Nu votez, citesc poezie

Nu votez. Aparţin unei turme de cetăţeni – socotiţi de unii – indigni, pe care dreptul de vot îi lasă rece, când nu înţeleg sensul votului lor. Daţi-mi un candidat – ca să parafrazez o vorbă celebră – şi voi vota. Până atunci – mă adresez cuiva în particular – mai lăsaţi-mă cu balivernele de felul: e iresponsabil să nu votezi. S-ar fi făcut revoluţie degeaba, pentru că eu – şi toată turma de nevotanţi din care fac parte – nu vreau să îmi pierd vremea cu ştampilatul. Culmea e, ne-o zic tocmai cei care stăteau după perdele, când noi ne plimbam tinereţea, şi visurile, şi nebunia pe străzi. Argumentul meu, l-am mai spus: am în faţă zece nuci. Care mai de care mai frumos împistriţată. Cum e pe dinăuntru, nu am cum să ştiu. Dar nici nu mă interesează. Pentru că nu mănânc nuci. Îmi provoacă greaţă.

Ca, probabil, majoritatea românilor, am trecut cu un dezinteres gras pe lângă campania electorală ce se află, grâce à Dieu, pe sfârşite. Sunt mulţumit că nu am pierdut mai mult decât câteva ore în răstimpul acestei campanii cu politichia românească. Am preferat sa citesc versuri, regăsind o mărturisire a lui Richard Rorty:

„Shortly after finishing „Pragmatism and Romanticism,” I was diagnosed with inoperable pancreatic cancer. Some months after I learned the bad news, I was sitting around having coffee with my elder son and a visiting cousin. My cousin (who is a Baptist minister) asked me whether I had found my thoughts turning toward religious topics, and I said no. „Well, what about philosophy?” my son asked. „No,” I replied, neither the philosophy I had written nor that which I had read seemed to have any particular bearing on my situation. (…)

„Hasn’t anything you’ve read been of any use?” my son persisted. „Yes,” I found myself blurting out, „poetry.” „Which poems?” he asked. I quoted two old chestnuts that I had recently dredged up from memory and been oddly cheered by, the most quoted lines of Swinburne’s „Garden of Proserpine”:

We thank with brief thanksgiving
Whatever gods may be
That no life lives for ever;
That dead men rise up never;
That even the weariest river
Winds somewhere safe to sea.

and Landor’s „On His Seventy-Fifth Birthday”:

Nature I loved, and next to Nature, Art;
I warmed both hands before the fire of life,
It sinks, and I am ready to depart.

I found comfort in those slow meanders and those stuttering embers. I suspect that no comparable effect could have been produced by prose. Not just imagery, but also rhyme and rhythm were needed to do the job. In lines such as these, all three conspire to produce a degree of compression, and thus of impact, that only verse can achieve. Compared to the shaped charges contrived by versifiers, even the best prose is scattershot. (…)

(…) I now wish that I had spent somewhat more of my life with verse. This is not because I fear having missed out on truths that are incapable of statement in prose. (…) It is because I would have lived more fully if I had been able to rattle off more old chestnutsjust as I would have if I had made more close friends. Cultures with richer vocabularies are more fully humanfarther removed from the beaststhan those with poorer ones;. „

Dacă Rorty avea aceste gânduri în faţa morţii, să fie mai deştept cel care mă pisează la cap să îmi pierd vremea cu votul, în loc să citesc poezie?

Dar… daţi-mi un candidat! Am avut unul singur în cele mai două decade de când m-am trezit cu un drept de care nu am nevoie. Vi-l amintiţi pe Ion Raţiu? Acesta era candidatul meu. Să votez atunci pe unii care nici să îi facă pantofii nu ar fi în stare?

Aşadar, Ion Raţiu. Nu am intenţia de a îi face un portret aici. Două linii, pentru ce a lăsat în urmă: (1) Ion Ratiu Chair in Romanian Studies, la Georgetown University în Statele Unite, singura de acest fel din lume, împreună cu Biblioteca Românească a aceleiaşi universităţi. (2) Corneliu M Popescu Prize for European Poetry Translation, acordat de prestigioasa Poetry Society de la Londra.

Aşadar, ca şi Rorty, Ion Raţiu îmi transmite, în prag de vot, acelaşi mesaj: citeşte poezie!

2 comments
  1. Aşa-i, Dane, indigni, dar şi… iresponsabili.

    Tocmai am citit cele mai recente postări ale unui om politic pe care îl respect.

    http://corinacretu.wordpress.com/2008/11/27/un-vot-cu-miza/

    http://corinacretu.wordpress.com/2008/11/26/voteaza-pentru-tine/

    Doamna Creţu ne invită la vot, la… responsabilitate, şi ne şi argumentează. Pot să înţeleg punctul de vedere al d-sale, aşa cum sunt convins şi de reciprocă. Nu e atât scârba despre care se tot vorbeşte.

    Adică mai e şi logica minţii, nu doar a sentimentului: dacă eu îi cunosc prea bine pe cei care candidează în „circumscripţia” mea şi consider că aş fi iresponsabil să le acord încredere, ce să ştampilez?

    Aerul din jurul, mai bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: