Industria casnică a îmbrăcăminţii şi lexicul ei

1.       Modelul tradiţional al îmbrăcăminţii folosite cotidian până de curând în localitatea Remeţi păstrează, totdeodată cu întregul port crişean, căruia îi aparţine, semnificaţii străvechi, fie vorbind despre vârsta şi situaţia socială a purtătorului, fie despre sex, fie despre grupul social-lucrativ în care acesta se încadra. Coloritul unor obiecte de îmbrăcăminte vorbea, de exemplu, despre vârsta şi statutul marital: dominanta roşu aparţinea fetelor, albastrul şi roşul – femeilor tinere, iar negrul – maturităţii şi bătrâneţii. Existau, în acelaşi timp, două tipuri de port tradiţional: îmbrăcămintea pentru muncă, mai simplă şi din materiale mai rudimentare, şi hainele de sărbătoare.

2.       Portul intenţional era specific sărbătorilor, evenimentelor deosebite la care participau bărbaţii şi femeile (nuntă, botez etc.), precum şi zilelor de duminică sau de ieşit în lume (la oraş, la târg, în vizită la njámuri / o pă áltji satji, ST). De asemenea, înmormântările presupuneau şi ele o anume îmbrăcăminte, cu un colorit mai închis (negru şi sur).

3.       Până târziu, spre mijlocul secolului al XX-lea, aproape toate piesele de îmbrăcăminte se făceau în casă, din prefabricate realizate în gospodăria proprie. Prea puţine familii îşi permiteau cumpărarea unor materiale sau haine de-a gata, de la târguri sau oraş, ca şi lucratul hainelor la croitor. Pentru a obţine piesele de îmbrăcăminte trebuincioase, se prelucra lâna, cânepa şi inul. Astfel, după ce tundje+í uó.ili / spala+í lâ̒na / uo usca+í / ş˚o scalmana+í, AB. Ceea ce se obţinea se denomina prin expresia coč dji păr (MCo), care se torceau pentru urzî̒t, restul fiind dus la drévì, după care se îndruga pentru bătjálî (ID); se colora sau nu.

4.       Lâna se folosea, în special, pentru ţesutul lipidjá.uălor (pături) de acoperit, a materialelor pentru sumánji şi čuo+árič, pentru stra+íţi, djesáji, obdjélji dji iarnî (IP) etc. Cânepa şi inul se utilizau, în special, pentru confecţionarea dósurilor, ştjérgurilor, tjeméşilor şi spăĉélilor, a gáčilor, obdjéljilor (MCo) etc. Cultivate pe suprafeţe semnificative pe Valea Iadului, ele erau principalele plante pentru confecţionarea îmbrăcămintei.

5.       Recoltate, cânepa şi inul se puneau la soare, în munúntjiuri (MCo), var. munúnţ (MB), pentru o uscare sumară. Reţinem că dji bătút / să bătjé núma câ̒njipa dji tuo+ámnî / pă̒ntru sămâ̒nţî, VC. Mănunchii de in uscat sau cânepă uscată se duceau la toptjílî, în care se ţineau circa două săptămâni, până când  să sfarmáu în brânč (IP), se scoteau şi se spălau, se puneau la uscat (în munúşi, MCO), se întindeau la soare (sau prăjeléu, FC, când era vreme urâtă), se meliţau şi se făceau fuior, dându-se apoi prin gríbăn şi tjáptăn, pentru a se toarce, în fine, şi a se obţine urzála şi bătjála (MBl). Aceste produse râştjiiéu (pe râştjitór) şi se făceau jirébdjii, care se băgau în budjíi, se fierbeau pentru a se albi, cu cenuşér „cenuşă” (ST), apoi să la+u la válì sa+u la pără+ú (AB), se uscau afară, se puneau pe vârtjélnjiţî (MCO le spune djepenjélì) după care se făceau ghem; ghemele se urzeau (pă urzo+í), de unde se transferau pe sulul din spate al războiului de ţesut ( învelé), cu verjélì şi cu rost; urzála astfel aşezată era trasă prin íţi şi spátî până pe sulul din faţă; bătjála se trăgea ţévì la socálî, apoi acestea se puneau în suveícî şi ţesătoarea putea să-şi înceapă lucru (MB).

6.       Şi femeile, şi bărbaţii se încălţau cu uoptjínč peste uobdjélì, iar de sărbători, cei mai avuţi purtau čízmi dji box (ST). Vara, ei purtau tjiméşì şi gač largi de pânză de cânepă sau învălitî, iar în anotimpurile reci şi răcoroase îmbrăcau čo+árič sau nadráji, la+íbăr, cojóc, sumán (VB îi spune cabát), dulumán ori bitúşî (inventarul aparţine MB). Capul şi-l acopereau cu clomp sau cu cújmî. Tjiméşè se purta peste gač, rareori fiind strânsă cu cingătuo+ári (IB îl numeşte tjimír). Ea era lucrată, în general, ca şi spăčélu, dar mai puţin ornată (cu búmbdji o mărjélì njégri, AD), configurând anume motive geometrice, motive regăsite şi la guler sau pe mâneci, acestea fiind însă cusute. La+íbăru era echivalentul lecre.úlu+i (VC), ornat însă mai sobru; se făcea din material de čo+árič, apoi din stofă de cumpărat, fiind, cel mai adesea, de culoare închisă. Bitúşe era făcută din piei de oaie tăbăcite, fără mâneci, fiind purtată mai ales iarna, dar şi de ciobani, la stână. Avea ornamente puţine, pe margini şi în spate. Se purta atât cu lâna în afară, cât şi cu pielea, după vreme. Se folosea şi pentru a dormi în ea, la stână, sau, când era frig, doar pentru acoperit, în pat.

7.       Încălţămintea, atât a femeilor, cât şi a bărbaţilor, dar şi a copiilor, se compunea din uobdjélì (dji lâ´nî o djin câ´njepî, FC, iera+ú şi vrâstátji, MCo ) şi din uopínč dji gúmî (MBl) sau dji ptjélì dji tulúc „viţel” (IP). Ultimele, cele din piele de viţel, se făceau în casă şi erau dji sărbători (VB). Mai târziu, au apărut şi ţâpélìlì (ghete înalte) şi čízmili dji box, acestea şi pentru bărbaţi, care se încălţau la sărbători, la juoc (IB), pentru biserică etc. La aceste încălţăminte se foloseau ştrímfi (MB).

8.       Până târziu, spre finele perioadei interbelice, lenjeria intimă nu era utilizată pe Valea Iadului, exceptând tjiméşè dji no+áptji (AT), tjiméşè lúngî (FP), atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi şi copii.

9.       Ca podoabă de bază, femeile aveau zgárda, realizată din mărgele mici, colorate, aranjate pe fir după anume modele geometrice; mărgelele se cumpărau de la târg, iar confecţionarea zgardei se producea în casă; nu purtau zgárdî decât fetele şi nevestele tinere. De asemenea, pentru mâini (antebraţe), se făceau brâncă´ri, din pânze mai fine, lucrate în culori vii, cu diferite motive, ele fiind purtate de fetele şi femeile tinere. Prímèlì din cozile fetelor erau şi ele adevărate podoabe, prin coloritul lor viu şi balţ „nod”. Zádjiiè şi chişchinje+ú dji păr pot fi considerate, şi ele, elemente de podoabă, ca şi tjéptjinjilì şi ácu ambele de os, sau, acul, şi din lemn – din cónču femeilor măritate. La fel, brâ.ú cu care se încingeau, precum şi stra+íţilì cu care se mergea la târg (inventarul aparţine MB). Ca podoabă, feciorii şi bărbaţii tineri purtau, la clomp, pénji dji pă.ún sau dji za+ícî (ITo).

10.    Prin secolul al XIX-lea, ca obiect de îmbrăcăminte apare şi sféteru, de lână, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Era fără mâneci, lucrat în casă (AB). Şi, tot acum, alături de obdjélì, apar şi ştrímfi+i dji lâ´nî, pentru ţîpélì, čízmi, dar şi uopínč (MBl). De asemenea, în aceeaşi perioadă, de la târguri, cei mai înstăriţi încep să-şi cumpere tot felul de pânzeturi şi stofe, care vor fi croite şi cusute în casă, apoi la croitori. Invazia aceasta va fi, totuşi, de mică amploare, până la mijlocul veacului XX, când, într-un interval relativ scurt, de 20-30 de ani, încălţămintea şi îmbrăcămintea de cumpărat, dja gata (MB) se impune definitiv.

1 comment
  1. Ioan Albu said:

    Din păcate meșteșugul popular e condamnat la uitare.Mi-ar fi plăcut să adaptăm portul nostru vremurilor așa cum au făcut japonezii; Ce păcat că nimeni nu mai stă să admire simbolurile sacre de pe pieptarele ardelenești, să citească pe Vartic și explicația geometriei sacre care a rămas parcă încremenită în timp de acum mii de ani.
    Totul a devenit un kitch. Mă uit la mărțișoarele astea urîte de azi, dar și la fetele care primesc un obiect al cărei istorii sau funcțiuni nu le cunosc.Păcat că nimeni nu mai scrie nimic despre sărbătorile astea, de ritualul și obiceiul ce ar trebui îndeplinit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: