Observaţii particulare despre graiul din Remeţi

  1. Particularităţile locale sunt încă nuanţat sesizabile, însă pare să asistăm la o accentuată tendinţă de nivelare a acestora, sub presiunea limbii literare, prin presă, radio, televiziune, şcoală. Nu se poate vorbi încă de ştergerea diferenţelor lingvistice regionale, dar, pe Valea Iadului, şi în special în localitatea Remeţi, deteriorarea vorbirii autentice s-a concretizat în circa o sută de ani de activităţi economice care au necesitat import de forţă de muncă din spaţii geografice diferite şi în peste treizeci de ani de turism intens, odată cu care contactul cu persoane de o provenienţă lingvistică regională neuniformă a generat o deteriorare continuă a simţului proprietăţii lingvistice locale. Cum forţa de muncă importată a avut în componenţă şi un număr însemnat de persoane înalt calificate, cum turiştii sunt de provenienţă urbană, prima consecinţă asupra graiului locuitorilor a fost încercarea de imitare a persoanelor a căror autoritate profesională sau financiară s-a transferat şi în spaţiul lingvistic. Hiperur-banismele şi hipercorectitudinea, cazurile de exces de zel în prefacerea rostirii ţărăneşti în rostire orăşenească, cum ar spune S. Puşcariu, au venit ca de la sine şi împânzesc vorbirea locuitorilor din Remeţi. Noile meserii, noile mijloace, mecanizate, de execuţie a muncilor agricole au scos din uzul cotidian produsele şi tehnologia tradiţională. Accepţia unor termeni de această natură e greu de explicat de generaţia tânără, chiar dacă, uneori, cunosc denomi-naţia tradiţională din relatările celor mai vârstnici sau din nevoia de a numi obiecte care mai există ca resturi nefolosibile în gospodăriile ţărăneşti, iar împrumuturile din ultimii 20 de ani sunt, pe alocuri, greu digerabile (fonetic) de generaţiile mai vârstnice. Desigur, nu toate împrumu-turile desemnează noţiuni noi. Unele împrumuturi desem-nează lucruri care existau deja şi aveau un nume, angajându-se într-o concurenţă sinonimică cu vechea denumire. Se remarcă şi tendinţa de a suprima/înlocui denumiri metaforice (brâu, coarne, umăr, cruce +  substantive) cu denumiri specializate, din limbajul tipic meseriilor.
  2. Vocabularul GCR reflectă şi influenţe ale limbilor cu care s-a realizat un contact nemijlocit, în principal maghiara şi germana. Influenţele lexicale se manifestă sub două forme: a împrumutului direct şi a calcului lingvistic. Astfel, întâlnim pe Valea Iadului cuvinte germane (ştrímfi, ştab, şta+if etc.) şi maghiare (cínaş, u+işág etc.) generate în principal de relaţii economice, dar şi administrative sau culturale. S-au realizat şi creaţii locale, cum este şto+a+ínî (< germ. Stein, n.p.) „imigrant” 1, dar semantemul intră în convergenţă cu o serie depreciativă „om de nimic” 2, şto+inaláuî „idem”, dar colectiv, 1, 2”. Nici într-un caz, însă, influenţa celor două limbi de contact recent nu influenţează marcant GCR, în opinia noastră, iar această afirmaţie va primi argumentările de rigoare într-o serie de fişe, aici şi în alte articole.
  3. Palatalizarea a cunoscut în Remeţi (la gen. III) o intensificare faţă de alte zone aparţinătoare graiului crişean, devenind marcă fonetică şi normă de la care se abat doar cuvinte nou intrate în limbă. Unii vorbitori par să creadă că aceasta este o marcă GCR care îi particularizează de GC. Remarca a fost făcută în comparaţie cu vidjicánii: noi nu vorovím aşé spúrcat / ii zâc dă / dâr / dă úndji // părdi (MB) etc. Palatalizarea regresează uşor la gen. I, fiind practic o excepţie la gen I centru. Gen. I recurge mai des la palatalizare în situaţiile de interacţiune cu gen II, dar mai la gen. III. Este o situaţie cameleonică, care se aşează mai degrabă în sfera de interes a bilingvismului.
  4. O chestiune asupra căreia sperăm să atragem atenţia specialiştilor este problema lui [r] în GCR, care are un tratament special. Nu numai că identificăm rotacisme nemenţionate de alte glosare, dar remarcăm că fenomenul este de uzanţă şi că formele rotacizate continuă să facă faţă concurenţei. Întâlnim frecvent formele paralele ínjimăírimăírmă, primele două primind variaţii prin deplasarea accentului, injímăirímă, un alt fenomen extrem de interesant asupra căruia vom insista, jenúntj(iu)jerúntj(iu), jenúnjijerúnji. Un alt şir de dublete în temă sunt colbózcorbóz, zgâlciuzgârciu. De asemenea, unele substantive primesc un infix [r], ca în hulúbăhurlúbă, pământpărmânt. Probabil că alţi cercetători ar fi tentaţi să pună ultimul exemplu pe seama unei contaminări cu mormânt, însă am adus, într-un studiu, probe pentru existenţa unui infix [r] iterativ în formarea verbelor, care va contamina şi substantive. Frecvenţa apariţiei acestui [r] în GCR ne-a determinat să încercăm să aflăm dacă vorbitorii îl folosesc conştient de valoarea suplimentară pe care o adaugă cuvântului, şi răspunsul unor informatori l-am interpretat pozitiv.
  5. Aminteam supra de o altă chestiune de mare interes lingvistic, şi anume deplasările în suprafixare. Prin suprafixare se obţin, din verbe, substantive (sau adjective), şi invers (clapáč şi clăpăčí, considerat ca provenind din maghiară, socotit de noi onomatopeic, clap!, ca în: făcú clap! cu clapáču, DD), dar se şi marchează uneori o corelativă (ábdje şi abdjé, núma şi numá). Aşé poate căpăta un ton mustrător când este suprafixat: áşe!. Pe această bază, o serie de creaţii locale. Dacă unele deplasări de accent, totdeauna spre stânga, le punem mai degrabă pe seama unei relicvar fonetic, punctăm creativitatea lexicală în GCR prin capacitatea de a crea conştient semantisme noi prin scurtcircuitarea accentului, ca în cazul şogórşógor, spurcátspúrcat, cu valoare expresivă.
  6. Tot cu valoare expresivă este un mijloc mai complex, ţinând de topică, a inversiunii ordinii SAPC (su-biect+atribut+predicat+complement). Inversarea ordinii tradiţionale trebuie pusă în legătură şi cu o nuanţă de intonaţie, şi anume preferinţa GCR (GC, în general) de a accen-tua startul enunţului: ↗tri+i anji uo fo pă front (AB).
  7. Creativitatea lexicală este evidentă în GCR prin abilitatea marcantă în sufixare. Vom urmări sufixul –turî, ajuns capabil să sufixeze în GCR practic orice: fârčitúrî (←fúrcî), abdjitúrî (←abdjé, adv.), hărnicătúrî (←hárnjic, adj.), furnjicătúrî (←furnjicá, vb.).
  8. Rămânând în sfera creativităţii, notăm că aproape fiecare sătean are cel puţin o prolícî şi că obiceiul de a atribui porecle este dus mai departe de generaţiile tinere. Unele dintre acestea au devenit cognomina. Poreclele înşirate la capitolul de onomastică – şi nu sunt toate cele înregistrate – sunt relevante atât pentru etimologie, fonetism şi semantică, cât şi pentru etică. Dar nu numai capitolul de antroponimie este un indicator de creativitate lexicală, cât şi microtoponimia. Parcurgând imaginar cu pasul satul Remeţi şi împrejurimile imediate, aflate într-o dependenţă administrativă, familială sau economică faţă remeţeni, în principal cu informatorii MB, IDP şi NB, dar nu exclusiv, am constatat că mai fiecare izvor, fiecare stâncî, fiecare izvuór, fiecare cáli, fiecare poşiştă+ú sunt  denominate.
  9. Sensurile figurate abundă. Să luăm exemplul lui „pedestru”. Mihăescu crede că s-a creat, în RS, un sens nou, figurat, al cuvântului pedestru „care merge pe jos, pieton”, şi anume unul peiorativ, desemnând, în funcţie adjectivală, o trăsătură morală minoră, negativă, ilustrând cu exemple literare MIHĂESCU,p.40. În GCR, cu similarităţi în GC, acest sens figurat este vechi, încât a apucat nu numai să se pervertească fonetic, dar să se şi fixeze ca cognomen, chiar să denumească un clan, a Pedjéstjii.
  10. Faţă de RS şi uneori fără atestări în GC, avem în GCR relicve lexicale. Amintim aici prepoziţia amân-, care în RS se recunoaşte doar în amândoi, amândouă, dar care aici păstrează o serie, paralel cu formele aromâneşti, relicve din protoromână, ca şi posibilitatea îmbinării cu pronume relative, ca în amâncári. La fel şi ácăr, cu care se poate forma şi comparativul de egalitate: ácăr dji míri, dar şi acăr-, ca în acărcât (v. infra).
  11. O problemă de stilistică ridică repetiţia, frecventă şi ea în GCR, ca în mâncel mănânci tătă priméjdjie! (FP), i+erá gros gros (MB), ultima, repetiţie cu funcţie expresivă în care recunoaştem probabil prima formă de superlativ al adjectivelor. Pleonasmul, uneori însoţit surprinzător prin contrastiv, în construcţii de tip şi şe şi şe (şi pro+ástî şi tjiútji, SPe), stă în acelaşi segment stilistic.
  12. Creativitatea lexicală în GCR se relevă în toată splendoarea în analiza unor locuţiuni şi expresii. Spre exemplu, să luăm seria de locuţiuni adverbiale dja méteru, dja bulzâşu, dja vintríşu etc. Nici una dintre aceste expresii nu este sinonimă cu mai cunoscutul dja dúra „de-a berbeleacul”, dar deosebirile sunt nuanţe insesizabile pentru necunoscător. Toate aceste expresii le găsim corelate cu felul în care oamenii se coborau de pe munte: tăt dja méteru am vinjít dji+acól (TD), sor scoborît dja bulzâşu (DD), tji úrli tă dja vintríşu (IDu). Méterili sunt lemne de foc tăiate la metru, care să durgăle+ú pă vala+u+î, iar uneori săreau pă djilături (GB). A te coborî dja méteru înseamnă a te coborî în salturi, dja bulzâşu denominează o coborîre în grup pe un teren extrem de accidentat, când cei care se coboară se sprijină unul de celălalt, iar dja vintríşu ne indică o coborîre piezişă. Méteru şi Vintríşu au devenit şi porecle, iar Bulz este prezent în microtoponimia locului.
  13. Ideea de a agăţa în cui ceva imaterial, în formula: pune + noţiune abstractă, este bine atestată în toate graiurile româneşti prin formula a pune pofta în cui. Aceasta circulă şi în GCR: póţo acaţán cu+i (despre organul sexual masculin, către un bărbat impotent sau doar în glumă) iar pe lângă aceasta, am înregistrat expresia şo acaţát súfletun cu+i (VM): aci.é şti+u că şo acaţát súfletun cu+i (despre o femeie care suferă exagerat după un bărbat). O altă expresie, din zecile pe care le-am înregistrat, este +i pă Lá.i+è că+i pă á.i+e (FD). Expresia în discuţie desemnează o femeie desfrânată. .i+è este un vârf de munte la marginea satului, iar á.i+e se referă aici la organul sexual masculin. .i+è probabil proiectează în imaginar un falus de dimensiuni semnificative, iar corelarea are nuanţe frecventative. Spre deosebire de Mihăes-cuMihăescU,p.124, noi nu trebuie să apelăm la aromână ca să înţelegem semantica lui .i+e, întrucât GCR gen. III cunoaşte şi utilizează, în special cu referire la oi, adjectivul .i+e „albă”. Acesta chiar devine zoonim, şi, aşa cum se poate observa, instrument oronimic. Chiar mai mult, pentru „a albi hainele”, prin extensie, „a spăla hainele”, gen. III posedă forme verbale ca la+u, şi la+u, hánjili să lá.ii (AD). Dar, în tema +i pă Lá.i+è că+i pă á.i+e „femeie desfrânată”, înregistrăm o mare bogăţie lexicală: ştuo+árfî, cúrvî, ba chiar curvuo.á+ii, náşpî, cotroháliţî, cotri+ánţî, zdri+ánţî, bobúji (şi porecla Bobúje), buli+ándrî (şi porecla Buli+ándra), bulícî (şi porecla Bulíca), ş.a.m.d., într-un inventar la care au contribuit PB, MM, CVC, AuP şi SP.

Pentru simboluri, sigle şi abrevieri, caută în arhivă articolul omonim.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: