Vocabularul ocupaţiilor în Remeţi (Bihor)

Principalele ocupaţii ale locuitorilor arealului studiat au fost, până nu demult, creşterea animalelor şi cultivarea pământului. Datorită  sporirii populaţiei şi nevoii de noi terenuri agricole, s-a practicat, pe scară largă, şi exploatarea pădurilor, uneori prin defrişări. Agricul-tura se practica la altitudine, pe coline, pe terase naturale, pe lun-cile şi văile numeroaselor pâraie din zonă. Se cultivau, în special, cartoful, porumbul, cânepa, dar şi cereale: grâu, secară, ovăz. Inventarul agricol tradiţional se compunea din plugul cu brăzdar de fier, tras de cai sau boi, grapa de lemn cu dinţi de fier, sapa, hârleţul ş.a.m.d. Semănatul se făcea cu mâna, iar seceratul cerealelor – cu secera. Cerealele se aranjau în cruč şi în clă+i. Treieratul se făcea cu îmblă̒ču, fiind vânturate cu treierul manual. Mai târziu, s-a utilizat batoza acţionată manual.

Grădinăritul ocupa un loc minor în activitatea agricolă. Grădinile erau (şi sunt) în general mici (până la 5 ari), cultivându-se cu predilecţie ceapa, usturoiul, morcovul, pătrunjelul etc.

Cultivarea pomilor fructiferi era şi ea redusă, mărul, prunul şi nucul fiind pomii cei mai des întâlniţi în curtea gospodăriei sau pe alte terenuri din proprietate. Fructele se conservau prin uscare, ori erau folosite la obţinerea dulceţii (mnjérè dji prúnji, DR).

Păşunile şi fânaţele din zonă au favorizat creşterea animalelor – bovine, ovine, caprine, porcine, cabaline -, care au asigurat nu numai existenţa, ci şi stabilitatea locuitorilor din Remeţi. În casă, produsele animale erau conservate sau doar prelucrate, constituind hrana de bază (carne, lapte, ouă, unt, brânză, untură etc.).

Păşunatul oilor se realizează cu stâ̒na la múntji (dji la Sânjórz la Sâmnjédru, IC) şi cu sta.ul, în turmă, în timp ce vitele mari erau duse în múntji, după terminarea muncilor agricole de primăvară, fiind coborîte în sat după seceriş.

Altă ocupaţie importantă a locuitorilor din Remeţi era lucrul la pădure, începând cu tăierea arborilor şi continuând cu trans-portarea şi prelucrarea lemnului. Sunt consemnate, aici, cu secole în urmăMECIU, “morile de scânduri” (jo+ágărì), devenite, mai târziu, firézì, apoi adevărate fabrici de cherestea.

Din păduri, lemnul semiprelucrat (buşteni sau méteri) era adus la rampele de transport cu jilípurilì „jgheaburi”, cu apă, sau uscate, valáu+î sau čitjérnji. Transportul propriu-zis se făcea cu pluta, cu carul cu boi sau căruţa trasă de cai, apoi pe căile  ferate forestiere şi, în fine, mecanizat – cu funiculare, trailere etc. (TD).

În pădure, la tăiat, se utiliza ferestrăul şi toporul (săcurea), iar la corhănjít, ţaptjína (VCu). După al doilea război, spre anul 1960 – au apărut ferăstraiele mecanice (drújbi, VCu) şi cele electrice, tractoare speciale pentru scos lemnul la rampă etc.

Cărăuşítu se făcea cu cáru, cărúţa sau tárga, trase de boi sau cai. Se transportau lemne, bucate, fân, piatră.

Carul (căruţa) se compunea din rúdî, care se prindea în crač, drícu djinántji şi djinapo+í, pátru le+, una la fiecare roatî, lo+ítri, două la număr, câte una pe fiecare laterală, sprijinite de le+, fund (jos, ca pod), două uosi+i dji lemn, cele din faţă mai mici; roţile erau cu ráfuri „cercuri de fier”, fiecare cu butúcu şi spíţì (TB).

Sania era formată din două tă´lptji, patru pičuo+ári, pe care se aşezau uoplénjilì (două), herdjé.i+u (între tălpi, în faţă), grú.i+u, şirégla (pusă pe uoplénjii), záptjii (pe şiréglî); rúda se lega de herdje+í prin gru+i. Săniile tălpăle+ú, talpalá.uălì fiind făcute djin lemn dji fagu (TP).

Targa se compunea din drícu djin fáţî al carului (căruţei), pe care se aşeza tárga propriu-zisă, construită din două lemne (de circa 4-5 m lungime) cu fuştje+í între ele. Partea din spate a tă´rjii, care aluneca pe zăpadă sau pământ, tălpălé, cu tă´lptj djin lemn dji frápţăn (ID).

Fânul se face pentru hrana animalelor (vite, oi, capre etc.), de pe fânaţe. În Remeţi, fânaţele sunt situate, în general, pe dealuri şi în poienile din munţi. La coasă, participă bărbaţii şi feciorii, iar femeile contribuie, în primul rând, la împruoşcátu brézdilor, adunarea în bodj, apoi la greblát. De asemenea, ele sunt cele care gătesc mâncarea pentru cosaşi.

Datorită condiţiile climatice, fânaţele din Remeţi se cosesc, în general, o singură dată. Doar suprafeţe foarte mici sunt prielnice şi pentru al doilea cosit şi pentru obţinerea uotă´vii.

Cosită, cu coasa, în brazde, iarba se împrăştie (să împruo+áşcî), apoi să înto+árcì, după starea vremii, o dată sau de două ori, pentru uscare. Se adună apoi în bodj sau pe clénčuri; uscat bine, se transportă cu rudjilì la locul unde se fac fârčitúrilì (căpiţe, clăi). Fârčitúrilì se fac pe par, căruia i se pune, la bază, pódjina, pentru a nu pătrunde umezeala. Pe pódjinî se aşează fânul, de jur-împrejurul parului, se calcă bine, apoi proptjéştji. Până pe la jumătate, fârčitúra are formă de cilindru, iar de la jumătate în sus, de con. În vârful fârciturii, pe par, se pun doi poptj, care au rolul de a nu lăsa ploaia să intre în fân. Fârčitúrili se bat cu rúda dji bodj şi se greblează (GB).

Bocşeritul (obţinerea mangalului), culesul din natură (plante medicinale, fructe de pădure, ciuperci), pescuitul, vânătoarea, vărăritul, mai apoi mineritul şi munca în construcţii etc. sunt alte ocupaţii specifice locuitorilor Remeţilor, peste vremuri.

Desigur, nu trebuie uitate nici meşteşugurile populare – fierărit (.uo+ăčít), morărit, cioplitul lemnului, tâmplăritul, ciubărărit etc., ca şi mica industrie casnică – ţesutul în război, croitoria, prelucrarea materiei prime pentru textile şi pentru alimentaţie etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: