gânduri de la marginea lumii
N-a mai rămas niciun loc pe pământ
să nu-i fi lăsat o lacrămă sau un cânt.
N-a mai rămas nicio piatră sub soare
să nu mă fi amăgit c-o chemare.
Nicio umbră n-a mai rămas. Niciun gând
să nu-mi fi făcut culcuş sau mortmânt.
Clipa stă spânzurată între noapte şi zi.
Nu mă chema, e-n zadar. N-aş veni.
Nici amintirea că sunt n-a rămas.
Să zicem că viaţa a fost un popas.
Despre ce este vorba, aici:
http://www.new7wonders.com/c1/
Votaţi aici:
http://www.new7wonders.com/nature/en/nominees/europe/c/RetezatNationalParkNationalPark/
Semnalez, cu ceva întârziere, prietenilor publicaţiei de atitudine naţională în cultură ZODII ÎN CUMPĂNĂ apariţia ediţiei de vară a anului 2009.
Pe blogul revistei sunt postate câteva materiale:
Ofer cu titlu gratuit şi expediez la orice adresă, fie ea din străinătate, 10 exemplare din acest număr, în ordinea solicitărilor. Tot ce trebuie să faceţi e să îmi furnizaţi adresa dumneavoastră poştală la adresa de email: octavian.blaga@laposte.net
Contribuţiile pentru numărul de toamnă 2009 ale publicaţiei sunt aşteptate până la data de 1 septembrie a.c. la acceaşi adresă de email.
De asemenea, două noi Dialoguri AdSumus (Johnny Răducanu şi Ion Coja), ca şi cel mai recent Buletin AdSumus (un material semnat Ion Murgeanu) pot fi lecturate la:
Recunosc: am fost sedus, pentru o scurtă bucată de vreme, de discursul ecologist al doamnei Daciana Sârbu, europarlamentar. Urmărind mai îndeaproape activitatea politică a domniei-sale, mai abitir în recenta campanie electorală, am început să bănuiesc că n-ar fi vorba, de fapt, decât de un exerciţiu de imagine, destul de bine instrumentat de vreun abil consilier, care a observat că mesajul ecologist a fost rămas descoperit. În fine, care o fi realitatea, n-am de unde şti, însă rezultatele continuă să nu fie vizibile.
Între timp, şi mesajul ecologist al doamnei Sârbu s-a mai stins, judecând după postările post-electorale de pe blogul domniei-sale. În schimb, doamna Daciana Sârbu verbalizează tot mai mult despre soarta românilor pierduţi prin colţuri de Europă, ceea ce e de apreciat, şi, judecând după recente declaraţii (un interviu acordat domnului Eugen Istodor pentru Academia Caţavencu), se va griji, în noua legislatură europeană, de “atitudinile antiromâneşti” care ar putea să se ivească în Parlamentul European, cauzate de prezenţa printre distinşii aleşi a “monştrilor” Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali.
Interviul poate fi lecturat si pe blogul doamnei Sârbu:
E bine de aflat că doamna Daciana Sârbu ştie că se găseşte la Bruxelles şi pentru a apăra românismul. Nu e târziu niciodată, pentru niciun europarlamentar al României, să îşi amintească de faptul că şi “a reacţiona” când sesizează “atitudini antiromâneşti” este una dintre sarcinile lor în înaltul for european.
Ce nu pricep în ruptul capului este de ce nu reacţionează distinsa doamnă la campania antiromânească a domnului Tokes Laszlo, din gura căruia nu am auzit, în precedenta legislatură europeană, decât mesaje separatiste, injurioase la adresa statului român şi, totodată, penale, şi la ce “atitudini antiromâneşti” se aşteaptă din partea preşedintelui singurului partid naţionalist românesc care are reprezentare la Bruxelles (PRM). Oricât de “monstruos” ar fi acesta.
Aşa că voi crede în “românismul” doamnei Sârbu când îl va taxa public pe domnul Tokes. Rămâne să mai sper că mesajul ecologist al domniei-sale nu a fost doar manevra unui consilier – de care să se fi despărţit între timp sau care nu a revenit din vacanţă. Sunt dispus să mă mai las sedus o dată…
PS Constat, într-un mesaj referitor la românii emigraţi, că doamna Daciana Sârbu nu face distincţia între emigraţie şi imigraţie. De dragul limbii române – care ar fi bine de apărat la Bruxelles, acum, când domnişoara Elena Băsescu, cu “inteligenţă vie” (Ion Cristoiu), are să ne stâlcească limba şi pe-acolo -, poate doamna Sârbu mai pune mâna şi pe DEX, înainte de a da publicităţii un comunicat de presă. Este vorba despre un text semnat dimpreună cu doamna Corina Creţu, care poate fi citit la:
http://dacianasarbu.wordpress.com/2009/06/18/romanii-din-strainatate-din-nou-in-pericol/
Greşelile de limbă, exprimarea greoaie şi folosirea improprie a unor termeni sunt tot mai frecvente printre politicienii români, când folosesc limba – bănuiesc! – maternă. Motiv pentru a-l regreta, o dată în plus, pe George Pruteanu. Şi de a le sugera, celor care se simt cu musca pe căciulă, să-şi angajeze, pe lângă stilişti de modă, un stilist… de limbă română!
UPDATE: La cateva ore de la postarea mea, doamna Sarbu (sau vreun consilier al domniei-sale) a corectat pricina uneia dintre observatii. A se vedea comentariile la acest post pentru lamuriri. Felicitari! As fi incantat ca si alte pricini sa primeasca macar nuantari.
Doi parteneri respectabili de blogosferă m-au eliminat din blogroll-ul domniilor-lor, după ce au onorat multă vreme greierii şi păpădiile mele cu o legătură directă. S-a petrecut fără avertisment sau explicaţii. Am trăit un scurt moment de nedumerire, după care gândul mi s-a împăcat cu păţania. Cum astfel de momente de nedumerire mi s-au dăruit cu nemiluita înainte vreme, ba chiar de la oameni cărora le-am pus inima la picioare, ca preş, să calce prin gunoaie fără să se murdărească pe tălpi, acum – când era vorba doar despre colegialitate aleatorie – nu mi-a fost greu chiar deloc să-mi văd de trebuşoare fără să mă împiedec în vreo lacrămă.
Mi-a fost clar: pentru cine ştie ce motiv, pe care nu-l puteam bănui, n-am mai încăput în inimile domniilor-lor. Oarecum, aş fi vrut să înţeleg de ce. Mă ştiu un om plin de lipsuri şi încă mă strădui să mai îndrept ce se poate. Nenumiţii fiind înzestraţi cu admirabile calităţi, în mintea mea un astfel de procedeu le-ar fi reclamat minimul gest de decenţă de a mă avertiza asupra despărţirii. Cu sau fără motivaţia aferentă.
În lipsa unor politeţuri de ăst fel, care aparţin, desigur, unei lumi pierdute, tot ce pot gândi e că nenumiţii mei foşti parteneri de blogosferă au socotit, probabil pe bună dreptate, că acest blog e neinteresant, ba, mai mult, că orice alăturare mai încolo cu greierii şi păpădiile mele le-ar aduce prejudicii. De imagine. Sigur că pare curios: acest gest vine în absenţă, când nu mai postasem nimic preţ de câteva luni; dar oamenii au revelaţii, iar dragilor mei nenumiţi trebuie că asta li s-a întâmplat: luni şi luni de zile n-au dat atenţia cuvenită măruntelor rânduri din spaţiul meu virtual, păstrând link-ul acesta care, bang!, boc!, subit, le-a provocat repulsie.
Nu-mi rămâne decât să-i rog de iertare pe respectabilii foşti parteneri că i-am obosit cu mâzgălelile mele; de încă o iertare că au ţinut atâta amar de vreme link-ul spre blogul de faţă în preţioasele bloguri ale domniilor-lor; şi de o altă iertare că dânsumi nu sunt capabil de reciprocitate: legăturile către blogurilor lor vor rămâne în blogroll-ul meu în continuare. Eu n-am dat afară pe nimeni, niciodată, din casa mea.
Cât despre inima mea, e prea mare pentru a nu fi loc, până mai bate, pentru cei care mă iubesc, pentru cei care nu mă iubesc, pentru cei care mă duşmănesc sau, ştiu eu?, mă urăsc, ca şi pentru cei cărora le sunt absolut indiferent.
Sancta indifferentia!
→Recent, Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a stupefiat (din nou) o parte a opiniei publice, anunţând că, din anul şcolar 2009-2010, istoria va fi eliminată ca materie de studiu pentru elevii de liceu, clasă ter-minală. Este vorba doar despre licee de “filieră tehnologică”, aşadar vorbim doar despre un procent de 80 la sută dintre liceeni. Studiul istoriei se păstrează la elevii de clasa a XII-a la “liceele de elită”, orice ar fi însemnând aceasta pentru Ministerul Educaţiei. → După ce educaţia fizică, dirigenţia, a doua limbă străină şi, cum altfel?, latina, fuseseră alungate din programa obligatorie la diferite paliere, iată că diriguitorii proiectului naţional de educaţie socotesc că şi istoria este un lest pentru generaţiile care vin. → Dar poate mai bine aşa! Oricum, tot mai mulţi profesori şi-au pierdut încrederea în meseria lor, ca personajul lui Corneliu Porumboiu din filmul său, recent laureat la Cannes, Poliţist, adjectiv, şi contribuie semnificativ, alături de aiuritoarele programe de educaţie desenate în ultimii ani la Bucureşti, la degringolada generală. Decât să fie predată o istorie falsificată, instrument de îndobitocire a noilor generaţii, mai bine lipsă. Decât să fie predată istoria naţiunii române cu scârbă şi incompetenţă, mai bine lipsă.→ E cazul ca un istoric sau un literat cu simţ de răspundere să scrie o istorie responsabilă a neamului românesc, de uz general, în care subiectele – tratate cu mănuşi, cu ultra-europenism sau chiar cu dispreţ faţă de neamul românesc în cele mai recente manuale şcolare -, de la traci până la comunişti, să fie punctate cu claritate şi dreptate. De-acum, educaţia umanistă a românilor viitori nu mai ţine atât de şcoală, cât de individualităţi puternice, ani-mate de naţionalism echilibrat, dedicate cauzei neamului, în pofida comanda-mentelor vremii, şi de modul cum vor şti acestea să se facă ascultate. → Cel care va scrie o astfel de carte de învăţătură va trebui să ţină cont şi de contribuţiile în temă ale lui Caşin Popescu. Domnia-sa a predat, recent, Societăţii cultural-ştiinţifice AdSu-mus, al treilea volum al tratatului de Istorie a românilor, adus până la secolul al VI-lea. Mai tragem speranţa că vom găsi fondurile necesare pentru editarea acestor volume. Ne-am lămurit că banii publici au mai totdeauna o altă destinaţie, ei sunt pentru a-i stipendia pe cei care terfelesc România. Dar noi mai visăm la un Gojdu, la un Jiga, sau, mai încoace vreme, la un Raţiu. → Milioane de euro din banii ro-mânilor sunt în continuare la discreţia unui H.R. Patapievici, care nu foloseşte limba română decât pentru a înjura, dar bren-duieşte România pe mâna lui Benedek Le-vente, care decorează harta României cu labii, îi pune lui Corneliu Zelea Codreanu un penis în gură sau inscripţionează pe aceeaşi batjocorită hartă: System failure. Sigur că nu putem să nu fim de acord cu Benedek Levente, atâta timp cât “arta” sa reprezintă România, iar Patapievici conduce Institutul Cultural Român: ne aflăm în plin system failure. → Cât despre mecenat, a trecut neobservată o apariţie editorială remarcabilă, cartea postumă a profesorului orădean Titus Livius Roşu dedicată vieţii şi activităţii lui Nicolae Jiga, editată la insistenţele lui Voicu David, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor. Când DNA mai arestează de probă câte un biet românaş care a făcut o groază de bani în condiţii misterioase, ar putea să-l lase singur în celulă cu acest volum. Poate-poate ar înţelege să dea o destinaţie benefică banilor care s-au adunat în conturile lor împărăteşti. → Tot Consiliul Judeţean Bihor a sprijinit (parţial) şi editarea volumului Jertfa de sânge a Bihorului, coordonat de prof. Gheorghe Damian, preşedintele organizaţiei Vatra Românească – filiala Bihor. Intenţia cărţii – de cinstire şi pomenire a ostaţilor căzuţi pentru Patrie în cele două războaie mondiale – este lăudabilă, dar nu prea înţelegem de ce au trebuit evi-denţiaţi şi primarii actuali, directorii de şcoli ori preoţii care-şi desfăşoară azi activitatea în satele judeţului. Există şi scăpări, care nu fac cinste celor trei autori (Radu Milian, Radu Târnovean şi Augustin Ţărău, giraţi de autorităţi ca prof. univ. dr. Mihai Drecin, prof. univ. dr. Barbu Ştefănescu ori Mircea Bradu). Sub comuna Bulz, spre exemplu, găsim o serie de erori: monumentul eroilor din Bulz se crede că se găseşte în Remeţi, cel din Remeţi ni se spune că se află în Munteni, aflăm că la Munteni şi Remeţi mai există mori de apă şi, în realitate, nu mai sunt, dar în Bulz mai vieţuieşte una, însă autorii nu ştiu, sub monumente de arhi-tectură şi istorie sunt notate rezervaţii speo-carstice sau biologice şi… Barajul Leşu, satul Remeţi s-ar fi contopit cu “satul Lorău-Ponoară-Remeţi” ş.a. Când le-au dat banii, cei de la Consiliul Judeţean trebuiau să le ofere autorilor şi o hartă administrativă a judeţului, ca să nu stârnească zâmbete stânjenite la “modificarea” componenţei comunelor, mutând, de pildă, sate din comuna Bratca în comuna Bulz. Scripta non erubescit, cam aşa ar zice Cicero. Nu insistăm. Cum de o astfel de carte bihorenii aveau imperios nevoie, se impune o nouă ediţie, corectată cu acribie. Cum prezenta ediţie s-a făcut şi cu bani publici, costurile unei ediţii revizuite trebuie suportate, măcar parţial, de cei care au comis greşelile. → A apărut şi volumul al patrulea al hiper-monografiei Beiuşul şi lumea lui, coordonată şi finanţată de Ioan Degău. Ca şi pre-cedentele trei, acest tom este o cărămidă de peste 1000 de pagini, tratând şi elemente de etnografie şi folclor, dar şi de viaţă economică, viaţă privată sau turism. Este, probabil, cea mai vastă monografie a unei localităţi româneşti publicată vreodată. Lucrarea este monumentală şi pare incredibil că s-a realizat într-un timp extrem de scurt. Ioan Degău se aşează, în felul său, cu aceste cărţi, dar şi prin alte acte ale domniei-sale, în descendenţa mecenaţilor de care am făcut înainte vorbire. În partea de coor-donare a autorilor, finanţistul Ioan Degău a fost ajutat de poetul şi etnologul Nicolae Brânda, o prezenţă, din păcate, tot mai discretă azi în publicistica bihoreană. Poate graba, poate superficialitatea vreunui tehno-redactor au făcut să se strecoare o duzină de greşeli în preţioasa Antologie de folclor din zona etnofolclorică Bihor, o antologie oferită de Centrul Judeţean pentru Con-servarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. O singură remarcă mai dorim să facem, pe care am fi trecut-o cu vederea în acest context, dacă punctele noastre nu menţionau, din capul locului, scoaterea din programa şcolară, la cele mai multe paliere, a latinei. Pe coperta a IV-a a acestui volum, Ioan Degău semnează un scurt excurs, care începe şi se termină cu câteva cuvinte în latină. Dacă s-ar fi consultat cu un latinist (e drept, nişte rara avis în Bihor), eco-nomistul ar fi aflat că dictonul cu care îşi deschide excursul “sună” niţel diferit de cum îl foloseşte domnia-sa: forma corectă este Finis coronat opus. → Am ajuns şi la Centrele Judeţene pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Centrul din Constanţa a tipărit o emoţionantă carte în memoria Elenei Roizen, Cântecul unei amintiri, o ediţie îngrijită de prof. Petre Paul Nicolescu şi Iulian Talianu, Centrul din Dolj a editat postum, în îngrijirea prof. Nicolae Dumitru, o culegere de folclor lite-rar din Dolj, realizată de cel care a fost ini-mosul ing. Mihai Bălăianu, intitulată De prin Dioşti adunate, iar de la Satu Mare şi Cluj-Napoca ne-au venit ultimele apariţii ale revistelor editate de Centrele judeţene aferente, Confluenţe şi Tradiţii clujene. Tezaure umane vii, două publicaţii de ca-litate. Printre materialele de specialitate sau simplele consemnări de la manifestări specifice, ambele publicaţii conţin un bilanţ de activitate îmbucurător. Aviz altor Centre similare din ţară: în 2008, Clujul a editat zece titluri CD, zece volume de studii şi cercetări, revista semestrială de specialitate Tradiţii clujene, a întreţinut website-ul www.traditiiclujene.ro şi a desfăşurat un număr de 131 de activităţi culturale, ne informează directorul Tiberiu Groza. Iar directorul Centrului de la Satu Mare, Felician Pop, scrie în editorialul Confluenţelor din februarie despre realităţi pe cât de triste, pe atât de revoltătoare, deplângând stupidul renume câştigat de “folclor” în vremurile de pe urmă, prin mijlocirea unor posturi TV, “unul mai sinistru decât celălalt”, care “au transformat “lada de zestre a neamului” în harnice şi lucrative puşculiţe personale”. Şi iarăşi despre educaţia şcolară naţională: “şcolile raportează mândre scoaterea pe bandă rulantă a noi şi noi generaţii de oa-meni fără urmă de cultură ori discernământ artistic”. → O altă revistă de ţinută care ne parvine la redacţie este Studii de ştiinţă şi cultură, editată trimestrial de Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad (redactor şef: prof. Vasile Man). Publicaţia găzduieşte texte în română şi engleză, este evaluată de Consiliul Naţional al Cercetării ştiinţifice din Învăţământul Superior şi indexată în Baza de Date Internaţională CEEOL. Revis-ta publică articole tematice de cercetare ştiinţifică umanistă. Numărul din martie este dedicat Traductologiei, iar proxima ediţie anunţată este dedicată lui Tudor Arghezi. → Am primit la redacţie şi o serie de scrisori. Dintre cele recente, ne-a bucurat şi impre-sionat foarte puternic scrisoarea unui român trăitor de şase decenii la Rio de Janeiro, nonagenarul Alexandru Frâncu. Scrisoarea conţine o serie de aprecieri măgulitoare la adresa publicaţiei noastre; iată una dintre acestea: “Zodii în cumpănă nu este o revistă. E o enciclopedie!”. Pentru cei care nu îl cunosc pe Alexandru Frâncu, e de menţionat că domnia-sa a editat în exil patru publicaţii: România (cu ajutorul prinţesei Ileana), Nouvelles D’Argentine (finanţată integral de Juan Domingo Peron), Însemnări (cu ajutorul şi sacrificiul legionarilor de la faţa locului) şi revista literară (în patru limbi) Goetheana (susţinută de Librăria Goethe). N-am avut norocul (încă!) să îl întâlnim pe Alexandru Frâncu. Dar am avut norocul să întâlnim mai multe personalităţi ca domnia-sa, români în lumea largă, de o mare calitate intelectuală şi morală, de o vastă cultură, la o etate înaintată, împinşi de tăvălugul comunist în toate zările, cărora li se refuză preţuirea mai mult decât cuvenită în ţară. Unii s-au dus dintre noi într-o lume mai bună, iar amărăciunea cu care i-am lăsat să plece e un păcat care ne atârnă în spi-nare. Oriunde i-a purtat destinul, ei au rămas animaţi de o adâncă dragoste de neam, dăruindu-se fără preget şi fără mar-gini cauzei naţionale. Şi noi? Ce am făcut şi ce facem noi pentru ei? Cum le folosim înţelepciunea şi dăruirea? Elitele postromâniste i-au declarat indezirabili, în loc să înge-nuncheze în faţa lor. Şi fiindcă aceştia cu-noşteau realităţile locului, Filialele Institutului Cultural Român din întreaga lume ar fi trebuit măcar să se lase consiliate de aceşti oameni, cum greu o să mai avem. ←
Zodii in cumpana, vara 2009
Mai dă-mi o zi, mai dă-mi înc-o zi,
să plâng şi să râd, să mor şi să-nvii!
Mai dă-mi un suspin, doar înc-un suspin,
pentr-un sărut sau pentru un spin!
Mai dă-mi o lacrămă, doar încă una,
pentr-o tristeţe sau pentru niciuna!
Şi mai dă-mi şi-o tăcere, mai mică, mai mare,
cât o iubire şi cât o negare!
Mai dă-mi un gând şi doar o mirare,
îndură-mi un frate, arată-mi o zare!
Dă-mi încă un ochi şi înc-o privire,
mai dă-mi o inimă şi adă-mi o ştire:
că Ţara e-napoi aşa cum o ştiu,
de aici pân’la Mare, de la Nistru la Jiu!
Şi-apoi am să merg, îţi jur c-am să merg!
Poate-oi fi iarbă, poate un cerb,
sau poate-oi fi pas, căci aud o chemare,
la Nistru, la Jiu, aici sau la Mare!
bucată dintr-o carte de dialoguri Octavian Blaga – Ion Murgeanu,
încă în lucru
Ion Murgeanu: Am cunoscut mulţi scriitori basarabeni însă din toţi memorabilă va rămâne întâlnirea cu Grigore Vieru la Mărţişorul lui Tudor Arghezi; mi-aduc aminte cum citeam noi acolo versuri, la o şezătoare organizată de Mitzura, era poate în luna lui mai, puţin înaintea lui decembrie 1989, şi, deodată, vedem un om subţirel, un băiat aproape, venind prin curte spre noi, acolo unde pe vremuri fusese tipografia Biletelor de papagal. Atât de simplu şi de direct şi decis: Grigore Vieru de la Chişinău…
Ei începuseră să se mişte cu perestroica şi glastnostul lui Gorbaciov, la noi teroarea ajunsese la paroxism, şi atunci i-am spus eu lui Grigore: Ia-ne acasă, Grigore!
Mare poet, aproape un fenomen, izvorul acela subtil, dintr-o poezie a lui Lucian Blaga, care nu a secat şi nu va seca niciodată, un firicel limpede şi un susur care îngână cea mai haină istorie, căderi de împărăţii şi hotare furate, şi ce durabilă-n limba lui apa limpede, ocrotită de cine ştie ce îngeri sau de însuşi Dumnezeul neamului nostru, căci avem şi noi până la urmă un Dumnezeu, nu-i aşa?
Vă invit să “răsfoiţi” în format .pdf ediţia de iarnă a publicaţiei ZODII ÎN CUMPĂNĂ, care va ieşi de sub “teascurile” Tipografiei Original Prod în această săptămână:
http://cumpana.wordpress.com/2008/12/07/zodii-in-cumpana-iarna-2008-paginile-1-40/
Cu tot dragul.
Mi s-a adus la cunostinta ca as fi postat aici:
http://www.bihoreanul.ro/premiile-lui-bihorel/poftim-cultura-3567279#comments
niste comentarii sub nickname-ul “tavi blaga”. Dati-mi voie sa atrag atentia intamplatorilor cititori ai acelor comentarii – care ar fi in tema pentru ce precizarea de fata este necesara – ca nickname-ul “tavi blaga” nu imi apartine.
Precizarea o socotesc necesara, intrucat, de-a lungul timpului, am avut anumite polemici cu dl Traian Stef (in presa culturala, eu, in presa de carciuma, domnia-sa). Divergentele de idei sunt una, vorbele de coltul strazii sunt altceva. Ma impac, pe masura posibilitatilor, cu primele, le detest pe cele din urma. Eu nu dispretuiesc oameni, contest, eventual, idei, cum imi permit maruntele mele inzestrari.
Il rog foarte cordial pe utilizatorul acestui nickname, in masura in care nu reprezinta o realitate onomastica, sa nu il mai foloseasca pentru a crea diversiuni. Minore, dar diversiuni. La locul faptei, sunt, sper ca “tavi blaga” sa inteleaga, deranjante si improprii pentru mine.
In tema, il asigur si pe dl Stef, si pe cei care s-au grabit sa ma identifice unde nu eram de identificat, ca nu am ce sa comentez si nu am de ce, iar daca as avea, formele si locurile de exprimare pe care le-as folosi ar fi, ca totdeauna, cu totul altele.
Multumesc. A bon entendeur, salut!
