGORY

(sarcastic)

Îl ai pe Robert…

ROBERTA

(nu acceptă)

Nu, Greg, nu. Tu…

GREGORY

(calm)

Roberta, ştiu. Am visat tot. V-am visat şi cum plănuiaţi asta… Şi am visat dinainte tot. Am visat fregate şi apoi a venit Dumnezeu la mine în vis…

ROBERTA

(tremură)

Delirezi, Greg, lasă-mă să chem pe cineva!

GREGORY

(după o grimasă de durere)

Nu! Ascultă-mă, trebuie să îţi spun ceva. Nu am nimic, alergaţi după cai verzi pe pereţi…

ROBERTA

(se aşează pe podea lângă Gregory)

Nu vreau nimic, pe tine pe vreau…

GREGORY

(nu are timp)

Ascultă-mă, te rog. N-o să apuc să termin, dacă mă întrerupi. Şi n-o să ştii niciodată. M-aţi vânat pentru o comoară pe care nu o am. Comoara mea nu era…

ANDREI

(opărit)

Stop, stop, stop! (către Nicu) Măi omule, ai un cuţit în piept, mai zvâcneşte din când în când! E a treia oară când îţi spun. Vorbeşti de parcă ai fi la cârciumă, după şapte beri! (pauză, revine şi mai nervos) Şi, mă, eşti englezoi, mă! (îl imită pe Nicu) Îl ai pe Robert… Ce-i cu sarcasmul ăla? Îi britanic, mă, îi politicos şi cu moartea, ce dracu, n-ai văzut şi tu un film cu Hugh Grant?

26.   EXTERIOR. ACELAŞI BAR PE PLAJĂ. ZI.

Pavel, Andrei şi Nicu stau la o masă, sub un acoperiş-umbrelă din stuf. Se bea bere, cu excepţia lui Andrei, care soarbe cu paiul un cocktail de fructe. Cei trei sunt relaxaţi şi privesc spre ocean, unde înoată mai multe fete. Liniştea e tulburată de venirea intempestivă a lui Belu, care îşi trage un scaun la masă, extrem de agitat.

BELU

(plin de nervi)

Nu mai suport, mă. Dă-o-n mă-sa, deci eu tot filmul zic numai Tangariki, eu… Tangariki, eu… Mai bine rămâneam pe Negoiu 13, dacă ştiam ce-mi faceţi! Nici nu mai veneam, mi-ai zis că scenariul lui ăsta e doar de lucru, că definitivăm aici, facem brainstorming…

PAVEL

(îl întrerupe împăciuitor)

Belu, dar ai rolul principal…

BELU

(explodând)

Şi unde ai văzut tu un papagal în rolul principal? Voi vă bateţi joc de mine! Jucam Romeo duminică, mă, Romeo!

NICU

(şugubăţ)

Da, mă, dar Tangariki…

BELU

(îl imită în bătaie de joc)

Da, mă, dar Julieta…

ANDREI

(îi sare ţandăra)

Iar începi cu frustrările astea de mare artist? Eşti mai rău ca Dudu! Nu eşti în stare să faci un personaj care n-are cuvinte?

PAVEL

(elaborează, cu gesturile aferente)

Belu, mie mi se pare că ai un personaj mare. Tu ai treabă cu dragostea, cu frumosul, ceilalţi veniţi în vacanţă aici cu tine sunt aproape toţi de căcat pe mâini şi pe suflet…

BELU

(mai moale)

Da, mă, dar să spun şi eu ceva, măcar o declaraţie de dragoste…

NICU

Şi secvenţa cu degetele ce e? (îşi mângâie arătătoarele, imitând secvenţa similară interpretată de Belu şi Tangariki) Asta faci, o declaraţie de dragoste cu degetele…

BELU

(enervat)

Nu ştiu ce faci tu cu degetele… Dar eu nu fac declaraţii de dragoste cu arătătorul!

PAVEL

(sfătos)

Atunci ar trebui să înveţi…

BELU

Măi Pavel, mai taci. Pe tine te doare la pălărie. Nu numele tău apare acolo şi nu scrie despre tine presa mâine: (desenează în aer un headline) fiasco total. Tu, Alex, Horia, dracu ştie, voi cu ce vă ocupaţi? Vă daţi cu părerea. Mare critic de film! Fâs! Sau Alex ăla, parcă e câinele lui de pază! Horia, mare consultant! Căcat, Pavele, căcat! Eu joc! Adică nu mai joc! Dacă nu îmi băgaţi o replică de cinci minute, să nu mă întrerupă nimeni, eu nu mai joc! (plecând, aruncă în urmă un gest de sictir) Sunteţi tâmpiţi, lăsaţi-mă dracului!…

Belu pleacă, la fel de intempestiv cum a venit, şi la fel de agitat. Cei trei se privesc cu o oarecare îngrijorare, ezitând să se pronunţe. Pavel îndrăzneşte primul, nu înainte de a face un semn spre bar, cum că mai doreşte o bere.

PAVEL

Măi, că tot s-a întâmplat asta… Nici eu nu sunt mulţumit de final, nu ştiu ce improvizaţie vrea să facă Dudu…

ANDREI

Nu ştiu, mă. Şi mie mi-e foarte greu să lucrez cu ăsta. I-am zis, dacă tot bagă atâţia bani în tâmpenia asta, să o facem… nu ştiu, mă, cu vreme. Ăsta nu ştie numai peste noapte. I se scoală la două noaptea, tre să o facă. Eu m-am săturat de filme din astea făcute în două zile. Aveam scenariul ălalalt, cu regizorul care punea în scenă Romeo şi Julieta…

Alina, în costum de baie, trece prin faţa mesei. Nicu se ridică şi pleacă după ea, spre ocean. Sporovăiesc. Andrei îi urmăreşte cu privirea, în timp ce Pavel îşi continuă pledoaria.

PAVEL

La final ar trebui adunaţi toţi sub aceeaşi pălărie de semnificaţie, ştii cum zic? Nu ştiu cum, ultima fregată care zboară, ultima boare de vânt…

ANDREI

(nu-i pasă)

Mă, asta şi-o trage şi cu Nicu?

PAVEL

(nu înţelege)

Cum?

Amândoi privesc spre ocean, în direcţia în care sunt poziţionaţi cei doi. Nicu pare să îi facă curte Alinei.

27.   EXTERIOR/INTERIOR. PLATOU DE FILMARE/CORT. ZI

Corin intră pe platoul de filmare, unde dă peste Geri.

CORIN

La ce scenă aţi ajuns?

GERI

E ceva nou, a adus Dudu două pagini de jumătate de oră, vrea să le introducem.

CORIN

Şi pentru Belu de ce nu faceţi ceva? Vin de pe platoul doi, ăsta se disperă cu Tangariki, eu…

Geri ridică din umeri. Nu ţine de el.

CORIN (cont.)

Cu ce e scena? Merge?

GERI

Dacă taci, o să vezi, primele trei duble au ieşit bine, acum le vede Andrei, dar mai vrea una, pentru orice eventualitate.

CORIN

E cu Robert, ăla care n-a venit? Andrei îl joacă?

GERI

Da, păi apare numai în două cadre.

ANDREI

(apare)

Hai, încă una. A ieşit bine, dar mă interesează finalul. Câd iese Roberta din cort, să avem ceva trecători care o surprind, bine? Puneţi să treacă cineva la semn.

GERI

(preia rolul lui Pavel)

Scena patruzeci şi opt, insertul unu, dubla patru.

Andrei, care joacă rolul ROBERT (40); britanic decăzut; şi Eliza, în Roberta, sunt pregătiţi, ca şi cameramanii. Corin rămâne în spatele lui Geri.

GERI (cont.)

Acţiune!

Robert scoate capul prin deschizătura unui cort.

ROBERT

Nu-i nimeni, poţi să fugi.

ROBERTA

Stai puţin, să mai vorbim. Eu ce fac acum? Că ăsta nu mă bagă în seamă.

ROBERT

Faci ce ştii, dar te bagi înapoi sub pielea lui. Nu-mi spune că ştie mai multe secretara aia, ca tine. N-are nici ţâţe. Eşti versată, îl faci de să nu mai ştie de el.

Corin e alb ca varul, s-a aşezat pe un scaun lângă Geri. Tremură. E în pragul leşinului.

GERI

(îl observă)

Ţi-e rău? Corine!

Corin nu realizează ce se întâmplă. Geri aleargă după o cană cu apă, îl stropeşte pe Corin, îl pălmuieşte uşor.

28.   EXTERIOR. NATURĂ. APROAPE SEARĂ.

Alina joacă JESSICA (28); britanică lipsită de complexe, voluptuoasă; se plimbă de mână cu Iokan pe o potecă care pare părăsită, plină de crengi căzute.

JESSICA

(îngrijorată)

Ştii poteca asta? Nu pare prea umblată!

IOKAN

Nu, nu o ştiu. Dar trebuie să ducă undeva…

JESSICA

Nu-mi plac cărările neumblate.

IOKAN

(cu subînţeles)

Dacă vrei, mergem de mai multe ori pe ea… Până o să îţi pară suficient de bine umblată…

JESSICA

Hai mai bine să ne întoarcem.

IOKAN

Dacă vrei… (totuşi reticent) Întoarce-te. Însă n-am ajuns încă nicăieri.

JESSICA

Nici n-o să ajungem, nu vezi…

Iokan merge înainte. Jessica ezită, însă nu prea îi vine să se întoarcă singură. Îl urmează la câţiva paşi. Iokan dă la o parte crengile din drum. La lumina lunii, se vede un morman de gunoaie. Iokan se opreşte şi studiază puţin aplecat lucrurile aruncate.

JESSICA

(ajunsă la locul faptei)

Aha! Deci asta era! (ironic) Drumul ducea undeva! Bravo, Iokan! M-ai adus la groapa de gunoi!

IOKAN

Nu am ajuns încă. Gunoiul e doar ceva peste care trebuie să trecem. E ca în viaţă…

JESSICA

Blablabla. Filosofie la groapa de gunoi…

Iokan merge mai departe, puţin iritat de ironiile Jessicăi. Jessica ezită, priveşte înapoi, însă acum i-e şi mai groază să se întoarcă singură. Cei doi merg înainte, în faţă Iokan. Au ajuns la capătul potecii, care se încheie brusc la marginea unei stânci. Nu o continuă nimic. Jos e o prăpastie. La picioarele prăpastiei, oceanul.

JESSICA

(în bătaie de joc)

Acum s-a terminat? Am ajuns?

IOKAN

Da. Acum ştiu că s-a terminat. Am ajuns.

JESSICA

Bine, ţi-ai făcut damblaua, hai înapoi.

IOKAN

Iar dacă am ajuns, trebuie să mă şi întorc? Acum? Fără să mă bucur măcar de o boare de vânt?

Jessica e nedumerită. Iokan se aşează în şezut unde se termină poteca. Priveşte în zare, adumecând aerul. Visează. Se aşează şi Jessica lângă el. Priveşte în zare. Încet-încet, e cuprinsă şi ea de un sentiment de bine. Îşi lasă capul pe umărul lui Iokan.

JESSICA

E frumos aici.

IOKAN

E paradisul.

JESSICA

(râde)

Da, paradisul regăsit. Sloganul campaniei publicitare… care m-a adus aici…

IOKAN

Nu, e paradisul pierdut.

Jessica nu e lămurită.

IOKAN (cont.)

Bănuiesc că te-ai întrebat cum de se termină cărarea aici.

JESSICA

(mirată, dar sinceră)

Nu.

IOKAN

Dar de ce crezi că se termină?

JESSICA

(în bătaie de joc)

E un drum al… sinucigaşilor? Şi-au făcut drum până aici, ca să se poată arunca în ocean?

IOKAN

Dar de ce nu al îngerilor? De ce să nu fie o platformă de zbor pentru îngeri?

JESSICA

(surprinsă)

Hm! Frumos. (gânditoare) Continuă.

IOKAN

Ştii, e o istorioară. Pentru o insulă erau în război două triburi. Al treilea trib, cel care locuia pe insula disputată, erau oameni harnici şi buni. Mâniat pe cele două triburi, zeul Zika a trimis un val mare, să măture insula. Când alergau de frica apelor, localnicilor buni şi harnici le-au crescut aripi şi au putut să se salveze zburând. Aşa se va întâmpla şi cu noi, când va veni ultimul val, cu ultima boare de vânt… or să ne crească aripi!…

JESSICA

(râde)

Da, legendele astea sunt ca filmele de la Hollywood.

IOKAN

De fapt, ştii ce s-a întâmplat? Cărarea continua. Vezi falia aceea? S-a surpat malul. Încet-încet, insula se surpă şi o să dispară în ocean. Iar acolo, jos, vezi ghidajele acelea?

JESSICA

Pentru ce sunt?

IOKAN

E doar un simbol. Nu folosesc la nimic. Pe acolo trece ultimul meridian. Dincolo, pe insula din faţă, e alt timp. (se uită la ceas) Dincolo… e ieri!

Jessica îl sărută brusc, pătimaş. Iokan nu se aştepta, dar şi-o dorea. Se sărută cu foc, bălăngănindu-se pe marginea prăpastiei. Lângă ei, Andrei face semn cameramanului că e destul, fără să îi oprească pe cei doi din focul aprins al pasiunii.

PAVEL

(către Andrei)

Excelent! Nu m-am gândit la asta…

ANDREI

(mulţumit)

Vezi dacă am fript-o puţin? Ştiu ce poate fata asta…

Deşi filmarea s-a oprit, Iokan şi Alina continuă să se sărute.

29.   EXTERIOR. AUTO/PLAJĂ. SEARĂ.

James conduce decapotabila verde, studiind hârtia pe care i-a înmânat-o Tangariki lui Alex. Ridică din umeri şi se uită împrejur, ca şi cum şi-ar spune că n-a greşit nimic, însă n-a ajuns nicăieri. Opreşte maşina. Admiră. E foarte frumos. Respiră adânc. Mai studiază o dată hârtia. Bate cu degetul pe locul încercuit cu roşu. E unde îi spune hârtia că trebuie să fie. Deschide portiera şi se îndreaptă spre plajă. Se aruncă în nisip, cu faţa în sus. Închide ochii. Secvenţa durează, în zgomotul valurilor şi al păsărilor. Deodată, un sărut se aşează pe buzele lui, ca o fregată care a ajuns la ţărm după o lungă călătorie. E Tangariki, care îl ia de mână şi-l trage după ea, spre ocean. Fac primii paşi, însă James are reţineri.

JAMES

Tangariki, eu…

30.   EXTERIOR. PLAJĂ. SEARĂ

Alex se suprapune peste James.

ALEX

Tangariki, eu…

Tangariki nu vrea să îl asculte, îl trage după ea în larg. Tangariki plonjează în apă, însă Alex bate din mâini dezordonat. Se vede că nu ştie să înoate, însă apa nu îi trece peste cap. Tangariki se face că îl salvează, îl ia în braţe, sărutându-l din nou.

TANGARIKI

Simţi ceva sub picioare?

Alex nu îndrăzneşte să mai spună nimic. Dă din cap afirmativ.

TANGARIKI (cont.)

E meridianul. Ultimul meridian. (îl împinge puţin) Tu eşti de o parte a lui, eu de alta. La mine e mâine, la tine… e ieri!

Tangariki râde jucăuş, sărutându-l din nou, trecând peste graniţa dintre ieri şi mâine.

31.   EXTERIOR. PLAJĂ. SEARĂ.

Dudu şi Bauro sunt aşezaţi pe plajă, discutând cu calm, în şoaptă, deşi nu mai e nimeni în preajmă. Bauro scoate din buzunar o hârtie, în care are împachetat ceva. Dezveleşte hârtia şi îi oferă din conţinut lui Dudu, care se serveşte fără să privească. Ambii ţin în mână ceva care seamănă cu o ciupercă uscată, din care mestecă, cu răbdare.

BAURO

Mai rămâne Iokan. (pauză) Cu el nu aşa. El e… puţin altfel. Trebuie să-l eliberăm din colivie.

DUDU

Să îl aşezăm şi pe el pe linia imaginară dintre ce este şi ce ar putea să fie.

BAURO

Şi să aleagă.

DUDU

Bine. (parcă întrebător) Cred că nu am uitat nimic. (niciun răspuns) Rămâi aici… (pauză) să aştepţi boarea de vânt?

BAURO

Da. Voi rămâne. (în transă) Ca un epilog la o boare de vânt…

Dudu priveşte în zare, cu ochii umezi, în aceeaşi transă, cu o întrebare transcendentă.

BAURO (cont.)

Mă voi gândi la tine cât voi sta între mâine şi ieri. (pauză; îl priveşte cu duhul blândeţii) Dudu, tu mi-ai adus timpul…

DUDU

Bauro, tu mi-ai adus libertatea.

Se îmbrăţişează.

32.   EXTERIOR. BAR PE PLAJĂ. SEARA SE ÎMBRĂŢIŞEAZĂ CU NOAPTEA.

Belu, cu o sticlă de whiskey în mână, declamă.

BELU

Unfortunate Prince! How much longer must thou live without peace? How long dost thou delay, O righteous Nemesis!

Suprapunându-se peste Hamletul care a devenit Belu, evident beţi, Andrei, Dan şi Vinnie cântă o serenadă unor localnice. Voi baritonale, foarte bune, în special al lui Andrei, care se acompaniază cu o chitară.

ANDREI, DAN, VINNIE

(într-un glas)

Cucuruz cu frunza-n sus

Ţucu-i ochii cui te-a pus.

33.   EXTERIOR. PLAJĂ. NOAPTE.

Corin aleargă, răvăşit pe plajă. Alina stă la marginea plajei, apele oceanului îi mângâie periodic picioarele.

CORIN

(o descoperă)

Te căutam, Alina, hai repede.

ALINA

(revoltată)

Ce vrei?

CORIN

(ferm)

Gata!

ALINA

(dezgust)

Ce-i gata?

Corin arată gestul tăierii capului. Alina e pierdută o clipă, apoi înţelege.

ALINA

(se ridică, are o privire îngrozită)

Nenorocitule!

Alina aleargă.

CORIN

Linuş, stai…

ALINA

(disperată)

Duduuu!

34.   INTERIOR. CAMERA LUI DUDU. NOAPTE.

Alina intră val-vârtej în camera lui Dudu, strigând disperată.

ALINA

Dudu!…

În camera lui Dudu e beznă. Caută să aprindă lumina, strigând.

ALINA

Dudu!…

Se aprinde lumina. Dudu se ridică în fund în pat, complet gol. Lângă el, în aceeaşi ipostază, Eliza, iritată de întrerupere. Alina se linişteşte brusc, dar îl priveşte mustrătoare pe Dudu.

ALINA

Asta îţi era misiunea, Dudule?

Face stânga împrejur şi iese.

35.   EXTERIOR. PLAJĂ. NOAPTE.

Horia se hârjoneşte pe plajă cu Rita. Se opresc, obosiţi. Rita vrea să îl mai provoace o dată şi imită un număr de striptease, aproape dezgolindu-şi sânii. Horia se aruncă spre ea, agăţându-i sutienul in extremis şi dezgolind-o, apoi se trânteşte în nisip, cu faţa în sus. Rita se trânteşte şi ea lângă el, cu faţa în jos. Râd, se privesc înfierbântaţi. Îşi apropie trupurile. Ceva îl jenează pe Horia, care începe să dea nisipul la o parte.

HORIA

(extaziat)

Fantastic!

RITA

Ce e?

HORIA

Borna asta îngropată în nisip…

RITA

Ce-i cu ea?

HORIA

E borna ultimului meridian. Pe aici trece ultimul meridian.

RITA

Bine, şi crezi că asta o să mă oprească?

HORIA

Nici nu vreau. Dar, realizezi? Tu eşti de o parte a meridianului, eu de alta. Ne desparte un timp.

RITA

(se tăvăleşte peste meridian)

Nu vreau să mă despartă nimic!

Se sărută cu foc. Iau din nou o pauză.

HORIA

(gânditor)

Interesantă strategie de marketing… Asta cu ultimul meridian. Nu mi-a plăcut nici mie chestia cu paradisul regăsit…

RITA

Era banală…

HORIA

(convins)

Da, cred că o să meargă chestia asta! Şi oamenii, venind aici să îşi mărturisească dragostea, să se căsătorească…

RITA

Ca noi…

HORIA

(meditează în continuare)

Se zice că polinezienii au un sentiment foarte puternic al morţii. Bătrânii simt când le vine sorocul. Aşa, cum se zice despre câini…

RITA

(şi-a amintit ceva trist)

Oh, Hanna!… Căţeluşa mea aşa a făcut, s-a dus să moară în cimitir… departe de casă…

HORIA

(râde, totuşi fără convingere, în diso-nanţă cu tristeţea Ritei)

Dar eu nu aş aştepta aici, să-mi crească aripi ca să mă salvez…

Rita, care îşi plimbă de ceva vreme mâna prin nisip, ţipă. Degetele ei au întâlnit degetele altcuiva, şi nu sunt ale lui Horia. Horia se ridică brusc şi observă şi el, dincolo de Rita, conturul unui cadavru.

36.   INTERIOR. SALA DE ŞEDINŢĂ. DIMINEAŢĂ.

Toată lumea aşezată, discută între ei. Un singur scaun gol, se pare că cineva întârzie. Andrei apare în cadrul uşii şi îşi ia scaunul în primire. Lângă el, Eliza, zâmbind satisfăcut.

ANDREI

Cu tine ce-i?

Eliza nu înţelege la ce se referă Andrei şi îi zâmbeşte întrebător, fără a-şi şterge zâmbetul de satisfacţie.

ANDREI (cont.)

Ce mama dracului eşti aşa fericită?

Faţa Elizei este o floare proaspăt deschisă. O albină zboară din floare şi se îndreaptă spre Dudu. Andrei urmăreşte albina şi se loveşte peste frunte.

ANDREI (cont.)

Să mă ia toţi dracii!

Andrei o priveşte fix, cu neîncredere.

ANDREI (cont.)

Dudu?

Eliza adaugă un nou zâmbet, lângă celelalte, unul ştrengăresc.

ANDREI (cont.)

Nu pot să cred! Ţi-o tragi cu Dudu?

ELIZA

(îl corectează)

Mă culc cu el, se spune în lumea mea, dragule.

ANDREI

Mă rog, tot aia. Bă, ăsta e fantastic. N-am mai văzut aşa ceva. În fiecare noapte alta.

ELIZA

(puţin iritată)

Ce vrei să spui?

ANDREI

(numără pe degete)

Când am venit… Teima. Apoi, Alina. Tangariki. Acum – tu.

ELIZA

(tot iritată, dar convinsă)

Greşeşti. A fost cu mine în fiecare noapte de când am venit aici.

ANDREI

(nu crede)

În fiecare noapte?

ELIZA

(întăreşte)

În fiecare noapte.

ANDREI

Toată noaptea?

ELIZA

(dubitativ, mai puţin ferm)

Nu…

Andrei vrea să zică cu un gest ceea ce prin cuvinte s-ar transcrie: păi vezi?

DUDU

Suntem toţi, da? Bine… În primul rând, vă felicit, aţi respectat graficul. Infernal, cum ar zice Andrei. Am vizionat aproape tot, mă rog, nu toate dublele, dar eu sunt foarte mulţumit. Dacă Andrei sau Geri – credeţi că mai trebuie vreo dublă la ceva? Voi hotărîţi.

ANDREI

(la urechea Elizei, răutăcios)

La cineva, nu la ceva.

DUDU

Dacă nu, atunci ne rămân două aspecte. Să vizionăm împreună cele trei secvenţe ale băieţilor de la efecte şi să pregătim carnavalul.

Dudu îi face semn lui Dan, care pregăteşte un videoproiector şi dezveleşte pânza de proiecţie. Vizionăm pe pânză un perete în semiobscuritate, pe care se răsfrâng umbrele uriaşe ale unor ţânţari. Imaginile sunt în alb şi negru, iar umbrele se plimbă pe perete pentru câteva clipe împreună, după care dispar, lăsând doar una singură în urmă. Umbra se aşează la un moment dat pe umbra unei plante. Se aude un zgomot şi, fără preaviz, peretele se împroaşcă cu sânge. Pânza revine la alb, semn că proiecţia primei secvenţe s-a încheiat.

DUDU

(întorcându-se spre sală)

Comentarii? (pauză; nimeni – nimic) Andrei, ce zici?

ANDREI

Ce să zic? I-a tras-o…

Eliza îl ghionteşte. Câţiva râd. Dudu face un gest de nemulţumire pentru că Andrei nu e încă suficient de conectat la acţiune. Apoi, un nou gest, spre Dan, care proiectează a doua secvenţă. Un deluşor pe care sunt doar buturugi. O arie extinsă de pădure a fost defrişată, în urma ei rămânând doar butuzele copacilor. Urmează un long shot de la nivelul buturugilor, cadru pe care un grup mare de copii, îmbrăcaţi în alb, pornesc printre buturugi, alegându-şi câte una şi aşezându-se în genunchi. După ce s-au aşezat cu toţii, îşi strâng mâinile la piept în rugăciune, cântă. Deodată, un val mare de apă inundă locul, copiilor le cresc aripi, pe care încep să le folosească, zburând, rând pe rând, spre cer. Copiii dispar în zare, iar jos apele au rămas peste bucata de pământ, fără să se mai retragă. Totul e încremenit, asurzitor, fără timp. Doar o boare de vânt tulbură moartea. Pânza e din nou albă.

DUDU

(întors spre Dan)

Asta a fost ideea ta, aşa-i?

Dan încuviinţează. Dudu se ridică de pe scaun, se îndreaptă spre Dan şi îl sărută părinteşte pe frunte. Dan e emoţionat. Dudu îi face semn să continue. Pe pânză apare o a treia secvenţă, în care apare o trupă de soldaţi costumaţi în ţânţari, care sunt atacaţi de o altă trupă de soldaţi, costumaţi în leandri. Se dă o bătălie între cele două trupe, care se lasă cu multe victime. De fapt, pe scena de luptă rămâne un singur soldat-ţânţar, Dinu. Pânza este din nou albă.

DUDU

(răspunzând rumorii din sală)

Pentru cine n-a înţeles, ăsta e visul lui James, când doarme pe hamac, înainte de a îl trezi reflecţia lui Tangariki pe fereastră.

37.   EXTERIOR. BAR PE PLAJĂ. ZI.

Belu şi Andrei, la o masă, sub un acoperiş-umbrelă din stuf. Belu bea bere, Andrei, cockteilul de fructe obişnuit.

BELU

Unde îs toţi, mă? Pe Alex nu l-am văzut de când am venit, Corin nu e în cortul lui, dracu ştie unde e şi Horia, nici urmă de femei… N-ai cu cine bea o bere!

ANDREI

Femeile îţi spun eu unde îs.

BELU

Unde?

ANDREI

În pat cu Dudu.

BELU

Toate, mă?

ANDREI

Da, mă, toate.

BELU

Păi şi noi ce facem atunci?

ANDREI

O frecăm.

BELU

Bine, acum, dar la carnaval?

ANDREI

Tot.

BELU

(dând din cap cu nemulţumire)

Băi, ce fiasco! (încrâncenat) Aveam Romeo duminică. Pentru ce dracu am venit aici, cu toţi rataţii? Auzi, ţânţari, leandri… Bă! Tu ai citit scenariul lui ăsta înainte de a te sui în avion?

ANDREI

Nu.

BELU

Bine. Ai circumstanţe atenuante. Auzi, mă, parcă e războiul broaştelor cu…

PAVEL

(apărut din senin, mulţumit, îşi trage un scaun)

Gata, băieţi, am făcut lista care cum se costumează.

38.   EXTERIOR. CARNAVAL. APROAPE SEARĂ.

Lume multă, albi şi polinezieni, majoritatea mascaţi. Pregătiri pentru carnaval. Horia, costumat în Che Cuevara, iese în faţă, apropiindu-se de Pavel, care e retras, meditând.

HORIA

Trebuie să vorbim, Pavel.

PAVEL

(scos din ale lui)

Ce s-a întâmplat?

HORIA

Eşti cel mai în vârstă, eu nu ştiu cu cine să vorbesc…

PAVEL

Ce e, Horia?

HORIA

Stai jos, e grav. (pauză, faţă serioasă) Am descoperit un cadavru din întâmplare aseară pe plajă.

Pavel îl priveşte cu neîncredere. Îşi aprinde o ţigară.

HORIA (cont.)

Ştiu că te gândeşti că trebuia să merg la poliţie şi gata. Dar e o problemă. (pauză mai lungă, pentru a convinge) Cred că e cadavrul preşedintelui.

Pavel îl priveşte şocat. Trage din ţigară. Nu are cuvinte.

HORIA (cont.)

Nu, Pavel, nu sunt nebun şi am dovezi. Numai că… Numai că nu ştiu… exact… cine l-a omorât.

PAVEL

Dar nu e treaba noastră.

Horia ridică o sprânceană.

PAVEL (cont.)

Ce vrei să spui?

HORIA

Tu… n-ai observat nimic ciudat? La Dudu, la Alex?

PAVEL

Bine, dar eu nu-i cunosc aşa bine…

HORIA

Alex a dispărut de două zile. Cadavrul e proaspăt, îţi spun. Şi Dudu… îl ştiu de o grămadă de vreme. Dudu nu e Dudu. Dudu coace ceva urât.

PAVEL

(sceptic)

Bine, măi, Horia, banul îl schimbă pe om… dar asta nu înseamnă că…

HORIA

(întrerupe)

Bine. Bine. Nu mai zic nimic. Dar dacă diseară nu apare preşedintele, cum ne-a anunţat, mă crezi?

39.   EXTERIOR. PLATOU DE FILMARE. APROAPE SEARĂ.

Vinnie şi Geri stau în picioare, cu două pahare goale de băutură în mâini, analizând scenele de carnaval pe care urmează să le surprindă. Geri îi indică lui Vinnie un loc, Vinnie aprobă. Din semnele lor, totul e aranjat, înţeles şi pregătit.

VINNIE

Hai mai luăm una mică, parcă văd că nu mai avem pauză apoi…

GERI

Plăteşti tu?

VINNIE

Îmi plătesc mie, dacă nu merit măcar atâta după ce mă frecaţi la cap toată ziua…

GERI

Vezi să nu slăbeşti.

VINNIE

(îşi aminteşte)

Bă, tre să îţi spun ceva. Eu am impresia că ăsta ne-o trage cu filmul lui.

GERI

(distrat)

Cum ţi-o trage, Vinnie? Parcă ai încasat deja cecul. Nici nu erai aici altfel, nu?

VINNIE

(împinge la o parte cu mâna sugestia lui Geri)

Lasă asta, mă tem că n-apucăm noi să ne bucurăm de banii ăia. Îs curios care mai merge întreg la cap de aici mâine.

GERI

(râde)

Te-ai îmbătat!

Se aşează în marginea scenei, la o masă improvizată din cutii. Îl solicită pe un alt cameraman să meargă să cumpere de băut. Apare şi Pavel.

PAVEL

(dând din cap)

Pe ăştia i-a cam dat peste cap… fluxul orar.

GERI

(amuzat)

Ce-ţi veni?

PAVEL

Eu nu ştiu, mă, vin pe rând să îmi spună câte o trăznaie. Am şi eu o vârstă, mă, dar văd că degeaba.

Vinnie se uită cu subînţeles la Geri, care râde.

GERI

Descarcă-te, Pavele. Ne-ai făcut curioşi.

40.   EXTERIOR. PLATOU DE FILMARE. APROAPE SEARĂ.

Aceeaşi locaţie. La masa improvizată s-a adunat toată trupa. Lipsesc doar Dudu şi Alex.

RITA

(uitându-se spre Horia)

Poate că avem spioni între noi.

Horia face ochii mari.

RITA

(către Horia)

Spune-mi, dragul meu, cum se face că după ce m-am prostit cu Eliza în seara aia în faţa ta, m-am trezit a doua zi cu o scenă în care fac pe lesbiana?

HORIA

(revoltat)

Rita, doar nu crezi…

RITA

Tu parcă nu credeai în întâmplare!

CORIN

(se bagă)

Eu vă spun că e dracul gol.

ALINA

(sare la gâtul lui)

Tu să taci, nebunul dracului!

Alina îi cară nişte pumni, spre surpriza lui Corin, dar şi a celorlaţi, care nu intervin însă.

CORIN

(se apără)

Să-ţi spună Pavel. Linuş, îţi aminteşti ce am vorbit noi doi în cort? Ne-a auzit cineva? Nimeni. Seara deja a venit cu o inserţie la o scenă, reproducând dialogul nostru. Robert şi Roberta vorbeau cu cuvintele noastre…

DINU

Calmaţi-vă, poate a pus nişte microfoane, să se inspire. Nu vezi că ne-a dat la fiecare un rol apropiat de ce suntem?

ALINA

(sare şi la gâtul lui Dinu)

Şi tu, idiotule?

Alina încearcă să îl lovească pe Dinu, dar acesta o prinde ferm de mâini. Dinu o priveşte autoritar, transmiţându-i din priviri că el nu este Corin.

GERI

(înţelept)

Măi oameni buni, nu înnebuniţi. Hai să turnăm scenele astea de final şi mâine toţi mergem liniştiţi acasă. OK?

HORIA

(ştie mai multe)

Nu cred… O să avem în seara asta o surpriză colosală. Care ne va ţine aici pentru multă vreme.

BELU

(îi sare muştarul)

Ce dracu vrei să spui şi tu? Consultantul lu’ peşte! Eu am Hamlet. Am ratat Romeo, mă, Hamlet nu ratez!

RITA

(informează)

Am găsit un cadavru pe plajă… Eu cu Horia…

VINNIE

(roşu de furie)

Dar ce făceai tu pe plajă cu Horia?

Cei doi se fâstâcesc.

VINNIE

(către Horia)

Bă măgarule, nu ţi-am spus de-acasă? De ce te bagi, mă, peste mine? Ce mă, te crezi cu trei coaie?

ANDREI

(mirare şi supărare)

Bă, voi toţi vi-o trageţi aici? Eu ce dracu fac? Cu mine nu vrea nimeni?

DAN

(cu un zâmbet în colţul gurii)

Poate Corin…

GERI

(către Nicu)

Hai mă, bagă-te şi tu cu o vorbă, nu vezi că ăştia o iau razna? Hai, tu cu cursurile tale de management de grup…

NICU

Păi… eu vreau cu Alina…

Alina îl studiază pe Nicu. E brusc bucuroasă. Mulţimea aclamă. Toţi se întorc.

PAVEL

Mă, ăsta nu-i preşedintele?

41.   EXTERIOR. CARNAVAL. APROAPE SEARĂ.

PREŞEDINTELE – BERETITENTI – este întâmpinat de mai mulţi localnici, care încep să danseze în faţa lui un dans care imită fregatele umblând pe nisip, cu mişcări ample din şolduri şi din mâini. Dansul e acompaniat de bătăi ritmice la un instrument similar tobei. Grupul de străini se apropie şi se pierd în admiraţie. Dansul durează până la disoluţia lui într-o melodie de dans în doi. În prim-plan, Dan, îmbrăcat ca un clovn, vorbeşte la telefon.

DAN

(la mobil)

Te aud cu ecou! Da, ia-ţi bilet, iubito. (pauză) Da, m-am interesat, poţi să naşti liniştită aici. Da, e paradisul. Să vezi ultimul meridian! O să te îndrăgosteşti de locul ăsta… (pauză; râde) Nu ne loveşte niciun val! Oricum, or să ne crească aripi…

42.   EXTERIOR. CARNAVAL. SEARĂ.

Nicu dansează cu Alina foarte strâns pe melodia de dans în doi pe care am părăsit conversaţia telefonică a lui Dan.

ALINA

(agăţată de gâtul lui Nicu)

Nu-mi vine să cred cât de oarbă am fost.

NICU

(copleşit de bucurie, iartă orice)

Nu ai fost oarbă, Linuş. Aşa e viaţa…

ALINA

Dar ce vroiam a fost tot timpul la un pas…

NICU

Pentru un pas de dans trebuie uneori să parcurgi toate meridianele…

43.   EXTERIOR. CARNAVAL. SEARĂ.

Horia dansează cu Rita pe aceeaşi melodie, puţin mai încolo de Nicu şi Alina.

HORIA

Dacă scăpăm de aici mâine… dacă nu se descoperă cadavrul până plecăm noi mâine… dacă mai ajungem vreodată acasă…

Rita îi acoperă gura cu săruturi.

RITA

(printre săruturi)

Mie îmi place aici. Nu-mi pasă că rămânem aici.

HORIA

Nici mie, câtă vreme eşti şi tu aici. (glumeşte) Câtă vreme ne cresc aripi…

44.   EXTERIOR. CARNAVAL. SEARĂ.

Corin, cu cercel în urechea dreaptă ca singură mască, dialoghează cu Iokan, pe aceeaşi melodie, aşezaţi în şezut puţin mai încolo de ringul de dans improvizat.

CORIN

(mărturiseşte)

Am avut nişte gânduri foarte necurate în vremea din urmă.

IOKAN

Ca să descoperi aurul, trebuie să treci prin gunoi. Dar vine totdeauna o boare proaspătă de vânt…

Corin îl ia de mâna dreaptă pe Iokan. Iokan îi pune mâna stângă pe faţă şi îl mângâie uşor.

45.   EXTERIOR. CARNAVAL. SEARĂ.

Dudu, într-o margine, studiază peisajul cu oameni costumaţi. Mestecă pe ascuns ceva care seamănă cu nişte ciuperci uscate. Brusc, odată cu încheierea melodiei de dans, se porneşte spre o destinaţie incertă, unde se află mai mulţi din grup.

DUDU

(plimbându-şi privirile)

Nu l-a văzut nimeni pe Alex?

Se ridică din umeri. În marginea mulţimii, Dudu merge hotărît spre Dinu, care se ascunde în spatele unui costum de camuflaj folosit de trupele speciale antitero, îl ia de braţ şi îl conduce într-un loc mai dosit, unde gălăgia e mai leneşă.

DUDU (cont.)

Dinu, ai o sarcină.

DINU

(bucuros)

Zi!

DUDU

Când îţi fac eu semn, începi împreună cu grupul tău de soldaţi să răspândeşti vorba printre  oameni că urmează un număr de magie, să se adune în jurul scenei şi să facă linişte.

DINU

În regulă. Altceva?

DUDU

Da. Numărul de magie îl fac eu.

Dinu e surprins, dar bucuros să poată fi util lui Dudu.

DUDU

Trebuie să mă ajuţi cu o treabă, în timpul magiei. De fiecare dată când ridic mâna, uite aşa, să te apuci, împreună cu soldaţii, să strigaţi Ura! Şi spune-le şi la oameni să strige după voi: Ura!

DINU

Bine, Dudu, s-a făcut. Hai că-s curios. Baftă! (ezită, parcă ar vrea ceva)

DUDU

(observă)

Ce e?

DINU

Aş vrea şi eu ceva… dacă se poate! (se apropie şi îi şopteşte ceva la ureche)

DUDU

(zâmbeşte, încuviinţând din cap)

Sigur, Dinule, s-a făcut!

Cei doi se despart, Dudu porneşte la fel de decis spre scenă, unde se află cameramanii şi echipa de filmare.

DUDU

(către Geri)

Geri, hai puţin te rog.

Îl agaţă pe Geri de braţ, îl conduce în lateralul scenei, pentru o discuţie privată.

DUDU

Uite. Vreau să intru şi eu în film cu câteva replici.

Geri face ochii mari.

DUDU

Deci, fii atent, la un moment dat Dinu cu grupul de soldaţi va face linişte printre oameni, atrăgându-le atenţia spre scenă. Oamenii se strâng să vadă ce urmează, iar aici apar eu pe scenă. Spun câteva cuvinte şi apoi se revine (pauză) la normal în carnaval.

GERI

(nedumerit)

Am înţeles… Dar… Andrei ştie, ce spui, cum filmăm?… Ne trebuie puţină pregătire…

DUDU

Nu trebuie nimic. Andrei e ocupat; îl pui pe Vinnie să rămână cu camera pregătit numai pentru scenă. O cameră rămâne cum ne-am înţeles pe prim-planuri, iar celelalte două urmăresc carnavalul. Iar de restul mă îngrijesc eu. Hai, că o să iasă bine…

GERI

Cum zici…

46.   EXTERIOR. ÎN AFARA CARNAVALULUI. SEARĂ.

Andrei stă îngândurat, dincolo de hărmălaie, cu privirea dincolo de ocean. Din spatele lui, Teima îi pune mâinile la ochi. Andrei îi atinge degetele, simte surprins că sunt ale unei femei. I le ia de la ochi, face ochii mari constatând că mâinile aparţin teimei şi se desparte cu greu de degetele ei. O nouă melodie de dans răzbate până la ei. Teima îl invită pe Andrei la dans, prinzându-l de mâini, după ce îi desenează ceva cu degetele în palmă. Lui Andrei nu-i vine să creadă. Emoţionat, începe să danseze, stângaci.

TEIMA

(după mai mulţi paşi)

Când e gata totul, vrei să vii cu mine, să îţi arăt ultimul meridian?

LUCI

(acceptă, dar nu are cuvinte)

Teima, eu…

47.   EXTERIOR. CARNAVAL. SEARĂ.

Belu apare de undeva, cu pas hotărît, spre locul unde Geri bea cu Pavel, cu aceeaşi melodie în fundal.

BELU

(către Geri)

Dă-mi o cameră, Geri. Vezi că eu o să alerg de aici spre mulţime. Uite, într-acolo, unde e Tangariki. Îmi trebe camera un minut apoi pe mine, bun?

GERI

(nedumerit)

Ai vorbit cu Dudu? Sau cu Andrei?

BELU

Hai, mă, Geri, te rog. Parcă nu ştii… Ăştia nu vor să îmi dea nicio replică cu fata asta. Te rog, mă…

GERI

Bine, Belu, dar n-ai nicio garanţie că vor băga scena…

BELU

Nu te fierbe cu asta! Trimite-l numai pe Vinnie după mine, bun?

48.   EXTERIOR. CARNAVAL. SEARĂ.

Pavel şi Geri ciocnesc paharele şi se privesc satisfăcuţi. Sunt puţin piliţi, mai ales Pavel.

PAVEL

Aşa e cel mai bine, noroc că am fost noi pe fază. A ieşit superb dansul ăstora. E ceva şi norocul! Nici dacă ne pregăteam o lună pentru scena aia…

GERI

(bravează)

Adevărul e că fără noi era totul varză!

PAVEL

(cert)

Daaa! Păi Dudu parcă e un nazist, nu se înţelege nimeni cu el. Iar Andrei numai la femei se gândeşte!

GERI

(cu mulţumire de sine)

Dacă nu ţineam noi filmările în mâini… Apropo, hai să îi facem dambalua lui Belu!

Cei doi îşi pun paharele pe cutiile care ţin loc de masă şi se îndreaptă spre camerele de filmat.

49.   EXTERIOR. CARNAVAL. SEARĂ

Pavel, Geri şi Vinnie sunt concentraţi: urmează scena lui Belu, pe care o toarnă furtiv.

PAVEL (o.c.)

Scena zero, insert unu.

GERI (o.c.)

Acţiune!

Belu aleargă spre mulţime, îndreptându-se spre locul unde i se pare că o identifică pe Tangariki, mascată în căprioară. Din lateral, apare Alex, care aleargă şi el spre mulţime, tot spre locul unde i se pare că o identifică pe Tangariki, mascată în căprioară. Ajung simultan în faţa femeii mascată în căprioară, dar nu se observă reciproc. Cu gesturi în oglindă, cei doi scot din buzunar o cutiuţă, care conţine un inel cu diamant, neapărat verde.

BELU şi ALEX

(într-un glas)

Tangariki, eu…

Belu îi percepe prezenţa lui Alex şi se întoarce mânios spre el.

BELU

Ce dracu faci?

Alex e nedumerit. Realizează şi el prezenţa lui Belu.

BELU (cont.)

Du-te dracului, mi-ai stricat scena! Mă, toţi sunteţi cretini aici? Băga-mi-aş picioarele în el de film! Profesioniştii lu’ peşte!

ALEX

(se enervează)

Fac ceva pe filmul vostru! Eu o vreau pe Tangariki, clar?

Femeia mascată în căprioară îşi scoate masca. Nu e Tangariki.

GERI (o.c.)

Belu, vezi că zice Dudu să facem o dublă.

BELU

(extaziat)

Mă lasă să zic ceva? Mă lasă s-o cer în căsătorie?

PAVEL

(la braţ cu Tangariki)

Alex, hai şi tu la o dublă. Cu cea adevărată…

50.   EXTERIOR. CARNAVAL. SEARĂ.

Mulţimea e adunată în jurul scenei. În spate, Dudu trece pe la Vinnie şi îi lasă un plic.

DUDU

(şopteşte)

Să ne iei sicrie de aur la toţi!

Vinnie deschide intrigat plicul, din care scoate un bilet de loterie.

VINNIE

(fericit, spre Pavel)

Bă, ce dracu mă fac…

PAVEL

(are treabă)

Scena zero. Dubla zero.

GERI (o.c.)

Acţiune!

Dudu iese din spatele scenei, costumat în Hitler, vine cu pas milităros în faţa mulţimii. Puţină rumoare.

DUDU

Popor! Sunt trimisul zeului Zika! Am venit să vă salvez! Îl somez pe Bere-titenti (arată cu mâna spre Preşedinte) să vină să îşi predea mandatul în mod paşnic.

Preşedintele ezită puţin, apoi pare bucuros că a primit şi el un rol în film şi predă insemnele statului în mâna lui Dudu. Acesta le preia.

DUDU (cont.)

În clipa aceasta, proclam Republica Cinematografică Kiribati! (ridică mâna)

GRUP DE SOLDAŢI

Ura!

MULŢIMEA

(imită)

Ura!

DUDU

Să trăiască şi să înflorească Republica Cinematografică Kiribati!

Dudu ridică mâna.

GRUP DE SOLDAŢI

Ura!

MULŢIMEA

(imită)

Ura!

DUDU

De azi, nu mai trebuie să munciţi pământul! Nu mai trebuie să mergeţi la pescuit! Nu mai trebuie să spargeţi nuci de cocos! Sunteţi liberi să participaţi la singura industrie a statului vostru în mândra Republică Cinematografică Kiribati!

GRUP DE SOLDAŢI

Ura!

MULŢIMEA

(imită)

Ura!

51.   EXTERIOR. CARNAVAL. SEARĂ

Andrei, Geri şi Pavel privesc şi ascultă uimiţi şi contrariaţi discursul lui Dudu. Doar Vinnie îşi vede de treabă, filmând. Se apropie de ei şi Horia, tumefiat. Dan îl urmează în stupoare.

PAVEL

Bă, ce face Dudu? Ăsta e-n criză comiţială! Totul a fost perfect şi acum strică tot… (către Geri) O să poţi să tai unde intră Dudu fără să strici faza cu…

Alex apare de undeva.

ALEX

(îl întrerupe pe Pavel)

Mă, ştiu cum să încheiem filmul. Ştiu care e chestia. (extaziat) Cu o fregată care zboară… După aia, o boare de vânt, aşa, ca un epilog…

Alex observă că Dudu ţine un discurs şi că nimeni nu îi dă lui atenţie.

DUDU

(discurs înflăcărat)

… iar Dinu Raniţă este şeful armatei Republicii noastre! De asemenea, am hotărît înfiinţarea unei instituţii noi, de Tratament Intensiv al Fricii prin Ficţiune! O va conduce Alexandru Barna! (îşi aruncă ochii pe un bilet pe care îl ţine în mână) Tot acum, institui funcţia de Arhitect al Republicii! Numesc în funcţia de arhitect al Republicii pe arhitectul Corin Pupăză!

Corin e în culmea extazului. Face câţiva paşi înainte şi salută mulţimea.

DUDU (cont.)

Sarcina lui va fi să construiască platforme de zbor pe toate insulele Republicii noastre!

52.   EXTERIOR. CARNAVAL. SEARĂ.

DUDU (cont.)

…  sunetist, şef la securitatea naţională. Ministrul de Externe va fi regizorul Andrei Tranca, iar la Interne, directorul de imagine, Gerard Ponci. Actorii noştri vor prelua Parlamentul. Iar eu, drag popor, sunt preşedintele vostru şi al mândrei şi prosperei noastre Republici Cinematografice Kiribati!

Deşi Dudu nu a mai ridicat mâna:

GRUP DE SOLDAŢI şi MULŢIMEA

(într-un glas)

Ura!

Uraaaaaaaaaa!

PAVEL (o.c.)

Bă, ce face ăsta, totuşi?

ALEX

(grav)

Ştii ce cred eu că face?

Ceilalţi îl privesc descumpăniţi.

ALEX

Eu cred că filmul s-a terminat. (pauză) Eu cred că a început realitatea.

DUDU

În încheiere, vă doresc tuturor să trăiţi bine în Republica Cinematografică Kiribati! Iar acum, cu toţii pe plajă, să sărbătorim prin dansul fregatelor!

Localnicii pornesc în goană spre un loc numai de ei ştiut, spre plajă. Grupul îi urmează, duşi de val.

53.   EXTERIOR. CARNAVAL. NOAPTE.

Mulţimea a ajuns pe o plajă, care seamănă bine cu plaja unde Rita şi Horia au descoperit un cadavru. Unii se aruncă în ocean, alţii dansează pe plajă. Hărmălaie de nedescris.

54.   EXTERIOR. CARNAVAL. NOAPTE.

Trecând prin toată mulţimea, Tangariki a rămas singură, aplecată la capătâiul cadavrului pe care îl găsise Horia. Cadavrul este al lui Bauro, tatăl ei. Înlăcrimată, îşi plânge tatăl mort, pe care l-a descoperit pe borna ultimului meridian.

SE DIZOLVĂ: SFÂRŞIT.

55.   EXTERIOR. PARC. ORELE DIMINEŢII.

Dudu şi Alex sunt pe aceeaşi bancă, în acelaşi parc, în aceeaşi metropolă: ca în debut. O boare de vânt citeşte ziarele de pe masa din faţa lor. Se ridică de la masă, strângând ceştile de carton din care au băut cafea, pliculeţele de zahăr, beţişoarele de lemn cu care au învârtit în cafea, ziarul. Vorbesc şi gesticulează, mai ales Alex, dar cuvintele lor sunt acoperite de gălăgia oraşului.  Aruncă resturile şi ziarele în coşul de gunoi şi se pornesc pe cărarea pietruită, agale. Au tot timpul din lume. Alex e oarecum agitat sau poate doar purtat de poveste. Îl ia de după umeri pe Dudu cu mâna dreaptă, în timp ce flutură, cu braţul stâng ridicat, biletul de loterie a lui Dudu. În fundal, acelaşi panou de reclamă pentru destinaţia turistică Kiribati: Kiribati – Paradisul regăsit. Alex şi Dudu se pierd printre arbori. Se apropie de o bornă, care seamănă cu borna ultimului meridian. Par să se îndrepte spre o clădire pe frontispiciul căreia stă scris: Tratamentul Intensiv al Fricii prin Ficţiune. Din partea opusă, vin Andrei, Pavel, Geri, Alina, Horia etc. Se întâlnesc cu toţii în dreptul bornei.

FADE OUT

Anunțuri
(fragmente, eboşă)

 

 

La Jana, CS, ESPAńA – I-am numărat: erau şapte sturzi pe cerul curat. Atât se mişca în La Jana în dimineaţa aceea de dinainte de Todos Los Santos. Respiram toată liniştea zorilor din balconul unei case de pe Carrer de Xert. Jos, pe stradă, dormeau trei maşini. Peste drum, un scaun de plastic aştepta cuminte pe trotuar. Bombónul meu era grozav de dulce; încă nu m-am obişnuit cu proporţiile de cafea şi lechera ce trebuie combinate pentru a obţine deliciosul bombón. M-am întors în bucătărie, să mai adaug un strop de cafea. Lângă cafetieră, am zărit sticla de Anis la Castellana. Merge o gură, mi-am zis, puţin nesigur, fiindcă nu sunt mare amator de anason. N-am apucat să torn, când am auzit paşi repezi pe stradă. Curiozitatea m-a tras, grăbită, la fereastră. Cineva alerga rupând pământul, aruncând câte o privire înapoi, să se asigure că n-a fost văzut. După câteva secunde, sturzii au reapărut pe cerul curat. Încă trei se alăturaseră cârdului. Bombónul se împăca acum cu gustul meu. Dar Anis de Castellana era mult prea dulce. Clopotul bisericii bătu de opt ori.

 

………………………………………………………………….

Toader se duse ţintă la sticla de pălincă, de cum se trezi. Era primul lucru pe care îl făcea de ani de zile, dimineaţă de dimineaţă. Trase două gâturi mari, unul după altul, cu o pauză scurtă. În sticlă mai rămase de un deget. Privi lung sticla, depărtând-o de ochi printr-o întindere bruscă a braţului. Cântărea: să golească sticla sau să îşi mai lase şi pe mâine. Proviziile de pălincă erau gata. Atâta mai avea, un deget pe fundul unei sticle murdare de sfert de litru, în care îşi turna din butoi de fiecare dată când se golea. Butoiul se golise, sticla se golea şi ea. Nu mai strânsese poamele anul ăsta, să le ducă la cazan. Le lăsase în plata Domnului, în pomi, să le mănânce păsările de or vrea. Se hotărîse să plece din Tărcăiţa şi să nu se mai întoarcă nici el, ca toţi cei care îi fuseseră consăteni şi dispărură din sat, unul câte unul, cum dispar stelele în zori. Ba nu cum dispar stelele în zori, îşi spuse Toader cu voce tare. Că alea iar apar noaptea; dar tărcăiţenii n-au mai venit decât să pună lacăte la porţi. Era singurul bărbat rămas în sat. Amintindu-şi asta, puse din nou, foarte hotărît, ca pentru o ispravă nemaipomenită, sticla la gură şi goli tot, ca şi cum ar fi golit o cană de apă. Ieşi în ogradă, cu sticla goală în mână. Dădu drumul la găini, deschise şi coteţul porcului, să iasă orătăniile afară. Nu mai avea nici pe ele cu ce să le hrănească, iar ele, parcă înciudate, nu îl mai hrăneau pe el. Nu mai văzuse un ou de săptămâni bune, iar nenorocitul ăla de porc numai nu ajungea la o majă, să îi poată face felul. Îşi urcă ochii spre cer, căutând semne. Nu zări nimic, nişte nori acolo, ca în fiecare dimineaţă. Ridică sticla deasupra capului şi o trânti cu putere de pământ. Sticla se opri cu un sunet sec la câţiva metri de Toader. Mânios, ca şi cum ar fi avut o răfuială veche cu sticla aia murdară, o răfuială pe care vroia să o termine chiar atunci, Toader o luă de jos, căută cu privirea o ţintă şi o azvârli spre fundaţia casei. Nu era un bun aruncător sau poate că ţinta, speriată, se mutase. În schimb, sticla nimeri cocoşul. Singurul lui cocoş. Singurul cocoş din sat. De rănit, nu-l răni decât în amorul propriu, că biata pasăre o rupse la fugă spre fundul ogrăzii, în grădină, iar de acolo, în grădina vecină, care era numai buruieni, unde Toader îl pierdu cu privirea. Oricum îl căsăpesc eu azi şi pe ăsta, îşi spuse Toader. Gata, azi era ziua. Avea în gând să lichideze tot şi să pună lacăt. La noapte, pleca microbuzul spre Spania, unde plecaseră toţi din Tărcăiţa. Spania mamii ei de viaţă, scăpă Toader printre dinţi nişte cuvinte şi un scuipat, zărind sticla întreagă. Se repezi la ea, o luă de gâtlej şi o bătu de fundaţia de piatră. Sticla se sparse în mâinile sale, tăindu-l în palmă. Toader deschise palma şi privi cum sângele îi colora degetele pline de bătături. Era, totuşi, mulţumit. Cu sticla terminase. Îi mai rămâneau găinile şi porcul. Şi dudanul ăla de cocoş.

Stătu puţin pe un boc ce-l folosea drept tăietor de lemne. Securea dormea alături. Tot ce era împrejur făcuse cu mâna lui. Casa, grajdul, coteţele. Încolo, nişte pruni puşi de el. Şi nişte iasomie, la colţul grajdului. Aia o plantase acolo muierea lui, Anuţa. O viaţă de om, acolo. Dar nu mai putea. Îl omorea singurătatea. Nevasta îi murise de mai bine de zece ani, o găsise chiar el când îşi dădea duhul, pe malul Tărcăiţei, unde se dusese să limpezească nişte rufe şi numai nu mai venea acasă să îi pună în blid nişte zamă bărbatului ei, fata se încurcase cu un  nenorocit care o prostise să meargă cu el în Italia şi, din câte auzise Toader, îşi vindea frumuseţea pe bani, că de frumoasă, era tare frumoasă, semăna cu biata mă-sa, băiatul ăl mare se prăpădise într-un accident la Stâna de Vale, de unde aducea nişte lemne de furat cu un tractor care, rămas fără frâne, s-a scăpat la vale ca o minge, iar Dinu, speranţa lui, mâna lui dreapta, sufletul lui… Îi dădură lacrimile gândindu-se la băiatul lui. Atâta mai avea, oarecum. Că Dinu era, desigur, în Spania. De aia trebuia să meargă şi el, nu mai putea de dorul lui, iar tot ce ar mai fi făcut acolo, în blestematul ăla de sat de la capătul pământului, era în zadar. Ştia că Dinu n-are să se mai întoarcă niciodată acasă. Şi nu-l putea condamna pe băiat, cum nu-i putea condamna nici pe ceilalţi consăteni. Pe cât îi urâse pe comunişti, pentru că îl târâseră pe tată-său prin închisori fiindcă fusese de-al lui Zelea Codreanu, pentru că îl mutilaseră şi pentru că, după ce l-au eliberat, îşi cam pierduse minţile, pe atât ducea dorul lui Ceauşescu. Ce vremuri bune, surâse amar. Ăla ţi-a dat o pâine. Uite la ăştia de acuma, au alungat tot tineretul din ţară. Tot ce avea făcuse pe vremea aialaltă, a comuniştilor. Pentru el, era destul. Dar pe el îl căuta moartea pe acasă, aşa că trebuia să plece, să nu-l găsească. Iar Dinu n-o să mai vină, nici măcar să îl îngroape. Iar dacă avea să moară, cine să-l îngroape? Nană Floare, nană Savetă, Tiţa Bumbului, Saveta cealaltă, Leana Moiului, Flăncătiţa… Cam asta era toată populaţia satului. Şase babe. Adică trei babe şi trei mai tinerele, aşa, pe la şaizeci de ani, de-o seamă cu Toader. Şi dacă avea să moară într-o luni? Aşa, ca nană Mărie? Păi n-au stat cu mortul până sâmbătă, când a catadicsit popa Spânu să vină de la Beiuş? Şi popii ăştia… Te lasă să ajungi strigoi, nu alta. Bine că i-au făcut sătenii casă în Tărcăiţa, bine că îl ţinură cu ouă, cu carne, cu pălincă, atâţia ani, ca el acum să nu se îndure să mai calce prin parohie decât duminica sau în câte o sâmbătă, dacă avea ceva de înmormântat. Ăştia da popi, ăştia de astăzi, spuse Toader cu voce tare, scuipând alături. Flegma se opri tocmai de secure. Toader sări ca ars de pe boc, parcă uitase ceva atât de important, că ar fi depins răsăritul soarelui de asta. Luă securea şi se porni să crape bocul pe care şezuse cu câteva secunde înainte. Când fu gata şi cu bocul, văzând coada securii mânjită cu sânge, îşi aminti că se tăiase în sticlă şi se porni agale spre fântână.

Îl aştepta o zi lungă, în care avea de mântuit multe treburi, iar apoi alte două zile lungi, cu microbuzul, până să ajungă la Dinu. Îi trimisese vorbă săptămâna trecută băiatului, prin şoferul microbuzului, că vine la Spania şi să ţină nişte bani să plătească şoferului, că el n-avea de unde să adune atâta, orice ar fi vrut să vândă, că nimănui nu-i trebuia nici casă în Tărcăiţa, nici poame, nici găini. Doar după porc trebuiau să vină cu un ARO, pe la amiază. Se spălă îndelung şi se uită nemulţumit la găini. Ce-o fi fost în capul lui de le-a lăsat afară din coteţ? Acum o să trebuiască să alerge prin curte după ele, să le prindă, în loc să le fi scos, câte una, din coteţ şi ţac! să le ia capul. Ascuţi securea pe tocilă şi se mai enervă o dată când realiză că nici tăietor nu mai avea, că îl crepase mai înainte bucăţi. Cu prima găină fu uşor. O alesese pe cea blândă, care stătea să pui mâna pe ea, nu se temea de om, ba intra câteodată fără ruşine în casă, cotcodăcind ca şi cum ar fi vrut să îi spună ceva lui Toader. O privi în ochi, ca şi cum şi-ar fi gândit să îşi ia adio de la ea, găina dădu să cotcodăcească, dar nu îşi termină cuvântul, că Toader îi răsuci gâtul. După neagra alergă puţin, dar o înghesui la gard şi o bătu cu capul de un stâlp de fier, până îi zbughi sângele pe ochi. Aduse un lighian mare, albastru, cu smalţul ciobit. Le zvîrli pe amândouă în lighian. Mai rămase găina bătrână, mama celor două pe care le aranjase deja, care, înţelegând ce o aştepta, căuta scăpare. Ştia şi Toader că avea să aibă de furcă cu ea. O momi cu nişte grăunţe de porumb, pe care le găsi în şură într-un fund de sac. Îi vorbi cu glas mieros. Găina se apropie de grăunţe, precaută. O lăsă să înghită primul grăunte şi se repezi la ea. O prinse de o aripă, dar găina reuşi să scape din strânsoare. Toader o conduse spre un colţ, acolo unde coteţul se împreuna cu şura, tot vorbindu-i, cu mâinile desfăcute ca pregătite de o îmbrăţişare. A mea eşti, rosti cu voce tare, umezindu-şi gura cu un scuipat. Gata, întinse mâinile să o înhaţe, dar găina făcu un dribling şi scăpă iar. Toader se mânie de-a binelea. O strigă pe Leana Moiului, care stătea la trei case: Leană, hăi! Măi muiere!

Leana era prin grădină, căpăta nişte mere, dar, auzind scandalul din curtea vecinului, trăsese cu ochiul şi pricepu ce se întâmplă. Toader se lăudase de câteva zile că are să plece şi că, înainte de plecare, taie găinile şi le cheamă pe toate muierile din sat să petreacă o seară împreună, ultima seară, că nu mai avea să pună mai mult piciorul în Tărcăiţă. Vă chem la mine la comândare, măi muierilor, le-a spus Toader la toate. Toader se ţine de cuvânt, judecă Leana în dimineaţa aceea în care îl văzuse păfugând găinile. Rămânem fără bărbat în sat, se întristă Leana, cu toate că nu mai avusese parte de Toader decât arar de când Dinu îşi luase şi el tălpăşiţa din sat. Măcar cocoşul de l-ar ierta, se rugară femeile de Toader.

Ajutat de Leana, Toader puse mâna pe găina pestriţă.

– Măi Dere, ştii tu că asta îi cea mai bătrână ghină din sat?

– O fi, răspunse Derea apatic. I-o vinit vreme amu. Şi, ţinând-o de o aripă, o culcă direct pe pământ, puse genunchiul drept pe pieptul ei, iar cu mâna stângă o apucă de picioare. Găina tăcea, ştia că n-are cui să ceară milă. Şi-apoi, singură, cum se văzuse rămasă prin curte, fără surate şi cu blestematul ăla de cocoş ce dăduse bir cu fugiţii, avea să crape de singurătate. Primi tăişul securii ca pe o uşurare. Sângele sări până pe faţa lui Toader, care ridică piciorul de pe găină, aruncă securea cât colo şi, întorcându-se spre Leana, o rugă:

– Hai amu şi-mi toarnă oleac d-apă şi mă spăl.

Se îndreptară spre fântână, când găina, trezită din moarte de cine ştie ce gând, începu să alerge prin curte, fără cap. Leana zâmbi, ca la o scenă de umor macabru. Când văzu faţa neagră şi roşie a lui Toader, îşi închise gura. Găina se izbi de uşa coteţului şi se întinse lată pe pământ. Leana turnă puţină apă în palmele lui Toader.

– Da toarnă-mi, muieri, nu-mi da cu ţărăita, se răsti Toader.

Găina se ridică iar şi se întoarse de unde plecase, de la locul unde o ţintuise Toader de pământ, acolo unde îi rămăsese capul.

– Ni, zise Leana, că zâci că-şi coată capu…

– Taci tu, proastă, i-o întoarse Toader, că îi ghină, mă. Astea îs ca voi, muierili, aşe dă proasti că nici nu ştii că o murit.

Leana înghiţi în sec şi se răzbună pe Toader turnându-i apă multă dintr-odată, udându-l pe nădragi. Toader numai ridică ochii a mustrare spre Leana, dar privirea mâniată se transformă într-una blândă. O privi aşa preţ de câteva secunde. Mai avea ceva frumuseţe sub cearcănele mari, sub zbârcituri. Mâinile parcă nu mai îi erau noduroase, când o prinse de mână, să nu îi mai toarne apă. Leana se făcu toată roşie şi nu aşteptă ca Toader să se dezmeticească. Nu îi păsă nici de sângele pe care nu-l spălase bine, nici că poate să apară ăia după porc, cum îi zise Toader, ori vreo babă. Acolo, pe pământul gol, îl trase pe Toader peste ea. Toader împinse genunchiul drept între picioarele ei şi dădu să se dezbrăcineze. Găina se mai ridică o dată şi se împiedică de picioarele Leanei. Abia atunci sări ca arsă. Se dete şi Toader într-o parte, scârbit. Momentul trecuse. Apucă găina fără cap de picioare şi o zvârli în lighianul albastru, lângă celelalte. Leana îşi scutură poalele şi întrebă:

– Da amu ce faci? Vrei şi ti-ajut şi le ciupeleşti? Pus-ai apă la opărit?

– Ba numa du-ti, zise Toader. Şi vii cătă sară, cu tăti muierili.

Leana mai zăbovi o clipă, gândind că poate Toader se răzgândeşte şi s-or duce în casă, ca oamenii.

– Măi tu ti-ai tiet la brâncă, hai şi ti tămădesc.

Toader se încruntă şi Leana pricepu. Ieşi pe căput. Acolo erau şi nană Floare, şi nană Savetă, şi Flăncătiţa, care, văzând-o ieşind, se făcură că aveau drum tocmai pe-acolo.

– Iaca pă Leana noastă, zise totuşi Flăncătiţa.

Leana doar pufni, nu le zise nici un cuvânt şi, îndrugând din fund, se îndreptă, ca o găină mulţumită, spre casă. De mulţumită, nu era mulţumită. Se gândise la Toader, de când ameninţase că pleacă în Spania, ba chiar vroia să îi propună să facă gospodărie împreună. Că pe ea pruncii nu o luaseră în Spania şi nici nu dădeau semne că aveau de gând. Ar fi vrut să meargă, totuşi, ar fi vrut să pună şi ea lacăt pe poartă şi să lase supărărilor atâta avere pe care o păzea pe degeaba, fără folos.

Nu trecu mult, că un ARO ridică praful şi frunzele de pe drum. Doi bărbaţi opriră la poarta lui Toader, scoaseră un cântar, cântăriră porcul, se târguiră şi plecară. Toader numără banii, îşi făcu socotelile şi se sui pe bicicletă. Avea de mers la Beiuş, să se asigure că totul e în regulă cu plecare de la noapte şi să facă nişte cumpărături. Ce-şi dorea cel mai mult să cumpere era băutură, nişte flacoane de bere şi nişte rachiu. Aproape de ieşirea din sat, zări cocoşul lui, ţanţoş, în mijlocul drumului. Se dete jos de pe bicicletă, cu gândul să îl prindă şi să îi facă felul chiar acolo, la capătul satului. Se dădu bătut după un sfert de oră, lămurit că n-are să pună mâna pe el în câmp deschis. Amână treaba asta pentru când se întoarce de la oraş. Cocoşul cântă un cucurigu lung în urma lui, ca făcându-i în ciudă. Cântatul cocoşului îi trezi un gând de care se miră foarte că nu-i venise mai devreme: în Tărcăiţa nu mai era nici un câine, măcar un şoricar, să sară la spiţe. Nişte putori de mâţe se aciuaseră pe la babe, dar câini nu erau nici unul. Hotărît lucru, satul ăsta avea să moară foarte curând.

Nu şezu mult la oraş. Se înţelese cu şoferul microbuzului să se întâlnească la patru dimineaţa, şoferul îl asigură că vorbise cu Dinu şi că Dinu îl aştepta, şi că îi va plăti drumul. Pe Toader nu-l mai putea opri nimic: Spania mamii ei de viaţă, scuipă printre dinţi când ajunse iar pe drumul colbuit al Tărcăiţei.

Ziua trecu repede. Se însera când Toader pregătea lemnele pentru focul ce avea să îl pornească într-o clipă în curte, lângă şură, poate prea aproape de şură. Adusese afară două laviţe, să aibă babele pe ce să şadă, trăsese carnea găinilor de pe oase, să nu se înece babele, meşteşugise şi nişte frigări pentru cele două bucăţi de clisă pe care le mai află în afumătoare. O treabă tot nu era făcută, dar nu-l mai supăra pe Toader. Cocoşul. Nu-l prinse nici la întoarcere şi se află cu acelaşi cucurigu când renunţase a-l mai alerga prin grădinile în paragină de la marginea satului. Şi aşa îl rugaseră babele să li-l lase lor. A naibii, babele, un cocoş nu fuseseră în stare să-şi aducă de pe undeva, le trebuia numai cocoşul ăla blestemat, care îl scotea din fire pe Toader cu obiceiul lui tâmpit de a cânta toată noaptea. Ziua dormea, noaptea cânta. De aia, că nu erau câini, stătea de pază, îşi lăudă în sinea lui Toader cocoşul.

– Toadere!, se auzi strigat.

Recunoscu vocea Leanei, fără să o vadă. Leana se apropie, fără să mai aştepte răspuns. Se gătise frumos, îşi dăduse şi cu nişte rumeneli pe faţă. Toader aprinse un chibrit şi flacăra nu se lăsă aşteptată, chemată şi de puţin petrol. Toader cumpărase o canistră întreagă de petrol, fără să ştie la ce i-ar putea trebui acum, înainte de plecare. Poate să dea foc la babe şi la sat, îşi râse în barbă. Leana îl prinse de mână:

– Chiar pleci, Toadere?

Nu se auzeau decât lemnele pârâind în foc. Toader nu-i răspunse nici de data asta, doar se zmuci din strânsoarea mâinii ei. Mai tăcură preţ de câteva minute, cu privirile pierdute în focul aţâţat de-a binelea.

– Unde îs babele?, întrebă Toader într-un târziu.

– La dracu!, îl repezi Leana. Ce, să le aduc io? Nu ma bine şedem numa noi doi aci, liniştiţi?

– Du-ti după babe, Leană, îi spuse Toader, hotărît. Amu du-ti!

 Leana îi ştia privirea aceea. Nu mai stătu pe gânduri, făcu dus-întors, să le adune pe babe de la casele lor. Nu fu cazul să meargă prea departe. Erau toate adunate la Flăncătiţa, peste drum. Aşteptau curioase evenimentul cel mai important din sat de câţiva ani încoace. Le strigă din poartă:

– Haidereţi măi muieri, ce aşteptareţi? Ne cheamă omu…

Parcă întineriseră subit. Nu le mai dureau pe nici una nimic, nici şalele, nici picioarele, trecură drumul vesele-voioase şi sprinţare, ca la douăzeci de ani.

– Ce vă împinjeţi aşe, le apostrofă Leana nemişcată în poartă. Doară nu credeţi că are păntru tăte!, le râse Leana în faţă. Dar nu era chiar râsul ei.

– Ce să aibă tu Leană, zise nana Savetă, mai şugubeaţă, că noi la comândare am vinit.

Râseră toate, dar, când trecură de poartă, râsul le dispăru brusc. Îl văzură pe Toader, la lumina focului, trăgând un sicriu după el, spre şură. Îl aşeză lângă laviţe, îi deschise capacul şi se întoarse spre babe:

– Da poftiţi muieri, ce rămăsărăţi aclo? Hai, şedeţi aice, pă laviţă şi vă serviţi cu nişte răchie, că de loc îi gata friptana.

Babele nu-şi veniră de tot în fire, doar că gândiră că trebuie să fie ceva glumă de-a lui Toader, pe care încă n-o pricepeau nici una. Cu câteva guri de rachiu, se obişnuiră cu sicriul de lângă şură şi se bucurau de ospăţ.

– Măi muieri, zise Saveta cealaltă, mie nu mi-o pus în blid până amu un bărbat niciodată. Amu poci muri împăcată, că o văzui şi pă asta.

Numai ea râse. Poate nici celelalte nu mai fuseseră servite de vreun bărbat până atunci, căci în Tărcăiţa nu s-a auzit minune mai mare ca asta, să pună bărbatul de mâncare în blid. Nici să fii beteagă pe pat, să nu te poţi mişca, tot nu se poate să îţi pună bărbatul în farfurie, gândea nană Floare. Numai că acolo, la doi paşi, era un sicriu, şi Saveta cealaltă pomenise de moarte.

 – Apăi nu ti-i puni tu şi mori nante me, măi Savetă, încercă nana Saveta să dreagă busuiocul, văzându-şi suratele cuprinse de tăcere. Şi începură un dialog încurcat despre care avea să moară prima, despre cum avea să vină popa Spânu doar la săptămâna, despre ce aveau să facă cele rămase, până îl exasperară pe Toader.

– Ajunji, măi muieri, io la moarte me v-am chemat. Apăi muriţi voi când vreţi di mâne.

Şi le mai turnă în pahare un rând de rachiu, cu convingerea că o să le pună capac. Leana vărsă puţin din pahar, cum se varsă pentru morţi. Vărsară şi celelalte, iar Tiţa rosti:

– Să fii iertat, Toadere!

Dădură cu toţii paharele peste cap, fără alte cuvinte. Se aşternu o tăcere de moarte. Doar Toader mai învârtea beţele în care înfipse carnea, să se rumenească pe toate părţile. Se priviră, pe ascuns, la început, apoi în ochi, unul câte unul. Nimic nu avea să mai fie la fel după ce şi Toader îşi lua tălpăşiţa. Parcă le mai ţinuse în viaţă prezenţa acestui bărbat, firav şi morocănos, dar săritor la nevoie.

Flăncătiţă se porni să tragăne. Era ea spurcată de gură, vorbea ca o moară stricată, dar avea glas de privighetoare. Zise o trăgănată, o zise şi pe a doua, şi nici Toader, nici babele, nu se săturară.

– Zî-ni aia, se rugă Toader de Flăncătiţa… Că la noi cât omu-i viu cântă şi pentru pustiu…

Se porniră toate: Numai dacă-i mort nu cântă, dar şi-atunce stă ş-ascultă.

Iar Toader sta şi asculta.

……………………………………………………………………………..

Flăncătiţă nu mai cânta demult. Babele vorbeau între ele, tot mai turnându-şi câte un pahar de rachiu. Toader sări ca ars, smulse frigările de deasupra focului, cam arse, şi ele. Le puse în şase farfurii, câte o pulpă la fiecare. Lui îşi păstră trei piepturi mari de găini bătrâne. Mâncară şi se dădură la bere. De-acum, femeile se îmbătaseră, numai Leana nu, Leana băuse tot cu măsură, pândindu-l pe Toader, ce avea să facă. Sicriul de lângă şură nu-i dădea ei pace. Poate că Toader s-a sclântit şi se omoară noaptea asta, o străbătu un gând ca un fior. Mai bine să rămână trează, de pază. Poate că asta e Spania lui, că doar Toader se jurase că nu are să plece niciodată din sat.

– Spania mamii ei de viaţă, îl auzi strigând. Se ridicase în picioare, cu ochii beliţi, cu ţoiul de rachiu ridicat deasupra capului, închinând cu femeile.

– Amin, răspunse Saveta cealaltă.

Limba i se împleticea în gură. Rămăsese la jumătate de pulpă, nu mai putea înghiţi, sughiţa încontinuu. În dreapta ei, Tiţa scoase nişte sunete ciudate. Îi venea rachiul înapoi, gata să vomite. Nană Floare o împinse de lângă ea:

– Nu borî aci pă mini, muieri!

Tiţa se dezechilibră, se agăţă de Saveta cealaltă şi nu mai putu să ţină în ea voma care îi invadase gura. Vomă îndelund, sub privirile indiferente ale Leanei. Toader luă târşul şi împrăştie voma prin curte, râzând. Babele o prinseră de picioare pe Saveta şi o traseră în şură. Îi aşternură nişte paie şi o lăsară în plata Domnului. Sforăia deja.

Continuară, ca şi cum nimic nu se întâmplase. Toader mai aduse un flacon de bere. Se aşeză şi el pe laviţă, pe locul Savetei, şi o prinse pe Tiţa de fund, când ea se ridică să pună farfuria goală pe măsuţa improvizată de Toader. Râseră. Era de bine. Aşa că nană Savetă, mai şugubeaţă, se încumetă cu întrebări serioase:

– D-apăi dă ce meri tu dă la noi, măi Dere, că şase sântem păntru fiecare zi a săptămânii?

– Ş-apăi duminica ti hodineşti şi tu ca tăţi oaminii, o completă Flăncătiţă, foarte tăcută, contrar firii ei, după ce îşi terminase recitalul. Toader le privi pe fiecare în parte, cu o privire amestecată, cuprinsă de regret, dar şi galeşă. Le răspunse:

– Numa! Dă aia plec. Numa!

Iar femeile înţelesără toate. Tiţa dispăru discret dintre ele, în fundul ogrăzii. Se auzi un ţârâit de apă, întâi lin, apoi ca ieşit de sub o presiune puternică. Toader le mai turnă bere, mai puse un lemn pe foc, aşa, să facă lumină, să se vadă la faţă. Era ultimul din cele pregătite, dar îşi aminti de tăietor, că îl crepase de dimineaţă. Femeile depănau amintiri. Leana se trase într-o parte, de unde privea cu detaşare, puţin scârbită, mersul evenimentelor. Dintr-odată, de nicăieri, se auzi: cucurigu! Cocoşul se întorsese acasă, era chiar acolo, sub ochii lui Toader, în uşa coteţului. Se aruncă spre el, încercând să-l placheze, ca la rugbi. Cocoşul sări, făcu o fentă şi o porni printre femei. Patru oameni vânau un cocoş. Tiţa, întoarsă din ogradă, se furişase în şură şi dormea lângă Saveta, iar Leana, oţărâtă, privea fără chef cum patru oameni beţi aleargă un cocoş. Una câte una, babele renunţară. Doar Toader insista, cu ochii ieşiţi din orbite, înjurând cocoşul ca şi cum ar fi fost cuprins de sindromul Tourette. Plictisită, Leana interveni:

– Ai zâs că ni-l laşi nouă, Toadere, dă ce nu-i dai pace, măi omule?

Ca trezit din transă, Toader se opri. Cocoşul, la câţiva paşi, scăpă un nou triumfător cucurigu. Toader se mulţumi să arunce cu sticla de rachiu după el, dar nu-l nimeri.

Nană Floare se sculă decisă:

– Io mă duc d-aci cătă casă, c-ar fi vreme…

– Ba nu mei nicării, că nu-i gata comândare, se ridică Toader din nou în picioare, strângându-şi pumnii.

Leana ştia că Toader depăşise măsura, îl cunoştea după cum strângea pumnii. Dar nu zise nimic, că o luă iarăşi gândul acela, ca un fior, când Toader ameninţase că nu e gata comândarea.

– No dă-mi paci cu prostiili, că îs muieri bătrână, se răsuci nana Floare pe călcâie, îndreptându-se spre poartă. Noapti bună s-aveţi, rosti, păşind împleticind.

Toader se aşeză înaintea ei, ridicând pumnul deasupra capului:

– No d-aci nu iesi nime până zâc io.

Abia acum interveni Leana:

– Măi Toadere, lasă muierea în pace!

– Taci, tu, Leană, că nu te-am întrebat nimica, se încruntă Toader la ea, făcând un pas mai spre dreapta.

Nană Floare se opri, nu atât din cauza ameninţării lui Toader, cât pentru că o luă cu ameţeli. Făcu stânga împrejur şi se îndreptă spre şură, lângă celelalte două babe.

Nana Savetă şi Flăncătiţa aveau însă chef de băut. Mai cerură nişte bere, Toader mai aduse un flacon, ultimul. Stăteau toţi trei pe o laviţă, ignorând-o pe Leana, care rămăsese trează, de pază. Vorbeau vrute şi nevrute, Leana nu se băga deloc în vorbă, doar cocoşul mai cânta, din vreme în vreme, câte un cucurigu. Nu-l mai auzea nimeni. Nană Savetă adormi, cu capul sprijinit de Toader, care îi făcea acum avansuri Flăncătiţei. Îi spunea pe nume, cu nimeni nu i-a mai spus de atâta vreme, dar nu numai că îi spunea pe nume, o alinta:

– Măriuco, ţi-am pus gând rău…

Nană Savetă îl incomoda însă pe Toader, aşa că o luă în braţe, mică cum era, şi o aşeză lângă celelalte femei, în şură.

Se întoarse hlizindu-se:

– N-am avut vaci atâtea câte muieri îs amu la mini în şură…

Atunci o zări pe Leana, de care uitase cu totul. O îndemnă să vină pe laviţă şi ea. Leana se lăsă puţin rugată, apoi se puse între Toader şi Măriuca şi se porni să îl mustre pe om. Toader nu se arătă deloc încântat, era seara lui, ograda lui, lui să nu-i spună nimeni cum să se comporte. Leana nu mai tăcea. Lui Toader i se termină răbdarea când auzi din nou cocoşul cântând. Îi întoarse o palmă Leanei de o îmburdă de pe laviţă. Jos cum era, la pământ, îi mai scăpă câteva picioare pe unde apucă.

– Bini-i amu, plăcutu-ţ-o, se mai răsti la ea Toader, răcorit.

Leana nu mai răspunse. Leana leşinase. Enervat de tăcerea ei, Toader se aucă să îi rupă hainele, cămaşa, apoi îi smulse fusta, îi rupse budigăii, o lăsă goală, complet goală. Leana tot nu zicea nimic. Flăncătiţă se aplecă peste ea, zăbovi câteva clipe şi îi zise lui Toader:

– Suflă.

O traseră şi pe ea în şură, lângă celelalte, şi o acoperiră cu o pătură unsuroasă. Ieşiră, cuprinşi după mijloc, din şură, mulţumiţi. Dar pe Toader nu-l ţinu mult. Descoperi că nu mai e nimic de băut. Degeaba îl trăgea Măriuca spre ea, degeaba îi spunea că fusese destul, degeaba îl ademenea, că Toader ştia una şi bună: mai vroia de băut. Măriuca mai avea pălincă. Îl chemă la ea, dar Toader vroia să bea acolo, în ograda lui, aşa că Măriuca se duse spre casă. Toader nu avea linişte, însă. Căuta în butoaie, în sticle, dar toate erau goale. Găsi, în cele din urmă, o canistră, pe care o simţi că e plină. O destupă, o mirosi şi îi păru că e alcool. Trase o gură mare, stătu cu lichidul în gură preţ de câteva clipe şi scuipă, cu toată puterea. Lichidul poposi pe jăratec şi jăratecul se învioră brusc. Aruncă canistra chiar acolo, mânios nevoie mare. Luă bicicletă ce sta răzemată lângă poartă, ieşi pe poartă pedalând, descriind cercuri, fără să o mai aştepte pe Măriuca, fără să mai privească înapoi. Trebuia să ajungă la Beiuş, de unde pleca microbuzul spre Spania.

Se îndepărtase binişor de casă, dar nu ajunsese la marginea satului, când simţi că îl urmăreşte cineva. Se opri, descăleca şi strânse ochii, să vadă prin întunerec. Nu văzu nimic şi aruncă cu o piatră. Era cocoşul, îl auzi. Era bine, dacă nu era un strigoi. Nici nu îşi mai aminti că îi pusese gând rău. Porni mai departe. Cocoşul îi strigă din urmă un cucurigu. Dar nu îl mai interesa.

Se opri doar la capătul satului. Dar nu ca să îşi ia adio, ci pentru că se luminase prea dintr-odată, şi, dacă se crăpa de zori, însemna că era în întârziere. Dar nu era. Lumina venea dinspre sat. Zări un foc mare.

 

………………………………………………………………………………………………

Au luat toţi drumul Spaniei, împrăştiindu-se prin satele de pe lângă Vinaros, cei mai mulţi în Traiguera. La început, câţiva tineri, care, după ce şi-au făcut un rând, şi-au adus familiile, vecinii, pe care valencienii i-au primit la început  cu braţele deschise, întrezărind braţe de muncă ieftine şi ascultătoare. Mai toţi au trecut vama spaniolă fără acte legale şi cei mai mulţi dintre ei muncesc fără a avea drept de muncă.

Dinu e în Castellon de numai trei ani, nu are vechimea altora. A  tras şi el, la început, în Traguiera, însă s-a săturat să fie considerat, la grămadă cu ceilalţi români, un paria.

Auzise că taică-său o cam luase razna, o ţinea tot în beţii şi s-a gândit că e mai bine să îl aducă lângă el, să îl trimită din când în când la cules de migdale sau de măslini, la curăţat fincile de pietre, aşa, să nu se plictisească aici, să îi ofere o bătrâneţe mai liniştită. Ştia că în Tărcăiţa era condamnat să moară într-un şanţ, în comă alcoolică, îngheţat, într-o iarnă. Trebuia să-l ţină cât mai departe se putea de băutură. Nu vroia să trăiască cu conştiinţa încărcată că n-a făcut nimic pentru tată-său.

Cât de cât, îşi făcuse un rând. Atâta cât s-a putut: avea acte, lucra la o granhă, aea ditamai casa cu patru camere închiriată la un preţ bun şi apucase acum să îşi ia şi o rablă de maşină, să poată ieşi şi el la oraş când îi mai tuna. De strâns, nu putuse să strângă decât câteva sute de euro, trăia tot de la o plată la alta, dar nu trăia rău. După fete nu prea avusese timp să umble şi apoi era şi foarte timid, pe lângă că n-avea vreme de nimic, cu munca la granhă. Mai ales de prin octombrie până prin martie, tot la două ore trebuia să treacă iarăşi pe la pui, să le menţină temperatura potrivită. Se obişnuise greu cu mirosul, dar acum nici nu-l mai simţea. Îşi aminti cu dezgust de ieşirea aceea la o firă, când îi plăcu de o fată şi îi făcu curte. Numai că fata i-a retezat-o scurt: tu nu te speli? Degeaba se spăla, degeaba se dădea cu spray, mirosul de găinaţi era impregnat până în ultima celulă. Dar n-avea să mai dureze mult, anul ăsta sigur are să-şi adune bani, să facă şcoala de şoferi pentru autotrenuri şi gata cu mirosurile.

Într-un fel, venirea tatălui său îl incomoda. Dar nu se putea altfel. Şi, până la urmă, mai erau destui consăteni cu care Bătrânu, cum îi spunea, se putea lua la vorbă şi să nu-i toace lui nervii.

 ……………………………………………………………………………………………..

Se trezise înainte de a suna ceasul şi, aşteptând să sune, medita. Mâine avea să-l revadă pe tatăl său. Parcă îi fusese dor dar parcă numai era se despărţiseră în poartă, la Tărcăiţa. Taică-său, bodogănind că îi pleacă feciorul, că el n-a făcut un vagabond, iar el, băiatul tatii, râzând şi bătându-l pe umăr: Lasă bătrâne că te urneşti şi tu d-aci, că nu mai rămâne nici dracu în satu ăsta.

………………………………………………………………………. …………..

Toader sări ca ars în picioare şi se lovi zdravăn de plafonul microbuzului. Îi păru că aude cocoşul cântând şi crezu pentru o clipă că nu s-a trezit, că visează că a plecat doar din nenorocitul ăla de sat. Vecinul se scaun se trezi şi el şi se uită buimac la Toader.

– Avusăi un spurcat de vis, îl lămuri Toader. Cânta cocoşu mnieu dă bună dimineaţa…

Vecinul se uită neîncrezător la Toader. Îl studie îndelung, înainte de a trage concluzii, dar, biruit de somn, renunţă. Dar Toader nu se dădu bătut. Brusc, avea chef să vorbească cu cineva.

– Bată-l să-l bată de cocoş, că mă visai că cânta, da aşe pân somn m-am socotit că n-o fi vinit după mini pă drum cătă Spanie… Că tăt visu să făcea că umblam după iel şi-l omor şi numa îmi tăt scăpa. Mă ajutară şi babele din sat, da tăt nu-l biruirăm. Şi mă gândeam că o fi fermecat o ce-o fi cu iel dă iară îl aud…

Vecinul de scaun trase acum concluziile care se impuneau şi se întoarse spre geam, dând din cap. Închise ochii, să-i revină somnul sau doar să-l lase bătrânul în pace cu poveştile lui. Toader tăcu puţin, ca şi cum ar fi aşteptat un răspuns, apoi râse singur şi vorbi mai departe, nederanjat de faptul că nimeni nu părea să îi dea cea mai mică atenţie.

– Bă ce ţî-i şi cu visele astea… Le îmbătai auzi pă tăte babele şi dădui foc la sat. Şi cre că numa cocoşu scăpă…

– Taci moşule şi dormi, se auzi din faţă. Şoferul trăsese pe dreapta şi încerca să culeagă câteva clipe de somn, pentru a avea energia să conducă mai departe. Nu făcuse decât un sfert din drum. Dar Toader nu-l auzi, nici nu înţelegea ce se întâmplă în jur, nu observase nici că microbuzul se oprise.

– Da ma a dracului şi cocoşu, cum scăpa iel dă fiecare dată când îl încolţeam… Şi babele, ce mai bereau, parcă ierau fără fund… Să tot fi beut o canistră dă răchie şi-mi boreau prin ogradă… Da-te-a dracu numa Leana, ea nu berea că mă pândea… Da ce ţi-am zmotocit-o… Şi Flăncătiţa, cât p-aci fuse să-mi fac pomană cu ea…

– Moşule, tacă-ţi fleanca, îi strigă din nou şoferul.

Toader înţelese în sfârşit că era vorba despre el şi tăcu nedumerit.

…………………………………………………………………………………………………………….

SE DESCHIDE:

INTERIOR/EXTERIOR. AUTOTURISM. ÎNSERARE.

Autoturism Dacia 1300, de culoare albă, rulând pe o şosea prost asfaltată, cu denivelări, nemarcată, din România postdecembristă.

SE INDICĂ: Vara, 1991. Ciucea, CJ, ROMÂNIA

Pe bancheta din spate, CĂLIN (20) şi MĂLINA (19), doi tineri îndrăgostiţi. În faţă, LUCIAN (21) conduce şi MATEI (23), pe scaunul din dreapta, ţine în mână o sticlă de vin alb, pe jumătate goală. Cei din faţă cântă: BUNU-I VINUL GHIURGHIULIU. Vocile sunt bune, în special a lui Lucian, baritonală. Cei din spate se sărută cu multă pasiune. SE INSEREAZĂ: Călin pune mâna pe piciorul Mălinei, care poartă o fustă foarte scurtă, pe sub care mâna lui Călin se strecoară periodic. Lucian şi Matei termină cântecul. Tăcere. SE REVINE: Matei se întoarce şi vede mâna lui Călin pe piciorul Mălinei.

MATEI

(tare, să îi sperie pe Călin şi Mălina)

Bă, ia mâna, bă, ce faci?

Mălina împinge mâna lui Călin, ruşinată. Lucian a întors şi el capul pentru o clipă. Călin închide puţin ochii şi îşi lasă capul pe spate.

LUCIAN

Hai, mă, că ieşim de pe drum. Căutăm o pădurice, voi aveţi treabă, noi avem treabă.

MATEI

Bă, ce vrei să spui?

LUCIAN

Taci, mă, o să vezi.

Călin se uită la Mălina, care zâmbeşte aprobator.

CĂLIN

Hai!

Toţi se uită pe geam, căutând locul potrivit. Matei s-a întors în faţă. Mălina, ca să compenseze mica supărare a lui Călin, îşi lipeşte buzele de buzele lui. Se sărută din nou, cu şi mai mult foc. Mălina ia mâna lui Călin şi o aşează pe piciorul ei.

MATEI

(arată cu degetul)

Bă, uite acolo, peste linia de tren!

SE TAIE/FILMARE SUBIECTIVĂ: Drum neasfaltat peste liniile de tren, pierzându-se într-o pădurice. SE REVINE: Lucian se uită în direcţia arătată de Matei.

LUCIAN

Ăla-i!

Lucian scoate autoturismul de pe şoseaua principală printr-un viraj brusc, reducând foarte puţin viteza. Drum de ţară, cu gropi. Călin şi Mălina n-au sesizat ce se întâmplă, sărutându-se în continuare. Şi-au lovit dinţii unii de alţii din cauza zdruncinăturilor. SE INSEREAZĂ: Mălina resimte durerea, se ţine cu mâna de gură.

MĂLINA

(către Lucian, cu nervi)

Hai, mă, eşti beat?

SE REVINE: Mălina şi Călin se uită cu reproş spre Lucian. Matei s-a întors iar în spate.

CĂLIN

(către Lucian)

Ce nu ne spui nimic? Ne-am spart dinţii…

LUCIAN

Scârţ. Hai că vă trece. Dragostea are şi hompuri, măi.

(către Matei)

Mai dă-mi o gură.

Matei se întoarce în faţă şi îi transmite lui Lucian un pupic zgomotos de la mică distanţă. Râde şi îi întinde sticla de vin. Lucian bea. Maşina a încetinit. Au ajuns în dreptul unei treceri la nivel cu calea ferată, nesemnalizată. Sunt două linii paralele. Lucian opreşte maşina pe prima linie. Lucian şi Matei privesc peste umăr spre Călin şi Mălina. Cei doi îi cer din priviri lui Lucian o explicaţie pentru motivul opririi.

LUCIAN

Linia asta este pentru trenurile care pleacă de la Cluj la Oradea, linia cealaltă, pentru cele care pleacă de la Oradea la Cluj.

MATEI

Bă, ce vrei să spui?

LUCIAN

O să vezi, mă…

(pauză)

Stăm până vine primul tren.

CĂLIN

(e speriat)

Bă, porneşte naibii, că e futut bendixul! Nu o ia din prima. Şi nu vezi nimic de copacii ăştia!

LUCIAN

Tocmai asta îi faza.

CĂLIN

(se sperie de-a binelea)

Hai, mă, uite cum stai aici! Dincolo nu vezi, că e curbă, încolo îs copaci… Dacă n-apuci să porneşti?

LUCIAN

Ruleta românească! Care nu vă prindeţi în horă, jos!

MATEI

(mirat; sughiţă)

Românească?

LUCIAN

Da, mă, românească. Ce, nu e…

(se poticneşte)

româneşte? Românii…

(se poticneşte din nou)

aşteptăm să vedem dacă nu ne loveşte trenul! Nu asta facem?

CĂLIN

(rugător)

Bă, e maşina lui tata…

LUCIAN

Poate are ghinion azi.

Călin se uită la Mălina, care e cuprinsă de groază şi panică. Călin se dă jos, încercând să treacă la volan. Lucian ţine de portieră, ajutat şi de Matei. Călin şi Mălina strigă. Lucian şi Matei încep să cânte deodată, parcă s-ar fi vorbit: TRENULE MAŞINĂ MICĂ. Călin renunţă să mai tragă de portieră. Se uită în zare. Se repede la portiera din spate şi o trage pe Mălina jos din maşină.

CĂLIN

(disperat)

Trenul, mă!

Se aude şuieratul unui tren. SE TRANSFERĂ: Tren în mare viteză. UNGHI INVERS: Călin şi Mălina se trag îngroziţi în spatele maşinii, la câţiva metri. SE TAIE: Lucian şi Matei în maşină. Matei a amuţit. Lucian continuă să cânte. Trenul apare după curbă, dar trece pe linia cealaltă. Lucian cântă în continuare, neimpresionat de sperietura celorlalţi. Matei a încremenit. SE TAIE: Călin şi Mălina, îmbrăţişaţi. SE INSEREAZĂ: Matei se uită spre Lucian.

MATEI

(sfârşit, dar parcă fericit)

Bă, să-mi trag una, ce senzaţie… Eşti nebun de legat…

Lucian încheie cântecul.

LUCIAN

(imită)

Trenul personal Cluj – Oradea a trecut prin Ciucea pe linia doi.

(se uită serios la Matei)

Ştiu mă.

(batjocoritor)

Şi ce-o să faci? Te faci psihiatru, să mă tratezi?

ECRAN NEGRU.

TITLU: ULTIMUL COCOŞ

LOGO: INIMA OMULUI ESTE CA STICLA, IAR DACĂ SE SPARGE, CU CE O VEI MAI LIPI? – ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE

SE DIZOLVĂ:

INTERIOR. CAMERĂ DE MOTEL. SEARĂ

Motel ieftin, de margine de drum, tipic american. LUCIAN (35), pe pat, stă pe vine în faţa unui laptop. Laptopul e aşezat pe noptieră. Nepieptănat, cu părul vâlvoi, barbă neîngrijită, ochii încercănaţi, trişti, îmbrăcat într-un halat vechi. O ţigară, aşezată în scrumieră, la picioarele noptierei, scoate fum. O sticlă de votcă alături de scrumieră. Mai încolo, răsturnată, o altă sticlă de votcă, goală. Discret, arie de PAGANINI: VIOLIN CONCERT NO. 5 IN A MINOR. RONDO ANDANTINO QUASI ALLEGRETTO.

SE INDICĂ: Toamna, 2006. Gallup, NM, SUA

LUCIAN

(citeşte de pe ecran)

Nu ştiu de ce nu m-am sinucis. Îmi e inima spartă bucăţi şi nu ştiu de pe unde să mai adun fragmentele să o lipesc la loc.Trăiesc din inerţie. Numai o revelaţie mă mai poate salva.

Lucian trage din ţigară şi bea o gură din sticla albastră de un litru, pe care scrie mare SKY VOTCA. O pune pe podea, lângă scrumieră. Scrie.

LUCIAN (CONTINUĂ)

(rosteşte în timp ce scrie)

Mă simt furat, trădat, trişat. Mi s-a furat şansa de a trăi decent în ţara mea, lângă familia mea, cu prietenii mei.

(pauză; Lucian mai trage un fum; stinge ţigara; revine la tastatură)

Frustrat, căci am fost nevoit să plec la mii de kilometri de ţara mea să-mi găsesc o slujbă care să-mi permită un minim de decenţă. Rănit, când tot ce se întâmplă acasă…

(pauză; Lucian se încruntă)

… este să-şi bată joc de tinereţea noastră, împinşi, cum suntem, să plecăm în alte zări…

(Lucian doar rosteşte ultimele cuvinte, nu le mai scrie)

ca nu cumva să trezim restul amorţit.

SE TAIE:

INTERIOR. CABINET MEDICAL. SEARĂ

MATEI (37), la birou, citeşte o scrisoare la lumina unei lămpi electrice. Este îmbrăcat îngrijit, costum, cravată, sub halatul alb. Zâmbeşte trist. În spatele lui, o bibliotecă în care se zăresc cărţi de literatură medicală. Discret, arie de PAGANINI: VIOLIN CONCERT NO. 5 IN A MINOR. RONDO ANDANTINO QUASI ALLEGRETTO.

INDICAŢIE: Primăvara, 2007. Nucet, BH, ROMÂNIA

LUCIAN (VOCE DE AFARĂ – V.A.)

Vorbeam cu un prieten român din Seattle şi îmi spunea: o să-mi iau inima-n dinţi şi o să merg în ţară! Cât e de trist când trebuie să-ţi iei inima-n dinţi să te duci acasă…

(Matei îşi trece mâna prin părul bogat; sare la foaia următoare)

După zece ani de America, sunt gol pe dinăuntru. Sunt un cocoş fără pene.

(pauză; Matei îşi aprinde o ţigară)

În ordine sufletească, n-am nimic. Nici nu mai pot scrie. Cât n-aveam nimic, am scris. Apoi, doar prostituţie. Violenţă, sex, căcaturi aducătoare de bani.

(Matei mai trage un fum)

Dar vreau să scriu, Matei, m-am săturat de rahatul în care trăiesc, îmi pierd minţile! Vreau să scriu ceva mare…

(SE INSEREAZĂ: Matei suferă; URMEAZĂ – URM.)

LUCIAN (V.A., SE CONTINUĂ – CONT.)

ceva adevărat…

(Matei are lacrimi în ochi)

ceva al naibii de trist…

SE REVINE: Matei se opreşte din lectura scrisorii, priveşte spre geamul aflat în dreapta sa, ca şi cum şi-ar aminti ceva. Suspină. Secunde. Muzica a murit.

LUCIAN (V.A., ECOU)

Ce vremuri de căcat! Vremea lui Antihârţ! Viaţa e un castel de nisip…

SE DIZOLVĂ:

EXTERIOR. CURTE ŢĂRĂNEASCĂ. ZI.

Matei şi Călin, în pantaloni scurţi, joacă table sub un măr, într-o curte ţărănească. Gospodărie tipică satelor de munte. Sunt întinşi pe o pătură, Matei pe burtă, Călin pe o parte, tabla între ei.

SE INDICĂ: Vara, 1991. Ciucea, CJ, ROMÂNIA

MATEI

(aruncând zarul; imită stângaci graiul ţărănesc din zonă)

Inde s-a dus iar bolundul ăsta dă Luci?

SUBTITRARE – SUBT.: Unde s-a dus iarăşi nebunul ăsta de Luci?

Matei face mutări, Călin aruncă şi el zarul şi răspunde amuzat în timp ce face mutările.

CĂLIN

(imită şi el graiul ţărănesc, dar bine)

Şti-l Antihârţ! Pân ogradă, băsădeşte cu ghinile…

SUBT.: Ştie-l dracu! Prin curte, vorbeşte cu găinile…

SE MUTĂ: În apropierea lor, BUNICUL lui Călin (69) greblează iarbă proaspăt cosită. Este un ţăran, dar nu s-ar zice. Se opreşte din muncă şi priveşte mirat spre un loc aflat într-un unghi mort.

BUNICUL

Măi băiatule, măi, unde te caţeri? Dă-te, măi, jos, că te curentezi…

LUCIAN

(de undeva)

Nu mă dau…

SE REVINE: Matei şi Călin se uită unul la altul şi SE MUTĂ: aleargă în faţa casei, unde, pe un stâlp de curent electric din beton, SE INSEREAZĂ: s-a căţărat Lucian. SE INSEREAZĂ: Lucian căţărat pe stâlp.

LUCIAN

(oficial, începe un discurs)

Onorată şi tristă adunare, ne-am strâns aici, la mormântul unui bărbat falnic…

SE REVINE: Călin şi Matei sunt speriaţi.

MATEI

(rugător)

Bă, hai mă jos…

CĂLIN

Hai mă Luci, că te omori…

LUCIAN

(o ia de la capăt, nu-i bagă în seamă, se uită semeţ peste sat)

Onorată şi tristă adunare…

Bunicul a venit şi el lângă Călin şi Matei.

BUNICUL

(către Călin, rar, mustrător)

Căline, Căline, pe cine mi-ai adus tu aici…

SE INSEREAZĂ: Călin pleacă fruntea. SE REVINE: Stâlpul se află lângă gardul care desparte curtea Bunicului lui Călin de curtea vecină. Lângă gard, a apărut VECINUL. SE TAIE: NEA GHIŢĂ (51), grăsuţ, roşu în obraji, vesel, băut, se uită spre Lucian.

NEA GHIŢĂ

(către Lucian; vorbire ţărănească autentică)

Da măi pruncule, sus te suiş! Basamă dă nor nu te văd, o dă pălincă…

SUBT.: Dar măi copile, sus te-ai suit! Bag seamă că de nori nu te văd… sau din cauza ţuicii?

SE INSEREAZĂ: Lucian priveşte spre Nea Ghiţă, ochii îi sclipesc.

LUCIAN

Pălincă?

SE INSEREAZĂ: Nea Ghiţă, rumen la faţă, mândru.

NEA GHIŢĂ

D-apu cum! Pălincă dă prune!

SE REVINE: Nea Ghiţă arată spre prunii din livada proprie.

NEA GHIŢĂ

Dân prunii ăştia!

LUCIAN

Multă?

NEA GHIŢĂ

No bine!

Lucian începe să coboare. Călin şi Matei răsuflă uşuraţi.

BUNICUL

(clătinând din cap cu îngrijorare, către Matei)

Ai grijă de ei, că te văd mai cu minte…

Arie de PAGANINI: VIOLIN CONCERT NO. 5 IN A MINOR. RONDO ANDANTINO QUASI ALLEGRETTO. FILMARE ÎN UNGHI: pe stâlpul de pe care coboară Lucian, SE RIDICĂ: spre cer când Lucian ajunge pe pământ.

SE TAIE:

N O A P T E A

INTERIOR. CORIDOR LUNG.

Aria de PAGANINI se stinge. Perete alb, gol. Semiobscuritate. O umbră străbate coridorul. Scârţâitul unei uşi care se deschide. Secunde.

SE INDICĂ: Primăvara, 2007. Nucet, BH, ROMÂNIA

Uşa scârţâie din nou la închidere. Umbra străbate coridorul în sensul opus. Dialog între patru personaje, cărora nu le vedem feţele, doar umbrele proiectate pe perete. Participă: SFÂNTUL PETRU (voce baritonală, o putem recunoaşte pe a lui Lucian), SFÂNTUL MINA (îl recunoaştem pe Nea Ghiţă), SFÂNTUL ENOCH (îl recunoaştem pe Călin) şi SFÂNTUL ILIE (nu recunoaştem personajul; are în jur de 40 de ani şi prezintă o particularitate de pronunţie: s-urile sunt uneori uşor sâsâite, ca în castiliană; de asemenea, se simte o vagă influenţă a graiului crişan – îndeosebi PALATALIZAREA dentalelor şi labialelor înaintea vocalelor i şi e). Sfinţii Petru, Ilie şi Enoch sunt înalţi şi slabi. Bărbile lor lungi îşi proiectează umbrele pe perete. Sfântul Mina este mai mic de statură, bondoc, fără barbă. Conversaţia are loc pe şoptite, la început.

SFÂNTUL PETRU (V.A.)

Am luat lanterna. Gata, sfinţilor?

SFÂNTUL ENOCH (V.A.)

(îngrijorat)

Ce făcea Domnul?

SFÂNTUL PETRU (V.A.)

(pufneşte)

Dormea cu capul pe masă…

SFÂNTUL ILIE (V.A.)

(cu supărare)

… cu capu pă masă-n rai şi di nime n-are bai…

SUBT.: Cu capul pe-o masă-n rai şi n-are grija nimănui.

SFÂNTUL PETRU (V.A.)

Să ne grăbim.

SFÂNTUL ENOCH (V.A.)

Nu-i bine. Mi-e teamă.

SFÂNTUL PETRU (V.A.)

(iritat la început, apoi calm, hotărît, vizionar)

Nu începe iar, sfinte. Până dimineaţă suntem înapoi. Domnul nu va şti nimic. Mergem, mântuim lumea şi ne întoarcem.

(scurtă pauză)

Ai văzut semnele, sfinte. E secetă grozavă…

Vezi că cerul e tot timpul limpede şi nu e nici un nor…

SFÂNTUL ILIE (V.A.)

Şi pâraiele toati-or săcat!

SFÂNTUL MINA (V.A.)

(profetic, preia tonul Sfântului Petru)

Şi soarele îi tăt ma mare şi tăt ma aproape. O fi mare foc…

SFÂNTUL PETRU (V.A.)

(dialogul nu mai are loc pe şoptite)

Arse şi fără rod vor fi toate semănăturile omului! Va fi o foamete aşa mare, că până şi pruncul nenăscut va ţipa din pântecele mamei sale!

(scurtă pauză; un deget ridicat se proiectează pe perete)

Nu putem lăsa să se întâmple asta!

SFÂNTUL ENOCH (V.A.)

(energic)

Da, sfinţilor, trebuie să-l prindem pe Antihârţ şi să-l închidem într-un butoi…

SFÂNTUL PETRU (V.A.)

(adresându-se Sfântului Enoch)

Doar tu ne-ai povestit că l-ai văzut cum umblă prin lume amăgind oamenii, spunându-le:

(schimbă tonul)

Veniţi la mine, căci eu sunt mai bun decât Dumnezeu! El vă dăruieşte foamete şi sete, eu vă dau apă şi pâine!

SFÂNTUL ENOCH (V.A.)

Însă în carul în care zice că e pâine sunt putregaiuri, iar polobocul în care zice că e apă, e uscat…

SFÂNTUL MINA (V.A.)

Oamenii şed în gerunchi în faţa lui…

SUBT.: Oamenii stau în genunchi în faţa lui…

SFÂNTUL ENOCH (V.A.)

Iar el le spune să i se închine…

SFÂNTUL PETRU (V.A.)

Nu putem răbda asta. Dacă nu mântuim noi lumea, atunci cine?

SFÂNTUL ILIE (V.A.)

(cu pumnul în sus, ameninţând, ridicând glasul şi mai tare)

Şi-l oprim, strâgându-i: Di ce-ţ baţ tu joc di lume în nevoi şi di suferinţăle oaminilor? Cară-te napoi în focu nestâns dindi ai vinit!

(scurtă pauză; o întoarcere a capului)

Viniţ după mini!

SFÂNTUL ENOCH (V.A.)

(ezită)

Dar Domnul…

SFÂNTUL PETRU (V.A.)

(iarăşi iritat)

Domnul doarme. A obosit. Ce putem face?

SE MUTĂ: O umbră s-a desprins de umbrele celelalte, semn că s-a pornit. La mică distanţă, încă o umbră, apoi încă una.

SFÂNTUL ILIE (V.A.)

(în transă)

Haidereţi, fraţâlor, să mem!

(se întoarce spre Sfântul Petru, care îl urmează îndeaproape)

O şi pui şi asta în carti?

SUBT.: Haideţi, fraţilor, să mergem! O să pui şi asta în carte?

SE REVINE: Perete alb pe care se proiectează patru umbre în mişcare. Umbrele dispar una câte una spre stânga. Perete alb, nicio umbră.

SE TAIE:

EXTERIOR. FAŢADA UNUI CASTEL.

Beznă. Se disting patru siluete care se furişează pe sub zidul unei clădiri care aduce a castel. Greieri. O alarmă se porneşte deodată, strident.

SE TAIE:

D I M I N E A Ţ A

INTERIOR. CASĂ DE BĂTRÂNI.

Alarma stridentă continuă să sune. Beznă. Foşneli în pat, paşi desculţi. CĂLIN (34) răsuceşte întrerupătorul, deschide uşa cu repeziciune şi iese, doar în chiloţi. MĂLINA (33), în maieu şi chiloţi, se ridică din pat buimacă, trage nişte pantaloni pe ea, la repezeală, şi îl urmează.

SE INDICĂ: Vara, 2005. Phoenix, AZ, SUA

SE MUTĂ: Călin şi Mălina străbat un coridor şi intră în încăperea de unde se aude alarma. Călin aprinde lumina, Mălina deconectează alarma. MARY (87) este întinsă pe covor. Faţa îi trădează încă frumuseţea trecută, dar corpul este excesiv de lăţit.

MARY

(zâmbind)

Hi!

SUBT.: Bună!

CĂLIN

(plin de nervi)

Hai pe dracu să te ia, băbătâia naibii!

Călin o agaţă pe Mary de braţul drept, încercând să o ridice. Nu reuşeşte.

CĂLIN (CONTINUĂ)

(către Mălina)

Prinde şi tu, ce aştepţi? Îi de-o majă vaca asta.

Mălina o trage pe Mary de mâna stângă. Mălina şi Călin trag în contratimp şi nu reuşesc să o ridice pe Mary.

MĂLINA (către Mary)

What happened, Mary?

SUBT.: Ce s-a întâmplat, Maria?

MARY

(ridică din umeri, cu acelaşi zâmbet tâmp pe faţă)

I don’t know… I felt… I guess… (URM.)

MARY (CONT.)

I know I have to go to Hollywood this morning. They are waiting…

SUBT.: Nu ştiu. Am căzut… cred. Ştiu însă că trebuie să ajung la Hollywood azi… Mă aşteaptă…

CĂLIN

(către Mălina, tot nervos)

Ce dracu faci? Prinde-o de subsioară că iar i se fac vânătăi şi comentează bulă ala de Bob. Şi ridici când zic eu…

Mary râde. Călin şi Mălina reuşesc să o ridice pe Mary şi să o aşeze în pat. Mary se ridică puţin, stând sprijinită în coate. FILMARE SUBIECTIVĂ: În faţa ei se găseşte acum o oglindă mare, la care Mary se uită cu interes, văzându-se pe sine.

MARY

(către oglindă)

Oh, hi, mom!

(către Mălina)

See, I told you, my mom came…

SUBT.: O, bună, mami! Vezi, ţi-am spus eu, a venit mami…

MĂLINA

(o acoperă cu o plapumă subţire)

Yes, dear.

(se întoarce spre oglindă, făcându-i jocul)

Good morning, Madam. How are you today?

(pauză, zâmbet de politeţe)

I’ll leave you two alone.

SUBT.: Da, scumpo! Bună dimineaţa, doamnă! Ce mai faceţi? Vă las singure.

SE MUTĂ: Călin şi Mălina ies în living şi se trântesc pe o canapea de piele albă, sfârşiţi. Tăcere câteva secunde. O VOCE (LIZZIE, 90, cocârjată, senilă) se aude din colţul opus al casei.

LIZZIE (V.A.)

Help! Anyone, please, help!

(pauză)

Kim?

SUBT.: Ajutor ! Vă rog, ajutaţi-mă careva! Kim?

CĂLIN

(cu lacrimi în ochi)

Kim pe dracu să te ia!

(pauză; se uită la Mălina)

Nu mai pot.

(subliniază)

Nu-mai-pot!

MĂLINA

(impasibilă)

Cât o fi ceasul?

CĂLIN

Douăşcinci!

MĂLINA

(pufneşte în râs, porneşte televizorul)

Cinci jumate. Splendid! Hai să le facem duş.

Călin o priveşte dezaprobator. Îşi schimbă brusc privirea într-una pofticioasă şi SE INSEREAZĂ: întinde mâna spre sânii Mălinei, atingându-i, masându-i uşor. SE REVINE: Mălina e nepăsătoare câteva secunde, apoi îl respinge şi se ridică, iritată de figurile lui Călin.

MĂLINA

Oricum ne trezeam peste juma de oră. Ce vrei? Hai!

Mălina porneşte hotărîtă spre camera lui Mary. Călin rămâne pe canapea, dezamăgit, uitându-se trist în urma Mălinei. Din partea cealalată de casă se aud din nou strigăte.

LIZZIE (V.A.)

Anyone! Help!

(pauză)

Kim? Is anybody here?

(pauză; mai tare)

Help!

SUBT.: Ajutor! Kim? E cineva aici? Ajutor!

CĂLIN

(cu capul plecat, sprijinindu-şi fruntea de palma mâinii drepte, sprijinită la rându-i pe genunchiul drept)

Taci dracului, hârcă! Băga-mi-aş picioarele în gura ta de hoaşcă!

Din alt capăt al coridorului, se aude târşâit de picioare şi răzbate sunetul agasant şi ritmat al unui baston. Apare CARL (79), înalt, bine făcut, mergând greu, sprijinindu-se de baston şi de pereţi.

CARL

Hello! Helloooo!

SUBT.: Hei! Hei!

Îl vede pe Călin aşezat pe canapea cu capul în palme.

CARL

(bucuros)

Hey! My friend!

(şopteşte)

Let’s have a smoke!

SUBT.:: Hei! Prietene! Hai să fumăm!

CĂLIN

(zâmbeşte)

You know what? Let’s fucking have one.

SUBT.:: Ştii ceva? Hai dracului să fumăm!

CARL

(şopteşte)

Is the barber here?

SUBT.: Frizerul e aici ?

CĂLIN

Who?

SUBT.: Cine?

CARL

(şopteşte)

The fucking owner…

SUBT.: Tâmpitul de proprietar…

CĂLIN

(dumirit, lungeşte răspunsul)

Nooooo.

SUBT.: Nuuu…

Călin se ridică, merge spre camera lui. Carl rămâne pe loc, uitându-se împrejur fără ţintă. Secunde. Călin se întoarce îmbrăcat într-un tricou alb şi în pantaloni scurţi, cu un pachet de ţigări în mână. Călin calcă pe ceva moale, se opreşte, ridică piciorul şi vede sub picioarele goale bucăţi de rahat. FILMARE SUBIECTIVĂ: Alte bucăţi de rahat sunt împrăştiate de-a lungul coridorului.

CĂLIN

(consternat)

What a fuck did you do?

SUBT.: Ce dracu ai făcut ?

CARL

(nedumerit întâi, apoi înţelege la ce se referă Călin)

Oh! That? I lost my diaper…

SUBT.: O! Asta? Mi-am pierdut scutecul…

CĂLIN

(accentuând fiecare silabă, pleznind de nervi)

Futu-ţi să-ţi fut! Treci în mă-ta la duş!

Îl prinde de-o mână şi îl trage spre duş, Carl se dezechilibrează şi se sprijină de Călin. SE INSEREAZĂ: Pe tricou se văd urme maronii. SE REVINE: Carl îşi regăseşte echilibrul şi îl urmează descumpănit pe Călin spre baie. SE MUTĂ: În drum spre baie, aceleaşi urme maronii pe care le-am sesizat pe tricoul lui Călin se pot observa ici colo pe pereţi.

CARL

(nepricepând de ce s-a enervat Călin)

Where are we going? Bathroom? What about the smoke?

SUBT.: Unde mergem? La baie? Cum facem cu ţigara?

Călin continuă să îl bruscheze pe Carl, împingându-l pe uşa băii, într-o cavalcadă de înjurături spuse pe româneşte. Carl este dezorientat şi nu înţelege ce i se întâmplă şi ce i se spune. În timp ce Călin îl împinge pe Carl în baie, apare Mălina. SE MUTĂ: Mălina împinge un cărucior cu rotile spre o a doua baie. SE INSEREAZĂ: În cărucior, Mary, cu acelaşi zâmbet tâmp pe faţă.

MARY

Are we going to Hollywood?

SUBT.: Mergem la Hollywood?

SE REVINE: Mălina împinge căruciorul, deschide uşa unei băi, intră.

MĂLINA

Yes, dear.

SUBT.: Da, scumpă.

Mălina observă urmele maronii pe care le-au lăsat urmele căruciorului. SE MUTĂ: Mălina iese din baie, priveşte în lungul coridorului şi înţelege provenienţa urmelor. SE INSEREAZĂ: Mălina face o grimasă de scârbă.

SE TAIE:

INTERIOR. BAIE BĂRBAŢI

Carl, gol, stă pe un scaun. Călin deschide un robinet. Proiectează duşul spre Carl.

CARL

Hey, it’s hot!

SUBT.: E fierbinte !

CĂLIN

(strigă)

Ce mă? Hot? Îţi dau eu hot!

Călin răsuceşte robinetul de apă rece cu furie.

CARL

(se apără, strigă răstit)

It’s too cold now!

SUBT.: Acum e prea rece!

Călin apropie duşul de gura lui Carl, să-i închidă gura, Carl se îneacă, se zbate. Călin închide robinetul şi îl freacă cu furie pe păr pe Carl. Capul i se clatină în toate părţile din cauza masajului furios pe care i-l aplică Călin.

CARL

You’re crazy!

SUBT.: Eşti nebun!

SE TAIE:

EXTERIOR. SAT DE DEAL.

Sat sărăcăcios. Case lipite unele de altele, aşezate de-a stânga şi de-a dreapta unui pârâu, cu porţi mari, care închid complet vizibilitatea spre curţi. O uliţă de ţară, însoţind pârâul. Nici o mişcare, nici un zgomot, în afara apei care curge liniştită. Zorii mijesc. Se aude cântatul unui cocoş.

SE INDICĂ: Toamna, 2005. Tărcăiţa, BH, ROMÂNIA

SE TAIE:

INTERIOR. CASĂ ŢĂRĂNEASCĂ.

Toader (65) stă pe marginea unui pat din lemn, de pe care nu s-au strâns pernele şi plapuma, numai în izmene şi cămaşă ţărănească. Picioarele nu îi ajung pe podea, pentru că patul e neobişnuit de înalt. SE MUTĂ: Se ridică şi se îndreaptă spre un dulap vechi, vopsit în verde. Se vede treaba că este mahmur. Deschide uşa dulapului şi scoate o sticlă de jumătate de litru, în care dansează un lichid gălbui. O scutură. Lichidul gălbui face câteva mărgele. Sticla e pe jumătate goală. Toader o pune la gură şi din sticlă curge o cantitate semnificativă. Depărtează sticla de gură, fără a înghiţi. SE INSEREAZĂ: O grimasă de durere îi inundă faţa. Scutură de câteva ori capul spre stânga şi spre dreapta, cu repeziciune. Înghite. Grimasa de durere se preschimbă într-un zâmbet. SE REVINE: Toader priveşte sticla, o apropie de un ochi, lipind-o de faţă, iar apoi o depărtează printr-o întindere bruscă a braţului înspre în faţă. Toader vorbeşte în grai crişan, PALATALIZÂND, înlocuind Ă final cu Î etc.

TOADER

(rosteşte ritmat, accentuând fiecare silabă, nici vorbind, nici cântând)

U-iu-iu, ieguţî plinî, cum dăduş cu mini-n tinî!

SUBT.: U-iu-iu, sticlă plină, cum m-ai trântit în noroi !

SE MUTĂ: Toader se îndreaptă spre uşa camerei, cu sticla în mână. Iese în tindă, în picioarele goale.

SE TAIE:

EXTERIOR. CURTE ŢĂRĂNEASCĂ.

Toader păşeşte într-o curte îngustă, delimitată de casa proprie, vopsită în albastru deschis, şi zidul de cărămidă al casei vecinului, netencuit. Priveşte lung sticla. Mai bea o înghiţitură, urmând acelaşi ritual ca la prima înghiţitură. SE MUTĂ: Fără să lase sticla din mână, se îndreaptă spre fundul curţii, unde vedem un coteţ de găini, unul de porci şi un grajd cu şură. Dă drumul la găini, care ies cotcodăcind în curte, deschide şi coteţul porcului, în care însă nu se află nici un porc. Se întoarce spre casă, ridicându-şi ochii spre cer, ca şi cum ar fi căutat un semn. SE INSEREAZĂ: Cerul este limpede. SE REVINE: În pragul casei, Toader se mai uită o dată la sticla în care a rămas din lichidul gălbui doar de un deget. Toader pune din nou sticla la gură şi nu se opreşte din băut până sticla se goleşte.

TOADER

(rostind ritmat, ca mai înainte)

U-iu-iu, ieguţî goalî, hadi-acuma şi mă scuoalî!

SUBT.: U-iu-iu, sticlă goală, hai acum şi mă ridică!

Ridică sticla deasupra capului şi o trânteşte cu putere de pământ. SE INSEREAZĂ: Sticla se opreşte cu un sunet sec la câţiva metri de Toader. SE REVINE: Mânios, ca şi cum ar fi avut o răfuială veche cu sticla aceea de pălincă, Toader o ia de jos, caută cu privirea o ţintă şi o azvârleşte spre fundaţia casei vecine. Sticla nimereşte în traseul ei COCOŞUL. Pasărea are nenumărate pene lipsă. SE MUTĂ: Pasărea o rupe la fugă speriată spre fundul curţii, în grădină, iar de acolo, în grădina vecină, unde se pierde din vedere. SE REVINE: Toader se uită în urma cocoşului.

TOADER (CONTINUĂ)

(cocoşului)

N-ave bai, că tăt ti căsăpăsc io astiz… Ista o fo numa andăletiu…

SUBT.: Nu-i nimic, astăzi tot îţi fac felul… Ăsta a fost numai începutul…

Cocoşul se aude cântând.

SE TAIE:

INTERIOR. DORMITORUL LUI DINU.

Cântatul cocoşului din finalul secvenţei precedente se continuă puţin. DINU (40), înalt, dar cu burtă pe măsură, doarme descoperit, întins pe spate, cu mâinile sub cap. Primele lumini ale zorilor răzbesc prin fereastra întredeschisă. Haine împrăştiate pe podea. Dinu sare brusc în fund, se aşează pe marginea patului, numai în chiloţi. SE INSEREAZĂ: Scutură din cap, ca pentru a alunga un gând. Dinu vorbeşte pe alocuri cu s castilian; graiul crişan are rămăşiţe în vorbirea sa, întocmai ca Sfântul Ilie.

SE INDICĂ: Toamna 2005. La Jana, CS, SPANIA

DINU

Vai, fir-ar să fie ce vis!

SE REVINE: Dinu încalţă şlapii aflaţi la capul patului.

DINU (CONTINUĂ)

Da aş pute jora că am auzât cocoşu. Da cum Antihârţ şi-l aud, că nici nu ma ştiu cum cântă cocoşii… (URM.)

DINU (CONT.)

(râde cu poftă, iar când râde, burta i se plimbă în toate părţile)

Bată-l focare lui di cocoş, di câti ori n-am vrut şi-l buntuzăsc, că mult banat mi-o făcut…

SUBT.: Bată-l sufletul lui de cocoş, de câte ori nu am vrut să-l lichidez, că multe necazuri mi-a făcut…

SE MUTĂ: Dinu iese pe coridor în chiloţi. Din bucătărie, se aude FLOREA (51). Figură de ţăran comună. Florea amestecă în vorbire cuvinte spaniole; rămăşiţe vizibile de grai crişan.

FLOREA

Mneaţî, Dinuli! Hai în comedor la coştoleti, că am făcut bogadilu!

SUBT.: Bună dimineaţa, Dinu! Vino în bucătărie la micul dejun, că am făcut sandvici!

Dinu intră în bucătărie.

DINU

(râde)

Mneaţa! M-am visat cu cocoşu lu tata…

FLOREA

(se uită la chiloţii lui Dinu)

Iarî îmbli p-aci numa în budigăi?

(pauză; schimbă tonul)

Tre ş-aparî astiz, o ba?

SUBT.: Iar umbli pe aici numai în chiloţi? Trebuie să ajungă azi, nu?

DINU

(râde)

Sper că numa tata, nu şi cocoşu!

(serios)

Bă, trebuia şi-l aduc. Nu-l puteam lăsa acolo. O ţâne tăt înt-o beţie. Ce, vrei numa şi aud că s-o prăpădit înt-un şanţ? Lasă, că aci îi şti pă tăţ, tăt satu îi aci. Şi îi aflu di lucru, şi capiti olivi, almendri, ma conduci troagăru…

SUBT.: Şi îi găsesc de lucru, să culeagă măsline, migdale, mai conduce tractorul…

FLOREA

Ma curâţî fincili di ptetri, s-a sucui…

SUBT.: Mai curăţă pietrele din livezi, se va obişnui…

DINU

(râde iarăşi)

S-o pus în poartă şi mi-o zâs:

(îl imită pe Toader)

Io n-am făcut un vandralău. Nu pleci mnicării!

SUBT.: Eu n-am făcut un vagabond. Nu pleci nicăieri!

(revine)

Am râs, l-am bătut pă umăr şi i-am zâs: Lasă, bătrâne, că ti urneşti şi tu d-aci, că nu ma rămâne nici Antihârţ în satu ista.

(pauză; ridică din umeri)

Cini-o ma rămas? Nişte babi…

Dinu îşi desface o cutie de Coca Cola. Florea pune o felie de pâine peste alta şi îi întinde sandviciul lui Dinu.

FLOREA

(spiritual)

Măi ţâgane, arde satu!

Mă cac în iel! Plec în altu!

SE TAIE:

EXTERIOR. CURTE ŢĂRĂNEASCĂ.

Toader se apleacă să ia sticla de jos.

SE INDICĂ: Toamna, 2005. Tărcăiţa, BH, ROMÂNIA

TOADER

(printre dinţi, abia auzit)

Spanie mamii iei di viaţî!

Toader ţine sticla de gâtlej. SE MUTĂ: Toader se îndreaptă spre fundaţia de piatră a casei vecine şi loveşte cu putere sticla de pietre. Sticla se sparge în mâinile sale, tăindu-l în palmă. SE INSEREAZĂ: Toader deschide palma şi priveşte cum sângele îi colorează degetele pline de bătături.

TOADER (CONTINUĂ)

No, că cu iaga gatai. Mai îs ghinili şi gliganu. Şi dudanu ceala dă cocoş. Şi gata apuoi. Mâni… (URM.)

SUBT.: Cu sticla am terminat. Mai sunt găinile şi porcul. Şi zăpăcitul de cocoş. Şi apoi gata. Mâine…

TOADER (CONT.)

(râde sacadat)

Mâni îs diparti. Tulai, Doamni!

SUBT.: Mâine sunt departe. Vai, Doamne!

SE REVINE: Toader se aşează pe un boc ce pare a folosi drept tăietor de lemne. O secure doarme alături, sprijinită de tăietor. Se uită împrejur în curte.

TOADER (CONTINUĂ)

Vremurili lu Antihârţ! Ciauşescu, mă, ala o fo uom.

(surâde amar)

Ăla ţ-o dat o pită, mă. Na la işte d-amu, i-or păfugat pă tăţi junii… Nici şi capeţ nişti pruni n-ai… Îţ intrî strâjile pă uoblac…

SUBT.: Ceauşescu a fost om adevărat. Ţi-a dat o pâine. Iată, cei de acum, i-au alungat pe toţi tinerii. Nici cine să te ajute să culegi nişte prune…. Îţi intră spiritele rele pe geam…

SE TAIE:

INTERIOR/EXTERIOR. CASA LUI DINU.

Dinu înghite ultima bucată de sandvici, goleşte cutia de Coca Cola şi o aruncă la gunoi. SE TAIE: Florea mănâncă liniştit slănină cu ceapă şi brânză. SE REVINE: Dinu deschide uşa frigiderului şi îşi ia o sticlă cu apă.

SE INDICĂ: Toamna, 2005. La Jana, CS, SPANIA

Dinu priveşte în continuare în frigider, căutând ceva, dar nu se poate hotărî ce să-şi aleagă.

DINU

Tu-i maria mă-sii! Altî zî di cacat!

Florea râde. Dinu gâlgâie. Scapă sticla, care se face ţăndări de gresie. Trânteşte uşa frigiderului. SE MUTĂ: Dinu iese pe hol.

DINU (CONTINUĂ)

(din mers)

Strângi-amu tu, Flore, că iar întârziu…

SE TAIE: Dinu, în camera lui, se îmbracă, se încalţă. SE MUTĂ: Dinu iese pe coridor, coboară scările spre parter, iese din casă, se suie în maşina parcată în faţa casei. SE INSEREAZĂ: Dinu răsuceşte cheia în contact de câteva ori. Motorul nu porneşte. SE REVINE/SE MUTĂ: Dinu împinge maşina, se suie în ea din mers, pune contactul, introduce schimbătorul de viteză în viteza a doua, motorul porneşte, maşina pleacă.

SE TAIE:

EXTERIOR. CURTE ŢĂRĂNEASCĂ.

Toader continuă să stea pe tăietorul de lemne, privind împrejur, insistând pe fiecare colţ al curţii, meditativ. Scuipă. SE INSEREAZĂ: Flegma se opreşte tocmai pe secure.

SE INDICĂ: Toamna, 2005. Tărcăiţa, BH, ROMÂNIA

SE REVINE: Toader sare ca ars de pe boc. Ia securea şi se porneşte să crape bocul pe care şezuse cu câteva secunde înainte. Când termină de crăpat bocul, SE INSEREAZĂ: vede coada securii pătată cu sânge, SE INSEREAZĂ: se uită în palmă, SE MUTĂ: se porneşte agale spre fântâna din fundul curţii, cu securea în mână. SE REVINE: Toader scoate apă într-o găleată, toarnă într-un lighean. Se spală îndelung, FILMARE SUBIECTIVĂ: uitându-se nemulţumit SE INSEREAZĂ: la găinile care au găsit o râmă şi nu reuşesc să o împartă frăţeşte.

TOADER

(mustrător)

Ce-o fo în căpăţâna asta di li-am ţâpat afarî dân coteţ? Amu o şi le păfug pân teleti… Batăr şi li fi scoasă tă câti unuţa dân coteţ…

SUBT.: Ce a fost în capul meu de am lăsat găinile afară din coteţ? Acum le voi alerga prin curte… Le puteam scoate una câte una din coteţ…

SE REVINE/SE MUTĂ: Toader intră în şură cu securea în mână şi se îndreaptă spre o tocilă. Ascute securea pe tocilă şi rosteşte din nou ritmat o strigătură în timp ce lucrează.

TOADER (CONTINUĂ)

Hai cuţât, cuţât, cuţât,

Di trii uori ti-am ascuţât

Pă tocilă la cohârţ

Şi teu capu lu-Antihârţ!

SUBT.: Hai cuţit, cuţit, cuţit,

De trei ori te-am ascuţit

Pe tocila morarului

Să iau capul dracului!

SE TAIE: Toader iese din nou în curte. Stă în faţa bucăţilor de lemn pe care le-a crăpat înainte. E vădit enervat din nou. Ţine securea în mână.

TOADER (CONTINUĂ)

Bă, dudan mai ieşti! După ce zâci că crepaş bocu ceala? Amu nu iera bun? (URM.)

TOADER (CONT.)

Puniai capu la ghină pă iel şi ţac!

(face un gest cu securea)

Îi zborai capu…

SUBT.: Zăpăcit mai eşti! De ce zici că ai crăpat bocul? Acum nu era bun? Puneai capul găinii pe el şi ţac! Zbura capul…

SE TAIE:

INTERIOR. ÎNCĂPERE FĂRĂ FINISAJE INTERIOARE.

O încăpere fără finisaje, în care sunt amenajate două bănci şi o masă din scânduri aşezate pe butoaie de vopsea. IONICĂ (35), înalt şi slab, MITICĂ (49), potrivit de statură şi bine legat, BONCĂU (39), mic şi gras, DAN (26), înalt, cu puţină burtă, sunt aşezaţi la masa improvizată. Ionică şi Boncău sunt timişoreni. Boncău este în Statele Unite de 20 de ani, iar anglismele şi-au făcut loc în vorbirea sa cu îndestulare. Mitică este prahovean, vorbeşte literar. Dan este bucureştean.

SE INDICĂ: Iarna, 2005. Barrington, IL, SUA

Nea Ghiţă (65), potrivit de statură, dar cu burtă mare, roşu în obraji, intră prin spaţiul destinat uşii. Uşa nu este montată încă.

IONICĂ

(zâmbeşte la vederea lui Nea Ghiţă)

Hehe! Nea Ghiţă! Hai cu mâncarea odată….

NEA GHIŢĂ

Ce-i, Nel, ţi s-or lunjit urechile dă foame?

(râde satisfăcut)

Ce v-aţ face voi fără mine?

MITICĂ

Am muri, moşule, am muri. Ce ne-ai adus azi?

NEA GHIŢĂ

(scoţând din geantă o oală mare cu capac)

Zamă dă păsulă…

SUBT.: Supă de fasole…

MITICĂ

De pă sulă, moşule? De pă sula cui?

NEA GHIŢĂ

No, fasoli, eşti grozav. Aşe să zâci la noi. O voi îi zâceţ mazăre?

BONCĂU

(la telefon)

Am terminat cauntărtopurile. Nu ştiu cu batrumurile…

(către Mitică)

Mitică, câte băi îs gata?

SUBT.: Am terminat blaturile. Nu ştiu cu băile…

MITICĂ

(către Boncău)

Şapte.

(către Nea Ghiţă)

Moşule, ce minciuni ne mai spui azi?

BONCĂU

(la telefon)

Peintării n-or fost azi.

(pauză; către Mitică)

Mitică, mai ai taile?

(Mitică dă din cap afirmativ; Boncău continuă să vorbească la telefon)

SUBT.: Zugravii n-au fost astăzi. Mitică, mai ai gresie?

Are, are.

(pauză)

OK, Bill, salut!

NEA GHIŢĂ

(către Mitică)

Mă, tu numa mă nervezi, mă. Io nu spui minciuni mă, dacă aşe îi… La vrâsta me, le ştii, mă.

DAN

(SE INSEREAZĂ: investigând într-o cratiţă în care e un fel de tocană)

De ce carne e asta?

SE REVINE: Toţi se agită în jurul mâncării.

MITICĂ

De sulă, n-ai auzit?

NEA GHIŢĂ

(către Mitică)

Taci mă, nu-i fă greaţă la prunc.

(către Dan)

Dă pui… Gustă, nu-ţ placi? Da că nimic nu ari gust ca acasă. Puiu zâci că-i peşte, roşie zâci că-i lucernă…

MITICĂ

(îl întrerupe)

Bine că mi-ai amintit. Auzi, a venit tata lui Bill de-acasă şi zice că a trecut pe la mata şi a făcut poze… Să ne aduci şi nouă fotografii cu văcuţa…

(zâmbeşte ironic, trage cu ochiul)

Cu văcuţa, moşule, nu cu nevasta…

NEA GHIŢĂ

Chiară? No ie să-l sun, că i-am zâs să facă chipuri cu văcuţa me…

(entuziasmat)

Mă, de-aţi vide-o ce mândră-i mă, aţi ţuca-o mă. N-ave numa câteva luni când am vinit, amu tre şi fie mare, mă, că i-am zâs la muiere şi coate bine dă ie. Acee-i văcuţa me, mă, dă foaită…

SUBT.: Chiar? Să îl sun, că i-am zis să facă fotografii cu văcuţa mea… Dacă aţi vedea-o ce frumoasă e, aţi săruta-o! Nu avea decât câteva luni când am venit, acum trebuie să fie mare, că i-am zis soţiei să aibă mare grijă de ea. Aceea e văcuţa mea, de soi bun…

Intră JAN (60), un munte de om. Este moldovean.

JAN

Iară ti făleşti, Ghiţî, cu vita netali?

SUBT.: Iar te lauzi, Ghiţă, cu vaca dumitale?

NEA GHIŢĂ

(băţos)

În orice caz, am cu ce mă lăuda…

DAN

Ştii cum mugeşte vaca în Ardeal, nea Ghiţă?

NEA GHIŢĂ

No, apoi cum a muji? Ca tăte vacile…

DAN

(zâmbeşte în colţul gurii; pronunţă rar)

Apoi, no, muuuuu!

SE INSEREAZĂ: Doar Ionică râde, nu foarte convins. SE REVINE: Jan se aşează în capul mesei, pe un butoi de vopsea.

JAN

Daţî-m şî nii nişti sârnici. V-aţ uitat asarî la TVR?

IONICĂ

(nedumerit)

Ce-ţi trebe? Sâr… ce?

DAN

(pufneşte)

Iar te uiţi la proştii ăia de români?

MITICĂ

(apostrofându-l)

Vezi cum vorbeşti, tinere!

NEA GHIŢĂ

(către Ionică)

Moşini, mă. Daţi-i moşini.

IONICĂ

(şi mai nedumerit)

Mo… ce? Ce limbă vorbiţi?

JAN

Am văzut şi-o făcut apili. Un prăpăd! Ni bati Dumnezău!

Nea Ghiţă pune cu polonicul supă într-o farfurie, pe care i-o întinde lui Jan.

JAN (CONTINUĂ)

(către Nea Ghiţă)

Bogdaproste!

SUBT.: Mulţumesc!

MITICĂ

(către Ionică)

Sârnici, moşini, chibrituri.

(URM.)

MITICĂ (CONT.)

(către Jan, revoltat)

Măi Jane, doar nu vrei să fumezi aici, unde mâncăm? Las-o-ncolo, şi tu? Înţeleg că ăştia îs tineri şi neciopliţi, dar tu înveţi de la ei, în loc să înveţe ei de la tine?

JAN

Şi sari aşe, olteni? Ies afarî, pi balcon, nu fumez aişi. Răpdi mai sari…

BONCĂU

(vorbind cu Jan)

Şi pe la noi pe la Ghilad… Ce-o fost… O luat apa case, or fost şi morţi, man. O venit noaptea şi i-o luat apa aşa, man, nici n-or ştiut ce-i loveşte…

IONICĂ

(îngrozit)

Şi or murit aşa, în somn?

DAN

(în batjocură)

S-au trezit cât să-şi spună ultima rugăciune: Doamne, bine că m-ai scăpat de ţara asta…

MITICĂ

(iritat)

Băi, tu n-ai nimic sfânt, şi de morţi râzi…

JAN

(gustă mâncarea, se strâmbă)

Mă uşîdi mâncare iasta. Da un borş acru nu mai aduşi, măi Ghiţî? Numa tot fasoli, barabuli, mazări, barabuli… Pintru şi dăm şinşi dolari aişia? Tre sî-ţ fac meniu, netali ni hrăneşti ca pi la netali acasî, ni strâşi la maţî cu tăti grăsânili iestea…

SUBT.: Mă omoară mâncarea asta. Dar o supă acră nu mai aduci, Ghiţă? Numai tot fasole, cartofi, mazăre, cartofi… Pentru ce dăm cinci dolari aici? Trebuie să-ţi fac meniu, dumneata ne hrăneşti ca pe la dumneata pe-acasă, ne strici maţele cu toate grăsimile astea…

NEA GHIŢĂ

Mnică nu vă placi. Dacă aduc zamă dă hiribi cu rântaş, sare Jan. Dacă aduc zamă dă păsulă cu hoaspă, baună Mitică. Cu voi nu poate omu…

SUBT.: Nimic nu vă place. Dacă aduc supă de cartofi cu îngroşeală, sare Jan. Dacă aduc supă de fasole cu aţe, strigă Mitică. Cu voi nu poate omul…

MITICĂ

Dar nu te-ai gândit că lipseşte carnea, moşule?

DAN

(în batjocură)

Poate dai o fugă la castelul lui Goga, să tai viţeuaua aia, să ne pui nişte carne în supă…

NEA GHIŢĂ

Taci, măi prunculi. Nu tau io viţaua me.

(amintindu-şi)

E, hai să-i dau tilifon la tata lu Bill, să vedem, făcutu-mi-o chipuri cu văcuţa?

(Mânuieşte stângaci telefonul după ce îşi aşază ochelarii pe nas; la telefon, străduindu-se să vorbească ca pe la oraş)

Domnu Baban? Ghiţă de la Fechetău. Ala cu pozele. No, fost-aţi pă la mine? Păcutu-v-o?

(pauză)

Ominitu-v-o muiere?

(pauză, zâmbeşte)

Da, auzâţi, dă ce v-am sunat, făcutu-mi-aţi dară chip cu vacuţa me?

(pauză, SE INSEREAZĂ: îi cade faţa)

Da cum?

(lacrimi în ochi, se ridică, SE MUTĂ: se duce spre geam)

Văcuţa me?

(încet)

O dat? No…

SE INSEREAZĂ: Nea Ghiţă suferă. Tăcere. Tacâmuri. SE REVINE: Nea Ghiţă rămâne lângă geam, cu telefonul în mână.

MITICĂ

(serios)

Moşule! Moşule, ce s-a-ntâmplat?

Nea Ghiţă nu răspunde. Priveşte pierdut.

MITICĂ

(SE INSEREAZĂ: îngrijorat)

Moşule, ce ai?

(SE MUTĂ: se ridică, se duce lângă Nea Ghiţă)

Moşule, plângi?

NEA GHIŢĂ

(fără vlagă)

Văcuţa me…

MITICĂ

Ce are? Îi bolnavă?

DAN

(râde înfundat)

Mad cow!

SUBT.: Vaca nebună!

Nu râde nimeni. Comesenii privesc grav, cu excepţia lui Dan, spre Nea Ghiţă, SE INSEREAZĂ: care îşi şterge lacrimile, ruşinat.

NEA GHIŢĂ

(abia auzit)

Or vândut-o la vecinu. Le-or lipsit banii.

(nervos, strigă)

Da cum mă, io care le-am tremis câte-o mii dă dolari în fiecare lună mă şi nu le-o ajuns?

(URM.)

NEA GHIŢĂ (CONT.)

Le omor! Mâne mă duc acasă şi le omor. Le dau foc!

MITICĂ

(împăciuitor)

Calmează-te, moşule.

NEA GHIŢĂ

Le dau foc! Şi lor, şi la casă, şi la grajd.

(roşu ca focul, plesnind de furie)

Şi pă Vasalie îl tau cu cuţâtu. Nu i ruşine? Vacuţa me, să o iei iel!…

SE REVINE: Dan e foarte amuzat, priveşte batjocoritor spre Nea Ghiţă, abia stăpânindu-şi un râs ironic. Ionică nu prea înţelege despre ce este vorba, dar priveşte cu respect drama lui Nea Ghiţă. Boncău plimbă lingura în farfurie. Jan e încruntat. Mitică şi-a pus o mână pe umărul lui Nea Ghiţă, încercând să-l calmeze. Nea Ghiţă este agitat şi îndurerat.

DAN

(nesimţit, îl imită pe Nea Ghiţă)

Mai bine-mi lua nevasta…

IONICĂ

(în şoaptă, către Boncău)

Ce are bătrânu?

BONCĂU

(aplecându-se la urechea lui Ionică)

I-o vândut nevastă-sa vaca, man.

IONICĂ

(îl încurajează pe Nea Ghiţă)

Nea Ghiţă, lasă că mergi acasă şi îţi cumperi o cireadă!

NEA GHIŢĂ

Treabă-i dracului! Îmi ieu un jip, un jip ca a lu Veselie, unu ma mare, numa să crepe… Da pă muieri o omor în bătaie…

JAN

Sî nu li mai trimeţ bani, Ghiţî. Pedepsăşti-i! N-ai vinit netali la şaişasî di ani sî munşeşti pintru nişti putori. Şi nivastî ţ-ai găsât şi netali! Ca prima a me. Mi-a luat tot, casa, Merşedesul. Dupî douăzăşi di ani di America am luat-o iar di la capăt. Sî nu-i ierţ, Ghiţî, că ti calcî în pişioari.

NEA GHIŢĂ

Ba ierti-i Antihârţu! Văcuţa me, mă! Aşe am ţânut la ie ca la un om. Nimică nu mai au sfânt oaminii iştia…

SE TAIE:

EXTERIOR. CURTEA LUI TOADER.

Toader încearcă să prindă trei găini. Acestea aleargă prin curte. Una este albă, alta este neagră, a treia este pestriţă. Toader se îndreaptă spre singura care stă într-un loc, cea albă, şi o prinde de o aripă.

SE INDICĂ: Toamna, 2005. Tărcăiţa, BH, ROMÂNIA

SE INSEREAZĂ: Toader priveşte găina în ochi, ca şi cum şi-ar fi gândit să îşi ia adio de la ea. Găina începe să cotcodăcească, dar nu îşi termină cuvântul, SE REVINE: căci Toader îi răsuceşte gâtul. O aruncă într-un lighean albastru, lângă fântână. Toader se uită după celelalte găini, FILMARE SUBIECTIVĂ: care s-au strâns panicate în fundul curţii, dincolo de fântână. SE MUTĂ: Toader se apropie aplecat, cu mâinile desfăcute.

TOADER

Pui, pui, hai, pui, pui…

Găina neagră s-a lipit de peretele vecinului. Toader o aleargă puţin, dar o înghesuie la gardul dinspre grădină, care se află în spatele curţii, o prinde şi SE INSEREAZĂ: o izbeşte cu capul de un stâlp de fier de mai multe ori, până îi zboară sângele pe ochi. SE MUTĂ: O aruncă şi pe aceasta în ligheanul mare, albastru, cu smalţul ciobit. A rămas o singură găină, care, parcă înţelegând ce o aşteaptă, caută scăpare. SE INSEREAZĂ: Toader se scarpină în cap, apoi o momeşte cu nişte grăunţe de porumb. SE INSEREAZĂ: Găina se apropie de grăunţe, precaută. SE REVINE: Toader o lasă să înghită primul grăunte şi se repezeşte spre ea. O prinde de o aripă, dar găina reuşeşte să scape din strânsoare. SE MUTĂ: Toader o conduce spre un colţ, acolo unde coteţul se împreunează cu şura, tot vorbindu-i mieros, cu mâinile desfăcute ca pregătite de o îmbrăţişare. Găina s-a oprit.

TOADER

(satisfăcut)

A me ieşti!

Întinde mâinile să o înhaţe, dar găina face un dribling şi scapă iar. Toader se mânie şi scuipă în urma ei. Stă în mijlocul curţii şi vede FILMARE SUBIECTIVĂ: o FEMEIE în grădina vecină.

TOADER

(strigă)

Leanî, hăi! Măi muieri!

SUBT.: Elena! Femeie!

SE TAIE: LEANA (60), durdulie, îmbrăcată ca pe la ţară, în grădina vecină, culege mere, pândind spre curtea lui Toader.

LEANA

(într-un târziu)

Ce-ţ trabă?

SUBT.: Ce-ţi trebuie?

SE MUTĂ: Leana trece gardul care desparte grădinile printr-un loc special. Ajunge lângă Toader SE INSEREAZĂ: care îi arată găina, fără cuvinte. SE MUTĂ: Cei doi înghesuie găina între casă şi gard, o încercuiesc încet-încet, găina pare că se predă şi SE INSEREAZĂ: Toader o apucă de o aripă. SE REVINE.

LEANA

Măi Dere, ştii tu că aiasta îi ce ma bătrânî ghinî dân satu?

SUBT.:: Toader, ştii că găina aceasta este cea mai bătrână din sat?

TOADER

(apatic)

O fi. I-o vinit vreme amu.

SUBT.: Poate. Acum i-a venit vremea…

Ţinând-o de aripă cu mâna dreaptă, Toader o culcă direct pe pământ, pune genunchiul drept pe pieptul ei, iar cu mâna stângă o apucă de picioare. Cu dreapta, Toader ia securea şi retează capul găinii. Sângele sare până pe faţa lui Toader, care ridică piciorul de pe găină, aruncă securea cât colo şi se întoarce spre Leana.

TOADER

(ferm)

Ţâp-o în techeneauă şi hai amu şi-mi toarnî oleac d-apă şi mă lau.

SUBT.: Arunc-o în lighean şi vino să-mi torni puţină apă să mă spăl.

SE MUTĂ: Se îndreaptă spre fântână, când găina, trezită din moarte de cine ştie ce gând, începe să alerge prin curte, fără cap. SE INSEREAZĂ: Leana zâmbeşte, dar când vede SE INSEREAZĂ: faţa neagră şi roşie a lui Toader, SE INSEREAZĂ: zâmbetul îi dispare. SE REVINE: Găina se izbeşte de uşa coteţului şi se întinde lată pe pământ. SE MUTĂ: Cei doi au ajuns la fântână, unde SE REVINE: Leana toarnă puţină apă din găleată în palmele lui Toader.

TOADER

(răstit)

Da toarnă-mi, muieri, nu cu ţârâita…

SUBT.: Dar toarnă-mi, femeie, nu câte un strop…

SE MUTĂ: Găina se ridică iar şi se întoarce de unde plecase, de la locul unde o ţintuise Toader de pământ, acolo unde îi rămăsese capul. SE REVINE: Leana priveşte amuzată spectacolul oferit de găina fără cap, în timp ce Toader e încruntat. Leana nu mai toarnă apă, dar Toader a rămas cu palmele pregătite.

LEANA

Ni, că zâci că-şi coatî capu…

SUBT.: Uită-te la ea, parcă şi-ar căuta capul…

TOADER

Taci tu, proastî, că îi ghinî, mă. Aste îs ca muierili dân Tărcăiţî, aşe di proasti… nici nu şti că o murit. Toarnî din vedere-acie!

SUBT.: Taci, proastă, că e găină. Astea sunt ca femeile din Tărcăiţă, aşa de proaste… nici nu ştie că a murit. Toarnă din găleata aia!

Leana înghite în sec şi se răzbună pe Toader turnându-i din găleată apă multă dintr-odată, udându-l pe izmene. SE INSEREAZĂ: Toader ridică ochii a mustrare spre Leana, dar privirea mâniată se transformă treptat într-una blândă. Toader o priveşte aşa preţ de câteva secunde, SE INSEREAZĂ/FILMARE SUBIECTIVĂ: căutând parcă sub cearcănele mari, sub zbârcituri, ceva din frumuseţea trecută. Îi priveşte mâinile. SE REVINE: O prinde de mâna dreaptă, să nu îi mai toarne apă. SE INSEREAZĂ: Leana se face toată roşie şi SE REVINE: nu aşteaptă ca Toader să se dezmeticească. Se lasă pe spate şi, pe pământul gol, îl trage pe Toader peste ea. Toader împinge genunchiul drept între picioarele ei şi dă să-şi tragă izmenele jos. Găina se mai ridică o dată şi se împiedică de picioarele Leanei. Leana sare ca arsă. Se dă şi Toader într-o parte, scârbit. Moment. Momentul trece. Toader apucă găina fără cap de picioare şi o azvârleşte în ligheanul albastru, lângă celelalte. Leana îşi scutură poalele.

LEANA

Da amu ce faci? Vrei şi ti-ajut şi le ciupeleşti? Pus-ai apă la opărit?

SUBT.: Dar acum ce faci? Vrei să te ajut să iei penele jos de pe găini? Ai pus apă la fiert?

TOADER

Ba numa ti carî. Şi vii cătă sară, cu tăti muierili.

SUBT.: Mai bine pleacă. Să vii spre seară, cu toate femeile.

Leana dă să plece, dar ezită.

LEANA

Măi, tu ti-ai tiet la brâncă, hai şi ti tămădesc.

SUBT.: Dar te-ai tăiat la mână, hai să te dezinfectez.

Toader se încruntă şi Leana pricepe. SE MUTĂ: Leana se îndreaptă spre poartă şi iese.

SE TAIE:

EXTERIOR. ULIŢĂ.

NANĂ FLOARE (71), NANĂ SAVETĂ (73), HAVEZA (67), TIŢA MOIULUI (70) şi FLĂNCĂTIŢA (59) stau la taclalele lângă poarta lui Toader. Când Leana închide poarta, se pornesc, făcându-se că aveau drum tocmai pe-acolo.

FLĂNCĂTIŢA

(mirată)

Iaca pă Leana noastă…

Leana pufneşte şi se îndreaptă spre casa ei.

HAVEZA

(în şoaptă, către celelalte femei)

Ni, cum îndrugî din cur… Ce vejniţî!…

SUBT.: Uite cum mişcă din fund… Ce scroafă în călduri!…

SE TAIE:

A M I A Z Ă

INTERIOR. FERMĂ DE PUI.

Dinu adună cu lopata puii morţi, depozitându-i într-un container. Bombăne.

SE INDICĂ: Toamna, 2005. San Mateu, CS, SPANIA

DINU

(pentru sine)

Nu scăp io odată d-aci?

GABI (38), înalt, bine făcut, simpatic, strânge gunoiul cu o altă lopată. Vorbeşte literar.

GABI

Ce-i, Dinuţ, ţi s-a urât?

DINU

(se sprijină în lopată)

Mi s-o urât, Gabi, mi s-o urât.

GABI

(se sprijină şi el în lopată)

Ce-ţi face fetiţa?

DINU

(suspină)

Nu ştiu. Nu ma ştiu nimic.

GABI

Dar e cu mama ei, nu ?

DINU

Nu, îi la părinţii lu mă-sa. Şi când sun, nu mi-o dă la telefon. Numa şi le trimit bani îs bun…

GABI

Şi nevastă-ta?

DINU

Păi… am divorţat. Ţ-am spus că am prins-o cu ăla… Mi s-o întunecat, mă. Le-am tras o mamă di bătaie di i-am băgat în spital pă amândoi… Di-aia nu mă lasă s-o văd pe Diana…

(suspină din nou)

Or obţânut interdicţie… Şi m-or dat în tribunal…

SE MUTĂ: Gabi se îndreaptă spre lateral, unde este o masă şi pe masă, un computer. Gabi setează nişte comenzi la un computer, din picioare. SE INSEREAZĂ: Dinu priveşte în gol.

SE DIZOLVĂ:

EXTERIOR. PARC.

IMAGINI SEPIA. DIANA (6) se joacă într-un parc plin de copii şi părinţi. Dinu e la câţiva paşi, stă de vorbă cu un BĂRBAT, gesticulând larg. Diana a construit un castel de nisip.

DIANA

Tati! Tati! Hai să vezi ce castel am făcut!

DINU

(se apropie de Diana, o îmbrăţişează)

Foarte frumos, puişor!

Moment de fericire. SE INSEREAZĂ Dinu priveşte castelul construit de Diana. Castelul seamănă izbitor cu castelul în faţa căruia se perindă SFINŢII într-o secvenţă anterioară.

DIANA

Aşa-i că nu mai pleci, tati?

SE DIZOLVĂ:

INTERIOR. FERMĂ DE PUI.

Dinu e în picioare, în mijlocul fermei, fără să facă nimic. SE INSEREAZĂ: Are lacrimi în ochi. SE REVINE: Gabi se ridică de la computer. Intră ENRIQUE (36), bondoc, negricios. Patronul. Inspectează.

ENRIQUE

¡Hola! ¿Que passa, Dino, Gabi?

SUBT.: Salut! Ce se întâmplă, Dinu, Gabi?

DINU

No passa nada. ¡Mucho trabajo, poco dinero!

SUBT.: Nu se întâmplă nimic. Lucru mult, bani puţini!

DINU (CONTINUĂ)

(către Gabi)

Ai pornit căldura?

GABI

Am pornit-o. Suntem gata, nu?

ENRIQUE

(iritat)

¡Habla espanol! ¡Aqui estan en Espana, no en Romania!

SUBT.: Vorbiţi spaniolă! Aici sunteţi în Spania, nu în România!

DINU

O, fută-te sfinţî cu limba ta cu tăt!

ENRIQUE

¿Que?

SUBT.: Ce?

DINU

¡Nada, nada, esta bien, hablamos espanol!

SUBT.: Nimic, nimic, totul e-n regulă, vorbim spaniolă!

SE MUTĂ: Dinu porneşte spre fundul fermei.

DINU

Fute-ţ-ai granha! Nu scăp io odată d-aci!…

SUBT.: Fiţi-ar ferma a dracului! Nu scap eu odată de aici !…

SE TAIE:

INTERIOR. CASĂ DE BĂTRÂNI.

Mălina aşează farfuriile şi tăcâmurile. Călin conduce, rând pe rând, câte un bătrân la masă. Se aude bătaie nervoasă în uşa de la baie, din interior. SE MUTĂ: Călin intră în baie.

SE INDICĂ: Vara, 2005. Phoenix, AZ, SUA

SE TAIE:

INTERIOR. BAIE BĂRBAŢI.

JIM (69), în picioare, cu pantalonii pe vine, se ţine de o bară. Călin îl şterge cu un şerveţel umed la fund. Îi pune scutecul, îi ridică pantalonii. SE INSEREAZĂ: Călin zăreşte în veceu un rahat în formă de spirală; formă şi lungime neobişnuite.

CĂLIN

(uimit)

Mamă, ce căcătoc!

SE REVINE/SE MUTĂ: Ies. Jim tremură, păşeşte nesigur. Are Parkinson.

CĂLIN

(către Mălina)

Notează-l pe Jim că s-a căcat.

SE TAIE: Mălina urmăreşte o foaie de hârtie pe care sunt notate numele rezidenţilor casei de bătrâni, zilele săptămânii şi în căsuţele formate, x-uri, ici-colo.

MĂLINA

Ăsta cacă o dată pe săptămână… Numa vinerea!

SE INSEREAZĂ: Mălina notează un x într-o casuţă. SE MUTĂ: Călin se îndreptă spre camera lui Scott.

SE TAIE:

INTERIOR. CAMERĂ.

Călin îl hrăneşte cu linguriţa pe SCOTT (55), paralizat, aşezat într-un scaun special. Scott se îneacă. Călin e nerăbdător să îndese mâncarea în gura lui.

SE TAIE:

INTERIOR. CORIDOR/BUCĂTĂRIE/SALĂ DE MESE

ROBERT (60), grăsuţ, cu păr şi barbă albe, parcă ar fi Moş Crăciun, sprijinit într-un plimbător, se învârte larg, fără grabă, în jurul unui stâlp de susţinere plasat între bucătărie şi coridor. Mălina trebăluieşte în bucătărie.

MĂLINA

Robert, go to the table!

SUBT.: Robert, du-te la masă!

ROBERT

(continuând să se învârtă)

One more lap.

SUBT.: Încă o tură.

SE INSEREAZĂ: Lizzie, în sala de mese, aflată în continuarea bucătăriei, pierdută cu privirea pe geam. FILMARE SUBIECTIVĂ: afară se vede un arbore înflorit, cu flori roşii.

LIZZIE

It’s so beautiful! What is this? Bouganville?

(SE INSEREAZĂ: se încântă)

So beautiful!

SUBT.: E aşa de frumos! Ce este? Bouganville? Ce frumos!

SE MUTĂ: Robert se aşează pe scaun lângă CHARLOTTE (77), SE INSEREAZĂ: care priveşte într-un punct fix. Privire pierdută, goală de orice conţinut. Părul lung, alb, este răspândit şi pe masă. Mâinile descărnate stau fixe, strângând cu putere de marginea mesei. SE REVINE: Mălina pune mâncare în farfurii. Charlotte împinge masa cu putere.

ROBERT

She’s moving the table!

SUBT.: Asta mişcă masa!

MĂLINA

Charlotte, don’t do that!

SUBT.: Charlotte, nu fă asta!

Tăcere. Charlotte umblă cu lingura în farfuria lui Robert. Robert îşi trage farfuria, copilăreşte. Charlotte ia cu lingura din farfuria ei şi toarnă intenţionat pe faţa de masă. Mălina îi smulge lingura din mână şi curăţă petele cu un şerveţel. SE TAIE: Intră BOB (41), împreună cu IULIA/JULIE (33). El e bondoc, merge legănat, dându-şi multă importanţă, ea este mai înaltă, suplă, modestă. Bob e în pantaloni scurţi, pantofi sport şi cămaşă cu flori, Iulia, în fustă şi pantofi sport, iar o cordeluţă îi ţine părul. Bob se opreşte în faţa mesei şi FILMARE SUBIECTIVĂ: îi priveşte pe rând pe cei aşezaţi (Robert, Charlotte, Jim şi Lizzie), inspectând masa.

BOB

Hi! How are you doing today? Everything fine?

SUBT.: Bună! Ce mai faceţi? Totul e în regulă?

CARL

(izbucneşte)

The barber! Are you going to cut my hair again?

SUBT.: Frizerul! O să-mi tai iarăşi părul?

Bob îl ignoră şi SE MUTĂ: pleacă spre camera lui Scott, care încă se îneacă cu mâncare, SE REVINE: ajutat parcă cu intenţie de Călin.

BOB

(către Călin)

Nu aşa trebuie. Trebuie să îi dai câte puţin.

(se uită în bolul din care serveşte Călin)

Compoziţia trebuia să fie mai moale.

(îl priveşte mustrător pe Călin, clătinând dezaprobator din cap)

Iar n-ai mixat-o suficient…

(îl şterge pe Scott pe faţă de resturile de mâncare)

Trebuie să îi dai timp să respire.

(ia bolul)

Să-ţi arăt.

CĂLIN

(răstit)

Aşa am făcut şi eu. Mă crezi chiar tâmpit?

BOB

(stupefiat)

Aici nu ai voie să fii nervos.

(ferm)

Te-am remarcat de câteva zile că te tot răsteşti la pacienţi. Trebuie decât să le dai love. Asta e tot ce mai putem face pentru ei. Când eşti nervos, te simt şi le faci rău.

Bob iese nemulţumit din camera lui Scott, plasându-i bolul lui Călin. Ajunge pe hol.

BOB (CONTINUĂ)

(strigă)

Abi! Abi!

(către Mălina)

Unde s-a dus Abi?

(strigă din nou)

Abi! Julie, e cu tine?

MĂLINA

Dar ai venit cu ea?

Julie apare dintr-o cameră. SE INSEREAZĂ: Bob schimbă feţe, iese pe uşă val vârtej. SE REVINE/FILMARE SUBIECTIVĂ: Pe geamul dinspre stradă, Mălina şi Iulia îl văd îndreptându-se spre maşină, deschizând portiera şi smucind COPILUL de pe bancheta din spate. Intră din nou. SE INSEREAZĂ: Copilul e roşu ca racul şi transpirat. Spaima i se citeşte pe faţă. SE REVINE.

BOB

Julie, cum ai putut să uiţi fetiţa în maşină pe căldura asta? Vrei să omori copilul? Nu ai văzut câte cazuri au fost?

JULIE

Tu trebuia să o iei. N-aveai altă treabă.

Copilul ABIGAIL (sub 1) începe să plângă. SE TAIE: Călin culege farfuriile de supă de pe masă, care sunt aproape la fel de pline ca la servire. Toarnă conţinutul lor într-un dispozitiv special aflat lângă chiuvetă şi trânteşte farfuriile în maşina de spălat vase.

BOB

(îl urmăreşte)

Vino puţin, Călin. Trebuie să discutăm.

SE MUTĂ: Ies prin spate afară, în patio. E foarte cald, Călin transpiră instant.

BOB

(crăcănează picioarele)

Aşa nu se mai poate. Te-am rugat să te comporţi civilizat. Aici nu e România.

(ameninţă cu degetul)

Dacă se mai întâmplă o dată, vă scot bagajele în stradă.

CĂLIN

(pleacă fruntea)

Îmi pare rău… Dar…

BOB

Nici un dar. Să nu se mai repete. Ne-am înţeles?

CĂLIN

Da.

Cei doi intră. SE INSEREAZĂ: Călin are lacrimi în ochi. SE MUTĂ: Bob inspectează casa de bătrâni. Dispare la un moment dat într-o cameră.

BOB (V.A.)

Călin, vino puţin.

SE TAIE: Călin, cu capul plecat, în cameră, lângă Bob.

BOB (CONTINUĂ)

Deci blaindurile trebui să stea peste zi open la un unghi de 45 digri. Iar seara le cloz complit.

SUBT.: Aşadar jaluzelele trebuie să stea peste zi deschise la un unghi de 45 de grade. Iar seara le închizi complet.

CĂLIN

Dar le-am închis. Şi nu sunt la 45 ?

BOB

Nu, sunt la 60. Dacă mergem afară, să vezi că se vede tot. Oamenilor nu le place. Iar aseară, la camera lui Jim, nu ai închis blaindurile. Am trecut pe la miezul nopţii şi m-am uitat înăuntru prin geam. (URM.)

BOB (CONT.)

Patul lui Jim nu avea bara de protecţie. Înţelegi ce se poate întâmpla dacă ar cădea?

SE TAIE: În bucătărie, Iulia îi explică Mălinei cum să pregătească medicamentele. Călin îşi caută alte treburi. SE MUTĂ: Intră în baia bărbaţilor şi, cu uşa deschisă, începe să şteargă oglinda, chiuveta. Totul străluceşte însă de curăţenie. SE TAIE:

BOB

(cu capul în frigider)

Mălina, ţi-am spus să dai cake-ul ăsta prima dată. Şi căpşunile trebuie date primele, că sunt cele mai perisabile fructe.

MĂLINA

(pentru sine)

Toate fructele sunt la fel de perisabile…

BOB

Dar carnea de ce aţi pus-o în congelator? Am dat atâţia bani pe ea, să fie proaspătă.

MĂLINA

Dar unde s-o pun să nu se strice?

BOB

Trebuia gătită proaspătă.

MĂLINA

Dar Iulia mi-a lăsat alt meniu, fără carne, azi.

BOB

(aprinde luminile, opreşte ventilatoarele)

V-am rugat să aprindeţi luminile ziua şi să opriţi fenurile. Iar temperatura trebuie setată la 80, de ce e la 67? Bătrânii se răcesc foarte uşor.

CĂLIN

Dar e groaznic de cald.

BOB

(schimbând setările)

Am spus la 80. Dacă vine controlul, o încurcăm. O să-ţi reţin ţie amenda, nu?

(pauză)

Dar ce sunt petele astea?

(privind în lungul holului)

Călin! Ai spălat pe jos?

CĂLIN

Normal. O fac în fiecare seară. Probabil s-a murdărit acum.

BOB

Dar nu speli numai seara. Speli de câte ori este nevoie. De zece ori pe zi dacă e cazul.

CĂLIN

OK, Bob…

CĂLIN (CONTINUĂ)

(spre Mălina, şoptit)

Ce dracu mai vrea ăsta de la noi ?

MĂLINA

(tot în şoaptă)

Taci.

SE TAIE:

INTERIOR. APARTAMENT ÎN RENOVARE/BAIE

Dan şi Nea Ghiţă studiază o baie care necesită reparaţii.

SE INDICĂ: Iarna, 2005. Barrington, IL, SUA

DAN

Ţi-ai cheşuit cecul, bade?

SUBT.: Ţi-ai încasat cecul, bade?

NEA GHIŢĂ

Ie, l-am.

DAN

N-a fost nicio problemă, nu? Te-ai dus la Mojo, unde ţi-am spus…

NEA GHIŢĂ

Da, m-am dăscurcat. Mi-o numărat tri sute cinşpe dolari. I-am lăsat ciubuc şapte dolari, d-acie cred că m-o servit aşe fain.

DAN

Ce i-ai lăsat? Ciubuc? Nu există aşa ceva în America.

NEA GHIŢĂ

(se răţoieşte)

Au mă, mie-mi spui. I-am dat şi-am zâs şă-şi iei o cafă. Şi i-o luat.

DAN

(râde)

Şi cum ai zis? Pe engleză?

NEA GHIŢĂ

No bine.

(scoate un carneţel din buzunarul pantalonilor)

Mi-o notat Mnihai aci. I-am zâs: for co-fii.

BILL (47) apare de undeva; înalt, solid, îmbrăcat în costum de blugi, se poartă ca un şef.

BILL

La treabă, băieţi, nu mai trageţi mâţa de coadă.

Dan şi Nea Ghiţă îşi caută de treburi, terminând taclalele. Dan măsoară ceva şi iese. Bill mai stă câteva secunde şi pleacă şi el. Nea Ghiţă, cu un fierăstrău electric mare (solzer) în mână, taie faianţa de pe un perete. Scoate bucăţile de faianţă şi le aşează grămadă. Ia din nou solzerul şi împinge cu putere. Deodată, peretele de rigips se desprinde de pe un cadru şi se prăbuşeşte în baia vecină, peste cadă. Nea Ghiţă dă ochi cu DOAMNA între două vârste (50-60) care SE INSEREAZĂ: stă pe scaunul de toaletă, goală, dar cu şosetele pe picioare. E panicată. SE REVINE: Nea Ghiţă vâră capul prin spărtură.

NEA GHIŢĂ

No, doamna me!

(încurcat)

Iartă-mă amu…

SE INSEREAZĂ: Doamna se acoperă cu un prosop mare, dar nu suficient de mare. Potriveşte stingherită prosopul când peste picioare, când peste sâni. Nu se ridică. SE TAIE : Nea Ghiţă dă la o parte ce a mai rămas din perete. Bucăţi de faianţă cad cu zgomot în cada Doamnei. Nea Ghiţă pătrunde în baia Doamnei.

DOAMNA

(revoltată, speriată)

Get out of here!

SUBT.: Ieşi afară de-aici!

NEA GHIŢĂ

(nu înţelege ce i se spune, dar pricepe că Doamna e nemulţumită; clatină din cap)

Doamna me, nu ti spărie. Că fac io tăt înapoi. Io fac tăt…

DOAMNA

Get out! Get out! I’m calling the police!

SUBT.: Afară! Ieşi afară! Sun poliţia!

NEA GHIŢĂ

Fac io tăt doamnă! Nu treabă poliţie aici.

SE TAIE: Bill, auzind ţipete, apare în baia în care lucra Nea Ghiţă, vede peretele dărâmat şi pe Nea Ghiţă cu Doamna în baia vecină.

BILL

Ce dracu-ai făcut, moşule?

Bill trece prin spărtură, mirat, îngrijorat.

DOAMNA

Get out! Both of you! Get out!

SUBT.: Ieşiţi afară! Amândoi! Ieşiţi!

NEA GHIŢĂ

Fac io…

DOAMNA

Fuck you too…

SUBT.: Dracu să te ia pe tine !

BILL

(către Nea Ghiţă)

Taci, moşule.

(către Doamnă)

Calm down! Calm down! I’ll make it up to you. Today you’ll have a new wall and everything.

Subtirare: Liniştiţi-vă! Liniştiţi-vă! Mă voi revanşa. Astăzi veţi avea un perete nou şi totul pus la punct.

DOAMNA

He swears me.

SUBT.: Mă înjură.

Bill îl împinge pe Nea Ghiţă înapoi prin spărtură, îi întinde un halat Doamnei.

BILL

(către Doamnă)

We’re so sorry. Get dressed please and I’ll be back to you in a few minutes to discuss the situation.

Subtirare: Ne pare rău. Îmbrăcaţi-vă, vă rog. Revin în câteva momente să discutăm.

SE MUTĂ: Bill revine în baia în care Nea Ghiţă adună faianţa rămasă pe pereţi.

BILL (CONTINUĂ)

(către Nea Ghiţă)

Eşti nebun la cap? Vrei să-mi distrugi afacerea ?

NEA GHIŢĂ

(se apără)

Da nu-s io dă vină că păreţi ăştia îs dă carton…

BILL

Te-am ţinut din milă, moşule, dar nu se mai poate aşa.

NEA GHIŢĂ

D-apu dracu o mai văzut să lucri înt-un apartament şi dincolo să mai steie oameni…

BILL

(trage linie cu mâna)

De mâine îţi cauţi alt job. La mine nu mai ai ce căuta. S-a terminat cu actele de caritate.

Bill iese, SE INSEREAZĂ: lăsându-l pe Nea Ghiţă cu gura căscată.

SE TAIE:

S E A R A

EXTERIOR. DRUM DE ŢARĂ.

Leana se îndreaptă spre casa lui Toader. Uliţa prăfuită este pustie. Un pârâiaş urmăreşte drumul, iar Leana se deplasează în direcţia de curgere a apei. Trece un podeţ mic şi deschide o poartă mare, înaltă, care închide complet vizibilitatea spre interior.

SE INDICĂ: Toamna, 2005. Tărcăiţa, BH, ROMÂNIA

SE TAIE:

EXTERIOR. CURTE ŢĂRĂNEASCĂ.

Leana deschide poarta. FILMARE SUBIECTIVĂ: Îl vede pe Toader trebăluind prin curte. În fundul curţii, aproape de grajd, sunt pregătite în ordine lemnele pentru focul de tabără. Lângă locul de foc, bănci şi scaune de lemn, împrejurul unei mese, pe care se văd pahare, farfurii, pâine, tacâmuri. Toader se îndreaptă spre locul de foc cu un pachet de chibrituri în mână. SE INSEREAZĂ: Leana s-a aranjat, s-a machiat. SE REVINE: Toader aprinde un chibrit şi îl apropie de hârtiile dispuse la fundul focului de tabără. SE INSEREAZĂ: Hârtiile se aprind, apoi se aprind şi aşchiile. SE REVINE: Cei doi urmăresc cum se aprind lemnele.

LEANA

(prinzându-l de mână pe Toader)

Tiară ti-andăleşti, Toadire?

SUBT.: Chiar pleci, Toadere?

Lemnele pârâiesc în foc. Toader nu răspunde decât cu o privire şi se zmuceşte din strânsoarea mâinii ei. Tac, privind focul. Cocoşul apare de undeva, curios. Are pete mari albastre pe penele care i-au mai rămas.

LEANA

Da măi Deri, ce făcuş cu cocoşu? Dăr ce l-ai feştit mnierău? Bolunzântu-ti-ai?

Subtirare: Toader, dar ce ai făcut cu cocoşul? De ce l-ai vopsit albastru? Ai înnebunit?

SE INSEREAZĂ: Toader îi aruncă aceeaşi privire încruntată.

TOADER

Am ţâpat pă iel o căldari di vopsauă.

(pauză)

Indi îs babili?

SUBT.: Am aruncat o găleată de vopsea pe el. Unde sunt bătrânele?

LEANA

(SE INSEREAZĂ: enervată)

Rapandulili!

(scurtă pauză)

Ce, io şi li aduc? Nu ma bine şedem numa noi doi aci, liniştiţ? (URM.)

LEANA (CONT.)

(drăgăstoasă, îl prinde iarăşi de mână pe Toader)

Zo aşe…

SUBT.: Vagaboandele! Eu să le aduc? Nu rămânem mai bine doar noi doi aici, liniştiţi? Chiar aşa…

TOADER

(SE INSEREAZĂ: hotărît, încruntându-se iar, uitându-se fix la Leana)

Du-ti după babi, Leană.

(întorcându-şi faţa de la Leana)

Amu du-ti!

SUBT.: Du-te după bătrâne, Leana. Du-te chiar acum!

SE REVINE/SE MUTĂ: Leana nu mai stă pe gânduri, face dus-întors, se îndreaptă spre poartă. Deschide poarta. BABELE stau ciopor la poartă.

LEANA

Haidereţi, măi muieri, ce aşteptareţi? Ne cheamă omu…

SUBT.: Veniţi, femeilor, ce aşteptaţi? Ne cheamă omul…

Întinerite subit, femeile se înghesuie să intre vesele şi sprinţare, ca la douăzeci de ani.

LEANA

(râde forţat)

Ce vă împinjeţi aşe… Doară nu credeţi că are păntru tăti!

Subtirare: De ce vă împingeţi aşa? Doar nu credeţi că are pentru toate?

HAVEZA

(se preface că n-a înţeles)

Ce să aibă tu Leană? Că noi la comândari am vinitără…

SUBT.: Ce să aibă, Leana? Noi la praznic am venit.

Râd toate, stând în poartă. Înaintează încet, neorânduit, iar râsul le dispare brusc FILMARE SUBIECTIVĂ: văzându-l pe Toader trăgând un sicriu gol după el, spre şură. Toader îl aşează lângă bănci, îi deschide capacul şi se întoarce spre babe.

TOADER

Da poftiţi muieri, ce rămăsărăţi aclo? Hai, şedeţi aice, pă laviţă şi vă serviţ cu nişte răchie, că di loc îi gata friptana.

SUBT.: Poftiţi înăuntru, femeilor, de ce aţi rămas acolo? Veniţi, luaţi loc pe bancă şi serviţi-vă cu nişte ţuică, friptura este aproape gata.

Babele nu-şi vin în fire, ezită, dar se îndreaptă încet spre bănci. Se aşează, în timp ce Toader toarnă în pahare. Ridică paharele şi închină, în tăcere. Toader dispare pentru puţin timp. Babele şuşotesc, una la urechea celeilalte, ininteligibil. Toader se întoarce cu o oală mare, o aşează în mijlocul mesei improvizate şi începe să pună cu polonicul supa de găină în farfuriile Babelor. Atmosfera se destinde, Babele par încântate.

NANĂ SAVETĂ

Măi muieri, mii nu mi-o pus în blid până amu un barbat şohan. Amu poci muri împăcatî, că o văzui şi pă asta.

SUBT.: Suratelor, mie nu mi-a pus de mâncare în farfurie până acum niciodată un bărbat. Acum pot să mor împăcată că am văzut-o şi pe asta.

Numai ea râde şi cu Nană Floare. FILMARE SUBIECTIVĂ/SE INSEREAZĂ: Celelalte se uită spre sicriul de lângă ele. Sicriul e simplu, din scânduri de brad. Focul proiectează pe acestea lumini şi umbre. SE REVINE:

NANĂ FLOARE

D-apăi că ma mari minuni nu s-o auzât în Tărcăiţî… Nici şi fii beteagă pă pat, şi nu ti poţi mişca, tăt nu-ţ puni bărbatu în taljer…

SUBT.: Mai mare minune nu s-a auzit la Tărcăiţă. Să fii bolnavă la pat, să nu te poţi mişca, tot nu îţi pune bărbatul de mâncare în farfurie.

HAVEZA

Apăi nu ti-i puni tu şi mori nante me, măi Savetă.

SUBT.: N-o să te pui tu să mori înaintea mea, Saveta!

TOADER

Apuoi, ajunji, măi muieri, io la moarte me v-am chemat. Muriţ voi când vreţ di mâne.

Toader toarnă în pahare încă un rând de rachiu. Nană Floare varsă puţin din pahar, cum se varsă pentru morţi. Varsă şi celelalte.

FLĂNCĂTIŢA

(cu seriozitate)

Şi fii iertat, Toadire!

Dau cu toţii paharele peste cap, fără alte cuvinte. Se aşterne o tăcere de moarte. SE MUTĂ/ SE INSEREAZĂ : Toader învârte la foc o frigară în care e înfiptă slănină, picurând din când în când pe pâine. SE REVINE: Se privesc, pe ascuns, la început, apoi în ochi, unul câte unul.

SE TAIE:

INTERIOR/EXTERIOR. CASA LUI DINU.

Dinu şi Florea sunt în camera de zi. Dinu stă la birou şi studiază, iar Florea e într-un fotoliu, moţăind în faţa televizorului, care se aude foarte discret în fundal.

SE INDICĂ: Toamna, 2005. La Jana, CS, SPANIA

DINU

(SE INSEREAZĂ: cu pixul în mână, transcrie dintr-o carte pe un caiet, silabisind)

Ma-teix, ma-teixa, ma-teixos, ma-teixes. Tenen els ma-teixos caràcters.

SUBT.: Acelaşi, aceeaşi, aceiaşi, aceleaşi. Au acelaşi caracter.

Se aude soneria. SE REVINE/SE MUTĂ: Dinu se ridică de la masă, se îndreaptă spre geam şi scoate capul pe geamul deschis. FILMARE SUBIECTIVĂ: Îi zăreşte în faţa casei pe RODICA, GRASU şi ADI. SE REVINE: Dinu revine, e iritat, ia o cheie de pe masă, scoate din nou capul pe geam şi le aruncă cheia. Florea este buimac.

DINU

(către Florea)

Iar or venit neamurile…

FLOREA

No…

SE MUTĂ: Florea se ridică şi iese pe coridor în întâmpinarea musafirilor. SE REVINE: Dinu strânge materialele de studiu şi le doseşte într-un sertar. SE TAIE: Intră zgomotos RODICA (23), îmbrăcată în trening roz, cu părul vopsit roşcat, rujată intens, voce stridentă, GRASU (26), soţul acesteia, amândoi de aceeaşi statură, duşmani ai metrului, doar că RODICA e subţirică, în timp ce Grasu este mai mult lat decât înalt, şi ADI (22), fratele lui Grasu, înalt şi bine legat, tuns foarte scurt, nebarbierit.

RODICA

No, da ceau!

SE TAIE: În cameră, Dinu se strâmbă, luând telecomanda în mână şi aşezându-se pe unicul fotoliu din cameră, pe care stătuse Florea. Grasu intră în cameră fără să salute, trecând pe lângă Rodica şi Florea, care zăbovesc pe coridor.

FLOREA

Serbus prunci.

ADI

(îi întinde mâna lui Florea)

Salut!

FLOREA

(îi strânge mâna)

Serbus, măi Adi.

Intră toţi trei în camera de zi. Dinu se uită la televizor, nici nu întoarce capul. Adi se îndreaptă spre el, îi întinde mâna, Dinu i-o întinde pe a lui, dar nu îşi mută privirea.

ADI

La ce coţi?

SUBT.: La ce te uiţi?

DINU

La nimic.

RODICA

D-apu iar ieşti mânios, Din?

(Dinu nu răspunde)

Da măi Dinuli, da n-o ajuns tată-tău?

DINU

Nu.

GRASU

Da trebuiau şi fi vinită până amu.

DINU

N-or ajuns.

RODICA

D-apu o pornit joi, mă, nu trebuieu şi fii aci?

DINU

Nu ştiu, mă.

RODICA

Da Bradu când o vinit, în două zâli o fo aici. N-o fi pâţâtă oarice? Şi nu fi putută treci vama, că am auzât că amu îi coată…

SUBT.: Dar Bradu când a venit a fost aici în două zile. Nu s-a întâmplat ceva? Să nu fi putut trece vama, am auzit că acum îi verifică…

DINU

Nu ştiu, mă. A suna când a ajunge.

RODICA

Da dindi te-a suna? Şti iel număru?

SUBT.: De unde te va suna? Ştie el numărul?

DINU

(enervat la culme)

Mă sună Zaha, mă, daţi-mi pace!

RODICA

No, dapu ti-ntrebai numa….

Linişte. Dinu schimbă canalele la televizor, fără a se opri pe nici unul. Adi ridică din sprâncene spre Florea, ca şi cum l-ar fi întrebat ce e cu Dinu. Florea dă din umeri.

RODICA (CONTINUĂ)

Da vini-or tăt pân America şi ii? O poati că pân Italie?

DINU

Ce Americă mă?

RODICA

Apă io când am vinit p-acolo ni-o adus. Ungarie, America, Jermanie, Franţie…

GRASU

Taci mă proastă din gurî. Ce Americă? Pân Austrie, auzi, toanta, America…

RODICA

(către Dinu)

Ce-ţi faci fata, măi Din?

Dinu nu răspunde, se uită doar urât către Rodica, gata să o înghită.

ADI (către Florea)

Lucrat-ai astiz, Flori?

FLOREA

Lucrat da, la pus di pomi.

(arată cu capul spre Rodica)

Cu asta…

ADI (către Rodica)

Au! D-apu doar n-ai fost şi tu la lucru?

SE INSEREAZĂ: Rodica nu-l aude. Priveşte spre televizor. SE REVINE:

FLOREA

Fost-o, da. Lucrai io păntru amândoi.

ADI

D-apu cum adică?

FLOREA

Iac-aşe. Trebuie şi taie numa săculeţî di la pomişori. Atâta i-am cerut. Da cocoana o zâs că ie n-o vinit în Spanie şi să rupă cu lucru la câmp.

FLOREA (CONTINUĂ)

D-apu tu, mă, ce-ai lucrat astiz?

ADI

Am fo la nimuricu di Cezar. Tătă zâua am dat cu ţorhocu. Baji dracu brişca-n i dă spanioli.

SUBT.: Am fost la nenorocitul de Cezar. Toată ziua am săpat cu târnacopul.

Ştii mă ce-aş faci io cu aiştia di-ar fi oaricum şi să-ntoarcă treaba şi trebuiască şi vii işti la noi şi lucri?

FLOREA

Nu toi! Da ce le-ai faci?

SUBT.: Nu mai spune! Dar ce le-ai face?

ADI

L-aş lua pă Cezar şi l-aş duci dirept la frăgaru cila gros di la mini din teleti şi i-aş da o brişcă.

SUBT.: L-aş lua pe Cezar şi l-aş duce drept la dudul acela gros din grădina mea şi i-aş da un cuţitaş.

FLOREA

(contrariat)

Ce şi facă cu ie?

ADI

Şi-mi doboare pomu până dimineaţa. Numa cu brişca…

Veselie generală. SE INSEREAZĂ: Rodica se uită la ei, neînţelegând de ce râd. Îi imită şi ea într-un târziu. SE REVINE:

ADI

Auz mă Leană, dacă-ţ pari aşe greu la câmp, d-apu ma coată-ţ oarici prunci di care şi grijeşti…

SUBT.: Dar Rodica, dacă ţi se pare aşa greu la câmp, de ce nu-ţi mai cauţi nişte copii de care să ai grijă…

RODICA

Mai coată Antihârţu. Nu mi-o fo di-ajuns Esmieralda şi cu Carlosu?

FLOREA

D-apu nu ştiu cum ieşti tu aşe, măi fată. Numai ti tă plânji. La câmp îi greu, cu pruncii ti speteşti, d-apu ce vrei tu şi lucri? Ce n-ai făcut şcoalî atunci şi fii doamnă?

RODICA

(nu înţelege că este luată peste picior)

Da stai amu şi vă povestesc. Trebuie şi li fac bai la prunci şi i-am pus cole în cadî şi le-am dat paci.

(râzând în hohote)

Şi mi-am dat drumu la tilivizor şi am cotat cătă amuce film. S-o făcut ceasu când s-o gatat. Fiii!, mă gândii, or fi-ndeţată pruncii ceia di frig. Mă dusăi în bai şi ţâuca Esmeralda di ti futu-futu grâu. (URM.)

RODICA (CONT.)

Că le-o fo reci apa şi o vrut şi să scoată, apu cum ierau mnici, n-or putută ieşi, da nu ştiu cum s-o dârgolit fata şi o pticat din cadî pă gresii…

(râde cu poftă)

SUBT.: Staţi să vă povestesc. Trebuia să le fac baie la copii şi i-am pus în cadă şi le-am dat pace. Şi am pornit televizorul şi am urmărit un film. Când s-a terminat filmul, trecuse o oră. Fiii!, m-am gândit, au îngheţat copiii de frig. M-am dus în baie şi striga Esmeralda din gură de şarpe. Că apa s-a răcit şi a vrut să iasă din apă, dar cum sunt mici, n-au putut ieşi, dar nu ştiu cum s-a răsturnat fetiţa şi a căzut din cadă pe gresie…

FLOREA

D-apu cum faci tu d-aste, măi fată? D-apu i-omori măi. Ti bagă la puşcărie!

RODICA

Au şi la ista mă. Că doară nu pot i grăi încă…

Rodica se uită spre televizor, vizibil iritată că povestea ei n-a stârnit ilaritatea care se aştepta. Nu spune nimeni nimic preţ de câteva secunde. Toţi sunt aţintiţi cu ochii spre televizor, cu toate că nu e nimic de privit, pentru că Dinu schimbă continuu canalele.

ADI

N-ai o beri, măi văruţ?

DINU

N-am numa suc.

ADI

Da ce suc ai?

DINU

Colă.

ADI

No atunci nu-mi treabî. Numa beri dacă avei…

DINU

N-am.

FLOREA

Ieste nişte pălincî dacă-ţi treabî.

ADI

Da ce pălincî?

FLOREA

(contariat)

D-apu palincî amu. Dă pruni. Ce palincă şi fie? Dau-ţ?

ADI

Nu ştiu. Nişti beri dacă iera. Da prăjituri n-ai?

DINU

(iritat)

Dindi-amu?

ADI

Da n-ai făcut mnică dulci, măi Rodică?

RODICA

Făcut-am nişti scoverdi.

SUBT.: Am făcut nişte clătite.

ADI

Şi-apu di ce n-ai adus?

RODICA

D-apu le-o mâncat Grasu pă titi.

GRASU

Da taci, măi muieri, că ma ierau două când am vinit io.

FLOREA

(cu ochii în televizor)

Ni măi, filmu ista.

RODICA

Reparatu-ţ-ai maşina şi poţ me după tată-tău, măi Din?

DINU

Reparat.

GRASU

Da ce-o fo baiu?

SUBT.: Dar ce-a fost stricat?

DINU

Pompa di benzinî.

FLOREA

Ţ-am zâs io c-ala-i baiu la ie… Că ştiu io că aşe am pâţât şi io cu Dacie me. Nu ma mere din loc şi gata.

RODICA

Da noi vrem şi ni luăm maşină nouă că am văzut una di-acie faină cu scauni di ptiele albî ca a lu Fabio…

FLOREA

Acie-i faină, mă, cum ari ista. Da dindi scoţ atâţa bani dacă ţie nu-ţi placi şi lucri mnică?

RODICA

D-apu că nu tre şi dai bani tăţ odată.

GRASU

Plăteşti un aleu şi dup-ace în tătă luna câti trii suti…

SUBT.: Plăteşti un avans şi după aceea câte trei sute pe lună…

ADI

Dă-mi amu o gură di palincî, măi Flori. Da adă-mi şi-o Colă… Dacă zâci că n-ai beri…

DINU

Beure alcohol no et resoldra els problems.

SUBT.: Băutura nu va rezolva problemele.

ADI

Ce mă?

DINU

Nimic.

Florea să ridică şi se duce spre bucătărie.

ADI

(către Dinu)

Mă sudiş, o ce?

SUBT.: M-ai înjurat sau ce-ai zis?

Dinu dă din cap, negând.

ADI (CONTINUĂ)

Iar înveţ valensianî? La ce-ţ trabă?

GRASU

Chiară? Înveţ valensianî?

ADI

Da mă, cu carte…

RODICA

Cum adică?

ADI

Ş-o luat carti di la blibiotecă…

RODICA

Ce blibiotecă?

DINU

Terminaţ odatî…

Florea s-a şi întors din bucătărie şi-i întinde lui Adi un pahar de ţuică şi o Coca Cola.

RODICA

Adică cum, înveţ cu carte?

GRASU

Adică aşe, ca la işcuoalî. O luat o carte di la bibliotecă şi învaţî voroavele.

SUBT.: Adică aşa, ca la şcoală. A luat o carte de la bibliotecă şi învaţă cuvintele.

Rodica râde cu poftă. Dinu, ruşinat şi enervat. Tăcere.

RODICA

Da voi ce v-aţi făcut di mâncari? Că io nu mai ştiu ce şi fac…

DINU

Mnică.

SUBT.: Nimic.

SE INSEREAZĂ: Florea râde. SE REVINE: Leana îl priveşte tâmp pe Florea.

RODICA

D-apu cum, da nu să lasă Flore fără mâncari. C-apu tu ieşti sucuit şi mânci tă bogadil, da la Flore-i trabă o zamă…

SUBT.: Dar cum, nu se lasă Florea fără mâncare. Tu eşti obişnuit să mănânci tot sandvici, dar Florea are nevoie de o supă…

FLOREA

Făcut-am amuce zamă di găluşti.

SUBT.: Am făcut ceva supă cu găluşte.

RODICA

Făcui şi io găsculi d-acile, da o ieşit cam ţapini.

SUBT.: Am făcut şi eu găluşte de acelea, dar au ieşit cam tari.

FLOREA

(cu superioritate)

Ştii tu cari-i secretu şi fii găluştili frajidi? Baţ albuşu aparti di gălbănuş ş-apoi le-nvăleşti.

SUBT.: Ştii tu care este secretul să fie găluştele fragede? Baţi albuşul separat de gălbenuş şi apoi le amesteci.

RODICA

Chiară? No şi ştii c-oi proboli şi io …

SE INSEREAZĂ: Dinu stinge televizorul. Starea lui de iritaţie este extrem de evidentă.

SE TAIE:

EXTERIOR. CURTE ŢĂRĂNEASCĂ.

Toader, Flăncătiţa, Haveza, Tiţa Moiului, Nană Savetă şi Nană Floare stau la masă. Leana e mai retrasă, lângă foc.

SE INDICĂ: Toamna, 2005. Tărcăiţa, BH, ROMÂNIA

FLĂNCĂTIŢA

N-a mai fi tăt aşe, dacă pleci, măi Deri…

Babele aprobă din cap. Brusc, Flăncătiţă se porneşte să cânte, tragănat.

FLĂNCĂTIŢA (CONTINUĂ)

Astî noapti n-o fo noapti,

C-o fo jumatati moarti…

TOADER

(admirativ)

Mândru le zâci, Mărie…

(rugător, după o scurtă pauză)

Zî-ni aia…

Toader îşi drege vocea şi începe să cânte fals.

TOADER (CONTINUĂ)

Că la noi cât omu-i viu

Cântă şi păntru pustiu.

Într-o singură voce, Babele se pornesc ca la comandă, preluând cântecul de unde îl lasă Toader.

BABELE (COR)

Numa dacă-i mort nu cântî,

Da ş-atunce stă ş-ascultî.

Secunde.

FLĂNCĂTIŢĂ

(începe o nouă doină)

Şi-s apruoapi di nacazu

Ca naframa di obrazu…

BABELE (COR)

Şi-s aproapi di mortmântu

Ca pticioru di pământu…

Toader stă şi ascultă. Gândul lui nu este acolo.

SE TAIE:

INTERIOR. CASĂ DE BĂTRÂNI

Călin spală pe jos, în coridor. SE TAIE: Mălina e în camera lui NELLIE (99), o bătrânică cât un ghem de aţă, lucidă şi simpatică; îi termină de făcut manichiura.

SE INDICĂ: Vara, 2005. Phoenix, AZ, SUA

NELLIE

What’s your husband doing ?

SUBT.: Ce face soţul tău?

MĂLINA

Washing the floor.

SUBT.: Spală podelele.

NELLIE

Again? He just washed it two hours ago.

SUBT.: Iarăşi? N-au trecut două ore de când a spălat.

MĂLINA

This is the rule.

SUBT.: Asta e regula.

NELLIE

This is not a rule, this is slavery.

SUBT.: Asta nu e regulă, ăsta e sclavagism.

MĂLINA

Well, that’s what we are, we know that.

SUBT.: Mda, asta este, ştim şi noi.

NELLIE

Oh, poor things…

SUBT.: Of, sărmanii de voi…

MĂLINA

You’re ready now. I’ll be going. Have a good night, Nellie dear!

SUBT.: Eşti gata acum. Mă duc. Noapte bună, Nellie scumpă!

Mălina se apleacă şi o sărută pe obraz. Nellie îi întoarce gestul. Mălina o înveleşte pe Nellie şi stinge lumina.

NELLIE

You too, dear!

SUBT.: Noapte bună şi ţie.

Mălina închide uşa. Călin e în spatele ei, spală cu mopul pe jos.

MĂLINA

(către Călin)

Mai ai?

CĂLIN

Cinci minute. Pune ceva de băut şi hai să ieşim la o ţigară.

SE TAIE: Mălina toarnă nişte whisky, adaugă gheaţă şi iese afară în patio. Se aşează pe un scaun de plastic şi îşi aprinde o ţigară. Aspersoarele se pornesc să ude iarba. Călin vine şi el în patio şi se trânteşte sfârşit pe un scaun. Îşi aprinde şi el o ţigară.

MĂLINA

Hai, că a trecut şi azi…

CĂLIN

Nu mai pot, Măli. Gata.

MĂLINA

Hai, mă, ce naiba! Te laşi aşa acuma. În câteva luni ne punem pe picioare…

CĂLIN

În câteva luni mă pun în groapă aşa…

MĂLINA

Nu mai vorbi prostii. Îl tot bagi pe prostu ăla de Bob în seamă!

CĂLIN

M-a ameninţat că ne aruncă în stradă. Cum să nu-l bag în seamă?

Mălina se uită preţ de câteva secunde fix la Călin. Mai trage un fum şi se uită spre cer.

MĂLINA

Trebuie să încercăm să mai rezistăm un pic. N-avem încotro.

Peste gard, în curtea vecină, se aude un grup de tineri care sar în piscină.

CĂLIN

Auzi-i… N-au nici o grijă. Mama ei de viaţă!

MĂLINA

Hai măi, că o să avem şi noi piscina noastră.

CĂLIN

Da. La 80 de ani.

MĂLINA

(enervată deja de pesimismul lui Călin)

Termină odată!

CĂLIN

Termin. Termin cu toate. Întâi îl omor pe Bob, apoi îi iau pe rând pe moşi.

MĂLINA

(amuzată)

Şi cum l-ai omorî?

CĂLIN

(sigur pe sine)

Pe Bob? I-aş băga mopul pe gât şi i l-aş scoate pe cur. Şi atâta aş freca, să nu mai aibă nici o pată.

Mălina izbucneşte în râs.

CĂLIN (CONTINUĂ)

(transfigurat)

Antihârţu!

MĂLINA

Cum?

CĂLIN

Antihârţ. Ăşa le zicea bunicul la ăştia.

(pauză; Călin se uită la cer)

Uită-te la stelele astea. Parcă îs nişte neoane. N-au lumină, n-au viaţă, ca acasă… Şi ai observat că aici nu sunt greieri? Ai auzit tu vreunul?

MĂLINA

Ce-mi pasă mie de greieri! Sunt bani. Pentru asta am venit. Dacă vroiai să asculţi greierii, de ce n-ai rămas acasă? Să-ţi urmezi vocaţia de profesor la ţară… Apostol Bologa…

Tăcere, încă un rând de whisky.

CĂLIN

(SE INSEREAZĂ: furie; ochii îi sar din orbite)

Bă cum poate să fie ăsta aşa? Ce bolovan! Cum naiba a reuşit ăsta în America? Ori numai proştii reuşesc în lumea asta? Ce idiot!

MĂLINA

Dar dă-l naibii odată de îmbuibat! Ce-ţi tot baţi capul cu el? Ne plăteşte?

CĂLIN

Cu patru dolari pe oră? Asta-i plată?

SE REVINE: Mălina nu răspunde. Călin bea la sec. Tăcere. Mălina îşi mută puţin scaunul, cât aspersoarele să o stropească pe picioare. Zgomot dinăuntru. Mălina trage uşa şi îl vede pe Carl, care se îmbulzeşte afară.

CARL

Do they give us dinner today?

SUBT.: Servesc cina astăzi?

MĂLINA

(răstită)

You had dinner, Carl. It’s bed time. Go back to sleep.

Subtirare: Ai servit cina, Carl. Acum e vremea somnului. Du-te înapoi la culcare.

SE INSEREAZĂ: Carl către Călin: gest de ţigară dusă la gură. SE REVINE: Călin îi întinde o ţigară.

MĂLINA

(enervată)

Iar îi dai ţigară? Ăsta ţi se urcă în cap.

CĂLIN

(n-o bagă în seamă; către Carl)

What is life, Carl?

SUBT.: Ce e viaţa, Carl?

CARL

(gânditor, aprinde ţigara)

Life is something else, my friend. Life… is a sand castle…

SUBT.: Viaţa e altceva, prietene. Viaţa… e un castel de nisip…

Mălina intră furioasă în casă, trântind uşa. SE INSEREAZĂ: Călin priveşte spre stele, SE INSEREAZĂ: Carl învârte ţigara aprinsă între degete. Din curtea vecină, râsete şi iarăşi sărituri în piscină.

SE TAIE:

EXTERIOR. CURTE ŢĂRĂNEASCĂ.

Babele vorbesc între ele, tot mai turnându-şi câte un pahar de rachiu. Toader ia frigările de deasupra focului. Le pune în şase farfurii, câte o pulpă la fiecare. Babele s-au pilit, cu excepţia Leanei, care îl pândeşte pe Toader.

SE INDICĂ: Toamna, 2005. Tărcăiţa, BH, ROMÂNIA

Toader se ridică în picioare, cu ochii beliţi, cu ţoiul de rachiu ridicat deasupra capului.

TOADER

Spanie mamii ii dă viaţî!

SUBT.: Spania mamii ei de viaţă!

HAVEZA

(foarte serioasă, dar limba i se împleticeşte în gură)

Amin!

SE INSEREAZĂ: Rămasă la jumătate de pulpă, Haveza nu mai poate înghiţi, sughiţă încontinuu. SE INSEREAZĂ: În dreapta ei, Tiţa Moiului scoate nişte sunete ciudate. Îi vine rachiul înapoi, gata să vomite. SE REVINE:

NANĂ FLOARE

(împingând-o pe Tiţa mai încolo)

Nu borî aci pă mini, muieri!

SUBT.: Nu vomita pe mine, femeie!

Tiţa se dezechilibrează, se agaţă de Haveza şi nu mai poate să ţină în ea voma care îi invadează gura. SE INSEREAZĂ: Vomează îndelung, sub privirile indiferente ale Leanei. SE TAIE: Toader ia târşul şi împrăştie voma prin curte, râzând. Tiţa se lasă moale pe pământ. Începe o muzică alertă, cântată la vioară cu goarnă (JOC PE PICIOR). Babele o prind de picioare pe Tiţa şi o trag în şură. Haveza şi Leana nu participă. SE MUTĂ: Îi aştern nişte paie şi o lasă în plata Domnului. Continuă, ca şi cum nimic nu se întâmplase. Toader aduce un flacon de bere. SE REVINE: Se aşează şi el pe bancă, pe locul Tiţei, şi o prinde pe Flăncătiţa de fund, când ea se ridică să pună farfuria goală pe măsuţa improvizată de Toader. Muzică se estompează şi dispare. Râd.

NANĂ SAVETĂ

(şugubeaţă)

D-apăi dă ce meri tu dă la noi, măi Dere, că şase sântem, păntru fiecare zi a săptămânii?

SUBT.: Dar de ce mergi tu de la noi, Toader, că suntem şase, ai câte una pentru fiecare zi a săptămânii.

FLĂNCĂTIŢA

Ş-apăi duminica ti hodineşti şi tu ca tăţi oaminii…

SUBT.: Şi duminica te odihneşti şi tu ca toţi oamenii…

SE INSEREAZĂ: Toader le priveşte pe fiecare în parte, cu o privire amestecată, cuprinsă de regret, dar şi galeşă.

TOADER

Numa! Dă aia plec. Numa!

SE REVINE: Haveza dispare discret spre fundul curţii. Se aude apoi din fundul curţii un ţârâit ca de apă, întâi lin, apoi ca ieşit de sub o presiune puternică. Reîncepe melodia JOC PE PICIOR. Toader toarnă bere dintr-un flacon de plastic, mai pune un lemn pe foc. Leana se trage şi mai într-o parte, de unde priveşte cu detaşare, puţin scârbită, mersul evenimentelor. Muzica se estompează şi, de nicăieri, se aude: CUCURIGU! Cocoşul este chiar acolo, sub ochii lui Toader, în uşa coteţului. SE MUTĂ: Toader se aruncă spre el, încercând să-l placheze, ca la rugbi. Cocoşul sare, face o fentă şi o porneşte printre femei. Muzica alertă se aude din nou puternic. Patru oameni vânează un cocoş. Haveza, întoarsă din fundul curţii, se furişează în şură, iar Leana, oţărâtă, priveşte fără chef cum patru oameni beţi aleargă un cocoş. Una câte una, babele renunţă. Doar Toader insistă, cu ochii ieşiţi din orbite. Muzica se încheie brusc, dar nu pe un acord de final.

LEANA

(SE INSEREAZĂ: plictisită, intervine exact în momentul întreruperii melodiei)

Ai zâs că ni-l laşi nouă, Toadere, dăr ce nu-i dai pace, măi omule?

SUBT.: Ai zis că ni-l laşi nouă, Toader, de ce nu îi dai pace, omule?

SE TAIE/SE MUTĂ: Ca trezit din transă, Toader se opreşte. Cocoşul, la câţiva paşi, scapă un nou triumfător cucurigu. Toader se mulţumeşte să arunce cu o sticlă goală de rachiu după el, pe care o ia de pe masă, dar nu-l nimereşte. Se aşează obosit pe bancă.

NANĂ FLOARE

(ridicându-se decisă)

Io mă duc d-aci cătă casă, c-ar fi vreme…

SE INSEREAZĂ: Toader se ridică şi el de pe bancă, cu o mişcare bruscă, strângându-şi pumnii şi scrâşnind din dinţi. SE REVINE: Nană Floare a pornit spre ieşire. Nană Savetă şi Flăncătiţă urmăresc cu emoţie.

TOADER

Ba nu mei mnicării, că nu-i gata comândare!

NANĂ FLOARE

No, dă-mi paci cu prostiili, că îs muieri bătrână..

SUBT.: Lasă-mă în pace cu prostiile, că sunt femeie bătrână.

SE MUTĂ: Nană Floare se îndreptă spre poartă. Păşeşte nesigur, puţin împleticit.

NANĂ FLOARE

(peste umăr)

Noapti bună s-aveţi!

SUBT.: Să aveţi o noapte bună!

SE MUTĂ/SE INSEREAZĂ: Toader se duce înaintea ei, ridicând pumnul deasupra capului.

TOADER

No d-aci nu iesi nime până zâc io.

SUBT.: De aici nu pleacă nimeni până hotărăsc eu.

LEANA

(se decide să intervină)

Măi Toadere, lasă muiere în paci!

TOADER

(se încruntă la ea, face un pas mai spre dreapta)

Taci, tu, Leană, că nu te-am întrebat nimnica!

SE REVINE: Nană Floare se opreşte, poate nu atât din cauza ameninţării lui Toader, cât pentru că o ia cu ameţeli. Scapă un suspin. Face stânga împrejur şi se îndreaptă spre şură, lângă celelalte două babe. Muzica se reia de la acordul întrerupt. Nana Savetă şi Flăncătiţa au chef de băut, se uită în cănile goale, caută în alte căni de pe masă. Toader mai aduce un flacon de bere. Stau toţi trei pe o bancă, SE INSEREAZĂ: ignorând-o pe Leana, care refuză să consume alcool, printr-un gest categoric. SE REVINE: Toarnă, beau, povestesc. Momente. SE INSEREAZĂ: Nană Savetă adoarme, cu capul sprijinit de Toader, SE INSEREAZĂ: care îi face ochi dulci Flăncătiţei. Muzica moare.

TOADER

(către Flăncătiţa, folosindu-i numele, nu porecla)

Măriuco, ţ-am pus gând rău…

SE MUTĂ: Nană Savetă îl incomodează pe Toader, aşa că o ia în braţe, mică şi slabă cum e, şi o depune lângă celelalte femei, în şură.

TOADER

(se întoarce din şură hlizindu-se)

N-am avut vaci atâtea câte muieri îs amu la mini în şură…

SUBT.: N-am avut atâtea vaci câte femei am acum…

SE REVINE: Toader se aşează pe bancă lângă singura femeie care a rămas acolo, Flăncătiţa. O zăreşte pe Leana, cum stă izolată.

TOADER

(peste umăr)

Da hai Leana, ce te-ai tras aşe încolo? Hade şi tu aice cu noi, pă laviţî…

SUBT.: Dar Elena, de ce te-ai dus aşa încolo? Hai şi tu aici cu noi, pe bancă….

LEANA

Bini şed aci…

TOADER

(şăgalnic)

Hade-amu, ţuca-te-aş tătă!

SUBT.: Hai acum, săruta-te-aş toată!

FLĂNCĂTIŢĂ

(insistă şi ea, dar nu cu toată gura)

Hai, Leană…

Leana se ridică într-un târziu şi se înghesuie între Toader şi Flăncătiţă.

LEANA

(mustrător)

D-apu bini-ţ şedi ţie măi omule? Mândră trabă ai făcut. Ni-ai chemat şi ni uspeţezi şi ni aştepţ cu copârşeu…

SUBT.: Îţi stă bine ţie, omule? Frumoasă treabă ai făcut. Ne-ai chemat să ne ospetezi ţi ne aştepţi cu sicriul…

TOADER

(i-o taie)

No, gata.

LEANA

Şi ti-mbeţ amu ca porcu…

SE INSEREAZĂ: Toader se ridică de pe bancă şi se uită încruntat la Leana.

TOADER

(ameninţător)

Taci muieri.

LEANA

Nu tac.

Cocoşul scapă un nou cucurigu. Toader îşi astupă urechile.

LEANA

Ce…

SE REVINE: Toader îi întoarce o palmă Leanei pe neaşteptate, întrerupând-o. Leana se uită la el foarte mirată, dă să zică ceva, nu apucă, pentru că primeşte un pumn în faţă şi se răstoarnă de pe bancă. Leana e la pământ, Toader se repede spre ea şi îi mai scăpă câteva picioare pe unde apucă.

TOADER

(răstit, dar răcorit)

Bini-i amu, plăcutu-ţ-o?

SUBT.: Acum e bine? Ţi-a plăcut?

Leana nu răspunde. Tăcere. Leana pare leşinată. Enervat de tăcerea ei, Toader se apucă să îi rupă hainele, cămaşa, apoi îi smulge fusta, îi rupe lenjeria, SE INSEREAZĂ: o lăsă goală, complet goală, doar în ghete. Leana tot nu zice nimic. SE REVINE: Flăncătiţă se aplecă peste ea, zăboveşte câteva clipe.

FLĂNCĂTIŢA

(uşurată)

Suflî.

SE MUTĂ: O prind fiecare de o mână şi o târâie în şură, lăsând-o lângă celelalte. Flăncătiţă o acoperă cu o pătură unsuroasă, aflată la îndemână. Toader şi Flăncătiţă ies din şură, cuprinşi de mijloc, mulţumiţi.

SE TAIE:

INTERIOR/EXTERIOR. MICROBUZ ÎN MERS, PE AUTOSTRADĂ.

Ionică conduce un microbuz de marfă pe o autostradă cu trei benzi pe sens, foarte aglomerată. SE INSEREAZĂ: Se văd indicatoare care arată că microbuzul se îndreaptă spre Chicago. SE INSEREAZĂ: În faţă, în dreapta lui Ionică, sunt Boncău şi Dan. SE INSEREAZĂ: În spatele lor e un grilaj şi, pe o banchetă improvizată din scânduri şi butoaie de vopsea, şed Nea Ghiţă, Mitică şi Jan. SE INSEREAZĂ: În spatele lor, scule şi materiale de construcţie, în dezordine. SE INSEREAZĂ: Jan e cu ochii închişi, pare că doarme. SE INSEREAZĂ: Nea Ghiţă respiră greu, transpiră. În surdină, manele.

SE INDICĂ: Iarna, 2005. John F. Kennedy Expwy, SUA

DAN

(FILMARE SUBIECTIVĂ: urmăreşte cu privirea o maşină)

Ce mişto e Lexusul ăla! Din ăsta îmi iau, îmi bag picioarele. Schimb Mitsubishu, m-am săturat de el. Am vorbit cu dilărul meu, luna viitoare mai pun cinci sute şi fac ceingiul.

SUBT.: Ce bine arată Lexus-ul! De ăsta îmi iau, îmi bag picioarele. Schimb Mitsubishu, m-am săturat de el. Am vorbit cu dealer-ul meu, luna viitoare mai pun cinci sute şi facem schimbul.

IONICĂ

Tot maşini sunt toate…

DAN

(auzind o melodie care îi place)

Dă-i mai tare. Ce cul e asta!

SUBT.: Dă-i mai tare! Ce tare e asta!

Boxele zbârnâie. Manea. Versuri: Ţi-am prins o lacrimă de-a ta/ Am s-o păstrez toată viaţa/ O singură lacrimă-n viaţă// Ţi-am prins o lacrimă de-a ta/ Am s-o păstrez/ N-o voi uita/ O lacrimă ce-mi dă-n viaţă speranţă.

MITICĂ

(îl observă pe Nea Ghiţă)

Ce ai moşule? Ţi-e rău ?

NEA GHIŢĂ

(SE INSEREAZĂ; încet)

Nu ştiu…

(grimasă)

mă apasă aci…

(arată în dreptul inimii)

şi nu poci respira, parcă n-am aer…

MITICĂ

(mai tare, adresându-se celor din faţă)

Băi, deschideţi un geam!

(pauză; către Ionică)

Şi opreşte naibii porcăria aia!

SE REVINE: Dan se întoarce, se uită întrebător, îl vede pe Nea Ghiţă transpirat şi răsuflând greoi, deschide geamul şi îşi aprinde o ţigară. Ionică opreşte muzica.

IONICĂ

(către Dan, aplecându-se spre în faţă să îl vadă pe Dan, estompat de Boncău)

Dă-mi şi mie una, man, că am rămas fără.

Dan scoate încă o ţigară din pachet, o aprinde şi i-o întinde lui Ionică, peste Boncău, care caută în telefon un număr.

IONICĂ

(ia ţigara)

Thanks.

MITICĂ

(adulmecă, simte miros de fum de ţigară)

Bă, stingeţi ţigările alea în faţă. Aţi spus că nu mai fumaţi pe maşină.

(către Nea Ghiţă)

Ţi-e mai bine?

SE INSEREAZĂ: Nea Ghiţă geme.

BONCĂU

(la telefon)

Serbus, mândră. Ce faci?

MITICĂ

(către Nea Ghiţă)

Moşule, zi ceva! Ce ai?

Nea Ghiţă pare inconştient, cu capul plecat într-o parte. SE REVINE:

MITICĂ

(îl zgâlţâie pe Nea Ghiţă; către Ionică)

Calc-o, Ionică, spre un spital, că ăsta moare aici.

IONICĂ

(se întoarce)

Ce are?

MITICĂ

(îngrijorat)

Nu ştiu, băi, se sufocă. Poate e un infarct.

IONICĂ

(speriat)

La care spital să mă duc? N-o să-l ia pe moşu nime. N-are inşurăns, n-are peipăre, unde să-l ducem?

SUBT.: La care spital să mă duc? N-o să-i ia pe moşul nimeni. N-are asigurare, n-are acte, unde să-l ducem?

DAN

E un doctor poliş pe North Sheridan, ia şi pacienţi fără peipăre.

SUBT.: E un doctor polonez pe North Sheridan, ia şi pacienţi fără acte.

BONCĂU

(la telefon)

Stai un pic mândră, că lu moşu i s-o făcut rău. Te sun mai târziu. (URM.)

BONCĂU (CONT.)

(SE INSEREAZĂ: închide clapeta telefonului, o deschide din nou, caută alt număr în agendă, vorbeşte la telefon)

Bill, la moşu i-e rău. Nu ştiu ce are, a leşinat aici în maşină. Ştii tu vreun spital unde îl putem duce?

SE REVINE: Mitică îi trage palme uşor lui Nea Ghiţă şi îl stropeşte cu apă dintr-o sticlă de plastic de jumătate de litru. Nea Ghiţă nu reacţionează. Îi ia pulsul.

MITICĂ

Mă, ăsta a murit. N-are puls nimic.

Tăcere grea. SE INSEREAZĂ: Ionică goneşte, schimbă benzile.

BONCĂU

(SE INSEREAZĂ: formează un număr din trei cifre şi vorbeşte din nou la telefon)

Hi! We have an emergency. A heart atack maybe. Old man, seventy. We are on the highway. What to do?

(către Mitică)

Descheie-l la cămaşă.

(pauză)

Încearcă să-l întindeţi cumva şi apasă-l pe piept.

(pauză)

Sau fă-i respiraţie gură la gură.

SUBT.: Bună! Avem o urgenţă. Un infract probabil. Bătrân, şaptezeci. Suntem pe autostradă. Ce să facem?

SE REVINE: Dan pufneşte. Boncău se uită mustrător la el. Mitică nu apucă să facă nimic până Nea Ghiţă deschide ochii şi se uită nedumerit împrejur.

MITICĂ

(către Nea Ghiţă)

Ce faci moşule, ne-ai speriat de moarte!

NEA GHIŢĂ

(încet)

Dă-mi nişte apă.

MITICĂ

(către cei din faţă)

Bă, n-aveţi apă?

DAN

(se întoarce)

Ia.

Dan întinde o sticlă de apă de doi litri. Mitică o ia şi i-o întinde lui Nea Ghiţă, SE INSEREAZĂ: care bea îndelung, până la fund.

BONCĂU

(SE INSEREAZĂ: închide clapeta telefonului; se întoarce spre Mitică, dezamăgit)

Nu-l ia nimeni fără acte. Am sunat în trei locuri.

(pauză)

Nimic.

NEA GHIŢĂ

Pe cine nu ie? Ce vreţi? Ştie Mnihai pă ciniva…

SE INSEREAZĂ: Pe Dan îl umflă din nou râsul, se abţine cu greu. SE REVINE.

MITICĂ

De tine-i vorba, moşule. Trebuie să te ducem la spital. Pe cine ştie Mihai?

NEA GHIŢĂ

Inde să mă duceţi? La şpital? După ce?

MITICĂ

Moşule, ai încurcat-o de data asta. Cred că ai făcut un infarct.

SE INSEREAZĂ: Nea Ghiţă păleşte, pricepând şi nu prea ce se întâmplă.

NEA GHIŢĂ

Ş-apu cum nu mă ie nime?

DAN

N-ai peipere, man. Aici nu exişti.

SUBT.: N-ai acte, omule. Aici nu exişti.

NEA GHIŢĂ

(foarte mirat, foarte revoltat)

Cum adică mă? Ce ţară îi asta? Lasă, mă, că mă duc io la mine la Cluj, că…

Tăcere. SE INSEREAZĂ: Jan n-a participat la cele precedente, deschide ochii şi vorbeşte apăsat.

JAN

Di data iasta îi serios. Ajunji cu lucru aista. Eu aş zâşi sî ti gândeşti ghini şi sî ti duşi acasî.

NEA GHIŢĂ

(SE INSEREAZĂ: e terminat)

Nu mai am casă, Jane. Mi-o vândut văcuţa, n-am după ce mere.

(trist)

Iaca ce-am ajuns după cinzăci dă ani dă muncă. Porcu dă Bill mă ţâpă că nu-s bun. Muiere mă prosteşte şi vinde vaca. La spital nu mă ie. Nu mai pot, Jane…

SUBT.: Porcul de Bill mă concediază că nu sunt bun.

(pauză; spre Mitică, zâmbind)

Mulţam, Mitică. Eşti un om bun, mă.

SE TAIE:

EXTERIOR. CURTE ŢĂRĂNEASCĂ.

Toader caută în paharele şi cănile de pe masă, în sticlele goale, după băutură. Flăncătiţă îl urmăreşte nerăbdătoare cu privirea.

SE INDICĂ: Toamna, 2005. Tărcăiţa, BH, ROMÂNIA

FLĂNCĂTIŢĂ

Las-o amu sfântului, beutură…

TOADER

Măi Mărie, vrei ş-o păţăşti şi tu? Du-ti coată-ti p-acasă şi şi nu vii napoi fără nişti pălincî…

FLĂNCĂTIŢĂ

Da nu mai ai tu mnică dosât p-aici?

SUBT.: Dar nu mai ai tu nimic ascuns pe aici?

SE INSEREAZĂ: Toader se uită încruntat la ea, ca şi cum i-ar spune că nu acceptă comentarii. Abia se ţine pe picioare. SE MUTĂ: Flăncătiţă se porneşte spre poartă. SE REVINE: Toader caută în căni, în sticle, dar toate sunt goale. Găseşte, în cele din urmă, un FLACON DE PLASTIC, care simte că e plin. Îl destupă, îl miroase şi îl pune la gură. Ia o gură mare, stă cu lichidul în gură preţ de câteva clipe şi scuipă, cu toată puterea. Lichidul poposeşte pe jăratec şi SE INSEREAZĂ: jăratecul se înviorează brusc. SE REVINE: Aruncă canistra chiar lângă foc, mânios nevoie mare. SE MUTĂ: Ia bicicletă ce sta rezemată lângă poartă, iese pe poartă pedalând, descriind cercuri, fără să o mai aştepte pe Măriuca, fără să mai privească înapoi. SE INSEREAZĂ: Lichidul din canistră s-a scurs spre jăratec şi focul începe să crească. SE MUTĂ: Toader pedalează vârtos, manevrând ghidonul cu nesiguranţă. Bicicleta merge în mai multe direcţii odată. Uliţa pe care îl urmărim pe Toader iese din sat. Momente. Toader a ieşit deja din sat, se aud greieri. În stânga şi-n dreaptă, mărăcini, pământ în paragină. Toader întoarce în mod repetat capul, uitându-se peste umăr, ca şi cum ar fi fost urmărit de cineva. Brusc, se opreşte, descalecă, lasă bicicleta în praful drumului şi SE INSEREAZĂ: îşi pune mâna streaşină la ochi. Se uită în toate părţile, încercând să zărească ce vine în urma lui. SE REVINE: Ia o piatră din drum şi o aruncă. Cocoşul iese din ascunzătoarea lui şi o zbugheşte la fugă. În direcţia în care aleargă cocoşul, spre sat, se zăreşte un foc mare.

TOADER

(s-a liniştit)

O, ducă-ti vântu ceala reu, ce m-am spăriet. Am gândit că-i Antihârţu!

SUBT.: O, ducă-te vântul cel rău, ce m-am speriat! Am crezut că e Dracul!

SE MUTĂ: Încalecă din nou pe bicicletă şi îşi vede de drum. Cocoşul îi strigă din urmă un cucurigu. Drumul face o curbă şi îl vedem pe Toader mergând pe bicicletă ca un om beat şi satul, în spatele lui, în flăcări.

SE DIZOLVĂ:

N O A P T E A

INTERIOR. CAMERĂ DE MOTEL.

Motel ieftin, tipic american, de margine de drum. Lucian e întins pe spate, pe pat. Laptopul, pe noptieră, reproduce o arie de Porumbescu. Tăvălite pe podele, două sticle de votcă, goale.

SE INDICĂ: Toamna, 2006. Gallup, NM, SUA

Lucian se ridică într-un cot, ia o bucată de sticlă cât un pachet de ţigări de pe laptop şi o apropie de nas. Pe sticlă, un praf alb. SE INSEREAZĂ: Lucian îşi acoperă o nară, inspiră adânc, praful dispare. SE REVINE: Lucian pune din nou sticla pe tastatura laptopului şi se lasă pe spate, SE INSEREAZĂ: închizând ochii.

LUCIAN (V.A.)

Am să vin, Matei, la tine la castel, să îl cunosc pe Dinu, pacientul tău. (URM.)

LUCIAN (V.A., CONT.)

Povestea vieţii lui şi, Toader, tatăl lui, aşa ceva îmi trebuie mie pentru un roman mare, un roman adevărat, un roman trist…

(pauză; Lucian deschide ochii)

Am să prind eu cocoşul acela albastru care cântă pe acoperişul castelului… Cocoşul fără pene care cântă pe acoperişul castelului de nisip?

SE TAIE:

INTERIOR/EXTERIOR. MICROBUZ STAŢIONAT.

Toţi pasagerii, ca şi şoferul, dorm. Distingem figura lui Toader, care sare ca ars în picioare şi se loveşte zdravăn de plafonul microbuzului. Foarte vag, se aude cântatul unui cocoş. Vecinul de scaun al lui Toader se trezeşte şi el şi se uită buimac la Toader.

SE INDICĂ: Toamna, 2005. Perpignan, FRANŢA

TOADER

(către vecin, cu voce scăzută)

Avusăi un spurcat de vis. Cânta cocoşu mnieu dă bună dimineaţa…

Vecinul se uită neîncrezător la Toader. Îl studiază îndelung, dar, biruit de somn, renunţă.

TOADER

(cu glas tare)

Bată-l să-l bată de cocoş, că mă visai că cânta… (URM.)

TOADER (CONT.)

Da aşe pân somn m-am socotit că n-o fi vinit după mini pă drum cătă Spanie… Că tăt visu să făcea că umblam după iel şi-l omor şi numa îmi tăt scăpa. Mă ajutară şi babili dân sat, da tăt nu-l biruirăm. Şi mă gândeam că o fi fermecat o ce-o fi cu iel dă iară îl aud…

Vecinul de scaun trage concluziile, dând din cap şi se întoarce în partea cealaltă. Închide ochii. Toader tace puţin, ca şi cum ar fi aşteptat un răspuns, apoi râde.

TOADER

Bă ce ţî-i şi cu viseli aste… Le îmbătai auzi pă tăti babili şi dădui foc la sat. Şi cre că numa cocoşu scăpă…

ŞOFERUL

(voce din faţă)

Taci moşule şi dormi.

TOADER

Oare şti Din indi şi m-aştepti?

(îngrijorat)

Vini-o-a pruncuţu mnio după mini?

ŞOFERUL

(voce autoritară din faţă)

Moşule, tacă-ţi fleanca aia odată şi dormi!

Toader tace. Secunde. Se aude din nou: cucurigu. Toader sare ca ars şi se loveşte din nou de plafon. Se uită afară, încercând să înţeleagă ceva din ce vede.

TOADER

Doarî n-oi fi ajunsă? Ba cre că…

Grăbit, pune mâna pe o geantă de voiaj, se înghesuie spre uşă, o deschide şi coboară.

VECINUL DE SCAUN

Clau! Vezi că bătrânu şi-a luat geanta şi a coborât!

SE MUTĂ: Şoferul se dă jos din microbuz şi aleargă după Toader, care s-a pornit pe jos într-o direcţie oarecare, cu geanta pe umăr. Îl ajunge, îi vorbeşte ceva, Toader se lasă condus spre microbuz. Se urcă fiecare la locul lui. Şoferul porneşte, după ce se asigură că Toader s-a aşezat.

ŞOFERUL

Bă, ajutaţi-l să-şi pună centura! Bace, dormi niţel, că te-ai zăpăcit…

TOADER

(străin)

Am auzât cocoşu…

(nelămurit)

De ce cântă cocoşu?

Toader se ridică în vine, trage centura pe la spate şi o agaţă, se aude un click şi Toader se chinuie să se introducă pe sub centura prinsă. Nu reuşeşte. Vecinul de scaun, amuzat, o deschide, i-o potriveşte peste umăr, o prinde corespunzător. Tăcere. Microbuzul rulează cu viteză foarte mare. Unii pasageri dorm în continuare. Unul dintre ei s-a pornit să sforăie zgomotos. Alţii s-au trezit şi vorbesc în şoaptă. Îngrijorarea pluteşte în aer. Microbuzul a intrat într-o localitate. Merge încet. SE INSEREAZĂ: După indicatoarele rutiere, ne apropiem de o vamă insignifiantă franco-spaniolă. Luminile felinarelor stradale se proiectează cu repeziciune SE INSEREAZĂ: pe stâlpul interior al portierei lângă care s-a aşezat acum Toader. SE REVINE: Acesta priveşte cu interes proiecţiile şi se porneşte dintr-odată să dea din mâini, ca şi cum ar încerca să prindă luminile. Microbuzul s-a oprit într-o parcare. Proiecţia unei lumini s-a aşezat pe stâlpul portierei. Toader se repede la ea şi o prinde în pumn. Deschide pumnul şi realizează că lumina i-a scăpat. Încearcă din nou. Se aprind luminile în microbuz şi lumina pe care o vâna Toader dispare. Toader o ţine în pumnul strâns, satisfăcut.

ŞOFERUL (se întoarce spre pasageri)

Băi, atenţie, toată lumea! Suntem în vamă. Cum vedem că ajunge maşina vămii care face schimbul, cum trecem. Paşapoartele la mine. Cu două foi, fiecare.

Pasagerii se caută după paşapoarte, introduc două sute de euro în paşaport, le transmit în dezordine spre şofer. Foială mare, agitaţie.

ŞOFERUL (CONTINUĂ)

Băi, care nu sunteţi în regulă, mâna sus! Aţi stat peste termen, aveţi interdicţie?

Pasagerii votează în unanimitate. Toader ridică şi el mâna, dar nu pare să ştie de ce. Şoferul râde, adunând paşapoartele, luând banii din ele.

ŞOFERUL (CONTINUĂ)

Băi, dacă totuşi ne opreşte, spunem că mergem în Portugalia, clar? Şi atunci mai trebuie să îmi daţi cinzeci fiecare, dacă nu ne întoarce. Atâta e cotizaţia. Uite-i!

Şoferul porneşte, trece vama cu viteza a doua, mai merge o sută de metri cu aceeaşi viteză, după care calcă acceleraţia la fund.

SE TAIE:

INTERIOR/EXTERIOR. CASA LUI DINU/MAŞINA LUI DINU.

DINU

(la telefon în camera de zi)

Bine, Clau, mulţam. Mă pornesc amu, într-un ceas îs la Radu… Ceau, drum bun!

Iese pe coridor, emoţionat, ia o geacă în mână.

SE INDICĂ: Toamna, 2005. La Jana/Autostradă, SPANIA

Coboară treptele în fugă, se urcă în maşină. Învârte cheia, motorul nu porneşte. Iese din maşină, o împinge, sare în maşină, motorul porneşte după câţiva metri.

SE TAIE:

Dinu merge cu viteză. Împinge o casetă în casetofon. Se aude muzică italiană.

DINU

(cântă aproximativ împreună cu melodia, stâlcind uneori cuvintele)

Partira, la nave partira,/ dove arrivera,/ questo non si sa./ Sara come l’arca di Noe/ il cane, il gato, io e te.

SUBT.: Va pleca, vaporul va pleca, unde va ajunge, asta nu se ştie. Va fi ca arca lui Noe, câinele, pisica, eu şi cu tine.

Se aude un pocnet la maşină. Dinu opreşte muzica. Se aude un nou pocnet.

DINU

Ce mama lu Antihârţ…

Trage pe dreapta. Ridică capota, nu se vede aproape nimic. Dinu se ia cu mâinile de cap, nu ştie ce să facă. Scuipă. Aude şi vede ceva pe marginea drumului. Ia o piatră şi aruncă în direcţia aceea. SE INSEREAZĂ: Un cocoş cu pete albastre pe pene o ia la fugă, trecând drumul prin bătaia farurilor maşinii lui Dinu, chiar pe lângă SE INSEREAZĂ: Dinu, care îl urmăreşte cu privirea, şocat, făcându-şi cruce.

SE TAIE:

INTERIOR/EXTERIOR. MICROBUZ

Microbuzul în care se află Toader rulează cu viteză. Toader se uită pierdut pe geam. Ceilalţi pasageri sunt tăcuţi, dar înfriguraţi.

SE INDICĂ: Toamna, 2005. Autostradă, SPANIA

PASAGER

(îngrijorat, îşi ia inima în dinţi)

Am scăpat?

ŞOFERUL

(râde satisfăcut)

Da, mă, v-am scăpat şi de data asta… Vă puneţi voi cu Zaha… Acum intrăm pe autostradă. De-aici nu ne mai opreşte nici Antihârţ!

Bucurie generală, cineva răsuflă uşurat, se aud foşneli de pungi. Toader continuă să privească pierdut pe geam. Ţine strâns o geantă de voiaj în care nu pot fi mai mult decât câteva schimburi. Microbuzul a intrat pe o autostradă aglomerată. SE INSEREAZĂ: Semnele de circulaţie ne arată că ne îndreptăm spre Barcelona. SE REVINE: Microbuzul rulează pe banda din mijloc a autostrăzii cu trei benzi pe sens. Toader e nemişcat. Deodată, SE INSEREAZĂ: face ochii mari.

TOADER

(transfigurat)

Cocoşu!

SE REVINE: Toader îşi scoate cu repeziciune centura, deschide portiera microbuzului şi coboară din mers. Se aude o bufnitură şi o alarmă foarte puternică.

SE TAIE:

EXTERIOR. SUB ZIDURILE UNUI CASTEL.

Beznă, sunet puternic de alarmă, continuând alarma din secvenţa anterioară. Sfinţii Petru, Ilie, Enoch şi Mina, ţinându-se cu mâinile de urechi, asurziţi de sunetul alarmei, stau încremeniţi sub ziduri. Ochii se obişnuiesc cu întunericul, siluetele sfinţilor sunt acum mai conturate, dar nu li se disting bine feţele.

SE INDICĂ: Primăvara, 2007. Nucet, BH, ROMÂNIA

SFÂNTUL ENOCH

Antihârţ!

SFÂNTUL PETRU

Sfinţilor, să-l răpunem!

SFÂNTUL ILIE

Şi Antihârţ se va înfuria şi va scoate sabia şi va tăia capetele sfinţilor…

SFÂNTUL MINA

Sângele lor va curge ca un izvor şi va inunda pământul…

SFÂNTUL ENOCH

Pământul se va aprinde către dimineaţă şi va arde ca un cărbune până la douăzeci de coţi, arzând orice nelegiure…

De nicăieri, se porneşte un vânt puternic.

SFÂNTUL PETRU

Şi la amiază vântul va ridica cenuşa până la ceruri, întunecând soarele…

SFÂNTUL ENOCH

Şi va veni apoi către seară o ploaie turbată spălând toată faţa pământului…

SFÂNTUL ILIE

Şi noaptea nu se va mai cunoaşte nimic din toate câte au fost…

SFÂNTUL MINA

Şi iarăşi va veni dimineaţa, pe locul unde a crescut mărul va creşte buruiana, unde era floare, va fi spin…

Brusc, se aprind mai multe reflectoare, în lumina cărora stau sfinţii. La o privire mai atentă, Sfântul Petru este Lucian, Sfântul Ilie este Dinu, Sfântul Mina este Nea Ghiţă, iar Sfântul Enoch este Călin. Cinci GARDIENI apar în uşa castelului, îi reperează pe Lucian, Dinu, Nea Ghiţă şi Călin, se reped spre ei, îi bruschează, îmbrăcându-i cu violenţă în cămăşi de forţă. În afara lui Călin, toţi se zbat şi nu se lasă îmbrăcaţi. Fără succes.

GARDIAN

Nebunii dracului, n-aveţi somn? Unde v-aţi pornit?

Gardianul îl împinge de la spate pe Sfântul Petru, lovindu-l cu piciorul în fund. Alarma s-a oprit. Se aude în uşor crescendo cântat de greieri. Cei patru sfinţi, împinşi de la spate şi îmbrânciţi de grupul de gardieni, se îndreaptă spre intrarea ospiciului, unde aşteaptă Doctorul. Acesta este chiar Matei.

MATEI

(intrând în jocul lor)

Unde v-aţi pornit în puterea nopţii, sfinţilor?

SFÂNTUL PETRU/LUCIAN

(cu reproş)

Să-l răpunem pe Antihârţ, căci tu dormeai…

MATEI

(se uită în ochii lui)

Eu credeam că termini romanul…

SFÂNTUL PETRU/LUCIAN

(cu dispreţ)

L-am terminat.

SFÂNTUL ENOCH/CĂLIN

(peste umăr, ruşinat, plin de regrete)

Eu n-am vrut, Doamne, m-au silit…

SFÂNTUL ILIE/DINU

(scuipă la picioarele Doctorului)

Tu eşti Antihârţ!

Doctorul clatină din cap, le face semn Gardienilor să se grăbească. Grupul a pătruns în castel. Uşile se închid cu un scârţâit metalic. SE RIDICĂ: Geamuri de la care privesc, adunate buluc, personajele secundare întâlnite anterior. Un cocoş, pe acoperiş, cântă CUCURIGU. Reflectoarele se sting şi personajele dispar în beznă. SE REVINE: Castelul se prăbuşeşte ca un castel de nisip. SE RIDICĂ de pe ruine spre cerul înstelat pe zgomotul tot mai accentuat al greierilor. Secunde. Sclipirile stelelor.

VOCE DE BĂIAT (V.A.)

Ce se aude, bunicule? Îmi e frică…

VOCE DE FETIŢĂ (V.A., ecou)

Ce se aude, bunicule? Îmi e frică…

EXTERIOR. MUNTE.

Greieri. Siluetele munţilor. Stele. Cântatul unui cocoş. Vocea băiatului este a lui Călin copil. Vocea fetiţei este a Dianei, fetiţa lui Dinu. Vocea Bătrânului I este a Bunicului lui Călin. Vocea Bătrânului II este a lui Toader.

VOCE DE BĂTRÂN I (V.A.)

Nu trebuie, dragul bunicului, sunt greierii.

VOCE DE BĂTRÂN II (V.A., ecou)

Nu treabă, coconiţă, îi cocoşu…

VOCE DE BĂIAT (V.A.)

Şi câţi sunt, bunicule?

VOCE DE FETIŢĂ (V.A., ecou)

Ce cocoş, bunicule?

VOCE DE BĂTRÂN I (V.A.)

Sunt toţi, Călin, dragule.

VOCE DE BĂTRÂN II (V.A., ecou)

Cocoşu ista a nost…

VOCE DE BĂIAT (V.A.)

Dar ce spun greierii, bunicule?

VOCE DE FETIŢĂ (V.A., ecou)

Dar de ce cântă cocoşul, bunicule?

VOCE DE BĂTRÂN I (V.A.)

Oamenii zic că ei cântă. Dar bunicul are să-ţi spună un secret: greierii nu cântă, greierii întreabă.

VOCE DE BĂTRÂN II (V.A., ecou)

Şti-l Antihârţ, draga moşului, da n-ai zâci că cântă… parc-întreabî…

VOCE DE BĂIAT (V.A.)

Şi ce întreabă, bunicule?

VOCE DE FETIŢĂ (V.A., ecou)

Şi ce întreabă, bunicule?

VOCE DE BĂTRÂN I (V.A.)

Întreabă dimineaţa dacă mai vine.

VOCE DE BĂTRÂN II (V.A., ecou)

Întreabî diminiaţa dacă ma vini.

VOCE DE BĂIAT (V.A.)

Şi vine dimineaţa, bunicule?

VOCE DE FETIŢĂ (V.A., ecou)

Mai vine dimineaţa?

Greieri, monoton. Cucurigu pierdut în depărtare. Beznă. Şuieratul unui tren.

SFÂRŞIT