Cum am câștigat un prieten și o grămadă de dușmani

La vârsta mea, îţi alegi cu mare grijă prietenii. Am grijă de cele câteva prietenii bine consolidate de-a lungul timpului, în rest întreţin relaţii amicale cu o serie de parteneri serioşi de dialog, pe subiecte ştiinţifice, literare – oricum, tematice.

De neunde, în urmă cu ceva mai bine de doi ani, am început o colaborare cu un tânăr. Înainte de a-l cunoaşte, aveam convingerea că vom schimba două vorbe şi nu ne vom mai întâlni niciodată.

Urmare a unei conjuncturi nefericite, a ajuns să conducă o instituţie de cultură din Bihor. Întâmplarea nefericită era decesul unui important om de cultură, director al acelei instituţii pentru 20 de ani, o instituţie unde acest om mă convinsese cu greutate să vin.

Tânărul a fost trimis de autoritate să ia hăţurile instituţiei. Nu avea de-a face nici în clin, nici în mânecă cu subiectul când a deschis uşa instituţiei. Până la urmă, era manager, iar autoritatea continuă să fie atât de stupidă, încât să creadă că un manager fără legătură cu actul cultural poate face bine într-o instituţie de cultură. Poate, eventual, doar după ce se familiarizează suficient cu actul cultural!

Numirea lui Radu a fost strict politică, cum se practică în România la greu. A venit cu ceva idei fixe, dar cu o mare deschidere. S-a pus cu burta pe carte; sigur, metaforic. Carte avea, în alt domeniu, minte avea, calităţi manageriale avea. Poate n-o fi excelat, dar era muncitor şi, cât îi permitea tinereţea, foarte serios, aplicat şi aplecat. Ulterior, a trecut cu brio de un concurs pe post, iar conotaţia politică a numirii sale s-a estompat, dacă nu a chiar dispărut. Până mai ieri; dar voi reveni la asta.

Eram şi eu pe-acolo, cum spuneam. I-am spus din prima zi ce opţiuni are cu mine. Simplu: acestea sunt proiectele mele, i-am zis, aruncându-i în faţă o mapă. Fapte, nu vorbe. Muncă, nu condică. Principii, nu jumătăți de măsură. Dotări, nu jucării. Dacă nu, am plecat. Nici măcar n-a clipit, nu s-a mirat nicio secundă, n-a încercat să exercite autoritatea administrativă pe care i-ar fi conferit-o funcţia. Iar opţiunile pe care i le-am pus în faţă nu erau chiar uşor de acceptat. Aşa că n-am plecat şi ne-am pus, uşor-uşor, pe treabă.

N-am reuşit nici zece procente din ce ne-am propus în prima zi în cei trei ani plini de colaborare. Nu din vina lui n-a fost mai mult, nici dintr-a mea. Sunt şi lucruri pe care nu le poţi face singur. Dar cât de mult înseamnă cele zece procente, când mă uit înapoi! Voi face un bilanţ după ce scandalul în care a fost târât se va estompa. La rece.

Pe nesimţite, am devenit prieteni. Prieteni de proiecte, întâi, prieteni de gânduri, apoi. Uneori, prieteni de fapte. De o săptămână, prieteni de drum.

Ştiam de câteva luni că i se pregăteşte ceva. Nu ştiam cum urma să fie îndepărtat din instituţie, dar ştiam, din surse sigure, că va fi mazilit. L-am prevenit. Pentru că, între timp, am înţeles că pentru Radu funcţia nu era mai importantă decât fapta. Ştiam, îmi spusese nu o dată, că, dacă noua conducere a autorităţii nu-l sprijină sau nu-l vrea, îşi va da demisia fără clipire. Nu mai ştiam, însă, cum avea de gând să identifice semnalele prin care să înţeleagă că nu mai e dorit de autoritate; eu le vedeam în fiecare zi; pentru că autoritatea, cum altfel, avea un client politic la poartă.

Nu ştiam cum urmează să-l îndepărteze din funcţie, aşadar. Nici nu m-a preocupat foarte tare, mi-e lehamite de cum se fac tărăşeniile astea. I-am spus-o la începutul acestui an: plec, Radu, nu mai pot. Am aşteptat, la sugestia lui, să vedem cum reacţionează autoritatea la câteva dintre proiectele mele. Nu mai zic că tremuram să nu câştigăm un proiect european la care eram parteneri, de frică să nu ne refuze autoritatea cofinanţarea! Autoritatea nu reacţionează nici la proiectul „Zestrea românilor” al TVR, cum să reacţioneze la proiectele mele?!

Modul cum l-au îndepărtat cei care-i purtau sâmbetele m-a revoltat peste măsură. I-au organizat o execuţie publică la evaluările anuale. După ce, cu un an înainte, la evaluarea din 2012, a fost punctat aproape cu nota maximă, acum i-au zvârlit o notă de 5 şi ceva. Pentru cine nu ştie, contractul de management al unei instituţii de cultură încetează de drept dacă la o evaluare anuală managerul este punctat sub nota 7.

Acum, Radu a contestat notarea şi aşteaptă răspunsul; termenul legal de răspuns e deja depăşit, dar cui îi pasă? De ce aşteaptă Radu răspunsul? Nu pentru a rămâne pe funcţie, pentru că el stă cu demisia în alb. Ci pentru a primi explicaţii. Pentru demnitate. Un an din viaţa lui a fost umplut cu rahat. Pentru demnitatea lui Radu, îi sunt alături. Nu cu vorba. Cu fapta. Eu aşa ştiu. Din solidaritatea prieteniei, părăsesc şi eu instituţia, foarte curând. Mai am, însă, câteva treburi de făcut înainte.

Ce treburi? Am început prin câteva proteste, avem un plan amplu de acţiune, care va depăşi măruntul judeţ de la margine de ţară. Una dintre confirmările recente pe care le am este că se va încerca discutarea politizării instituţiilor de cultură din România, prin exemplul instituţiei pe care o conducea Radu, în comisia de cultură a PE. Dar amploarea acţiunilor nu o pot nici bănui cei care ne ignoră azi.

Ni s-au alăturat cinci experţi în comunicare, din Belgia, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Bucureşti. Staţi, că mai aşteptăm! De ce ni s-au alăturat? Pentru că autoritatea bihoreană a creat contextul excepţional de a lansa o dezbatere naţională mult amânată. Nu e locul să mă extind aici, dar voi reveni.

Protestele pe care le-am demarat la instituţia pe care o conducea Radu nu sunt pentru susţinerea lui. Încercând să arunce în derizoriu protestele noastre, comunicarea oponenţilor noştri merge pe două căi: atacul la pesoană, murdărirea individuală; şi speculaţiile că, pe de o parte, vrem ca Radu să rămână sau că unul (sau mai mulţi dintre protestatari) râvnesc la funcţie. Aşa funcţionează: când nu poţi dezbate idei, murdăreşti.

Eu sunt convins că Radu îşi va ţine cuvântul şi va demisiona, în cazul în care contestaţia sa se va rezolva pozitiv. Nişte explicaţii extinse ale comisiei de evaluare sunt obligatorii. Penalizarea lor, în condiţiile legii, e, iarăşi, obligatorie, dacă au fost partizani. Va trebui discutat serios modul în care se numesc oameni în aceste comisii, criteriile de evaluare şi influenţa politică. Vom cere să vedem, comparativ, raportul pe anul trecut, când Radu a fost notat cu notă foarte mare, vom cere să vedem, comparativ, evaluările altor directori, vom cere unor experţi independeţi să noteze şi ei activitatea lui Radu pe 2012.

Drumurile mele şi ale lui Radu nu se vor mai întâlni la acea instituţie. Rămân cu o amintire foarte plăcută a entuziasmului, dar şi a naivităţii sale. A dorinţei lui de acţiune şi a generozităţii sale (a contribuit din bani proprii la o deplasare a mea la Harvard University).

Tânărul Radu a încasat o palmă de la viaţă. A făcut, în încercarea de a găsi modalităţi propice de exprimare, un pas spre politic. Să-i spunem acestui pas: Pactul. Dar pentru asta e tinereţea: pentru greşeli. Sunt ferm convins că palma aceasta îl va ajuta enorm în viaţă.

O palmă era suficient. Dacă era cumva musai. Dar de la o palmă, la picioare în fund e cale lungă. În Biblia pe care Radu o poartă cu el la piept totdeauna, îi scrie să întoarcă şi celălalt obraz. Dar nu-i scrie ce să facă atunci când încasează picioare în fund.

Radu nici nu trebuie să ştie; e tânăr, puternic, muncitor. Ia-ţi drumul tău, Radu. Du-te! Nu pierde vremea cu nimicuri. Ai multe de făcut şi poţi! Mai stau puţin pe aici şi ne revedem acolo!

Rămâne cum am stabilit.

PS Să mai spun cum mi-am câştigat o grămadă de duşmani? Se întâmplă, la porţile orientului: dacă ai principii, dacă lansezi idei pe piaţă, dacă stai drept, eşti duşmanul celor care nu o fac. Şi, cum nu au cu ce să-ţi răspundă, cum nu sunt în stare să susţină dezbateri de idei, fac pe tine şi îţi dau foc. Vai, dar ei habar n-au cum ard eu! Deşi s-ar putea informa, au încercat şi alţii: şi după ani, mai au comşmaruri cu vălvătăile ce i-au cuprins.

4 comments
  1. CiGriArg said:

    E trist că se întâmplă așa. Pe de altă parte, o prietenie ca asta prețuiește mai mult decât toți falșii prieteni pe care, probabil, i-ați pierdut în această bătălie. Deci, oricât de trist ar părea, la un moment dat, „filmul” acesta, meritați… felicitări! :)

  2. Vă mulţumesc. Tristeţea mea e mult mai mare pentru ce se întâmplă la voi… Şi pentru faptul că ne pierdem aici mereu în tot felul de bătălii mărunte, uitând de bătălia cea mai importantă. Pe care o duceţi din ce în ce mai singuri…

  3. CiGriArg said:

    Vă referiți, probabil, la lupta geopolitică, în care suntem antrenați, dar asta nu e de azi sau de ieri, e de secole, și e un examen permanent al vitalității românimsului. Nu cred că suntem singuri în această luptă, pentru că nu suntem o entitate separată de restul românilor, decât în virtutea unor frontiere politice, care au demonstrat de-a lungul secolelor că nu sunt suficiente pentru a ne separa în mod efectiv. În plan cultural și etnic nu avem cum fi separați.

    Altfel, mă îngrijorează percepția, eronată, după părerea mea, că românii din dreapta Prutului nu sunt afectați de acest conflict geopolitic. Traficul de arme, instabilitatea socială și poltică și chiar imixtiunea în treburile interne ale României, prin diverse fapte și forme de corupție, exportate de peste Nistru, sunt câteva semne că întreaga Românie este vizată de acest conflict latent. Îmi pare rău că la București acest adevăr este înțeles cam… greu.

  4. nati p said:

    Iti multumim ,eu si familia mea pentru cuvintele frumoase pe care le-ai spus despre Radu. Nu vreau sa fiu partizan, deoarece e fratele meu ,dar ceea ce el a facut pentru aceasta institutie si pentru judetul nostru frumos ,foarte putini pot sa faca. Ma rog Bunului Dumnezeu sa va intareasca in tot ceea ce faceti,si sa stiti cand Dumnezeu inchide o fereastra are o usa deschisa atat pentru Radu cat si pentru voi ceilalti. Sunt foarte trista ca ii ataca Caracterul, dar aceasta se intampla de prea multe ori in politica, si se pare ca e o norma. Dar, la fiecare le vine randul.Cum faceti aceea ti se va face.
    Va doresc mult succes in tot ceea ce faceti,

    Natalia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: