Epiharia I

Nu te-am aşteptat, femeie,

şi tu-ai venit nechemată

arătându-mi buza prăpastiei, lată.

Nu mi-am întors o dată capul

înapoi, să nu te pierd, de teamă,

sorbind neogoit din a iubirii

nesecată, dulce zeamă.

M-am despărţit de tine

cum se desparte zeul de oameni.

N-am ştiut cât de bine

cu moartea tu te asameni.

Nu te-am văzut goală şi poate nu trupul ţi l-am iubit.

Nici glasul nu ţi l-am auzit, femeie, vorbind,

doar inima plină, -n bulboane grăbit clipocind.

Paşii ţi i-am semănat până a-ţi afla talpa.

Cu flori te-am îmbrăcat până a-ţi muşca alba

carne; până a te mânca; până a te înghiţi.

Ca zeu, nu ca bărbat, am prins a te iubi.

Ţie, zee, nu femeie, m-am dăruit a mă jerfi.

Din volumul EPIHARII. Oradea: Anotimp, 1997

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: