Câteva aspecte de fizionomie lexicală ale graiului crişan din Remeţi

1.                   Toate cuvintele presupuse de origine autohtonă inventariate de MăruşcaMĂRUŞCA2,p.48 în graiul locuitorilor comunei Borod se regăsesc şi în vocabularul GCR cu aceeaşi semantică sau chiar cu semantică mai largă. Totuşi, Măruşca probează pentru cuvintele pe care le notează (le transcriem cum se pronunţă în GCR) doar cazul hárcî var. hâ´rcî „peiorativ pentru om, animal nesăţios, flămând”, cf. alb. hark. Altele, ca mu, cocón, gúşi şi râ´nzî, sunt demult probate ca aparţinând substratului, însă nu şi buş „pumn”, de unde buşí „lovesc cu pumnul”, buşitúrî „lovitură, în special în urma unui pumn, urma loviturii”, împuonči.é var. împuončişé „a se opune, a se contrazice, a se certa”, în puončíş „în contra, împotriva”, dar puónčiş (IBl), cu deplasarea accentului, „care se împotriveşte mereu” (format similar cu cuónčiş „care suferă de strabism” şi čuórtiş, „care are un picior mai scurt”), pe care nu-l găsim în lista Măruşca, djerm „cumpăna fântânii”. Să remarcăm deplasarea accentului în impunerea adverbial vs. adjectival, şi în puónčiş vs. puončíş, ca şi în cuónčiş vs. cuončíş. Pentru adverbialul čuórtiş, nu atestăm corespondentul adjectival, aşa cum avem şi adverbialele cuostíş, puočíş, vintríş, şi nici accentul în poziţie anterioară. Puónčiş se poate extrage dintr-un poč-, cu aria lexicală puočitánie, puočitúrî, puočíş, puočít, cu un infix [n], ca în zdrúčin vs. zdrúnčin↓ ş.a.m.d.

2.                  În GCR, pe lângă atestarea directă a acestor cuvinte, avem poreclele gen. III Búşu (pentru un bătăuş), Gúşu (pentru un om guşat), Hâ´rca (pentru o femeie rea), Puónčiu (pentru un om care se împotriveşte totdeauna părerii generale) şi gen. II Muóşu (pentru un tânăr cu pretenţii de înţelept), iar aria semantică pentru buşí şi buşitúrî se extinde şi la accidentele rutiere (AuP, VM, CVC). Sufixul –turî, de mare productivitate în GCR, a născut şi împuončitúrî, cu referire la un om puónčiş, care se pune mereu în puončíş, care să˚mpuonči(ş)áză frecvent: ↗ĉe˚mpuončitúrî dji uom! (FP).

3.                  Împuončitúrî, ca şi alte cuvinte sufixate cu –turî, explicitează trăsături umane; la fel: abdjitúrî↓, vinjitúrî, al cărui semantem originar este „imigrant”, „om venit din altă parte”, nu neapărat de altă etnie, pentru a se elarga într-un semantem de moralitate, „om cu moravuri urâte” ş.a. Creaţiile lexicale cu sufixul –turî sunt extrem de variate: alergătúrî, batjocoritúrî, bătătúrî, buşitúrî↑, călcătúrî, curătúrî, făcătúrî, fârcitúrî, îmbucătúrî, juocătúrî (făcúrî mâ̒ţilì uo juocătúrî!…, IDe), lucrătúrî, naintătúrî, njinjerăturî (acţiunea de a alinta, dar şi efectul acţiunii, aceea de „copil alintat”), ptjicurătúrî, săcătúrî, săritúrî, strâmptúrî, untúrî, urătúrî, usturătúrî, văndrălitúrî (acţiunea de a umbla de colo colo fără folos), viitúrî ş.a.m.d

4.                  Verbul njinjerá, de la care njinjerătúrî↑, derivă, în opinia noastră, de la onomatopeicul ne-ne, sunete emise de sugari, similare ma-ma, ta-ta etc. Njinjerá, njinjerătúrî şi njinjeri+álî din GCR fac referire la acea perioadă a vieţii (când nu devin metaforice, pentru că: şi p˚o mu.i+éri o poţ˚ njinjerá // apú vez˚ dupa˚ĉé / ↘ĉe a+i în cásî, DD). Seriei lexicale i se adaugă apelativele Nínu şi Nína, iar toate acestea trebuie puse în legătură cu seria sp. niño, niña „băiat”, „fată”, care apare şi în variante it., cat.

5.                  Observăm în njinjerá o infixare cu [r] iterativ, ca în puţărlí↓, şterperlí etc. Acest [r] iterativ apare des în sufixarea verbală, cum e originar şi în méri, exempli gratia în GCR: bălăngărí, bâzdărá, bulzurí „a (se) aduna grămadă”, căscărí „a căsca în mod repetat”, clătărí 1.„a mişca un lichid în mod repetat”, dar şi cu semantemul 2.„a spăla o cană, o farfurie etc. în mod superficial”, ca în: clătăréştji i+ága ce.i+e (IPe), gudurí, lungărí 1.„a suferi de lungoare”, care s-a extins la semantemul 2.„a zăcea pe pat”, dacă nu cumva lungărí are o legătură cu lung, de unde lunjí, care are şi un semantem sinonim cu lungărí2, ţâpurí, vânturí, cuptorí, blidărí, gozărí, văcărí „a sta la vaci”, ptjicurá, care provine din ptjic, onomatopeic, de unde ptjícur, dar şi ptjicá etc.

6.                  Ca o curiozitate, [r] infixat apare frecvent în cuvintele din aria semantică a actului sexual, la om şi la animal, uneori conţinut în bază (verí, mârlí, pârčí, de la onomat. pârč), alteori accentuând ca variantă verbul neinfixat, ca în cazul furtí, puţărlí, mâţuorcí, înčuortá. Avem aşadar seria semantică următoare: uo.ílì să mârlésc, caprilì să pârĉésc, câ̒njii să˚nčuo+átî, mâ̒ţilì să mâţuoĉésc, scruo+áfilì să verésc, uo+áminjii să puţălésc (NBr); vácai guónjiţî (MK) sau guórnjiţî (SG). Atestăm infixarea şi la gen. III, şi la gen. II, şi deducem rostul acesteia – de unde, prin extensie, înţelegem că avem de-a face cu un procedeu – în enunţul vulg.: álai furtăréţ ră+u // [ri] fúrtji tăt ĉe príndji (NB). Contaminarea fútji cu furá, guónjiţî cu guórnjic ni se pare puţin probabilă, când avem, cum am arătat, puţălípuţărlí, mâţuocímâţuorcí, înčuotáînčuortá.

7.                  Nu credem că influenţa maghiarei asupra GC şi, în particular, GCR este corect dimensionată. Printre alţii, PopescuPOPESCU1,passim,POPESCU2,p.19-20, PoruciucPORUCIUC,passim GheorgheGheorghe2,p.8-11, TonciulescuTONCIULESCU,passim, Pe-lePELE1,p.158-164,PELE2,passim, printre alţii, au rezolvat, probabil definitiv, foarte multe etimologii. Adăugăm şi noi câteva sugestii în aceste fişe. Nu agreăm nici (a) tendinţele de a acorda o provenienţă maghiară ori de câte ori sau de cele mai multe ori când un cuvânt este de găsit şi în RS, şi în particular în GC, şi în maghiară, (b) nici de a nega, cu orice preţ, un etimon maghiar, atunci când acesta se impune clar. Problema principală a abordării tip (a) este şi că avem uneori de-a face cu o inversiune istorică, dar şi că în maghiară este foarte greu de continuat seria provenienţei. Abordarea – mult mai rară – de tip (b) este o exacerbare cu nuanţe xenofobe, însă ambele au făcut mult rău studiului etimologiilor.  Nu credem că maghiara a influenţat GC la nivel fonetic, nici în cazul anteriorizării accentului, nici în acela al palatalizării unor consoaneIANCU,p.37-43, unde nu îmbrăţişăm nici teoria slavistă, pentru că fenomenul nu este suficient studiat comparativ cu alte limbi şi dialecte romanice. În sfera lexicală, există, fără tăgadă, maghiarisme în GC, însă ele sunt, în marea lor majoritate, marginale, nu aparţin decât excep-ţional repertoriului lexical principal şi, cum demonstrează studierea GCR, prin compararea pe generaţii a unui corpus de cuvinte, tendinţa este de a elimina din uz pe cele mai multe, cum sunt badóc, biră+ú, bístoş, fizală+ú, işpán, léventè ş.a.m.d.. Tratamentul se aplică şi unui număr de maghiarisme bine adaptate în GC şi GCR, care pierd însă concursul sinonimic (aşa: candală+ú, čos, kert, kiştjinje+ú, dohán, fi.óc, jekende+ú, lazlă+ú, socăčíţî, vigán etc.), faţă de ferkelí sau rântáş, mai bine consolidate.

8.                  Pentru provenienţa românească şi nu maghiară a unor cuvinte, GCR adaugă forme şi semantisme revelatoare, unele deja subliniate de noi supra, altele aşteptându-şi rân-dul infra sau în alte studii. Aici vom adăuga demonstraţiei lui PelePELE1,p.7-23, dublată de CiubucciuCIUBUCCIU,p.19, că oraş este cuvânt românesc, încă două atestări ale lexemului ora-: avém horă̒dji+i şi pân Cornj (MB), álai tăt pă hora+íţî vandrălétj (AM), unde horă̒dji+i „cultură agricolă” şi hora+íţî „drum”, ambele din tema (h)ora-.

9.                  Printre cuvintele expediate de unii lingvişti în aria maghiară e şi uoblác, magh. ablak, deşi acesta putea la fel de bine să fie slav, cf. sk. oblok, dacă nu cumva se putea înţelege prin uóblu, extras din lat. obliquus; tot aşa, .iì „mină” este alocat magh. bánya, dar poate fi sk. baňa, sclănjínî nu poate fi magh. szalonna, ci eventual sk. slanina, iar Crăčún nu este nici slav, cf. sk. Karačún, şi nici vorbă magh. Karácsony, ci e explicat categoric de Gheorghe prin cracăGHEORGHE1,p.100-124. Pentru tálpî, gând, şir, originea maghiară a fost infirmată, pentru njam infirmăm noi infra, completând pe Pele.

3 comments
  1. Ioan Albu said:

    Și văndrăli, hăndrăli(a hoinări) cu hăndrălău(-andru are și valoare de sufix în copilandru, băiețandru,conf.lui Ion Coja) plus derivatele sale sînt toate, ori autohtone, ori intrate pe filieră germano-celtică(eng.wander din wend=a întorce care au dat wind și ventus/vînt..vîntură lume?).Eu înclin spre prima variantă.
    În mai multe limbi antice avem ceva termeni apropiați: hitită hartagga(urs, animal sălbatic)și hara – to destroy, to pound , arctos(gr. urs), arth(celt.urs) iar în română avem harță, hărțui, a hărăți și hărăți plus arțăgos.Nu știu dacă daco-tracii nu aveau pentru urs un termen apropiat de cele date mai sus, dar trebuie remarcat că e curioasă apropierea.Ar ai fi hartan(bucată mare de carne, halcă)care e de orig.nec dar halcă e maghiar..?!
    Între hîrcă și arțăgos(poate un mai vechi harțăgos) cu hartan văd o legătură directă(în graiurile noastre vestice muncel îl concura pe munte..în multe cuv.de altfel ce=te).
    Bănuiesc că pârč vrea să fie pîrț, dar trebuie să te corectez aici..nu e onomatopee.Poate doar dacă-l situezi în timpul PIE, deoarece avem următoarele: sanscrită parda/pardate, rus.perdet, lit. persti, eton pirst, eng.fart(feortan), germ.ferzan, furzen, gr.perdomai, av. paredaiti, galeză rech, alb.pjerth, pordhe.
    Legat de buș=pumn am cîteva completări: vine probabil din răd.IE bhe- a crește, a se umfla, de unde avem după cum urmează:
    boașe(coaie), bașcău,boșorog(bolnav de hernie, ramolit), buș(pumn), verbul a buși(a-i umfle nasul), bușcă(gură, îmbucătură, înghițitură, mușcătură), boșcă(pivniță mică, butoiaș), bușni(a erupe, izbucni, năvăli, țîșni).
    Acum eu nu știu dacă putem face o analiză a lui BOSTES pe aceeași linie, dar precizez că avem baștă sau bașcă(fr.bastion,redută de pămînt) și buștean.Adică din bușteni se construiește o baștă, conform lat. palus(par) care compune o palisades..sau caturi(arbori tineri)și cioturi compun un cătun :))

  2. Va multumesc pentru foarte interesantele observatii. Totusi, verbul a pârci nu este pârţ. Cum am indicat, verbul glosat de noi e sinonim cu „a avea contact sexual”. Asa ca exemplele dvs. nu sunt in temă. Pârč şi derivatele au o destul de largă răspândire în GCR (graiul crişan din Remeţi). Încercând „etimologii” cu „băştinaşii” (cum nu e evidenţiat în altă parte, până la proba contrarie, îl socotim creaţie locală), ei ne-au trimis la o sursă onomatopeică. Aşa se pare că aud ei zgomotul produs de lovirea trupurilor în timpul contactului sexual.

    Vă sunt recunoscător pentru lectură şi comentariu şi vă invit să îmi spuneţi părerea despre sugestiile noastre privitoare la a ninera. Acest cuvânt ne pare extrem de interesant…

    • Ioan Albu said:

      Păi nu-i niciun mister la mijloc: face parte din limbajul primordial al omului(posibil să fie mai vechi decît PIE).Sînt sigur că la început a fost pe buzele sugarilor apoi s-a transferat ușor căpătînd noi și noi sensuri.
      Nu cred că-i copil în România care să nu fi adormit pe versurile Nani, nani, puiul mami! mai ales că nani a devenit și verb(a fredona, îngîna),anina(adică exact copaia agățată de „cerină” în care se legăna bebelușul) apoi soră mai mare, nană(cea care leagănă copilul în absența părinților),apoi nană pentru mamă și mătușă(hitita avea ane=mamă și tati=tată)dar și nene pentru tată ca formă de respect pentru o persoană mai în vîrstă..probabil ultimul gratulat cu acest termen(mai ales că nu prea era prezent așa pronunțat în creșterea copilului pînă la 7 ani).
      Aner(bărbat) este un alt termen foarte răspîndit în antichitate atît în Asia Mică cît și în Europa(în dialectul sabin avem nerene=bărbăție iar pe un inel presupus tracic începe cu „Rolis teneas nerene”),apoi sînt consemnate două nume trace simple, Nannus, Nonna.Reduplicările astea, prezente încă de la traci, sînt semnele unei vechimi ancestrale.De fapt cred în teoria lui Mario Alinei că matca triburilor PIE cuprindea Europa centrală și de S-E și porțiunile de stepă ale Ucrainei, iar hitiții sînt primii care s-au separat de grupul compact IE.De aceea e foarte important de analizat întîi și întîi această limbă.
      Nu cred că mai e necesar să fac demarcația mama(a mea) și tata(al tău, tu) :)
      Toate acestea le consider moșteniri tracice de bază.Ar mai fi și papa/papu, popă(curios că pap e și sumerian)de la un rad. pentru înalt conform următoarelor: sat tracic Pupensis (conf. alb.pupe=deal), pupui=moț de păr sau pene,cocoașă; popină=movilă, grind, măgură; pupuiat=ridicat ca o movilă; și letonă pupas=sîni. După cum vedeți aromânii nu-l folosesc degeaba.Mai aveam și alte exemple dar mă opresc aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: