Cacoethes scribendi

→Recent, Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a stupefiat (din nou) o parte a opiniei publice, anunţând că, din anul şcolar 2009-2010, istoria va fi eliminată ca materie de studiu pentru elevii de liceu, clasă ter-minală. Este vorba doar despre licee de “filieră tehnologică”, aşadar vorbim doar despre un procent de 80 la sută dintre liceeni. Studiul istoriei se păstrează la elevii de clasa a XII-a la “liceele de elită”, orice ar fi însemnând aceasta pentru Ministerul Educaţiei. → După ce educaţia fizică, dirigenţia, a doua limbă străină şi, cum altfel?, latina, fuseseră alungate din programa obligatorie la diferite paliere, iată că diriguitorii proiectului naţional de educaţie socotesc că şi istoria este un lest pentru generaţiile care vin. → Dar poate mai bine aşa! Oricum, tot mai mulţi profesori şi-au pierdut încrederea în meseria lor, ca personajul lui Corneliu Porumboiu din filmul său, recent laureat la Cannes, Poliţist, adjectiv, şi contribuie semnificativ, alături de aiuritoarele programe de educaţie desenate în ultimii ani la Bucureşti, la degringolada generală. Decât să fie predată o istorie falsificată, instrument de îndobitocire a noilor generaţii, mai bine lipsă. Decât să fie predată istoria naţiunii române cu scârbă şi incompetenţă, mai bine lipsă.→ E cazul ca un istoric sau un literat cu simţ de răspundere să scrie o istorie responsabilă a neamului românesc, de uz general, în care subiectele – tratate cu mănuşi, cu ultra-europenism sau chiar cu dispreţ faţă de neamul românesc în cele mai recente manuale şcolare -, de la traci până la comunişti, să fie punctate cu claritate şi dreptate. De-acum, educaţia umanistă a românilor viitori nu mai ţine atât de şcoală, cât de individualităţi puternice, ani-mate de naţionalism echilibrat, dedicate cauzei neamului, în pofida comanda-mentelor vremii, şi de modul cum vor şti acestea să se facă ascultate. → Cel care va scrie o astfel de carte de învăţătură va trebui să ţină cont şi de contribuţiile în temă ale lui Caşin Popescu. Domnia-sa a predat, recent, Societăţii cultural-ştiinţifice AdSu-mus, al treilea volum al tratatului de Istorie a românilor, adus până la secolul al VI-lea. Mai tragem speranţa că vom găsi fondurile necesare pentru editarea acestor volume. Ne-am lămurit că banii publici au mai totdeauna o altă destinaţie, ei sunt pentru a-i stipendia pe cei care terfelesc România. Dar noi mai visăm la un Gojdu, la un Jiga, sau, mai încoace vreme, la un Raţiu. → Milioane de euro din banii ro-mânilor sunt în continuare la discreţia unui H.R. Patapievici, care nu foloseşte limba română decât pentru a înjura, dar bren-duieşte România pe mâna lui Benedek Le-vente, care decorează harta României cu labii, îi pune lui Corneliu Zelea Codreanu un penis în gură sau inscripţionează pe aceeaşi batjocorită hartă: System failure. Sigur că nu putem să nu fim de acord cu Benedek Levente, atâta timp cât “arta” sa reprezintă România, iar Patapievici conduce Institutul Cultural Român: ne aflăm în plin system failure. → Cât despre mecenat, a trecut neobservată o apariţie editorială remarcabilă, cartea postumă a profesorului orădean Titus Livius Roşu dedicată vieţii şi activităţii lui Nicolae Jiga, editată la insistenţele lui Voicu David, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor. Când DNA mai arestează de probă câte un biet românaş care a făcut o groază de bani în condiţii misterioase, ar putea să-l lase singur în celulă cu acest volum. Poate-poate ar înţelege să dea o destinaţie benefică banilor care s-au adunat în conturile lor împărăteşti. → Tot Consiliul Judeţean Bihor a sprijinit (parţial) şi editarea volumului Jertfa de sânge a Bihorului, coordonat de prof. Gheorghe Damian, preşedintele organizaţiei Vatra Românească – filiala Bihor. Intenţia cărţii – de cinstire şi pomenire a ostaţilor căzuţi pentru Patrie în cele două războaie mondiale – este lăudabilă, dar nu prea înţelegem de ce au trebuit evi-denţiaţi şi primarii actuali, directorii de şcoli ori preoţii care-şi desfăşoară azi activitatea în satele judeţului. Există şi scăpări, care nu fac cinste celor trei autori (Radu Milian, Radu Târnovean şi Augustin Ţărău, giraţi de autorităţi ca prof. univ. dr. Mihai Drecin, prof. univ. dr. Barbu Ştefănescu ori Mircea Bradu). Sub comuna Bulz, spre exemplu, găsim o serie de erori: monumentul eroilor din Bulz se crede că se găseşte în Remeţi, cel din Remeţi ni se spune că se află în Munteni, aflăm că la Munteni şi Remeţi mai există mori de apă şi, în realitate, nu mai sunt, dar în Bulz mai vieţuieşte una, însă autorii nu ştiu, sub monumente de arhi-tectură şi istorie sunt notate rezervaţii speo-carstice sau biologice şi… Barajul Leşu, satul Remeţi s-ar fi contopit cu “satul Lorău-Ponoară-Remeţi” ş.a. Când le-au dat banii, cei de la Consiliul Judeţean trebuiau să le ofere autorilor şi o hartă administrativă a judeţului, ca să nu stârnească zâmbete stânjenite la “modificarea” componenţei comunelor, mutând, de pildă, sate din comuna Bratca în comuna Bulz. Scripta non erubescit, cam aşa ar zice Cicero. Nu insistăm. Cum de o astfel de carte bihorenii aveau imperios nevoie, se impune o nouă ediţie, corectată cu acribie. Cum prezenta ediţie s-a făcut şi cu bani publici, costurile unei ediţii revizuite trebuie suportate, măcar parţial, de cei care au comis greşelile. → A apărut şi volumul al patrulea al hiper-monografiei Beiuşul şi lumea lui, coordonată şi finanţată de Ioan Degău. Ca şi pre-cedentele trei, acest tom este o cărămidă de peste 1000 de pagini, tratând şi elemente de etnografie şi folclor, dar şi de viaţă economică, viaţă privată sau turism. Este, probabil, cea mai vastă monografie a unei localităţi româneşti publicată vreodată. Lucrarea este monumentală şi pare incredibil că s-a realizat într-un timp extrem de scurt. Ioan Degău se aşează, în felul său, cu aceste cărţi, dar şi prin alte acte ale domniei-sale, în descendenţa mecenaţilor de care am făcut înainte vorbire. În partea de coor-donare a autorilor, finanţistul Ioan Degău a fost ajutat de poetul şi etnologul Nicolae Brânda, o prezenţă, din păcate, tot mai discretă azi în publicistica bihoreană. Poate graba, poate superficialitatea vreunui tehno-redactor au făcut să se strecoare o duzină de greşeli în preţioasa Antologie de folclor din zona etnofolclorică Bihor, o antologie oferită de Centrul Judeţean pentru Con-servarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. O singură remarcă mai dorim să facem, pe care am fi trecut-o cu vederea în acest context, dacă punctele noastre nu menţionau, din capul locului, scoaterea din programa şcolară, la cele mai multe paliere, a latinei. Pe coperta a IV-a a acestui volum, Ioan Degău semnează un scurt excurs, care începe şi se termină cu câteva cuvinte în latină. Dacă s-ar fi consultat cu un latinist (e drept, nişte rara avis în Bihor), eco-nomistul ar fi aflat că dictonul cu care îşi deschide excursul “sună” niţel diferit de cum îl foloseşte domnia-sa: forma corectă este Finis coronat opus. → Am ajuns şi la Centrele Judeţene pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Centrul din Constanţa a tipărit o emoţionantă carte în memoria Elenei Roizen, Cântecul unei amintiri, o ediţie îngrijită de prof. Petre Paul Nicolescu şi Iulian Talianu, Centrul din Dolj a editat postum, în îngrijirea prof. Nicolae Dumitru, o culegere de folclor lite-rar din Dolj, realizată de cel care a fost ini-mosul ing. Mihai Bălăianu, intitulată De prin Dioşti adunate, iar de la Satu Mare şi Cluj-Napoca ne-au venit ultimele apariţii ale revistelor editate de Centrele judeţene aferente, Confluenţe şi Tradiţii clujene. Tezaure umane vii, două publicaţii de ca-litate. Printre materialele de specialitate sau simplele consemnări de la manifestări specifice, ambele publicaţii conţin un bilanţ de activitate îmbucurător. Aviz altor Centre similare din ţară: în 2008, Clujul a editat zece titluri CD, zece volume de studii şi cercetări, revista semestrială de specialitate Tradiţii clujene, a întreţinut website-ul http://www.traditiiclujene.ro şi a desfăşurat un număr de 131 de activităţi culturale, ne informează directorul Tiberiu Groza. Iar directorul Centrului de la Satu Mare, Felician Pop, scrie în editorialul Confluenţelor din februarie despre realităţi pe cât de triste, pe atât de revoltătoare, deplângând stupidul renume câştigat de “folclor” în vremurile de pe urmă, prin mijlocirea unor posturi TV, “unul mai sinistru decât celălalt”, care “au transformat “lada de zestre a neamului” în harnice şi lucrative puşculiţe personale”. Şi iarăşi despre educaţia şcolară naţională: “şcolile raportează mândre scoaterea pe bandă rulantă a noi şi noi generaţii de oa-meni fără urmă de cultură ori discernământ artistic”. → O altă revistă de ţinută care ne parvine la redacţie este Studii de ştiinţă şi cultură, editată trimestrial de Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad (redactor şef: prof. Vasile Man). Publicaţia găzduieşte texte în română şi engleză, este evaluată de Consiliul Naţional al Cercetării ştiinţifice din Învăţământul Superior şi indexată în Baza de Date Internaţională CEEOL. Revis-ta publică articole tematice de cercetare ştiinţifică umanistă. Numărul din martie este dedicat Traductologiei, iar proxima ediţie anunţată este dedicată lui Tudor Arghezi. → Am primit la redacţie şi o serie de scrisori. Dintre cele recente, ne-a bucurat şi impre-sionat foarte puternic scrisoarea unui român trăitor de şase decenii la Rio de Janeiro, nonagenarul Alexandru Frâncu. Scrisoarea conţine o serie de aprecieri măgulitoare la adresa publicaţiei noastre; iată una dintre acestea: “Zodii în cumpănă nu este o revistă. E o enciclopedie!”. Pentru cei care nu îl cunosc pe Alexandru Frâncu, e de menţionat că domnia-sa a editat în exil patru publicaţii: România (cu ajutorul prinţesei Ileana), Nouvelles D’Argentine (finanţată integral de Juan Domingo Peron), Însemnări (cu ajutorul şi sacrificiul legionarilor de la faţa locului) şi revista literară (în patru limbi) Goetheana (susţinută de Librăria Goethe). N-am avut norocul (încă!) să îl întâlnim pe Alexandru Frâncu. Dar am avut norocul să întâlnim mai multe personalităţi ca domnia-sa, români în lumea largă, de o mare calitate intelectuală şi morală, de o vastă cultură, la o etate înaintată, împinşi de tăvălugul comunist în toate zările, cărora li se refuză preţuirea mai mult decât cuvenită în ţară. Unii s-au dus dintre noi într-o lume mai bună, iar amărăciunea cu care i-am lăsat să plece e un păcat care ne atârnă în spi-nare. Oriunde i-a purtat destinul, ei au rămas animaţi de o adâncă dragoste de neam, dăruindu-se fără preget şi fără mar-gini cauzei naţionale. Şi noi? Ce am făcut şi ce facem noi pentru ei? Cum le folosim înţelepciunea şi dăruirea? Elitele postromâniste i-au declarat indezirabili, în loc să înge-nuncheze în faţa lor. Şi fiindcă aceştia cu-noşteau realităţile locului, Filialele Institutului Cultural Român din întreaga lume ar fi trebuit măcar să se lase consiliate de aceşti oameni, cum greu o să mai avem. ←

Zodii in cumpana, vara 2009

Anunțuri
1 comentariu
  1. Dan a spus:

    un adevarat tur de forta… scris, asa cum ne-ai obisnuit, cu substanta si… suflet…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: