Dezvoltări lexicale particulare în graiul crişan din Remeţi

ABDJE, ABDJI, ABDJITUI, ABDJITURÎ

Niciun glosar de crişenisme nu atestă această serie lexicală, motiv pentru care sunt înclinaţi să credem că este o dezvoltare locală. L-am identificat într-un mediu colocvial neprovocat, ca expresie spontană: +i / ĉe abdjitúrî dji uom (IPo).

Solicitând o explicaţie asupra înţelesului, IPo ne trimite la adv. abdjé (abdjé, exc. ábdje. adv. 1. (modal) abia, anevoie, cu greutate: aşé i+erám dji betji+ágî / ↘că cu d˚abdjé mă ţânjem pă ptjuo+árì, MB; în expr., cu ábdje şi abdjé / l˚am făcút şi mâ´nci, AP; 2. (cantitativ) foarte puţin: cu abdjé să vedjé pă frúnzî / că bătjé vâ´ntu, IP. Etimologia DEXDEX,s.v., <lat. ad vix, este forţată. Preferăm et. nec., deşi, neaflându-se în limbile de contact, este probabil autohton): aşé // uon uom puturósu / cári le fači pă tjítji cu d˚abdjé.

Întrebată de unde cunoaşte acest cuvânt, IPo ezită, dar susţine că nu este invenţie personală:

[su] po+átji [ri] l˚a+i inventát dumitáli / i+o nu l˚am ma˚ a.uzî´t!

[re] ba nu / ↗i dji la bătrâ´nj // uor ma˚ fo˚ şi d˚a.iştjé / abdjitúri / nui núma amú aşé // [me] şi la anjimál î+i zâč aşé // căt˚ún bo+u: / dj˚abdjé trájì.

La verificare cu informatorul MB, discuţia a decurs astfel: la ĉe zâč abdjitúrî? // ştjii vo+árba ásta?. MB ezită, ceea ce ne determină să sugerăm:

[su] î+i zâč abdjitúrî únu+i uom lénj?

[re] poţ˚ / ↗da îi zâč puturuós↘ // poţ˚ şii zâč şi abdjitúrî / dácî núma˚ cu d˚abdjé fáčì ĉe tre+ábî.

Dacă proba nu a fost foarte convingătoare, revelator a fost să atestăm două verbe din aceeaşi familie: abdjitu+í şi abdjí: ↗şi˚ţ spu+i djirépt / gre+u m˚abdjitu.i+í pîn˚lá tjínjì / dji njá.u+a ásta (NB), dar şi: d˚ápu nu poč amú /↘nu ma abdjésc dji tréburi (MK).

 

 

ACĂR/ACÎR şi derivate

Cu acăr (ácăr, var. ácâr, adv., conj., „ori”: ↗ácâr álbî / ácâr njágrî, SG; vi.í I+onúţu // ácăr vi+i tu?, CTo; et. nec., dar probabil autohton pentru motivul invocat supra, pentru abdjé), ne găsim pe un teren accidentat. Îl găsim atât ca adverb, cât şi în postură de conjuncţie, creează raporturi de coordonare disjunctivă (ácăr io / ácăr tu, IBP), dar şi de coordonare adversativă (mărg / ácăr n˚am tre+ábî, FD), intră, de asemenea, în compunerea altor cuvinte: acărcâ´t, acărcúm, acărčínjI, acărĉé.

În acărţá „agăţa”, avem, probabil, de-a face cu o contaminare a lui agăţá, însă nu pare să fie aceeaşi situaţie cu acârtă΄ri, var. acătă΄rii, acâtă΄rii; şi acătă΄rè, acâtă΄rè, acârtă΄rè (posibil relicvă de gen), adj. inv., de obicei la comparativ, 1. (despre lucruri) bun, frumos, de seamă 2. (despre oameni) vrednic.

Precizat doar în GCR, acăr poate participa la formarea comparativului de egalitate: ácăr dji mírì (IBl), fáči ĉe fáči / ácăr dji grásî rămâ´nji (SP).

 

 

BULZ şi derivate

Satul vecin Remeţiului, pe Valea Iadului superior, se numeşte Bulz (ca sat, Munteni, localitatea care se interpune azi între Remeţi şi Bulz, are o vechime de nici 50 de ani; Munteniul a fost înainte un cătun al Bulzului, denominat Sărăĉél). Dar bulz este instrument oronimic frecvent în Apuseni, şi avem şi pe Valea Iadului inferior, veghind cătunul Poiana şi habitatul de vacanţă Coada Lacului Leşu, Tjétrilì Búlzulu+i.

Toponimul şi instrumentul oronimic aferent se întemeiază pe lexemul bulz (s. n., 1. bulgăre, cocoloş 2. boţ de caş, scoacă sau brânză; de mămăligă), socotit cuvânt autohton. Consemnăm, în arealul studiat, un 3. „grămadă”, „îngrămădeală”: atúncè / ↗tăţ şerptjii să fac bulz (TP), ↗bulz i+erá dji o+áminji (IP).

Mai multe derivate pornesc din sens 3, unele nefiind glosate în altă parte: mai frecvent îmbulzálî s.f. „îmbulzeală”, dar şi bulză.i+álî s. f. „idem”, bulzî´ş, adv., „înghesuit”: njio strâns bózgorii bulzî´ş pă tăţ, MB, bulzu+í, var. bulzurí, cu [r] supra,  „a aduna grămadă”.

Un bulziş e consemnat de Atlasul lingvistic român în Moldova şi analizat de DumistrăcelDUMISTRĂCEL,p.255, dar sensul e mai îndepărtat, „la rând”.

 

 

NEAM, arii semantice

Pentru Emese KisKIS,p.22, cuvântul neam intră în categoria substantivelor a căror origine maghiară este indiscutabilă. PelePELE1,p.74 notează imposibilitatea provenienţei din maghiară, provenienţă căreia i se opune nu numai argumentul de ordin fonetic că vocala magh. [e] nu se diftonghează în împrumut; în plus, magh. nem însuşi, din care Kis extrage rom. neam, are o origine nesigură; s-a încercat reconstruirea cuvântului maghiar pe baza unuia oset, cu toate că nu s-a probat tranzitarea, de către triburile maghiare nomade, a Caucazului de Nord şi Georgiei, unde se vorbea această limbă iraniană. În plus, dicţionare istorico-etimologice ale limbii maghiare ne informează că magh. nyám e atestat în texte maghiare pentru prima dată la 1881GHEORGHE2,p.8.

În ungureşte, nem are sensurile de „11.neam, 2.rudenie, 3.specie; 2nu”. În româneşte, neam înseamnă „11.persoane înrudite prin sânge sau prin alianţă, 2.partea de pământ pe care o lucrează o familie, 3.naţiune, 4.generaţie, 5.specie 6.clasă boierească; 2nimic”. Am reprodus definiţiile din PELEPELE1,p.74; în română, se mai pot identifica şi alte sensuri, din derivate, din onomastică sau din toponimie. Comparând semantismul în cele două limbi, se vede că din maghiară lipseşte şi un sens mai vechi („teren lucrat de o familie”). Se observă, ca o curiozitate, prezenţa în ambele limbi a omonimiei cu un adverb de negaţie.

Pele propune rom. neam < lat. nemus şi, logic, magh. nem < rom. neam. Noi considerăm termenul neam ca fiind autohton. Dacă, fonetic, ar fi fost posibilă o evoluţie de la lat. nemus la rom. neam (prin diftongare, ca şi prin apariţia unei forme rotacizate, ream), semantic se constată nu numai o mai mare bogăţie a limbii române faţă de latină, dar chiar sensuri anterioare; numărul derivatelor pe teren românesc este, de asemenea, foarte mare.

Dacă încă aceste argumente nu sunt decisive, vom remarca existenţa în greacă a aceluiaşi termen, cu o dezvoltare ideatică superioară latinei, dar, mai ales, prezenţa unor toponime derivate din neam în spaţiul românesc necucerit de romani şi, mai ales, posibilitatea reconstruirii evolutive a sensurilor pe teren românesc.

În latină, întâlnim sensurile de „pădure sfântă” (la Tacitus şi Plinius), de „ogor, păşune” (la Vergilius), de „vie şi arborii care o susţin” (la acelaşi)GUŢU,p.787. La elini, mai avem şi o serie de toponime care se revendică de la νεμος, cum este vestita Νεμεα (iniţial pădure, apoi şi localitate în Argolida), dar avem şi o dezvoltare verbală de la aceeaşi temăBAILLY,p.587, desemnând „locuirea în păduri” (retragerea din faţa vrăşmaşilor în codru, unde se va locui o vreme, până la trecerea pericolului?).

În română, putem identifica în seria de toponime ale derivatului Neamţ semnificaţia iniţială de „pădure” (sacră?) a termenului neam. Să ne amintim, în acest context, că pe lângă rolul lor mitic, pădurile sacre au avut în antichitate şi un rol civil; au fost locuri de convocare şi de adunare a poporului, de înjghebare de târguri, de refugiu, de bejeniiVulcănescu,p.18-22. Neam are şi sensul de „ţarină, teren lucrat de o familie”, aflător într-o poiană, înconjurată de pădure. Este firesc şi deloc singular ca numele locului să treacă asupra locuitorilor sau proprietarilor; deci, o familie avea un neam pe care-l lucra, era năimită; după calitatea pământului deţinut, o familie era de neam bun, de neam prost, de neam mare. O familie care deţinea mai multe neamuri a devenit una de neam, una boierească; de neam, prin urmare nemiş, cu variantele locale nemeş şi nămiş, atestat prima dată într-un document moldovenesc de la 1495, de unde ungurescul nemesOBLAGA,passim.

După cum s-a văzut, ideea de neam (ca naţiune, sinonim imperfect) se purcede cu momentul în care tot mai multe neamuri (ţarini), obţinute iniţial prin despădurire, ajung în posesia aceluiaşi grup, indivizii căruia devin, prin asociere (bazată pe înrudirea de sânge, cel mai probabil), neamuri (rude). Aşa se conturează apartenenţă grupurilor (uniunilor tribale) la o unitate superioară, neamul (ca naţiune). Iată cum un cuvânt desluşeşte apariţia unei conştiinţe, dar implică şi o continuitate spaţială şi temporală a aceluiaşi grup uman în spaţiul carpatic, continuitate combătută pe motive strict politice, antiştiinţifice. O posibilă resuscitare peste timp a semnificaţiei originare a termenului neam (pădure sacră) apare în sintagma biserică de neam, sinonimă cu biserică dintr-un lemn „biserică construită din lemnul unui arbore (sfânt)”.

Cât despre adverbul de negaţie omonim, latina şi portugheza îl înregistrează cu acelaşi sens, deci nu poate proveni în română din maghiară, ci, evident, invers.

Ariile semantice ale lui neam1, în diacronie, se înfăţişează, aşadar, astfel: 1.pădure 2.curătură 3.proprietate comună (asupra unui teren desţenelit) 4.grup sau grupuri (înrudite) care au în posesie comună una sau mai multe ţarini 5.rude 6.naţiune.

Studiul GCR aduce completări lexicale, fixând ariile semantice. Avem, astfel, njemuríş „rămuriş” (GlB), pentru neam11, njemnjitúrî „loc desţelenit” (NBr) pentru neam12, njemurélì „neamuri înde-părtate” (SP) pentru neam15; în onomastică, consemnăm numele de familie Neama (Njáma), dar şi porecla Njámu (gen. III), extrasă din neam15.

 

 

NOPTJÓCU şi NOPTJÓCÈ

Lexemul Noptjócu l-am înregistrat pentru prima dată într-un mediu familial: la noáptji.ì Noptjócu (FP); nu apre în niciun glosar de crişenisme consultat. Iată o listă neexhaustivă, utilizată passim în aceste fişe: BRADU, BEIUŞ, BUTIŞCĂ1, BUTIŞCĂ2, GROZE, MĂRUŞCA, MIHEŞ, MOISA, MOZES, PARASCA, TEAHA, ŢUCRA, VAD, VASILESCU.

Inventariind cu informatorul MB divinităţile şi spiritele locale, am avut revelaţia prezenţei în GCR a unui corelativ al Noptjócului, Noptjócè.

Recapitulăm contextul: Marţólè / ↘aduĉé bóli / ↗tjinzuié mu.i+érilì / cári lucra+ú márţè / dúpă ĉe să lăsá sára // ↗nič jó.i+è / nič sâ´mbăta nu să lucrá / dúpă ce să lăsá sára // ↘Strâ´ga / ↘ásta i+éstì şi amú // ↗Strâ´ga fúrî mána dji la vač // ↗i+e láptilì dji la vácî // ↘putjé fi lupu / ↘húlptji / ↘múscî / ↘şérptji // ↗să dădé dji tri+i uori pă´stă cap / ↘şi să făcé gozovínî // ↗nič câ´njii nu látrî la strâ´gî / că să tjem // (…) ↗pu+i a+i pă uoblác / ↗o pâ´ntri bâ´rnji / ↘în grajd / ↗şi tji áperi dji i+è // ma˚ vinjé Noptjócè / ↘da núma uodátî˚n an / ↘când i+erá Noptjócu // ↗Noptjócu î+i când î+i noaptje ce ma˚ lúngî / ↘˚nántji dji Crăčún / ↘nu ma˚ şti+u amú // ↗zâce+ú bătrâ´ni+i / că atâ´ta creştji zuu+á dúpî Noptjóc / ↘cât sári cocóşu uodátî pă gard (…) //  ↗Noptjócè vinjé / şi lu.uá norócu la cári n˚or ţânút póstu // ↗máma mè / ↘Dotjié / ↗zâĉé că aşé cunóştj uómu / ↘că o făcút rélì / ↗că dúpî Noptjóc / ↘i să˚nturná norócu // i+erá lúcru ră+u.

Aşadar, Noptjócu denomina noaptea cea mai lungă din an, iar Noptjocè era spiritul acelei nopţi. Întrebată cum ştiau când vine Noptjócu, MB precizează: ↗n˚ávem cherindári / ↘da˚ dj˚índji // ↘şti.iém stélì // amú n˚aş ma˚ cunuo+áştji.

În seria spiritelor care bântuiau Remeţii, am mai notat Uri.iéşî, fiinţe de o mărime şi o forţă deosebite, care nu făceau rău oamenilor; Ursîto+árilì, care veneau la noii-născuţi şi le preziceau viitorul; ca să fie bune, sau măcar indulgente, li se pregătea o masă specială, din care se ospătau trei zile, ceea ce rămânea dându-se, de obicei, ca răsplată, femeii care moşea copilul; Zvârcuoláčii „vârcolacii” care produceau diferite catastrofe, între care cele mai periculoase erau mâncátu soarelui sau al lunii de pe cer ş.a.m.d.

 

 

ŞuOGÓR/ŞuÓGOR şi derivate

Şuogór este un cuvânt din sfera termenilor de înrudire, cu sensul de bază 1.„cumnat” (explicat prin < magh. sogor, „idem”), atestat încă de la 1707, răspândit în tot vestul teritoriului dacoromân, de unde, prin migraţie, ajunge să fie înregistrat şi în nord-estSCURTU,p.213.

Un sens figurat, dar derivat direct din semnificaţia de bază, este 2.„prieten”, probabil din faptul generalizat al bunei înţelegeri între cumnaţi. Pierzând ideea de înrudire prin alianţă, un sens depărtat al cuvântului şuogór intră într-o posibilă categorie de înrudire prin concubinaj (3), folosit pentru a desemna, complice, bărbáţ / cári // [ri] ↘s˚or culcát cu aĉéleş feme+í (NBr). Găsim interesant de consemnat, dincolo de mimica imaginabilă, o deplasare de accent din şuogór în şuógor, consemnată la gen. II: primul este „cumnat”, „prieten”, al doilea – cu referire la înţelesul 3. Fără a pretinde că deplasarea de accent a devenit normă, precizăm că răspândirea acestui fenomen în gen. II e cvasi-generală.

Femininul, derivat pe teren românesc, şuogoríţî, semnifică în Remeţi 1.„cumnată”, dar s-a produs contaminarea cu sens 2, dar şi cu aria semantică 3, supra.

Ĉe ma˚ fač / [ri] şuogoríţa nuo+ástî?, se adresează NB unei fete, în prezenţa unui alt informator. Deplasarea de accent consemnată la masculin nu se produce în acest caz.

Izolat, şuogór desemnează şi alte grade de rudenie: 4.„unchi” (DD), 5.„frate” (MD) v. şi SCURTU,214, prin interpretare greşită a sensului de bază sau, în ultimă instanţă, prin extrapolarea şuogór2.

Consemnăm, în vorbirea ţărănească din Remeţi, derivatele, şuogore+án/şuogore+ánî (practic sinonim cu şuogór 1, 2, 3/ şuogoríţî 1, întâlnit de noi doar la vocativ şi, de cele mai multe ori, însoţit de posesiv, gen. III, II general), dar şi extensiile, doar la gen. II, de la sens 3, şuogorími (nepalatalizat, vulg., „orgie”) şi, dezvoltare inedită, neconsemnată în alte glosare consultate, înşuogorí: no / ba˚samî nj˚am înşuogorít! (SPe); aşeí câ´tj˚o cotroháliţî djin ásta / ↗dji˚nşuogoréştj tăt sátu (SP).

1 comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: