Observaţii generale despre graiul din Remeţi

Graiul vorbit de locuitorii Remeţilor aparţine graiului crişan, cu similitudini marcante cu graiul vorbit în subzona Bratca, satele Ponoară, Lorău şi Damiş, fără a rămâne indiferent la interacţiunea cu graiul subzonelor Crişului Negru (Beiuş) sau al Crişului Repede inferior (Bulz, Borod, Bucea, Negreni) şi al Văii Drăganului (Traniş, Lunca Vişagului, Valea Drăganului).

Informatorii noştri fac, fără excepţie, trei tipuri de distincţie referitoare la conceptul general de limbă. Există áltji límbdji / cúmu+i mnjemţásca (desigur, termenul de limbă este nou intrat în GCR) şi există límba no+ástî, dar límba no+ástî se vorbeşte pă domnjéştji / cum auz la tilivizór şi pă bătrânjéştji, bătrânjáscî pe care unii o consideră strâcátî, dar alţii cred că aşé so vorovít djintătdja.úna // numa dji+amú să vorovéştji / pă domnjéştji, însă tot pă bătrânjéştji, dar spúrcat, vorbesc vidjicánjii şi ardjilénjii, aflaţi în zonele limitrofe corespondente arealului Beiuş (dji pă Vidjíc) şi arealului Drăgan (dji pă Ardjél).

Vorbirea bătrânească se comportă ca un sistem conservativ, regresiv şi defensiv. Sugestiv, de altfel, femeile din gen. III îşi acoperă uneori gura cu basmaua, ca pe un organ nefolositor, atunci când vorbesc cu uon domn, iar bărbaţii vorbesc cântărit, fără grabă, alegându-şi cu grijă cuvintele. Un studiu de estetică a gesturilor corelate cu vorbirea s-ar impune, fără doar şi poate. Doar acceptarea comunitară poate aduce cercetătorul în situaţia de a surprinde cele mai fine nuanţe de intonaţie, jonglările cu intenţie semantică în suprafixare, inventarierea complexei arii semantice sexuale ori a blastámnjelor (sudálmelor), chiar şi a čufálelor (prolícilor), păstrate ca un secret comunitar, cu semanteme neaşteptate ş.a.m.d.

În vocabularul gen. III, neologismele recente, practic importuri din RS, cel mai adesea prin mijloace media, sunt uşor sesizabile prin acordările fonetice pe care le suferă. Dacă gen. III nu are ezitări în a identifica termenii noi ca neaparţinând GCR, deja începând cu gen. II nu mai e clar dacă unele cuvinte sunt noi în vorbirea locului. Cât despre gen. I, notăm faptul că, de fiecare dată când un cuvânt bătrânjésc este omonim sau doar se aseamănă cu un cuvânt din RS, ei vor identifica prima dată – sau doar – sensul din RS.

Tinerii gen. I percep graiul ţărănesc tot ca vorbire bătrânească şi admit că îl folosesc mai ales în situaţii colocviale în care sunt implicaţi şi cei vârstnici. Cu toate acestea, faţă de vocabularul prezentat de noi şi parcurs împreună cu ei, manifestă un interes excepţional, fiind doritori să înveţe şi să reţină cuvintele pe care nu le cunosc. O statistică adecvată nu ne-a stat încă la îndemână să împlinim; îndrăznim totuşi să avansăm nişte procente, fără implicaţii în gradarea vocabularului pe scara activ/pasiv: elementele lexicale din glosarul prezentat gen. II şi gen. I au un grad de recunoaştere de puţin peste 80% la gen. II şi de puţin sub 70 % la gen. I cătun; gen. I centru coboară sub un prag de 60% cuvinte recunoscute.

Este neuniform modul cum gen. III se raportează la graiul pe care îl folosesc. Unii bătrânii privesc depreciativ GCR, socotindu-l strâcát. Suntem acum în sfera metaforicului, pentru că de stricat, să strâcî cáru şi, la fel, să strâcî cárnje; numai că în GCR şi uo+áminjii să strâcî „se schimbă în rău”, aşa cum avem mu.i+éri strâcátji „desfrînate” şi drúgî strâcátî „impotenţă”. Iată că şi limba se strică, într-o falsă raportare pe care o fac unii bătrâni atât la dómnjii cu care s-au intersectat în ultimii ani (intelectualitate, turişti), cât şi la limba standard pe care o pot auzi azi cotidian la televizor sau radio. Pentru a nu zădărnici încercarea noastră de a consemna un vocabular autentic, viu, am depus eforturi pentru stabilirea unor situaţii de confort înaintea înregistrărilor, în primul rând prin acomodarea vorbirii noastre la graiul local. Totuşi, nu o dată şi nu unul singur dintre informatorii gen. III îşi apără tezaurul lexical în faţa acestei teze, derivată dintr-un complex de inferioritate neavenit. De pildă, urmărind semantemul „prost” împreună cu MB, NB şi IP, din generaţii diferite, am înregistrat o discuţie explicită în această privinţă. O reproducem, nu pentru bogăţia sinonimică debordantă:

MB îi zâč toncală+ú / îi zâč bombală+ú / ↗îi zâč dudán / în tătji fórmili zâč // şi prostală+ú / şi tontală+ú // natafleáţî / álai că nu ştjíi méri o vínji // tjiútji // tjútje méri / tjútje vínji / tjútje mâncî ĉe rămânjì

NB [ri] mutjincă+ú / tutală+ú

IP [in] debíl

MB [af] ↗tač mă / ála nu+i bun

IP ba / şti+u io

MB debíl [me] // ála+i dji la tilivizór / nu zâĉém noi aşé

IP ba / că i+o+am auzât pă bunícu

MB [af] auzâtai pă drácu // po+átji dili+ú // [ri] tu i+eştj amú ca ála cu grébla!

MB face referire la episodul în care un copil de la ţară, ajuns domn – şi este de subliniat semantismul „orăşan” -, se întoarce la ţară şi nu îşi aminteşte cum i se spune greblei până este lovit de instrument în moalele capului. Evident, MB avea dreptate, debíl nu este un cuvânt din bătrânjáscă, deşi a intrat şi în GCR, însă probabil abia în ultimele decade, urmare a înfiinţării, în Remeţi, a unui centru de recuperare pentru copiii cu deficienţe mintale şi locomotorii. Însă, pentru noi, a fost momentul din care am putut surprinde o anume preferinţă pentru cuvintele distinse în gen. II şi I, nu rar folosite nejudicios, cum este absălút „niciodată” (IDP), faţă de reticenţa gen. III în faţa acestora. Am putea spune, pe alocuri, chiar dispreţul unor informatori gen. III faţă de acestea, pentru că: ála nu+i bun! Am înregistrat, de asemenea, câteva cazuri în care cuvinte vechi în GCR, ieşite din uz, dar revenite în vocabularul gen. II sau gen. I, sunt tratate tot ca şi cuvinte distinse, atât la nivel fonetic, evitându-se palatalizarea, dar şi la nivel semantic, dându-li-se accepţiuni greşite (şi nu ne referim aici la excepţiile care primesc accepţiuni de nivel metaforic). Tot în context, ni se pare că, pentru gen. III, o condiţie pentru ca neologismele să intre în uz este să corespundă unei minime necesităţi, utilităţi de exprimare – pentru a fi acceptate. Totuşi, unele cuvinte maghiare sau germane, intrate în vocabularul gen. III fără a avea temeiul enunţat, este posibil să fi fost interpretate la vremea lor drept cuvinte distinse; constatăm că cele mai multe dintre acestea vor dispărea odată cu gen. III.

Pentru simboluri, sigle şi abrevieri, caută în arhivă articolul omonim.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: