arhivă

Etnoestetică, etnografie, folclor

Va apare, în curând, un prim volum dintr-o serie CRIŞANA TRADIŢIONALĂ, la care am colaborat cu satisfacţie şi convingere. Principalul „vinovat” de această nouă apariţie editorială este neobositul Ioan Degău. Semnează, alături de acesta, Miron Blaga, Radu Claudiu Canahai, Adrian Apan, regretatul Gavril Hădăreanu şi, last… and least, întreţinătorul acestui blog.

Acest prim volum reflectă fragmentar modul în care modernitatea întâlneşte Crişana tradiţională; o întâlnire fatală pentru tradiţie. Azi, după un centenar de pre-, cvasi- şi apoi post- modernitate – progresând, la început, la pas, cuplându-se, apoi, cu motoarele uniformizării comuniste, în fine, asfixiind, în ultimele două decenii – peisajul Crişanei tradiţionale (şi peisajul tradiţional românesc, în general) se găseşte în reevaluare. Reevaluarea nu mai este, însă, una interioară, a purtătorilor de tradiţie, ci una exterioară, de beneficiar: fie acesta un operator de turism cultural, un interpret de muzică populară, un manager de proiect ş.a.m.d.

Beneficiarul de azi al culturii tradiţionale – particularizând la cazul nostru, al culturii tradiţionale ţărăneşti din Crişana – nu posedă, de cele mai multe ori, decât cunoştinţe superficiale şi, din nefericire, nici disponibilitate de aprofundare. Consecinţa este dramatică, o deteriorare grosolană a formelor şi fondului tradiţional, dincolo de deposedarea tradiţiilor prin furt; căci furt se numeşte să foloseşti producţiile şi produsele tradiţionale, fără a răsplăti în vreun fel comunitatea din care s-au născut şi în care s-a păstrat de-a lungul vremilor, chiar dacă legea a uitat să-ţi spună.

Două cauze se pot atribui, în principal, acestei situaţii: abandonul specialiştilor şi incapacitatea autorităţilor. Acest volum răspunde numai primei cauze, dorindu-se o contribuţie, după puterile noastre, la creionarea tuşelor unui portret al Crişanei tradiţionale, care poate fi citit ca îndrumar de beneficiarii de tradiţie; desigur, însă, cartea nu se adresează numai acestora.

Cât despre autorităţi – fie acestea locale, fie centrale –, aşteptăm, cu descumpănire şi revoltă, măsurile eficiente în protejarea culturii tradiţionale, dezvoltarea adecvată a cadrului legal, investiţii în educaţie şi educare, dar, mai ales, în acţiuni – altele decât spectacole pretins folclorice şi recompense pentru amiciţii sau agitatori electorali.

Soluţii am propus şi vom mai propune. Nu abandonăm.

Publicitate

Fişele de faţă sunt rodul unor cercetări intreprinse independent de cei doi autori pe un palier de timp cuprins între 1970 – 2010. Cercetarea iniţială s-a făcut pe un corpus de texte folclorice culese şi transcrise de Miron Blaga, cu preponderenţă între anii 1970-1980, şi pe relevee fonetice, morfosintactice, dar mai ales lexicale ale aceluiaşi, pe un interval de timp foarte lung (1970-2010), chiar dacă în salturi. Cercetarea a continuat prin constituirea unei arhive sonore, prin înregistrări pe bandă magnetică şi pe suport electronic, realizate între anii 2003-2010 de Octavian Blaga. Unele aspecte de lexic au fost surprinse din mers, în timpul vizitelor de lucru, ca şi a unor situaţii cotidiene, participând la activităţi colective sau în contexte familiale etc.
Unul dintre scopurile acestor cercetări, obiectivate şi în volumele precedente ale celor doi autori dedicate arealului, a fost desenarea tuşelor importante ale fizionomiei graiul crişan vorbit în Remeţi, degrevată oarecum de influenţele moderne ale ultimilor 30-40 de ani.

Informatorii principali au fost sătenii de vârsta a treia (născuţi aproape exclusiv înainte de al doilea război mondial). Afirmăm – pentru a câta oară? – urgenţa cu care trebuie abordată prelevarea de date lingvistice şi etnografice, la nivel naţional, de la ultima generaţie de ţărani care păstrează mostre esenţiale de autentic. După dispariţia acestei generaţii, cercetătorii domeniului se vor muta, definitiv, în arhive, şi este de responsabilitatea  noastră, a celor de azi, să le alimentăm, aşa cum au făcut-o, uneori cu sârg, şi cei dinaintea noastră.

Volumul, în format .doc şi .pdf:

 

graiul final

graiul final

coperta graiul

Microtoponimia Văii Iadului este abordată tangenţial de câteva lucrări, fără o aprofundare Blaga1, DUMITER, TEORAN,112şi urm. Am parcurs, imaginar, cu pasul, satul Remeţi, împreună cu informatorii MB, care a participat la multe măsurători topografice (am uomblát cu stádjie), NB şi IDP, care au bătut locurile în special în căutare de ciuperci (fac pă an câ̒tji činč sútji dji kílì // po+átji şi ma bínjì, IDP). Am completat parcursul cu date colectate sporadic de la alţi informatori (AuB, TB, IP, VB, AT, RD, CT, TS, DR). Unele numiri topice pe care le indicăm nu aparţin de iure satului Remeţi, însă sunt într-o strânsă dependenţă economică. Relatăm o parte a acestui parcurs, de la intersecţia Iadului cu Izvorul – în aval.

Aşadar, venim dinspre amonte, după ce am lăsat în urmă cătune ca Po.i+ána (Pă luncî), Tonuléştjii, Da+íca, am ajuns la un afluent al Văii Iadului, pârâul Izvor. Dácî o i+e+i pă Válè Izvórulu+i, ajungi la Pără̒.u cu su (indji i+erá Filimo+ánje zâs Bódor, MB), iar de acolo urci Hagă+ú, indjií uon plato+ú (IDP). De la Bodor în sus vedem Tjétrili Njégrulu+i (stânci) şi o poiană numită Săcătúra Njégrulu+i, unde vărează vacile remeţenilor, nu departe de care e un loc mlăştinos care se cheamă Fântâ̒na cu sasă+ú (DR). Mai în sus, e Vezuríştjè şi Pără̒.u Vezuríştjii, pe dreapta Văii Izvorului, iar apoi Pără̒.u Čuhándrulu+i. Pără̒.u Salhíjulu+i te conduce la Brustu-ro+ása (păşune), de unde poţi urca în Salhíj (câmp dji u+o+i, NB), în Djálu Lúpulu+i şi Fáţa Lúpulu+i (păşúnji dja ponoránilor, VB), dar şi în Djálu Lélii. Din Salhíj urci în Gruoápa lárgî (păşune şi pădure), de unde ieşi în Stâ̒na dji Izvór (păşúnji míri) şi Stâ̒na de runc (păşune). Din Stâ̒na dji runcu se coboară la Stâ̒na dji Váli şi pe Válè Gújii, dar şi în Njéşu (spre Valea Drăganului). Din Ţâ̒clu Salhíjulu+i (vâ̒rvu ári cam uopt sútji+i dji métri, IDP), petrecând prin Butúzili Salhíjulu+i (poiană) se ajunge la Frântúrili Míşculu+i (poiană), de unde tji da+i în jos spre Muştjuo+ási, prin Dâ̒mbu cu Tjátrî, Zăpuódjiè cu Frápţînj şi Fer, iar mai departe pe Mógoş. Revenind la firul Văii Iadului, intersecţia cu Valea Izvorului, memoria colectivă reţine denominaţia La pitjét (acólo i+erá pitjétu úngurilor, MB, în timpul celui de-al doilea război mondial). Zăvo+á.ili (acólo stăté Zamfíra / ma+íca tátii Júncilor) Lúnca Pízlii. Avem un pără̒.u săcós Njétidjili şi aferentul Njétidjili (fânaţe), lângă care se găseşte cătunul Boncéştj, pe Válè Lúnjii. De Bonceşti ţine şi Beréştji, numit şi Irínca, de unde urci într-o poieniţă care se cheamă surprinzător, Lácu. De acolo ajungi la Prúnduri, care se află în spatele Cóştji Frúnţî. Lângă Iad, unde coboară Cúlme Frúnţî, unde există şi un poşiştău, avem grupul stâncos Hornó.i+u, dji indji o pticát Čono+á.i bătrâ̒na / da˚ n˚o murít / murít˚o la njevó.i+e. Zona asociată se numeşte Cupturúş, care este şi intrument oronimic, ca alte denumiri indicate aici. Avem o nouă Săcătúrî în dreapta Văii Iadului, sub Muştj+o+ási. Puţin mai jos, izvorăşte Pără̒.u Pánculu+i, alimentat la câteva sute de metri de Pără+u Bóki+i, deasupra căruia se găsesc Zăpódji.ili. Dâ̒mbu lu Códoban var. Codobán veghează asupra centrului Remeţilor pe partea dreaptă. Pe stânga, avem Co+ásta Frúnţî, la poalele căreia se găseşte cătunul Fruntjinjéştj. În Valea iadului intră Válè Biséričii (Djişóru), pe care urcăm spre Djálu Cápri+i şi, mai departe, prin Floró.i+u (amenajarea hidro) spre satul învecinat Lunca Vişagului şi Tranişu (CJ). Urmărim acest traseu înainte de a reveni la Valea Iadului. Pe dreapta, avem biserica veche şi cimitirul, pe dealul Ve+ísa, de unde urci pe Drúmu lu Şter până în Senji, fostă cale ferată la cătunul Costéştj şi spre Djálu Şódulu+i. Deasupra acestora se găseşte cea mai întinsă fâneaţă a satului Remeţi, care era cătun şi plantaţie de cânepă şi in, iar în vremea din urmă s-a păstrat numai ca loc de vărat şi arător, Porumbre+ú. Continuând traseul pe Valea Bisericii, avem o nouă Săcătúrî, şi afluentul Şípotji, de unde ajungi în Frăguţáru, păşune, care este sub Ţâ̒clu Salhíjulu+i, care te conduce la +u Djíbolilor, de unde te cobori în Po.injíţî. Şípotjili e alimentat de Válè Bánki+i, unde avem o carieră de piatră, de unde poţi ajunge în Zâ̒mbru şi Mógoş, fâneţe, iar de acolo în Tâ̒rsî, păşune a ardjilenilor. În afară de Şípotji, Valea Bisericii primeşte şi afluenţii Pără̒.u Bârlógulu+i, Le.ordjíştji, Válè Sénjulu+i. Urcând pe Pârâul Bârlogului ajungem în cătunul Scă.i+o+ási, iar apoi la Bârlóg, deal, fâneţe şi pădure, iar pe Le.ordjíştji e pădure. Pe Valea Seniului ajungi la Senj, păşune, fâneţe, stână şi pădure, de unde dai în Porumbre+ú, Drăgúş (cătun) şi o altă Válè a Lúpulu+i, care coboară sub Djálu lu Manóli (Munteni); pe cealaltă parte se află Bolhócu, deal cu afinişte (stâncă, peşteră), dar şi în Rotúndu (deal, pădure, pârâu), de unde ajungi în Fúndu Séniulu+i, pe un drum care te conduce Luncşór, păşune a ardilenilor, şi pârâul omonim. După Djálu Cápre+i ajungi în Că.íli Zâ̒mbrulu+i, de unde iarăşi la Zâ̒mbru, cătun. Spre Valea Bisericii coboară şi Pără̒.u Mólulu+i şi un nou Lungşór. Înapoi pe Iad. Un mic lac în marginea centrului satului se numeşte Tópliţî sau Lácu fără fund. Pără̒.u Mătjéştjilor vine de la Porumbre+ú, pe firul acestuia întâlnim Drăgúşu şi Mătjéştji. Lúnca Naşcă̒ulu+i se află în prelungirea centrului, de la Tópliţî în avalul Iadului. Urcăm spre cătunul Văcăréştj, apoi Tárcè, cu Válè Fátji, dincolo de care se află cătunul Sturză̒ştj, de unde urci în Djálu Ponóri+i şi cobori la Cotunjéştj, unde începe satul Munteni.

Pe lângă aceste microtoponime, selectăm, din multitudinea adnotărilor, în ordine alfabetică, alte câteva: C – Cârligátji, .úş, Copélè (o fo˚ pepinjérî, AT), Cornj (no / ála+i luoc dji fân, MB), Cranj, pădure. D – Da+íca, cătun, Djálu Bótji var. Bóki+i (dj˚indi me+i pă Djálu Ponóri+i, NB), Djálu Mári, Djálu lu Mnjihá+i, Djálu Lúpulu+i (djal cu pădúrì, IDP). F – Fáţa Ársî (no / djacólo me+i că̒tă Dámiş / dji da+i în Válè Brătcúţî), Frântúra Bótii, var. Boki+i, Frúntje, Fúndu Cránjilor (din Cranj). G – Guşo+ára Mári şi Mnícî (îs níştji prelúci). H – Hérghel, Hodrângúşè (î+i uon djal împădurít / da˚ ş˚on pără+ú // dji méri pă i+el ajúnji la Binşéli, DD). I – Iadolína, Izbúcu, Izvóru (vínji p˚â̒ngî Hagă+ú / şi să bágî˚n pămâ̒nt / dupa˚ĉé î+i săcătósu). L – Léspăzilì, poiană, Léşu, Lúnca Ţápulu+i, Lupă.íţa, deal, izvor, Lupu.íţa, pârâu. M – Murgáşu, Munĉélu. P – Pă lúncî, Pără̒.uu Ársulu+i (nu vínji pă i+el / núma când plo+á.i), Pără.úţa, Péşterè Njégrulu+i, Péşterè dji pă Válè Léşulu+i, peşteră, Pla+i, poiană, Plă.i+úţu (uon câmp indji să stăté cu cá.i+i), Pobrájii, Podire+í, Pódu lu Hérghel, Po.i+ánî, cătun, Po.i+enjíţa, Prúnduri, Púţu (câmp). R – Róşi.è, poiană. S – Sălătrúc (deal, poiană, vale, părău), Sândréştj, Sărituo+árè Iădúţulu+i, var. Sărituo+árè Iedúţulu+i, Stâ̒na dji Runc, câmp, părău, Străvinuo+ása, var. Stridjinuo+ása, pârâu, poiană (i+ési în Válè Izvórulu+i, NB). T – Tárnjiţa (câmp), Tonuléştj, cătun. TjTjátra Búlzulu+i, stânci, Tjátra Córbulu+i, stâncă (în fundu Văii Gujii), Tjátra Mári (îi uon poşiştă+ú dji i+ési în Péşterè Monjéştjilor), Tjátra Njétidjilor, Tjétrili Njégrulu+i, Túrnu dji ápî. V- Vă̒ilì Cálulu+i (úrcî în Djálu Lúpulu+i, IDP), Vălce+í, pârâu, Válè Cálulu+i, Válè Că.úşulu+i, Válè Călúţulu+i, Válè cu Calè, Válè Gujii, pârâu, Válè Lúnjii, Válè dji Runc, pârâu, Válè Rè, Válè Rè pă Zăvo+á.ì. Z – Zăvo+á.ì, Zâ̒mbru.

Nume se dau, în Remeţi, în special boilor şi vacilor, cailor şi câinilor, mai puţin oilor, caprelor, porcilor sau pisicilor, şi deloc păsărilor de curte. Nici bivolilor, care nu se mai cresc în satele de pe Valea Iadului de câteva decenii, nu li se dădeau nume, după amintirile informatorilor noştri. Un fenomen de notat este atribuirea de nume de bou vacilor, şi nu dúcî strâ̒ga láptjili (IT), adică pentru a proteja de duhuri necurate producţia de lapte. Este un fenomen care se întâlneşte şi la numele de persoane: când un individ este foarte bolnav, pentru a nu-l găsi moartea, este numit cu un alt nume decât cel primit la botez (FP).

Numele atribuite boilor pe care le-am consemnat de la informatorii noştri sunt, în general, de provenienţă maghiară: Iámbor, Mójar, Víriag, Bódor, Djíuri. IPo crede că aceste nume să dădjaú în bata+í+ì dji juoc.

În schimb, vacile au nume diverse, uneori metaforice: Bočo+áca (cu ţâţi înjemănátji / cum avé Davéle, IT), Guli+ána, Stelúţa (cári avé o ste pă frúntji, IPo), Florína var. Flore+ána (dácî i+erá tarcátî, SG; i+erá cu flori, MC), Bărnácè (dácî i+erá brúnî, SC), Hodole+ána, Călúgăra, Brândúşe, Síla, Róşca (cári i+erá roşii, SC), Sânzi+ana (dácî să năştjé dji Sânzâ+énji, IPe), Láia (ma˚ rar, MC; vidjicánji+i le punjé númili ísta, IPo), Luná.i+è (dácî o fatát no+áptjè pă lúnî, SG; dácî o fatát î̒nt˚o lunji, MC), Joiana (dácî o fatát jó.i+è, MC), Rojíca, Ili+ána ş.a.m.d.

Dintre numele de cai, consemnăm: Múrgu, Ro+íbu, Catínca, Vívi, Húsar, Córbu (cári i+erá ma˚ njégru, MC), Stela (la i+épi, MC).

Numele oilor este un joc coloristic: O+átjişè (i+erá njágrî pă la otji, Ipo), Bâ̒la (cári i+erá ma˚ álbî, Ipo), Njágra, Brúza (ma˚ că̒tă gri o+aricúm, IPe), Mnjo+ára şi Mnji.o+ára, dar şi Mnji.oríţa.

Dintre numele de capre, notăm o Núţi şi o Frumólè.

Pisicile sunt numite foarte rar; am notat un Flócè şi un modern Nicoléta.

În schimb, la scruo+áfi nu dădjeí númji / zâceí núma˚ că˚i şeldj.u+î / la cári n˚o avút purĉe+í / şi scruo+áfî / dúpă če avé, Ibl, iar pórcu i+erá porc şi ver / la cári mere+í cu scruo+áfa şi să vere+áscî, SG.

Câinii, în schimb, beneficiază de o sporită atenţie onomastică din partea locuitorilor din Remeţi şi nu sunt excepţii să fie lăsaţi fără nume, fie că acesta este Ázor, dar Azorícî, Ţâ̒fra şi Ţífra, Grívu şi Grive+í, Lúpu şi Lúpe+anu, Le+ú, ca şi Le+úţu şi Le+úţa, Úrsu şi Ursónjè, Búrcuş, Drómboş, sau mai noile Patrócle, Súzi, Ádolf, La+íca, Bóbi, Púfi, Rex, Néro, Hána sau Tóbi.

Generalităţi despre antroponimia Remeţilor, în special pe palierul administrativ, am prezentat într-o lucrare anterioarăBLAGA1. Antroponimia GCR este, însă, mult mai complexă, palierul comunitar prevalând şi azi în faţa celui administrativ. Avem, astfel, o serie de clanuri (Dioteştii, Todeştii, Moneştii, Tonuleştii, Mujdeştii, Blăjeştii, Ventereştii, Măneştii, Bereştii, Drischeştii, Costeştii, Daveleştii, Hudreştii, Lăscheştii, Deleştii, Cârleştii, Tătăreştii ş.a.m.d.), funcţie de care se organizează antroponimia comunitară.

Tinerii sunt mai degrabă identificaţi de bătrâni după acest nomen gentis, eventual şi după adnomen-ul unui înaintaş. Nomina gentile pot deveni, funcţie de emiţător sau receptor, elemente analizatoare şi moralizatoare.

Cât despre porecle, acestea au o utilizare foarte largă: tăt sátu îi prolicát (SPe). Judecând după informaţiile oferite de gen. I, obiceiul prolică̒rii nu pierde teren. Un inventar redus de porecle, indiferent de generaţii, oferim infra.

Pentru a observa tendinţa atribuirii de praenomen, am realizat un chestionar cu două întrebări de bază: 1. Dacă aveţi un copil, indicaţi numele acestuia (acestora) şi anul naşterii. 2. Motivaţi alegerea atribuirii numelui/numelor. Nu au fost vizaţi doar informatorii indicaţi supra, şi nici doar generaţiile contribuente acestor fişe de lucru. Prenumele au fost analizate după criteriul tradiţional/ modern.

Între rezultate, pentru cei născuţi în perioada 1960-1980, am obţinut un procent de 46% nume moderne la fete şi 40% nume moderne la băieţi, iar pentru copiii născuţi în perioada 1990-2010, procentul creşte la 68% la fete şi 59% la băieţi.

Cât priveşte motivaţia alegerii prenumelor, constatăm o deplasare a accentului de pe ideea de continuitate familială pe prestigiu social. La persoanele care au indicat nume moderne, li s-a adresat, în afara chestionarului, întrebarea: 3. De ce nu aţi ales un nume ca Dochia, Saveta, Viorica, Florica? Răspunsurile motivante se centrează în jurul ideii că acestea sunt depăşite, nu mai sunt pe plac. Deşi puţini o recunosc, se pare că percepţia noilor generaţii asupra prenumelor tradiţionale este declasificantă: î+i ruşínji şi a+i númi d˚ástjè (DSB).

 

Inventar de porecle

A – A+inţva+ínţ (î+i cum númeri pă mnjeţéştji // ápu şi A+inţva+ínţ pla+ívanţ), A nuost (că̒tă Stélu lu Purdíc), Arministátoru. B – Baléna (u+i mníri i+erá˚n cur), Bátu (Mnihá.i+u Pétri Mnihá.i+u Pétri+i di pă̒stă apî), Bâ̒tje (tă umblá c˚o bótî // ş˚ápu să lu.á la batá+ì), Béču (ísta a Čicúli+i), Béldje, Belhéc (ápu la mu.i+ére lu+i Belheco+á.i+i), Bénţu (Costánje Bénţulu+i), Blánda (Mnjiculá.i+e Blándi+i // i+erá blând // di pă Po.i+ánî+˚i i+el), Brigadíru (Djíţa Mítri+i Dămnjánulu+i // c˚o fo˚ múltî vrémi brigadír), Bobă̒scu (Gafi.é Bobă̒sculu+i), Bolúndu (Djíţa şi Mnihá.i+u Bolúndului / îs dj˚a Bolúndulu+i bătrâ̒n), Boncă+ú (I.uo+ánjè Úţulu+i lu Mujdíi // ì întri ì ş˚or pus númelì álè), Bóxu (i+erá un şofér), Buldózeru (no / ací.e dji o+˚a+i vídè câ̒tu+˚i), Bujnéru (da˚ cári˚o fo˚ // nu ma˚ ştiu), Búmbu (de fapt, numele de familie Nastor, adaptat, vinjít dji pă Vidjíc), Búrca (în bata+í dji juoc i+˚o zâs // i+erá un fel dji hádji dútji // meré cu tăţ barbáţî), Burghézu (ála dji˚o dat tă̒tă avérè Chíşulu+i / táta lu Décebal), Búţu (Flóre Búţâlor; îi zâcé şi a búcilor / dji ce i+erá cam curvár). C – Calótè (amú+˚i poliţa+í în u+ărádji), Canta Carólii (lu Todjérè Carólii // o fo prizonér // cântá în crâ̒jmî / no ála ştié cântá), Caravána (adjícî mere+ú tăţ pă la i+e), Călúgăru (aşé+˚i zâči Costíki+i Todjeríki+i Béri+i), Cârĉélu (ma˚ zâči că̒tă i+el Fótjar), Kicátu Do+ádi+i, Čicúla (o fo˚ Bíla Čicúli+i), Čopéc (ísta dji pă válì // Pétre lu Čopéc // d˚indi+˚ó cumparát Todjérè Onjílii), Čormonje+ú (dji la pormonj), Čotră+ú (c˚avé [ri] čótu ră+u), Čunjánu (î+i djin Čunj / djin Bonĉéştj), Croitóru (I.uo+ánjè Pétri Todéri+i Núţî), Cokérţu (şti+i amú ce˚s cokérţilì), Cóptoş (unu dji pă lúncî), Cornánu (i+erá djin Cornj // Tri.i+ánu lu Indri.uo+a.í o fo˚ Cornán / dja Indri.i+ú Cornánulu+i), Cosáşu (+˚i i+útji ca cosáşu), Costíclî (ála vo+i l˚aţ pus), Cosó.i+u (tjárî la Todérè+˚i zâč˚aşé), Cotúnja (+˚i tunát dji cap), Cúpa (Măríca Cúpi+i). D – Davélè (ápu o gramádă di Daveléşti // Davéle î+i dji la Dávid / Dávid îl tjemá), Décebal (da pă i+el Tri.án îl tjámî / núma că i+erá tíri / bătjé pă tăţ // apú arădjicá un tjetróc cât mása asta), Deleménjè (I.o+ánje Pétri+i Deleménji+i // dji ĉe i+erá mo+álì dji ptjičo+ári // no / ála+i vinjít djin Bulz), Do.uoză̒č dji cacáţ, Drúga (ači.é˚i d˚aci.é / [ri] dji˚ndrúj cu i+e // dji au barbáţî), Dúlu (apú dji la i+el tăţ Duléştji+i), Dumbă+ú, Duruntje+ú (că̒tă Dérè Piţíchi+i cre că zâč aşé). DjDjerzánje (dj˚acól dji la Da+íca // ísta dji˚i în Canáda // Mírĉe Djerzáni+i // Támaş l˚o tjemát pă i+el // î+i zâĉé şi Úli+u lu Ptjársîcî), Djácu (Djácu Caróli+i // străbuníc dja Floríchi+i Tri.ánu Drévi+i). F – Fâ̒su (iáră la mu.i+éri Fâso+á.ii // şed pă lúncî), Flitjíc (ál˚o fo˚ djimúlt), Filimíc (zâcé la uon bătrâ̒n), Flóĉe, Flodóĉe, Friţfúterman (a.ísta+˚i djamú), Fúscus, var. Fuscús, Fútj (i+erá únu djo fórţat uo fátî / ↗uo violát amú / ↘cum şi zâc / uo fătúţî / şásî uo şáptji a+i avè). G – Gâ̒rbu (dj pă lúnč), Gâ̒rzu, Go+ánga ( [ri] u+i şi tj˚a.údî), Goríla, Grozávu (djári fičórii íştè // ↗Călínu / ↗Líca / ↗I.o+ánje // tăţ îs a Grozávulu+i // apú la mu.i+éri / Grozăvíţî), Grú.i+é (mu.i+ére lu+i / Násta Grú.i+i // no / ála i+erá uom tíri dji tăt), Gúşu (Mnjítrî˚l tjemá pă i+el // i+erá Sturză̒sc). H – Hamfă+ú (Pétre lu Hamfă+ú // hamfă+úu î+i scúla cálulu+i), Havéza, Hârlâ̒cî (frátj˚o fo˚ ála cu Glíga şi cu Pétre Táti+i, Todjéri l˚o tjemát), Hípu,  Ho+áti (Dănúţu Ho+áti+i), Horbonti+ónc, Hórti (no ál˚o fo˚ réjili úngurilor / hórti ála), Hóţmoţ (un moţ hoţ), Húdrè (tăţ Hudréşti+i i+era+ú djin Zâ̒mbru). I – Íţic (Mnjítra lu Íţic). L – Locotinéntu (djin Bulz), Lúnga (Măríca Lunji+i // no cât˚uón stâlp djísta dji curént i+erá) Lupúlè (ma˚nántji i+˚o zâs Lúpu / apú o făcút i+el o+aríči şi i+or zâs Lupúlè). M – Marináru (Nélu Arónu Réli+i // cre că i+el şi+˚o pus númili ála / aşeí zâc tăţ / nu să súpărî), Mécu, Meştjerícî, Mile+ánca, Minístru, Míşcu (dji pă Ardjél // no dji ála am ce˚ţ povestí), Mititélu (mic de statură), Mnjikíţu (Mnjihá.i+u Mnjikíţulu+i), Mo+ánjè (apú Monéştji+i), Mójè (no p˚ála nu l˚am prins // ş˚apú tăţ Mojéştjii), Móşu, Mujícu. O – Omága (a Victoríki+i dji pă váli // no / ála i+el ş˚o pus númili // da nu şti+u ce+˚i). N – Ninjícu. P – Pă̒străvu, Pétre Ptjiciór dji lemn, Pípa (umblá c˚o pípî), Pingu.ínu (Flóre lu Ilişo+á.i+i), Pócu (a Barbúri+i // dji ĉe i+erá pócăş / cotá co+ánči adjícî) Ptjíşu, Purdíc (Găvríla lu Purdíc / dj˚ič djin Co+ásti / no / Stélu ísta î+i dja lu Purdíc), Púricu, var. Púričili (dji la Izvuór // apú Puricuo+á.i la mu.i+éri / Puricúţa la fátî / Şpúri la prunc), Púru (Mnjihá.i+u Paráşti+i), Púxi (nou). R – Róza Vâ̒nturilor. S – Serjéntu Româ̒n (ala+˚í Mnjiculá.i+e Măríki+i Dríski+i // Sásu // no / la ala+˚í zâ̒či˚n múltji fórmi / Vérdji dji París / şi drácu le ma˚ şti) Scro+áfa (Djordji.é Scro+áfi+i / da+˚i djin Bulz), Stârlibóşca. Ş – Şcóru (Toderúţu Şcórulu+i dji la Fruntjinjéştj), Şpérkel (Marínu lu Petre+ásî), Şpílca (tăt pilcu.ít umblá), Şuşturíca, Ştjo+ápa, Ştrínca (O+ána Djúki+i Crúdulu+i), Şto+áti (I.uo+ánje Djordjí.è Pavéli+i). T – Tábla Njágrî, Tahíţu (frátjili Blóndulu+i / no i+el şi+˚o pus númili ála / c˚o zâs că+˚i cu hiţ mă+i / ari pă Híţu˚n i+el), Târinflíşca, Tom (a.ista+˚í víčili // djin desénji i+˚o zâs aşé // dji la motánu cu şo+áričili), Toróza, Todjerrrúţu, Tónu (dj˚acólo dji la Tonuléştj // ála bătrâ̒n / apú tăţ îs a Tónului // Ili.é Tónului tăt acólo stă), Tríple (a Trípli+i // ba˚sámî o fo˚ úna búnî o+aricâ̒nd / ş˚o avút sculamént // că la ále le zâĉé trípli), Ture+ácu (no / ála s˚o spânzurát cu craváta / dji blăstămă̒m no+i p˚ací mâ̒nčitji craváta Turéculu+i). TjTjársăcu, Tjéle Pétri+i Táti+i. Ţ – Ţâcâ̒ru (ála î+i lindjícu [ri] // i+erá obráznic), Ţele+ánca (I.o+ánjè Flóri+i uOnúţu lu Gafi+í). V – Văco+á.i+i, Viţă̒lu (Pétru lu Văco+á.i+i / î+i ma˚ zâ̒če Pétru Tărâ̒ţî), Virjinjíca, Víski (i+éstji o bă.utúrî / apú când o fo˚ mnjic l˚or îmbatát cu víski djála), Vintríşu (véz˚îl tu cum méri), Vúca (dji la Binş), Vulpó.i+u (dji ĉe i.erá portocali+ú la cap). Z – Zéze, Zi+arístu (prunc dja Pócu Barbúri+i), Zgríbu, Zmé+u (Ili+ána Zmă̒ulu+i).

Pentru a identifica frecvenţa şi situaţia uzului acelor cuvinte vechi sau împrumutate la un moment dat (din maghiară sau germană), am parcurs intrările acestui glosar cu informatori mai tineri (născuţi după 1975). Acele cuvinte pe care informatorii de verificare nu le cunosc (nu le-au auzit sau nu le înţeleg), le-am notat în normal: fizală+ú, pentru a le deosebi pe cele care au supravieţuit şi în vocabularul locuitorilor de sub 35 de ani, notate în bold: ale+ú. În italic, cuvinte pe al căror înţeles informatorii sunt nesiguri: cabát.

A

– adătu+í, adătu.i+ésc, vb., a ademeni: mu.i+érè ásta o tăt adătu+ít pă mâ´ţi, IB

– adipá, adíp, vb., a da apă la animale: adipáta+i váčilì / +i uomúlì?, IPe

– a+i1, s.m., an (plural): atâ´ţa a+i am io?, IPo

– a+i2, s.n., usturoi

– aitúrî, s.f., mâncare pe bază de usturoi

– aldamáş, s.n., băutură (uneori şi mâncare) oferită la încheierea unei tranzacţii

– aldí, vb. a slăvi (pe Dumnezeu): Zo tj˚aldjascî!, MK

– ale+ú, s.n., acont: dát˚am ale+ú jumatatj, SPe

– amăsurá, amă´sur, vb., a măsura

– amnjirós, s.n., miros

– amnjirosî̒, amnjirós, vb., a mirosi

– amú, adv., acum

andălí, andălesc, vb., a porni (refl.): gre+u s˚andălí dji pă mínji, SG

– apú, adv., 1. apoi 2. aşadar

– asprí, vb., a întări (refl.): nu tj˚aspréştj cu njiştj pălíncî?, AT

– arădí, arădjésc, vb., a începe (refl.): crez˚ că s˚arădjí?, VB

– ardicá, var. arădicá, vb., a ridica (refl.)

B


– ba+i, .i+uri, s.n., 1.necaz, încurcătură: am dat dj˚un ba+i, PB; 2.deranj: ↗poftíţ˚ la lúntru / niciun ba+i nu+˚i, IP;

– bártî, s.f., cununiţă de flori

– bátăr, adv., măcar: bátăr coştoléştji şi vez˚ cúmui, FP.

– badáncî, badă̒nci, s.f., oală mare: în badánca cé.i+e férbèm la puorč, MCo.

– báremnj, adv., măcar atât

– băsădí, băsădjésc, vb., a vorbi

– băní (de cineva), bănjésc, vb., a-i fi milă (de cineva)

– bárnaci, adj., brunet

bătăcăzlí, bătăcăzlésc, vb., 1.a bate (la cap); 2.a cotrobăi

– bă.uná, .un, vb., a urla

– bâl, bâlî, adj., blond

– belĉe+ú, var. belčá.u+î, s.n., leagăn pentru copii mici

– belí, belésc, vb., 1.a jupui pielea (de pe un animal); 2. a suprataxa (finanţe): m˚o belít dji banj, CVC

– bendje+ú, bendje+úri, s.n., burtă

– bérbinjiţî, bérbinjiţi, s.f., dovleac

– beşícî, beşíč, s.f., băşică

– betjág, betjágî, adj., bolnav

– bdjíbol, bdjíbolì, s.m., bivol

– birăú, s.m., primar

– birt, bírturi, s.n., bar

– birtáş, s.m., barman

– bitangă+ú, bitangă+í, s.m., vagabond

– blid, blidji, s.n., farfurie

– bocsălí, bocsălésc, vb., a lustrui

– bold, bólduri, s.n., magazin

– bolfoí, s.m., sarmale

– bótî, botji,s.f., bâtă

box, s.n., cremă de ghete

– brâ̒ncî, brânč, s.f., mână

– brodjí, brodjésc, vb., a delira

– budulă+ú, s.n., butoi din fier

– bú.i+ac, .i+acî, adj., nărăvaş

– budilárăş, s.n., portofel

– bugát, adv., destul

– buri+ánî, s.f., buruiană

– butúzî, butúzi, s.f., buturugă

– búhî, s.f., bufniţă

– bumb, bumbdj s.m., nasture

– burá, vb., a se lăsa negura

– burală+ú, s.n., negură

– bútje, buţ, s.f., butoi pentru brânză

C


cabát, cabáturi, s.n., haină de stofă groasă

cacadâ̒ri, s.f., măcieşe

– cártji, s.f., scrisoare

capatá, cápăt 1, vb., 1.a primi bătaie, 2.a fi certat.

capatá, cápăt 2, vb., a culege (mere, pere ş.a.)

– capcâ̒nji, s.m., om rău

cáznî, cáznji, s.f., trudă

ca+iná, ca+ín, vb., a se plânge, a se văicări

ca.u+áč, s.m., fierar

candală+ú, s.n., sobă (de obicei de fontă, pentru prepararea hranei)

câ̒rpî, câ̒rpi, s.f., batic

câtiongán, adv., încet

– cliču, s.n., şold

clísî, s.f., slănină

– cločumb, s.m., bucată de lemn care se bate în pământ pentru a marca un punct de hotar sau pentru a priponi animalele

clomp, clómpuri, s.n., pălărie

– cluzet, s.n., toaletă

cuóči.ie, cóčii s.f., căruţă

cuuoanji, s.f., răcitură, piftie

– cuóčiş, s.m., căruţaş

cuokérţi, s.f., bibilici

cuolb, s.n., praf

– cuolbóz, cuolbóji, s.m., caltaboş

cuólniţî, s.f., încăpere lângă grajd şi şură

– cuomândáre, s.f., masă rituală de înmormântare

cuonč, s.n., pieptănătura femeii măritate

– conzérvî, s.n., conservă

copârşe+ú, s.n., sicriu

– corház, s.n., spital

coso+í, s.n., cuţit mic făcut din fier de coasă

coştolí, coştolésc, vb., a gusta

coştolétjiu, s.n., gustare

– cot, cóturi, s.n., unitate de măsură veche

cuotá1, cuot, vb., a se uita

cuotá2, cuot, vb., a căuta

– cuotătuo+ári, s.f., oglindă

cuotre+anţî, s.f., zdreanţă

crâ̒jmă, s.f., bar

crâjmár, s.m., barman

– crepá, crep, vb., 1.a crăpa; 2. a despica lemne; 3. (fig.) a fi invidios

crestúl, adv., de-a dreptul

cucurúz, s.m., ştiulete de porumb

cufurí, cufurésc, vb., a avea diaree

culdúş, s.m., cerşetor

– curătúră, curătúri, s.f., teren defrişat

curá, cur, vb., a curge

curítj, s.m., varză

cújmî, cújmi, s.f., căciulă

Č, Ĉ


– ĉe+ársălî, s.f., perie (pentru vaci)

– ĉeluí, ĉelu.i+ésc, vb., 1.a înşela; 2.a ademeni

– ĉe.uná, ĉe+á.un, vb. – a schelălăi

– čirighélì, s.f., gogoşi umpluţi (cu nucă etc.)

– čo+árič, s.m., pantaloni groşi, pentru iarnă

– čolán, s.n., os cu carne

– čondănjí, var. čond(r)ănjí, vb., a se certa

– čont, čo+antj, s.n., os

– čoroí, s.n., izvor mic

– čufulí, čufulésc, vb., 1. a glumi; 2.a batjocuri; 3.a porecli

– čufálî, s.f., 1.batjocură; 2.glumă; 3.poreclă

– čuntá, čunt, vb., 1.a reteza; 2.a tăia

D


– daráb, daráburi, s.n., 1. bucată (de pământ): tát˚să+u nu io lasát níčun daráb dji pămâ΄nt, MBl; 2. felie (de pâine): dămnj darábu ĉe+ála dji ptjítî, FP

– dâmb, dâmburi, s.n., 1. deal: Dâmbu lu Codoban; 2. ridicătură (de pământ): să˚m-pjedjícă ˚nt˚on dâmbu, IB

– dâ΄cî, s.f., capriciu

– deţ, déţuri, s.n., 1. unitate de măsură de 100 ml; 2. pa-har (de pălincă): púnjemnj uon deţ, IC

– do+agî, do+ajì, s.f., scândură de butoi

– doscî, doştji, s.f., scândură

– dóbî, dobi, s.f., tobă

– dohán, s.n.,tutun

– dropt, s.n., sârmă

– dulé+u, s.n., drum de pământ printre arături

– dulman, dulmanuri, s.n., suman

– durgălí, durgălésc, vb., a se da de-a rostogolul

– durmnjí, duorm, vb., a dormi

Dj


– djescântá, descâ̒nt, vb., 1. a scanda strigături la joc; 2. a face vrăji

– djejdjiná, dejdjín, vb., 1.a (se) rupe; 2.a (se) îndoi

– djíndji, prep., de unde

– djirépt, adv., drept

– djescântjic, djescântjiči, s.n., 1.strigături la joc;  2.vrăji

F


– fa+in, fa+inî, adj., frumos

– fărínî, s.f., făină

– fedje+ú, s.n., capac de oală

– fe+icază+ú, s.n., frânar

– feştilî, s.f., fitil

– fi+árî, fi+ári, s.f., 1.obiecte de fier; 2.animal sălbatec

– fínji, s.f., cană

– fi.uóc, fi.uo+áči, s.n., sertar

– firétjic, firétjicî, adj. – certăreţ

– firuo+ángî, subst. – perdea

– firéz, subst. – ferestrău

– fíşcur, s.m., fluier

– fişcurá, fíşcur, vb., a fluiera

– fiţângă+ú, fiţângă+í, s.m., vagabond

– fizală+ú, fizélì, s.n., şiret (de la pantofi sau ghete)

– flâcâtjí, flâcâtjésc, vb., 1.a scutura 2.a se fâţâi

– flenderí, var. flendurí, flendurésc, vb., 1.a împrăştia; 2.a lucra de mîntuială

– fo+a+ítî, s.f., rasă

– fuódri, s.f., volan la piesele de port

– fuotoghín, s.n., petrol

– fragár, s.m., dud

– furnjicár, s.m., muşuroi de furnici

G


gač, gači, s.n., 1.pantaloni largi, de cânepă, pentru vară; 2.izmene

gârt, gâ΄rturi, s.n., gât

ghínă, ghínj, s.f., găini

gligán, gligánj, s.m., mistreţ: ma˚ djimúltu / vinjé gligánu pâ΄nî˚n sat, VB; tă΄tă tuo+ámna stătjam la gliganj / şi nu să báji˚n téntj, CVC.

goz, go+ázi/gózuri, s.f./ n., murdărie

– gozovínî, gozovínj, s.f., jivină

gră.itór, gră.itóri, s.m., staroste la nuntă

grelúş, s.m., greier

– gríbăn, s.m., greabăn; pieptene pentru obţinerea fuiorului din câlţi sau lână

gúdî, gúdji, s.f., căţea

guz, s.m., cârtiţă

guzuro+í, guzuruo+a.iì, s.m., muşuroi făcut de cârtiţă

H


– hagă+ú, s.n., râpă

hálcî, hălč, s.f., bucată

hánji, s.n., haine

harapá.u+ă, s.f., cleşte

harşe+ú, s.n., hârleţ

háznî, s.n., răsplată, câştig

hărănjí, hărănjésc vb., a hrăni

– hâd, hâ΄dî, adj., urât

hâ̒rburi, s.n., cioburi

hârjít, hârjítî, adj., schimonosit

héntj, s.m., cel care taie animale (porci, viţei etc.)

– herelí, herelésc, vb., a castra

hidjédji, s.f., vioară cu goarnă

hintî, var. hilintî, s.f., leagăn

hir, s.n., veste

hirean, s.n., hrean

hiríbi, s.f., cartofi

hodjínî, s.f., odihnă

hodinjí, hodjínjésc, vb., a se odihni

horí, horésc, vb., a cânta

hozlóp, hozlóptj, s.m., stâlp

hulí, hulésc, vb., a vorbi de rău

I


i+ágî, i+éj, s.f., sticlă

íči, vb. def., a zice

indji, adv., unde

indjivá, adv., undeva

– i+ertjíc, s.n., vânzoleală

i+éscli, s.n., iesle

i+oság, i+oságuri, s.f., vită

– iştală+ú, s.n., grajd

Î


îmburdá, îmbúrd, vb., a răsturna

împrins, împrinsî, adj., ocupat

înlóntru, adv., înăntru

înjimbá, înjímb, vb., 1.a se strâmba; 2.a strâmba (un lemn etc.)

învălít, învălítî, adj., ames-tecat, acoperit (şi la mâncare: învălít cu smântânî, AM)

înţărcá, înţă΄rc, vb., 1.a nu mai da lapte; 2.a opri copilul, viţelul de la alăptare; 3.a (se) dezobişnui

J


– jaşcă+ú, subst., pungă

– jerúntji, jerunţ, s. m., genunche

– jíblu, jíbluri, s.n., buzunar

– jinătuo+ári, s.f., ajun (de Crăciun, de Paşti)

– jumălţî̒t, jumălţî̒tî, adj., smălţuit

K


– kéfì, s.f., perie

– kefele+álî, s.f., muştruluială

– kéler, s.n., cămară pentru haine la capătul târnaţului

– kerindári, s.n., calendar

– kiştjinje+ú, s.n., batic

L


láboş, s.n., cratiţă

lazlă+ú, s.n., 1.steag; 2. preapure

lármî, s.f., gălăgie

– lecreú, s.n., vestă scurtă, ilic

leghele+ú, s.n., păşune

ler, s.n., cuptor

leţ, léţi, s.n., scândură îngustă, de doi ţoli (5 cm)

– líhod, líhodî, adj., 1.fără gust (despre mâncare); 2.flămând

lipidje+ú, lipidja.ú+î, s.n., pă-tură, cearceaf

– listă+ú, s.n., drojdie

lóptă, lóbdji, s.f., minge

lud, ludî, adj., 1.slab de minte; 2.nebun

M


malaltéri, adv., (mai) alalatăieri

mâ̒ndru, mâ̒ndrî, adj., 1.frumos; 2.fălos

mânânţă̒l, adv., mărunt

mâ̒rjiţî, s.f., loc mlăştinos

– măştihuo+á.ìi, s.f., mamă vitregă

mere.uoáş, adv., mereu

mnjeră+ú, mnjeră+ìi, adj., albastru

mnjez, s.m., 1.miez; 2.bucată mică de pâine

mâ̒ţî, mâ̒ţi, s.f., pisică

mezdrí, mezdrésc, vb., a curăţa de coajă lemnul pentru construcţie

mintjenáş, adv., imediat

mnjérì, s.f. 1.miere de albine; 2.zahăr

– mojár, s.n., fontă

morare+ú, s.m., mărar

– moşínă, moşínji, s.f., 1.maşină; 2.locomotivă

moşínji, s.f., chibrituri

– moşoco+árnî, s.f. 1.pâine coaptă umplută cu prune sau brânză

mu.iérì, s.f., 1.femeie; 2.soţie

músai, vb. def., trebuie

muşuno+í, var. muşino+i, s.n., muşuroi

mutjincă+ú, mutjincá.u+î, adj.; greu de cap

N


– napsám, s.n., plată, câştig

– nári, s.f., nas

nadrág, nadráji, s.f., pantaloni

năsădjí, năsădjésc, vb. refl., a se năzări

no, interj., chiar aşa!?

no+átjin, no+átjinj, s.m., miel de un an

uO


uoblác, uobláči, s.n., fereastră

uocárî, s.f., ruşine

uocól, oco+álì, s.n., curte

uócoş, ocóşi, adj., şmecher, isteţ

uográdî, ogrézi, s.n., 1.curte; 2.grădină

uoli+ácă, adv., puţin

uorătă̒nji+i, s.f., păsări de curte

uortác, ortáč, s.m., 1.tovarăş (de drum); .prieten

P


– pánî, penji, s.f., floare

– páncovî, páncovi, s.f. produs de patiserie (gogoaşă)

– pălíncî, s.f., ţuică

– părgălí, pârgălésc, vb., a prăji

– păsúlî, s.f., fasole

– păşúş, s.n., adeverinţă, dovadă

pânticárii, s.f., diaree

– péjniţî, s.f. pivniţă

– périnî, s.f., pernă

– pénje, s.f., icuri

– pépinji, pepinj, s.m., castravete

– pikíţ, adv., puţin

– p˚índji, adv., pe unde

piţiga

– puo+álì, s.f., piesă din costumul popular

– puoc, puócuri, s.n., pachet (de ţigări), pungă de hârtie

– puočí, puočésc, vb., a desfigura

– puodjişór, s.n., dulap mic (în perete)

– puoiátî, s.f., grajd

– puotjicî, s.f., farmacie

– prav1, právuri, s.n., medicament

– prav2, právuri, s.n., prag

– primî, s.f., panglică

– probolí, probolésc, vb., a încerca

– postávî, s.f., albie

– poşiştă+ú, s.n., groapă adâncă

– pozdéri.iè, s.f., bucată mică rezultată în urma meliţării cânepii

R


rapandúlî, rapandúli, s.f., femeie desfrânată

– rátutî, s.f., omletă

– rânjí, rânjésc, vb., a face curat în grajd

– rândulí, rândulésc, vb., a hrăni animalele pentru noapte

– rântáş, s.n., îngroşală pentru ciorbe

rât, râ΄turi, s.n., 1. pământ în apropierea unei ape curgătoare 2. botul animalelor

S


– sămălí, sămălésc, vb., 1. a socoti 2. a (se) gândi

– sco+ácî, s.f., brânză (dulce) de vacă

– strâjé, strâjélì, s.f., felie (de pâine)

– sclémi, s.f., leţuri duble, care leagă căpriorii de la acoperiş

– smnjídî, s.f., desiş de spini

– sóbî, sóbii, s.f., 1. cameră 2. instalaţie pentru încălzit

– socăcíţî, socăcíţi, s.f., bucătăreasă-şefă (la nuntă)

– staláji.iè, s.f., raft pentru vase (în bucătărie)

– stra+iţî, s.f., 1. traistă mică 2. (prin extensie) plasă

– strâ΄gă, var. strâgo+á.ì, s.f., spirit malefic (care ia mana vacilor)

– strofocá, strofóc, vb., a se agita

– strămujác, s.n., saltea din paie sau fân

– strédjel, s.n., sfredel

– stredjelí, stredjelésc, vb., a sfredeli

– stupúş, s.n., dop

– sărbăzî´, vb., a se strica (laptele, mâncarea etc.)

– sudí, sudésc, vb. ,a înjura

Ş


– şidjé, şed, vb., a şedea

– şirincî, s.f., fâşie (de pământ)

– şpor, s.n., sobă metalică

– şo+átărî, s.f., balastru

– şod, şo+ádî, adj., glumeţ

– şohán, adv., niciodată

– şoróflu, şoro+aflì, s. m., şurub: nu pe să găsa+ú şoro+áflì p˚átunč, TP

– şoştomoc, şoştomo+áči, s.n., ghemotoc

– şoştomočít, şoştomočit, adj., făcut ghem

– şto+a+inî, ştoainji, s.n., 1.om venit din altă parte; 2.domn

– şto+árfî, şto+árfi s.f., femeie desfrânată

– ştrec, s.n., vale îngustă

– ştrímfi, s.n., ciorapi

– şutíc, s.n., întunerec

T


– táljèr, táljerì, s.n., farfurie

– tarbónţî, s.f., roabă

– tarcát, tarcátî, adj., cu pete (în special despre vaci)

– tarnáţ var. tărnáţ, s.n., prispă

– táşcî, s.f., geantă (din piele sau pânză)

– tămădí, tămădésc, vb., a (se) vindeca

– tămbălă+ú, s.n., 1. petrecere zgomotoasă: să fáči tămbălă+ú în sat, CVC; 2. dezordine, haos: tă΄tă ţára iun tămbălă+ú

– tăntălă+ú, tăntălă+í, s.m., nătâng

– tă+ú, tă̒.uri, s.n., lac

tălnjí, tălnjésc, vb., a (se) întâlni

– tekenje+á.u+î, tekenjéli, s.f., covată, albie

– temetjéu, s.n., cimitir

– terfeluo+ágî, terfeluo+áji, s.f., catastif, carte veche, registru

– terhétjiu, s.n., povară

– tolcériu, s.n., pâlnie

– tolomác, tolomácî, adj., prost, greu de cap

– tomí, tomnjésc, vb., 1. a repara: mj˚am tomnjít bicicléta, IDP; 2. (fig.) a bea din nou după o beţie: dă˚mnji o+árici şi mă tomnjésc, AuP

tontală+ú, tontalá.uî, adj., prost

– toporíştji, s.f., coadă de topor, de coasă etc.

– toptjílî, toptjíli, s.f., loc cu apă amenajat pentru muiatul cânepii

– traganá, trágăn, vb., 1.a cânta: trágînă˚nji úna / dji şi plânjém 2.a merge legănat: trágînî djin cur, SPe

– trăncănjí, trăncănjésc, vb., a vorbi mult, zgomotos, fără rost

– tulúc, tulúč, s.m., 1. tăuraş, juncan 2. tânăr năbădăios: ma˚ ho+u / mă tulúculì!, CT

– túmna, adv., tocmai

– turi+ác, s.f., partea de sus a cizmei

– turíş, s.n., stână, strungă

– tuşiná, túşin, 1. a tunde oile 2. (fig.) a tunde prost pe cineva: čínji tj˚o tuşinát aşé rău?, CTo

– tut, tútî, adj., slab de minte, prost

Tj


– tjept, s.n., piept

– tjeptar, s.n., obiect de îmbrăcămite, fără mâneci, asemănător unei veste

– tjeptinji, s.n., pieptene

– tjic, tjícuri s.n., putină pentru lapte

– tjílav, tjílavî, adj., infirm

– tjilăví, tjilăvésc, vb.,

– tjilín, adv., separat: dji tjilín, de-o parte

– tjiméşì, s.f., cămaşă

– tjinî, s.f.,noroi

– tjindî, s.f., odaie din care se intră în casa mare (antecameră)

– tjip, s.n., fotografie, chip

– tjipî, s.f., pipă

– tjiparcî, s.f., ardei, boia de ardei

– tjipuruş, s.n., hârtie

– tjisăliţî, s.f., chisăliţă

– tjistaş, adj., nealcoş, ţanţoş; aranjat

– tjiurtji, s.n., horn

– tjutj, s.m., tont, slab de minte, prost

Ţ


– ţanc, ţáncuri, s.n., vârf de stâncă

– ţarc, ţárcuri, s.n., loc îngrădit pentru oi sau vite

– ţâ̒clu, s.n., vârf de deal sau de munte

– ţâdulî, s.f., bilet, scrisoare

– ţângală+u, ţângala.u+î, var. ţurgalăú, s.n., clopoţel

– ţâpa, ţâp, vb., a arunca

– ţâpélì, s.f., sandale

– ţâţâ̒nî, ţâţânj, s.f., balama

– ţipiríg, s.n., pipirig

– ţintjrím, s.n., cimitir

– ţorhóc, s.n., târnacop

– ţucá, ţuc, vb., a săruta

– ţúcur, s.n., zahăr

U


– uişág, s.n., 1.ziar; 2.scrisoare

– ujínî, s.f., cină

– úliţî, var. ulíţî, s.f., stradă

– ultu.ánj, s.m., pomi tineri, altoi

– ulúcî, uluč, s.f., gard din scânduri

– unso+ári, s.f., untură

– urdjiná, urdjinjez, vb., a face acelaşi drum de numeroase ori

– urlá1, (mă) úrlu, vb. refl., a coborî

–  urlá2, úrlu, vb., a striga

V


– valtă+ú, s.n., macaz

– várgî, vérj, s.f., nuia

– văcălí, văcălésc, vb., a tencui

– vedjiri, s.f., găleată

– vejniţî, adj. def., în călduri (despre scroafe)

– vígan, vigánî, adj. – bucuros, puternic

– vo.i+o+agî, s.f., cărămizi nearse din pământ argilos şi pleavă sau paie

– voroví, vorovésc, vb., a vorbi

– vranjiţî, s.f., poartă din rude de lemn sau din scânduri

– vremálî, s.f., timp urât de ploaie, ploaie: îi a vremálî, GLB

– vují, vujésc, vb., a potrivi

Z


– zádji+e, zádjii, s.f., şorţ cu ornamente, care se poartă peste poale: ma˚ am do.u+î zádjii în ládî, FP.

– za+ícî, ză+ič, s.f., gaiţă

– zamnátî, s.f., spuză

– zangă+ú, zangă+í, s.m., vultur

zapíscî, s.f., adeverinţă: îmnji trebu.i+é uo zapíscî, TP

– zălúd, zălúdî, adj., smintit, zăpăcit

– zăngănjí, zăngănjésc, vb., a produce zgomot prin lovirea unor obiecte metalice

– zâmbrí, zâmbrésc, vb., a râvni, a jindui

– zâ.u.íi, zâ.u.i+ésc, vb., 1. a spune strigături la joc; 2. a atenţiona prin onomatopee pe cineva aflat în depărtare

– zâ.u.ituo+ári, s.f., femeie care rosteşte strigături la nuntă

– zbdjíč, s.n., bici

– zbdjičí, zbdjiĉésc, vb., a usca (refl.)

– zdrelí, zdrelésc, vb., a juli

– zdrelit, zdrelitî, adj., rânit prin julire

– zdrumnjicá, zdrúmnjic, vb., a sfărâma, a zdrobi

– zdrunciná, zdrúncin, var. zdrúcin, vb., a scutura, a zgâţîi

– zdjerá, zdjer, vb., a zbiera (în special pentru animale): a.úz˚ cum zdjárî cápra dúpă i+ed?, MM

– zdjerătúrî, zdjerătúri s.f.,

zbierătură

– zgárdî, s.f., 1. podoabă pentru gât realizată din mărgele colorate, mici, de diverse modele; 2. salbă cu mărgeluţe

– zgâ.í, zgâ.i+ésc, vb., a se holba: ce tji zgâ.i+éştj aşé la i+e?, AB

zíbzar, s.n., fermoar

– zo!, interj., chiar aşa!

– zolomâ΄zdrî, var. holo-mâ΄zdrî, s.f., salamandră

– zornjí, zornjésc, vb., a zori

– zú.uî, s.f., ziuă

zura+í, s.n., zgomot

– zură.í, zură.iésc, var. zurú.i, vb., a face zgomot

– zurgală+u, zurgală+i, s.m., clopoţei

– zvo+áltî, s.f., mulţime

1.       Modelul tradiţional al îmbrăcăminţii folosite cotidian până de curând în localitatea Remeţi păstrează, totdeodată cu întregul port crişean, căruia îi aparţine, semnificaţii străvechi, fie vorbind despre vârsta şi situaţia socială a purtătorului, fie despre sex, fie despre grupul social-lucrativ în care acesta se încadra. Coloritul unor obiecte de îmbrăcăminte vorbea, de exemplu, despre vârsta şi statutul marital: dominanta roşu aparţinea fetelor, albastrul şi roşul – femeilor tinere, iar negrul – maturităţii şi bătrâneţii. Existau, în acelaşi timp, două tipuri de port tradiţional: îmbrăcămintea pentru muncă, mai simplă şi din materiale mai rudimentare, şi hainele de sărbătoare.

2.       Portul intenţional era specific sărbătorilor, evenimentelor deosebite la care participau bărbaţii şi femeile (nuntă, botez etc.), precum şi zilelor de duminică sau de ieşit în lume (la oraş, la târg, în vizită la njámuri / o pă áltji satji, ST). De asemenea, înmormântările presupuneau şi ele o anume îmbrăcăminte, cu un colorit mai închis (negru şi sur).

3.       Până târziu, spre mijlocul secolului al XX-lea, aproape toate piesele de îmbrăcăminte se făceau în casă, din prefabricate realizate în gospodăria proprie. Prea puţine familii îşi permiteau cumpărarea unor materiale sau haine de-a gata, de la târguri sau oraş, ca şi lucratul hainelor la croitor. Pentru a obţine piesele de îmbrăcăminte trebuincioase, se prelucra lâna, cânepa şi inul. Astfel, după ce tundje+í uó.ili / spala+í lâ̒na / uo usca+í / ş˚o scalmana+í, AB. Ceea ce se obţinea se denomina prin expresia coč dji păr (MCo), care se torceau pentru urzî̒t, restul fiind dus la drévì, după care se îndruga pentru bătjálî (ID); se colora sau nu.

4.       Lâna se folosea, în special, pentru ţesutul lipidjá.uălor (pături) de acoperit, a materialelor pentru sumánji şi čuo+árič, pentru stra+íţi, djesáji, obdjélji dji iarnî (IP) etc. Cânepa şi inul se utilizau, în special, pentru confecţionarea dósurilor, ştjérgurilor, tjeméşilor şi spăĉélilor, a gáčilor, obdjéljilor (MCo) etc. Cultivate pe suprafeţe semnificative pe Valea Iadului, ele erau principalele plante pentru confecţionarea îmbrăcămintei.

5.       Recoltate, cânepa şi inul se puneau la soare, în munúntjiuri (MCo), var. munúnţ (MB), pentru o uscare sumară. Reţinem că dji bătút / să bătjé núma câ̒njipa dji tuo+ámnî / pă̒ntru sămâ̒nţî, VC. Mănunchii de in uscat sau cânepă uscată se duceau la toptjílî, în care se ţineau circa două săptămâni, până când  să sfarmáu în brânč (IP), se scoteau şi se spălau, se puneau la uscat (în munúşi, MCO), se întindeau la soare (sau prăjeléu, FC, când era vreme urâtă), se meliţau şi se făceau fuior, dându-se apoi prin gríbăn şi tjáptăn, pentru a se toarce, în fine, şi a se obţine urzála şi bătjála (MBl). Aceste produse râştjiiéu (pe râştjitór) şi se făceau jirébdjii, care se băgau în budjíi, se fierbeau pentru a se albi, cu cenuşér „cenuşă” (ST), apoi să la+u la válì sa+u la pără+ú (AB), se uscau afară, se puneau pe vârtjélnjiţî (MCO le spune djepenjélì) după care se făceau ghem; ghemele se urzeau (pă urzo+í), de unde se transferau pe sulul din spate al războiului de ţesut ( învelé), cu verjélì şi cu rost; urzála astfel aşezată era trasă prin íţi şi spátî până pe sulul din faţă; bătjála se trăgea ţévì la socálî, apoi acestea se puneau în suveícî şi ţesătoarea putea să-şi înceapă lucru (MB).

6.       Şi femeile, şi bărbaţii se încălţau cu uoptjínč peste uobdjélì, iar de sărbători, cei mai avuţi purtau čízmi dji box (ST). Vara, ei purtau tjiméşì şi gač largi de pânză de cânepă sau învălitî, iar în anotimpurile reci şi răcoroase îmbrăcau čo+árič sau nadráji, la+íbăr, cojóc, sumán (VB îi spune cabát), dulumán ori bitúşî (inventarul aparţine MB). Capul şi-l acopereau cu clomp sau cu cújmî. Tjiméşè se purta peste gač, rareori fiind strânsă cu cingătuo+ári (IB îl numeşte tjimír). Ea era lucrată, în general, ca şi spăčélu, dar mai puţin ornată (cu búmbdji o mărjélì njégri, AD), configurând anume motive geometrice, motive regăsite şi la guler sau pe mâneci, acestea fiind însă cusute. La+íbăru era echivalentul lecre.úlu+i (VC), ornat însă mai sobru; se făcea din material de čo+árič, apoi din stofă de cumpărat, fiind, cel mai adesea, de culoare închisă. Bitúşe era făcută din piei de oaie tăbăcite, fără mâneci, fiind purtată mai ales iarna, dar şi de ciobani, la stână. Avea ornamente puţine, pe margini şi în spate. Se purta atât cu lâna în afară, cât şi cu pielea, după vreme. Se folosea şi pentru a dormi în ea, la stână, sau, când era frig, doar pentru acoperit, în pat.

7.       Încălţămintea, atât a femeilor, cât şi a bărbaţilor, dar şi a copiilor, se compunea din uobdjélì (dji lâ´nî o djin câ´njepî, FC, iera+ú şi vrâstátji, MCo ) şi din uopínč dji gúmî (MBl) sau dji ptjélì dji tulúc „viţel” (IP). Ultimele, cele din piele de viţel, se făceau în casă şi erau dji sărbători (VB). Mai târziu, au apărut şi ţâpélìlì (ghete înalte) şi čízmili dji box, acestea şi pentru bărbaţi, care se încălţau la sărbători, la juoc (IB), pentru biserică etc. La aceste încălţăminte se foloseau ştrímfi (MB).

8.       Până târziu, spre finele perioadei interbelice, lenjeria intimă nu era utilizată pe Valea Iadului, exceptând tjiméşè dji no+áptji (AT), tjiméşè lúngî (FP), atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi şi copii.

9.       Ca podoabă de bază, femeile aveau zgárda, realizată din mărgele mici, colorate, aranjate pe fir după anume modele geometrice; mărgelele se cumpărau de la târg, iar confecţionarea zgardei se producea în casă; nu purtau zgárdî decât fetele şi nevestele tinere. De asemenea, pentru mâini (antebraţe), se făceau brâncă´ri, din pânze mai fine, lucrate în culori vii, cu diferite motive, ele fiind purtate de fetele şi femeile tinere. Prímèlì din cozile fetelor erau şi ele adevărate podoabe, prin coloritul lor viu şi balţ „nod”. Zádjiiè şi chişchinje+ú dji păr pot fi considerate, şi ele, elemente de podoabă, ca şi tjéptjinjilì şi ácu ambele de os, sau, acul, şi din lemn – din cónču femeilor măritate. La fel, brâ.ú cu care se încingeau, precum şi stra+íţilì cu care se mergea la târg (inventarul aparţine MB). Ca podoabă, feciorii şi bărbaţii tineri purtau, la clomp, pénji dji pă.ún sau dji za+ícî (ITo).

10.    Prin secolul al XIX-lea, ca obiect de îmbrăcăminte apare şi sféteru, de lână, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Era fără mâneci, lucrat în casă (AB). Şi, tot acum, alături de obdjélì, apar şi ştrímfi+i dji lâ´nî, pentru ţîpélì, čízmi, dar şi uopínč (MBl). De asemenea, în aceeaşi perioadă, de la târguri, cei mai înstăriţi încep să-şi cumpere tot felul de pânzeturi şi stofe, care vor fi croite şi cusute în casă, apoi la croitori. Invazia aceasta va fi, totuşi, de mică amploare, până la mijlocul veacului XX, când, într-un interval relativ scurt, de 20-30 de ani, încălţămintea şi îmbrăcămintea de cumpărat, dja gata (MB) se impune definitiv.

áţa dji mămălígî Se făcea din fire de urzeală ori de fuior; se răsucea şi se lega de stâlpul hornului sau de coada fundului de lemn pentru mămăligă.

butó.i+u Vas din doage de ste-jar, cu cercuri de lemn sau de fier, folosit pentru păstrarea vinului, pălincii sau murăturilor.

blidáru Un fel de dulap cu stalá-ji.iè↓, pentru vase: blídji↓, tál-jerì↓, fínjì↓, uo+álì↓ etc.

blídu Un fel de farfurie adâncă, din lut zmălţuit.

beşíca Rezultată de la porcii, boii şi vacile sacrificate; se umfla, se punea la uscat agăţată în cui; în ea se păstra brânza, la ră-coare.

budjii.ú Un fel de butoi, din doage de lemn de brad, stejar ori tei, prins în cercuri de lemn ori de fier, în care se puneau la spălat, cu leşie, hainele şi ţesă-turile.

bríşca Cuţit ce se închide în plă-sele de lemn, de fier, de os, purtat mai ales de bărbaţi şi folosit îndeosebi pentru a mân-ca djin brişcî: clísî cu pítî / mala+í cu čápî (GB).

cáda Vas (butoi) de brad ori ste-jar, înfundat la capăt, strâmt la fund şi larg la gură, în care să púnji curitju la murát (IBl).

caldárè Vas pentru apă, dar şi pentru fiert (pălincă, mnjérè dji prunji, DR, la animale etc.).

.uúşu Un fel de lingură mare, de formă elipsoidală, cu coadă, utilizat pentru măsurarea făinii sau grăunţelor, ori pentru scoa-terea făinii din saci sau ladă.

câ´rpa, spălătuo+árè O bucată de pânză veche, curată, cu care se spală vasele şi se şterge masa; după folosire, se clăteşte bine şi se pune la uscat.

cófa Folosită pentru adusul şi păstrarea apei; putea avea fedje+ú↑, pentru a nu cădea guoz↓ în apă.

cosóru Un cuţit arcuit, folosit în pomărit, dar şi pentru carne, verdeţuri etc.

cóşu Din nuiele sau pănuşi de porumb, ca şi coşára, era utilizat pentru a se ţine în el diferite lucruri sau, dacă era mai mic, pentru a transporta mărunţişuri.

custúra Un cuţit fără plăsele, făcut adesea din “gură de coa-să”; avea, ca mâner, o cârpă în-făşurată şi legată cu aţă sau dropt (sârmă); era utilizată şi pentru bărbierit, în loc de brici.

cuţâ´tu Din oţel sau din lemn, de diferite dimensiuni; oamenii credeau că dácî tji răstjèştj cu cuţâ´tu la činjivá / fúji î´njeru dji tjínji (IBP); cu vârful cuţîtului se descânta, în apă neîncepută, de junghi etc.

ĉe+a.uónu Pentru făcut mămăli-ga sau pentru fiert cartofi, lapte etc.; cu funinginea de pe fundul ceaunului se lustruiau cizmele şi ţîpélìlì↓ sau se înnegreau mus-tăţile şi sprâncenele, fiind folo-sită şi la obţinerea cernelii pen-tru şcolari; acesta nu să dă îm-prumút / că tji poţ˚ úmplì dji búbì rélì, IBP; de asemenea, când fúndu ĉe+a.uónulu+i árdji / să strâ´cî vrémè, MB.

ĉe+a.uónu cel márì În el se fierb hainele şi tortul, dar şi zărul de la caş pentru obţinerea urdei.

čubă´ru Din lemn de brad ori tei, cu două torţi; în el se păstrează apa; dacă este mai mic, slujeşte la spălatul blidelor şi al cărnii: în cele spurcátji, se făcea la porci sau erau utilizate pentru spălat hainele etc.

čúpa Un fel de covată (postavă) pentru îmbăiat copiii mici.

čúru Un fel de sită mai mare şi cu găuri mai rare, pentru curăţat grâul sau seminţele; cel pentru cocóş din grăunţe de mălai era făcut din tablă, putând avea şi o formă mai lunguiaţă, cu coadă.

desáji+i Se fac din pânză de cânepă sau din lână; sunt dubli, cu gât lung, ca să poată fi purtaţi pe umăr sau pe şa; la gură se leagă cu baiere; sunt folosiţi la transport pe distanţe mai mari.

fedjé.u Un capac, din lut sau din tablă, pentru oale.

fínje Cană de diferite dimen-siuni, din lut, zmălţuită, ulterior şi din sticlă sau din tablă, cu coa-dă, pentru băut apă, lapte, dar şi vin etc.

frigătuo+árè Din lemn sau fier; folosită pentru fript clisa sau pentru a se face friptură la foc.

fúndu pă´ntru mămălígî Făcut din lemn, de formă rotundă sau lunguiaţă; pe el se răstoarnă mămăliga din ceaon.

fundurélìlì Din lemn, rotunde, utilizate pentru acoperit oalele.

furchíţa „furculiţa” De lemn şi, apoi, din metal.

gale+áta Vas de lemn, în care se mulg oile; poate fi utilizată şi la cărat apa; folosită pentru scoaterea apei din fântână poartă numele de čúturî.

hârdă.ú Un ciubăr mijlociu, folosit pentru aducerea apei de la distanţă pentru spălatul hainelor, depozitarea mâncării pentru porci etc.

língura Se făcea din lemn de răchită, plop, tei, paltin, tisă etc.; existau şi linguri din metal; ele, împreună cu furchíţilì, se ţin în lingurár, care este aninat într-un cui pe perete; se spune că lingurile părăsâ´tj, legate la gâtul mânjilor mici, îi apără pe aceştia de boli şi-i ajută să crească (AB).

linguró.i+u „polonic” Din lemn sau din tablă, până la o jumătate de litru, era folosit la punerea ză´mii în blide, dar şi a jintiţei etc.

lopáta Din tablă şi din lemn de fag sau paltin, având coadă lungă sau foarte lungă, după uti-lizare; cu ea se bagă şi se scoate din cuptor mălaiul, pâinea, cola-cii etc.; este folosită şi la curăţat – zăpadă, în grajd, la învârtit grânele în pod etc.

láviţa „bancă” Se face dintr-o scândură mai lată, aşezată pe picioare, cu sau fără spătar, uneori cu ladă pentru haine sau pentru alte mărunţişuri gospo-dăreşti.

mása Făcută din scândură de brad, cu sau fără fi+uóc „sertar”.

mă´tura Utilizată pentru curăţe-nie în casă; se făcea şi din pelin bătrân; măturoiul şi târşul se făceau din nuiele şi se utilizau la făcut curat în curte.

meleste.ú „mămăligătorul”Un băţ mai lung (50-70 cm), bine rotunjit, cu care se amestecă mămăliga.

uo+ála Se făcea din lut, dar şi din tablă zmălţuită etc.; aveau diferite mărimi, una sau două torţi, fiind utilizate pentru gătit mâncare, pentru păstrat sau pus lapte la prins etc.

uólurilì şi určuoárilì Sunt oale lunguieţe, strâmte la gură, cu sau fără torţi, zmălţuite sau nezmălţuite.

pâ´lnjie sau tolčéru De lemn sau de tablă jumălţâ´tî, slujeşte la turnat lichidele în alte vase.

puodjuóru Este un dulap pentru vase şi diferite ingre-diente; el este încastrat în perete.

puóliţa Este un fel de raft simplu, dintr-o scândură jilu.ítî, sprijinită pe două cuie de lemn, pe care se aşază diferite vase.

postáva Se făcea din lemn de tei, plop ori răchită; în ea se cernea făina şi se făcea aluatul pentru pâine, mălai, colaci, pres-cură etc.; tot în ea, iarna, de Crăciun, se punea clisa şi carnea de porc, cioantele etc. la sara-mură, înainte de a fi puse la afumat; de dimensiuni mai mari, era utilizată pentru îmbăiat bli-dele, făcut plămădeala etc.

ptjisălógu Din lemn scurt, de esenţă tare, cu o măciulie la un capăt, cu care se făcea mujdeiul;

ráclìlì, răclíţilì Cutii pentru păstrat diferite alimente şi ustensile.

sácu Se face din cânepă, în el ţinându-se cucuruzul, grâul, fă-ina etc., fiind utilizat la trans-portul grăunţelor la moară; se leagă la gură cu aţă; se crede că, dacă iei aţa sacului de la cineva, aduci şoarecii în casa taBLAGA1.

săculéţu Din pânză de cânepă; este utilizat pentru păstrarea făinii cernute, a sării, piperului etc.; se leagă la gură cu aţă sau baiere.

săcúrè Pentru tăiat lemne, sfă-râmat oase, hăcuit carne etc.; coada toporului se numeşte toporíştji; când bate tjátrî „grin-dină”, săcúrè se înfige în pământ, în mijlocul curţii; cu ea se descântă şi de frică şi sperieturăBLAGA1.

sâ´ta De păr, de pânză, de sâr-mă, de piele găurită; cu ea se cerne făina; există sâte dese şi sâte rare; nui bínji şi tji u+iţ pân sâ´tî / că fač urciuór la uótji (IBl), iar dacă o pui pe cap, cheleşti (MM).

sca.únjilì Din lemn, cu sau fără spătar, cu 3 sau 4 picioare-

staláji.ie Mai multe rafturi suprapuse, pentru vase de bucătărie.

stra+íţa Se face în război, din lână, cu dungi; are baiere, pen-tru a putea fi purtată în mână sau pe umăr; se foloseşte pentru a transporta mâncare la lucraşi, la drum sau pentru cumpărături.

strecurătuo+arè Un săculeţ sau o pânză mai rară, prin care se strecoară ză´ru din brânză, dar şi laptele; de formă elipsoidală, din lemn, cu găuri şi cu coadă, este o ustensilă folosită în bucătărie, la strecuratul diferitelor zămuri sau al laptelui; poate fi şi metalică.

sucituo+árè Un lemn cilindric (maxim 2,5 cm diametru), cu care se întinde aluatul pentru plăcinte sau foile pentru tăiţei.

şípu Vas de sticlă, de diferite dimensiuni, pentru olo+í, foto-ghín, pălíncî, vin etc.

şuştáru Vas pentru muls lap-tele, făcut din lemn de brad, cu cercuri de lemn ori fier.

táljèru Farfurie întinsă, din lut zmălţuit.

tjépşi.ie Din tablă, în care se aşază colacii, pentru a-i băga în cuptor, se usucă prunele etc.

tjigá.i+è Din tablă ori tinichea, pentru prăjit carne, carnaţ, clisă etc., sau pentru făcut scoverzi; poate fi cu coadă sau fără, de formă rotundă sau lunguiaţă

tjekenja.u+á Asemănătoare covatei, de formă paralelipipe-dică, din scânduri de brad îmbu-cate, pentru spălat.

tjitje.uú Topor mai greu, pentru despicat lemnele mai ciotoase.

ulcélìlì Erau folosite pe post de căni – pentru apă, lapte, vin, cider etc.; se spune că flăcă´.ìi nui binji şi mâ´nči djin uo+alî / că le plo+á. ìi la núntî (MB).

 

 

 

 

1.       Din punct de vedere al gastronomiei tradiţionale, aproape tot ce produce flora şi fauna în Remeţi, şi este considerat comestibil, intră în hrana ţăranului. Plantele din grădină, fructele de pădure, roadele pământului şi apei, vieţuitoarele din ogradă contribuie decisiv la completarea stocului din cămară, ţăranul consumându-le în stare genuină sau în preparate de o savoare aparte. Trebuie specificat, însă, că ţăranul din Remeţi gen. III nu este lacom, dimpotrivă, cumpătarea, moderaţia îi caracterizează atitudinea faţă de hrana cotidiană. De aceea, nu este de mirare că el nu este un mare consumator de carne, poate şi datorită condiţiilor sociale în care a trăit. Vitele îl ajută la muncă, şi doar când acestea se îmbolnăvesc, sau se accidentează, sunt tăiate pentru consum. Totuşi, în zonele de munte, unde păstoritul este una din îndeletnicirile de bază, produsele animale şi carnea se găsesc cu prioritate în hrana omului. Dacă luăm în considerare şi faptul că în calendarul ortodox figurează obligativitatea postului în jumătate din zilele anului (circa 180), ţăranul nostru fiind renumit prin respectarea acestei cutume, avem încă o justificare pentru o anume predilecţie a sa pentru vegetale.

2.       Vorbind despre bucătăria ţăranului, despre un trai desfăşurat în limitele decenţei, sau doar supravieţuirii, trebuie să pomenim şi despre amenajarea gospodăriei ţărăneşti în acest scop, care cuprinde, în spiritul unei funcţionalităţi implicite, un spaţiu în care gospodina îşi instalează laboratorul, bucătăria, de cele mai multe ori aceasta ţinând loc şi de sufragerie. Locul este mobilat adecvat cu unelte şi materiale confecţionate din materiale familiare – lemnul şi lutul -, dar completat cu obiecte de altă provenienţă.

3.       Locul unde femeile gen. III gátî „pregătesc” mâncarea e casa în care locuiesc şi dorm, în anotimpurile reci, iar vara, în vremile calde, în cuptuoríştji, firiguórii sau altă amenajare ferită de ploaie, afară. Mai toţi informatorii gen. III îşi amintesc că aveau, iar unii chiar mai au în gen. III cătun, în odaia de locuit, un cuptor cu vatră şi horn, sau un cândală+ú (fitje+ú). Acesta era alimentat cu lémnjì, cluo+ámbì, vréscurì şi uscătúri, cu nu.i+élì, čocală+í dji mala+í, hulúj, dar şi cu ogrínj sau bálegî uscátî, după posibilităţi. Focul se aţâţa cu áştjii sau pozdériì dji câ´njepî, muiate în pucioasă topită, pe post de chibrituri. Altă modalitate de întreţinere a focului era acoperirea lui cu spuză multă, împrumutul jarului de la vecini, scăpărarea în cremene cu amânáru pentru a aprinde i+ásca şi apoi .ili, pozderiile sau aşchiile bine uscate şi mărunţite (IT).

4.       Locul unde bucătăreau ţărăncile din Remeţi era totdeauna curat, iar ustensilele folosite erau numeroase, unele dintre ele fiind de cumpărat. De obicei, la casele mai avute, erau două rânduri de astfel de unelte şi ustensile pentru gătitul şi servitul bucatelor: un rând dji dúlcì şi altul dji săcu, „de post”: ma+íca ţânjé .u+î râ´nduri dji blídji // în únjilì nji dădjé mâncárì dji dúlči / în áltjilì / dji săcu (FP).

5.       În bucătăria ţăranului din Remeţi, materiile prime pentru gătit – ca în toate gospodăriile ţărăneşti, de altfel – le reprezintă făinurile, cărnurile, lactatele, verdeţurile, legu-mele, fructele etc. şi ingredientele (sárì, tjipéru, uoţăt, záhăr, scorţişuo+arî etc., DR). Să le urmărim.

6.       Fărína (făina) putea fi obţinută din mei, din porumb, din grâu, din săcară, din orz. Fărína dji me+i se obţinea prin măcinarea meiului, plantă care a dispărut din Remeţi odată cu apariţia porumbului. Fărína dji mala+í (dji cucuruz, IDu, RD, TD) se obţinea prin măcinarea grăunţelor de porumb, la moară sau în râşniţă. Înainte de a le duce la moară, ele se vântură de pleavă, se curăţă de gozuri, abia apoi fiind duse la măcinat – în saci, în desagi, cu carul sau cu spatele. Pentru măcinat se dădea u.i+úm: dădje+i uo banjiţî păntru o mnjerţî / o uon mnjertjic păntru o banjiţî (FP). Din fărína dji mala+í se face mămălíga, malá.i+u (un fel de pâine), ptjisat pentru bolfo+í „sarmale”, bálmoşu (prin fierbere cu smântână) etc. Fărína dji grău era o raritate în Remeţi, aici neexistând terenuri propice pentru cultura grâului. De aceea, ea era şi puţină în gospodărie, fiind folosită mai mult (şi cu măsură) pentru rântáş sau, la sărbătorile mari, pentru páscî, coláč, mai rar prăjitúri, sau pentru copt pítî (MBl). Totuşi, aproape fiecare gospodărie îşi cumpăra făina necesară peste an. Măcinată, fărína era adusă acasă, la fel şi tărâţilì, după ce se dădea morarului u.i+úmu. Fărína dji săcárî se afla în cantităţi mai mari în gospodăriile localnicilor. Ea era mai neagră şi aluatul făcut din ea nu creştea precum cel din grâu (ST). Din ea se făcea pítî, cel mai adesea fiind folosită în amestec cu cea de grâu. Fărína dji uorz era utilizată, în special, pentru obţinerea mămăligii, chiar dacă nu era aşa de gustoasă (MC).

7.       Carneade porc, de vită, de pasăre, de vânat etc. – este o altă componentă importantă a bucătăriei locuitorilor din Remeţi. Carnea de porc se obţinea de Crăciun, folosindu-se în câşléjilì dji i+arnî. Din porcul sacrificat se făcea cárnjè, clísa, cuostíţîlì, čuo+antjilì, carnáţî, colbóji, brişuo+a+íta „toba”, untúra, jumerili etc. (IDe). Cárnjè şi clísa, dar şi carnáţî şi čuo+antjilì, se puneau în sare, 7-8 zile, apoi se afumau, în pod, legate de sclémi. Cárnjè dji vitî (bou, vacă, viţel) se consuma rar pe Valea Iadului, animalele mari nefiind sacrificate decât de nevoie: accidente, boală etc. Cárnjè dji o+a.ii, dji berbéči şi dji mnjel se mânca, în general, primăvara şi toamna. Sacrificaţi mai ales de Paşti, ca şi iezii, de altfel, de la mnjei se foloseau şi tjeliĉélìlì, pentru confecţionarea cújmelor (FC). Cárnjè dji caprî şi dji i+ed era puţină, acestea fiind puţin numeroase, iar cea de ţap nu se mânca deloc, fiindcă mirosea urât. Cárnjè dji pásirì, în special de ghínî şi pu+i, era cea mai frecventă pe masa gospodarului, din ea făcându-se lévişi, fiind consumată fiartă sau friptă (MaC). Cárnjè dji vânát (čútî, gligán, i+épurì, cuocóş salbátjic etc.) se utiliza destul de rar, fiind obţinută nu arareori prin braconaj. Peştele – pă´străvu, lipánu, mri+ána, cli+ánu şi chiar lóstriţa, într-o vreme – se consuma fiert sau, mai des, prăjit, cu mujdei şi mămăligă.

8.       Pentru locuitorii de pe Valea Iadului, laptele a constituit, multă vreme, “materia primă” de bază în prepararea hranei – cel de vacă şi oaie, în primul rând, şi mai puţin cel de capră sau de bivoliţe, care erau în număr extrem de redus. Láptjilì dúlči dji vácî se mânca fiert sau crud, cu mămălígî sau cu mala+í. Totodată, din el se obţineau láptjilì ácru, sămătjişe, groştjóru „smântâna”, úntu, brâ´nza sarátî, scuo+áca „brânza dulce” etc. Când fată vaca, laptele este gros şi gălbui, iar dacă este fiert, din el se obţine curásta. Príma curástî când uo fač / o amesteč cu tărâ´ţî ş˚o da+i la vacî (IP). Laptele acru de la vaci se făcea în oale de lut şi în tjícuri↓. Se obţinea din lapte dulce nefiert, care se lasă la loc cu căldură potrivită, să se prindă. Să punjé în láptjilì muls átunĉe / ↘cu+ib dji láptji ácru // îl punje+í şi fač láptji acru / şi să príndî láptjilì (AD). Groştjóru se făcea din lapte dulce, pus în oale cu capace, la prins. După ce se prindea bine, smântânjé, obţinându-se smântâna. Ceea ce rămânea după ce se lua smântâna, se punea la foc mic, pentru a se brânzi. Strecurat prin strecurătoare, se obţinea, pe de-o parte, scuo+áca şi ză´ru, care se punea în mâncare la animalele de pe lângă casă (porci, câini, pisici etc.): ză´rul da+i la pórči / ↗la mâ´ţì / la câ´nji / la ĉe a+i pâ´ngă cásî (MBl). Láptjilì scuopt era obţinut din zăr şi scoacă. Din smântână se făcea unt, în vase speciale pentru alésu úntului. Laptele de oi este folosit, în primul rând, pentru obţinerea caşului, a brânzei şi a caşcavalului, a laptelui acru de oaie, şi foarte rar se mănâncă fiert cu mămăligă sau mălai. Oile se mulg în caldárì↓, unde i se dă tjag pentru a se obţine caşul. Dacă se fierbe şi se pune în tjícuri, cu cu+ib, se face lapte acru de oi, în special toamna, putându-se păstra mai multă vreme dacă este depozitat la răcoare. Brânza de oi se face din caş zvântat, care dospeşte. Când dospeşte, caşul trebuie frământat cu sare, până se face ca un aluat. Acesta este pus în tjícuri sau în pútjinji, unde se îndeasă bine, ca să nu rămână niciun loc gol în tjic, apoi se pune capacul ori fundul şi se duce la loc rece. Brânza se mai bate şi în beşič sau în burdúv dji cáprî (MK). Zărul de la caş se pune în căldare şi se fierbe, brânzindu-se. Aşa se obţine jintjiţa. Dacă se strecoară jintiţa, se obţine úrda dúlči. Ea se bate în tjícuri şi se păstrează ca brânza de oi. Láptjilì dji cáprî şi cel de bdjívoliţî se mânca numai fiert.

9.       Legumele, verdeţurile şi fructele erau cultivate sau culese din câmp. Hiríbilì „cartofii” se semănau, până de curând, numai în cuiburi, ei constituind, de la apariţie (hiríbì nuoi), principala materie pentru tot soiul de ză´muri, fiind utilizaţi şi fierţi, cu brânză, copţi în ler sau în zamnátî „spuză” sau fripţi felii pe candală+ú. Curítju „varza” se pregăteşte verde, fiert sau murat. Atât varza crudă, cât şi cea murată se folosesc la zámî, dar, mai ales, pentru bolfo+í, cu carne, jumérì dji clísî sau afumătúrî, în amestec cu ptjisát sau cu orez. Muo+árè se folosea în loc de borş, pentru a acri záma, sau se mânca cu mămălígî. Păsula „fasolea” se seamănă în cuiburi, pe marginea lanurilor de porumb. Se consumă crudă sau păstăi uscate, dar şi cu hóspa (tot uscată), în diferite tipuri de zámî, dar şi scăzută. Mázărè şi líntjè se cultivau foarte puţin în Remeţi, la fel şi bóbu, de altfel. Čápa (clísa dji puost, MB) se seamănă în straturi, mai puţin din sămânţă şi mai ales din arpagic. Ceapa se consumă verde, dar şi uscată, peste an, după ce-a fost  scoasă, uscată şi împletită în cunúnj. Ea este utilizată aproape la toate mâncărurile. De asemenea, fumul de coji de ceapă este bun pentru tratarea guturaiului, iar ceapa coaptă în foc coace bubó.ìi. Á.i+u „usturoiul” se înmulţeşte prin căţă+í şi se seamănă tot în straturi. Şi el se face “cununi” pentru păstrare. Se consumă verde, dar se foloseşte şi în mâncăruri. De asemenea, când se pisează cu sare, se obţine mujdí.i+u, pentru fripturi, dar şi pentru peşte prăjit. În credinţele populare, alungă strigoii, de aceea se freacă, cu el, în preajma Sfântului Andrei, clanţele, ţâţânele, coarnele vitelor, meliţa, ferestrele etc. Este bun şi pentru răceală, ca şi pentru alte boli, inclusiv de piele. Le.úrda „usturoiul sălbatec” creşte doar în anumite locuri, la munte, culegându-se primăvara; se poate face mujdei; se mânca mai ales cu mămăligă. Ştjévi.iè creşte în locuri grase, frunza fiind utilizată la sarmale, dar şi în zamă. Urzâ´čilì erau folosite (frunza crudă) primăvara, pentru zamă. Muórcovii, semănaţi în grădină, în straturi, se foloseau la lévişi şi alte mâncăruri, inclusiv cruzi. Rădăcinele şi frunzele (verzi sau uscate) de petrinjél se pun în mâncare, pentru gust. Morare+ú „mărarul” se pune în mâncăruri şi murături. De la kimi.ón „chimin” se foloseau seminţele, pentru zamă, dar şi pentru ceaiuri sau în pălincă. Susá.i+u se culegea de pe ogor, hulúju „tulpina” mâncându-se fraged cu sare şi mămăligă. Din lóbodî (de grădină) se făcea zámî, la fel şi din macríč „macriş” şi spanác. Caralábilì „guliile” se mâncau crude, cu sare şi mămăligă, ca şi rădjitjilì dji lunî, de altfel. Porodíčilì „roşiile” se mâncau coapte, cu sare, sau în salată, cu ulei, ceapă, castraveţi şi oţet. Erau folosite şi pentru obţinerea bulionului sau, cele verzi, toamna, se puneau la murat (gogonélì). Pépinjii „castraveţii” se semănau în cuiburi, consumându-se verzi sau muraţi. Berbinjiţa şi ludá.i+e se cultivau pentru sămânţa lor, din care se făcea ulei, dar şi pentru mâncare, în special pentru porci. Tjipărčilì „ardeii” – i+ şi graş – se foloseau la zámî / cruz o copţ / umplúţ o ferţ (MB, FP, IDe, AB, PB, Cto, MaC, VM, AM).

10.    Dintre fructe, ţăranii din Remeţi întrebuinţau la hrana lor mérilì, périlì, prúnjilì, čiréşilì (sălbatece), núčilì, în special în formă crudă. Totuşi, mere se puneau şi la murat (mere murate), altele se uscau felii pentru iarnă, iar prunele se uscau în cuptor, sau se fierbeau şi mâncau sub formă de zamă. Din ele se făcea şi pălincă, ca şi din porumb, grâu şi secară, de altfel. Fructele necultivate se recoltau pentru a fi consumate crude sau în siropuri, ceaiuri etc., ori pentru a fi vândute: Culejém aşé // ↗múri / ↗zmnjé.urî / frăgúţî / ↗afínji / ↗malá.i+u cápri+i / ↗co+árnji / ↗porumbdjélì / ↗cacadâ´ri / ↗alúnji (MB).

11.    Buréţî erau şi ei recoltaţi pentru consum sau pentru vânzare: gălbiuori+i, pă´străvi+i, djébilì, copítjilì, bureţî njegri, uo.i+enjelì, buréţî usturuo+i, pituo+ančilì etc. (IDP). Se mâncau în ciorbe, scăzuţi sau prăjiţi pe cândalău, sau cu brânză etc. La gălbi.uóri le zâči buréţ gálbinj // ma˚ îscră.íţi / ↗şi cra+i / ↗ copítjì // ↘aci.ié álbdji să facpă butúzi (NB).

12.    Ingredientele pentru gătitul mâncării se cumpărau, în general, de la târguri (Brápca, Vad, Boród, Binş, Fetjetă+ú, Hodjín, IB, VB, GlB): sárì, tjipér „piper”, uoţă´t, rişcáş „orez”, cu.uo+árì, scuorţişuo+árì, ĉarî, fuo+i dji dáfin, ţúcur (zahăr), mnjérì „miere de albine”, stafídji, tjipárcî „boia de ardei” (DR, MB). Din toate aceste “materii prime”, datorită ingeniozităţii şi inventivităţii sale, dar şi necesităţilor cotidiene, gospodina din Remeţi realiza o suită de mâncăruri extrem de gustoase, dar şi de hrănitoare. Nici mâncarea de post nu era mai prejos.

13.    Băuturile alcoolice ale oamenilor din Remeţi erau, în special, pălínca, čidjéru, mai rar vínu, bérè, tescovína şi drójdjie. Ei să cinste+ú mai ales de sărbători, ori la evenimente deosebite: nunţi, botezuri şi înmormântări (VN).

14.    În zilele lungi, de vară, aflat şi la muncă, ţăranul de pe Valea Iadului mânca de vreo patru ori pe zi. Mai bine zis, el prânzé, mnjezăzá, ujiná şi činá, aşadar nu lua mese copioase, ci-şi astâmpăra foamea. De pe la Sâmnjédru până la Sânjórz, el doar prânzé, mnjezăzá şi činá, sau numai prânzé şi činá (MB). Demâncarea se pregătea pentru amiază de dimineaţa, iar pentru cină (seara) – de la toacă în sus. Când şi gospodina pleca la muncă, ea gătea dimineaţa pentru toată ziua, iar când avea lucrători la coasă, sau la alte munci, rămânea acasă  şi gătea, trimiţând mâncarea la vreme pentru toate momentele zilei.

15.    Exceptând aceste mese obişnuite, pentru el sau pentru lucraşii săi, ţăranul de pe Valea Iadului mai avea alte câteva mese speciale, prilejuite de primirea unor oaspeţi sau de evenimente deosebite din viaţa familiei sau a comunităţii: mása uo+áspeţîlor, masa de după botez, mása ursâtuo+árilor, mása hidjidjíşilor, mása puópii la máslu sau ajúnuri, mesele de Moşi, mása peţituórilor, mása dji încredjinţári „logodnă”, mása mári (la cununie), mása tjemătuórilor şi a drúştjelor „domnişoare de onoare”, mása suócrilor, mása suocăčíţilor „bucătărese”, mese de sfinţire, mese la hramuri, mese la morţi şi după morţi (praznice) etc. Masa oaspeţilor se pregăteşte în odaia cea curată; pe masă se pun faţă nouă, blide şi taljere bune, furculiţe şi linguri de metal. Se oferă un pahar sau două de pălincă, zamă cu afumătură, friptură, o cană sau două de vin sau cidru, iar dacă nu – apă rece de izvor din cofă. Masa este pregătită de gospodina casei, care-i şi serveşte pe oaspeţi. Ea, spre deosebire de gospodar, nu stă la masă. Acesta, însă, se pune la masă cu ei şi-i ţine de vorbă sau le ascultă povestirile. Masa preotului la maslu şi ajunuri se organizează pentru sfinţirea unei case noi sau când în casă este un bolnav în stare gravă. Pentru situaţia din urmă se ţin rugăciuni cu trei preoţi, în zile de post. Gospodina pregăteşte pentru aceştia mâncare de post şi orânduieşte masa ca pentru oaspeţi. Nu lipseşte pălinca şi vinul. Praznicele, mesele la morţi şi după morţi, se fac după îngroparea mortului, apoi la 3, la 9, la 40 de zile, la 6 luni şi un an, în fine, dacă se poate, în fiecare an de ziua când a murit. Cu acest prilej, se fac şi pomeni (vási dji porţolán, cófi, coláč etc.) – atât preotului şi ajutoarelor sale, cât şi celor mai săraci vecini. O masă aparte este cea a muórtulu+i. Aceasta se face în camera în care a zăcut sau s-a stins şi ţine trei zile după înmormântare. Pe patul acestuia se pun o lumânare aprinsă, un blid cu bucatele care i-au plăcut cel mai mult şi un pahar cu vin. Sufletul mortului, mai venind pe la casa unde a trăit, se ospătează din cele ce i s-au rânduit şi după trei zile nu se mai întoarce. Tot o masă deosebită este cea a ursâtuo+árilor, care se face sub icoane, când gospodina se pregăteşte să nască. Ea se compune dintr-o cană cu vin, trei pâinjičélì, tămâie, miere  ori ţúcur „zahăr”, acoperite cu o ştergură curată şi frumos lucrată, lângă care stau trei lumânări de ceară. Când femeia a născut, ursitoarele vin noaptea, sorocesc viitorul pruncului, se ospătează din cele de pe masă şi, apoi, pleacă. Ceea ce rămâne de la ursitoare este dăruit moaşei. La “mesele speciale” ale familiei nu iau parte copiii (FP, MB, IPo, IP, IBP, FC, VC).

16.    După al doilea război mondial, parte dintre aceste mese au dispărut, iar altele au resimţit mutaţii deosebit de mari. Ca şi gospodăria ţărănească, de altfel, care s-a modernizat, ea păstrând, azi, urme insignifiante din modelul care a fiinţat veacuri, dacă nu milenii.

Ce instalaţii tehnice existau în Remeţi în preajma celui de al doilea război mondial, cum se numeau elementele componente, cine erau proprietarii? Corelăm parţial răspunsurile informatorilor TP, FP, MB, AT, IP, MD, ID, GB şi IDu.

Mórili pe care şi le amintesc informatorii – nu s-a păstrat niciuna în Remeţi – erau mori cu roţi cu cupe (palete), lopíştj, la mărimi ajustate după debitul de apă existent. Erau adăpostite de construcţii solide, de bârne, acoperite cu paie sau şindrilă, mai târziu – ţiglă, uneori având adăogit firézu, şi chiar dúbilì „piua”, pentru îngroşarea pănurii de sumane. Dúba avea menirea de a îngroşa şi scămoşa pănura pentru sumane, dar şi de a spăla stofa. Pe Valea Iadului, în Bulz, mai funcţionează azi o singură pivă, la fosta mo+árî a lu Pópuţe, care şi ea se află într-un stadiu avansat de degradare.

Iată câteva din cele peste 20 de mori care funcţionau, în zona Văii Iadului, în prima jumătate a veacului trecut: pe Valea Satului, în Bulz-Pustă (la Biră.íţa), în Răstoacă, mai jos de barajul din Bulz, a lui Tjódor Béndrè Primáru, la Ţímpiş, pe Valea Sărăcelului, vizavi de Şcoala din Munteni, Mo+ára Dánčului, la Hută (Munteni), iar în Remeţi: a Hă´ţului, a Măríki+i Carólii, a lu Kelepérţ, a lu Dejo+á.ì, a Ilénji lu Flitíc, a Pétri Núţî, a lu Ciuhándru, a lu Jámbac etc.

Olo.íştjilì „oloiniţe, pive de ulei” au evoluat şi ele, ca şi morile, de la piua de mână sau râşniţă, ele fiind făurite pentru nevoile de prelucrare şi preparare a plantelor comestibile: seminţe de floarea-soarelui, de dovleac (bérbinjiţî), de nuci ş.a. Dar şi jíru îl duce+í la olo.íştì. Dintre ultimele pe care şi le amintesc bătrânii satului este cea a Ciuhandrului, tatăl informatoarei FP.

Cazánu dji fert pălínca există şi el de multă vreme în dotarea unor gospodării. Este singura instalaţie care a rezistat timpului, mai mult decât atât, s-a perfecţionat. Instalaţia se compune dintr-un cuptór, un cazán propriu-zis, pentru fierberea borhotului de fructe dospite, răčitóru pentru distilat, toate fiind adăpostite într-o construcţie separată, cel mai adesea o cólnjiţî, aproape de o sursă de apă necesară pentru răcirea şi obţinerea prin condens a lichidului, a pălincii, cu ajutorul roţii hidraulice cu cupe.

uo+ăcié „fierăria” împlinea necesitatea de unelte agricole, pentru pădurărit sau realizarea unor mijloace de transport, pentru potcovit etc. Informatorii îşi amintesc că în Remeţi, În urmă cu 60-70 de ani, existau patru astfel de instalaţii: a Pétri Cúrtulu+i, lâ´ngî Tópliţî, a Mójii, în Po.i+ánî, a Găvríli Todéri+i Pétri+i Núţî, la Izvór, a Găvríli lu Mnjiha+í, lâ´ngă Izvóru Mórii, o a Pánculu+i. Instalaţiile aveau în dotare un cuptór, fo+álì, ilă+ú, čocánji şi baro+ási, cleştj de diferite dimensiuni etc. Foalele erau acţionate manual sau cu piciorul, cu ajutorul unei pedale.

Tráşca „paligonul” era un ferestrău acţionat de 2-4 persoane, cu o mişcare verticală, pentru despicarea buştenilor şi obţinerea scândurilor. Firézu şi jo+ágăru „mori de scânduri”, adăpostite sub acoperiş de şindrilă, acţionau pe principiul forţei apei cu ajutorul unei roţi cu ax orizontal, care punea în mişcare júgu cu pâ´nzî dji firéz, care despica buştenii. Părţile componente ale firézulu+i erau: júgu mobil cu firez, acţionat de o roată hidraulică, care transmitea mişcarea prin intermediul crâ´ngulu+i şi a curelei de transmisie. După 1960, locul firézelor l-au luat circularele (ţărcúlilì), acţionate cu energie electrică. Cele mai importante firézì erau a Čórtji (de pe Valea Leşului), a Čuhándrulu+i (Poiană), a Pétri Núţî, în apropierea centrului actual.