Dialoguri cu ţărani. Alexandru Hognoci: „Nici apa nu ma îi bună amu”

Ziceţi că aţi lucrat ca şofer în toată ţara. Unde anume?

– Am lucrat la Rovinari, la canal. Am fost şofer d-aişea, am lucrat triiză şi şeva de ani, la canal Dunăre – Mare Neagră, în Rovinari…

Câţi ani aţi lucrat la Rovinari?

– Trii ani de Rovinari am lucrat. Rovinarii îi în zona Târgu-Jiu. La Rovinari duşeam în mină pentru termocentrala de la Rovinari. Aveam contract cu mina în fiecare an trei luni le-am făcut acolo, aşa că totalizat în câţi ani a fost am făcut trii ani de Rovinari. Eram înconjuraţi de armată acolo, nu puteam părăsi locu ăla unde ieram cazaţi.

Ce condiţii de viaţă erau acolo?

– Groaznice, ne-am îmbolnăvit acolo. Am avut acolo o coloană a lu Bistriţa – Năsăud la care am participat. Scabie din cauza condiţiilor, nişte barăci din alea, dormeam pe saltele umplute cu vată sticlată şi iarna de-o parte ne frijeam de calorifer, în locu care iera caloriferu, şi restu sloi de gheaţă în baracă, aşa am dormit acolo. Şi nu ne dăde banii, numa cam la două luni, la trii luni ne mai trimite, copiii acasă – vai de capu lor, ce condiţii am trăit acolo, vă spun n-aş mai vre nici în vizită să mă duc. N-aş mai dori, să ştiţi. O fost acolo Ceauşescu, o făcut acolo o platformă, o scenă acolo, aşa cum s-ar spunie, să deie cuvântu să spună… să ne spună, să ne-ncurajeze să muncim. O zâs on injiner acolo: “Tovaraş secretar jeneral, n-ar fi mai bine să… nu are rost să săpăm noi după lignit saptezeşi de metri”, apoi iera on metru de lignit, decopertat saptezeşi de metri în groapă, pământu scos cu alea ruseşti, cu escava-toarele alea, “n-ar fi bine, o zâs, motorina care o consumă escavatoarele s-o băgaţ direct în termocentrală că nu-i mai nevoie de cărbune, s-o măcinat lignitu, s-o uscat în mori ş-apoi s-o mestecat cu păcura şi cu motorina”, că altfel nu ardič. Acuma parcă-i modernizată şeva, termocentrala, o venit nişte firme din altă ţară, acuma probabil merje mai bine. Păntru aia vă spun, ieram zeşe coloane din zeşe judeţe, tătie barăcile alea militare o fost ocupate, ieram cu militarii împreună.

Dar dumneavoastră aţi mers acolo de bună voie?

– Uuuu! Ba! Dacă te-o găsât călător pă autobuz şi n-avei lucru, ai plecat trii luni în Rovinari, ori dacă nu i-am dat bilet cumva. Dacă nu, am scăpat. Nu te întreba, normal merjeai şi dacă nu ierai pedepsit. Da dacă te-o prins cu un călător că n-ai tăiet bilet sau ai făcut alta, mă rog, nu te-ai aliniat cum trebuie, Rovinari!

Da, că mi-aţi spus că aţi lucrat înainte şofer pe autobuz. Aţi mai lucrat şi alt-undeva?

– Am mai lucrat şi la alte intreprinderi, la IOR Dej am lucrat zece ani, da io am lucrat şi şofer pe autocamion, ş-am lucrat şi pă tractor, ş-am lucrat şi pă utilaje.

Câţi ani în total?

– Păi, total, treişpatru de ani. Io la şap-teşpe ani am fost angajat, şapteşpe ani, am terminat profesionala, la Huedin şi m-am băgat la lucru.

Cât timp aţi lucrat dumneavoastră, cine ara pământul?

– Nu se lucra pământu la vreme aia. Nu pre lucra, am fost cu ia, cu soţie, da nu pre s-o ocupat, di şe?, că aveam copii, aveam patru copii mici şi stătea cu iei din salaru ăla care-l căpătam, am trăit cumva, ne-o mai ajutat părinţii că ierau în viaţă.

Ce vârstă au copiii dumneavoastră acuma?

– Treizăşişaşă, treizăşidoi, trezăşi şi douăşopt. O fată dă triişdoi. Trăiesc săracii, doi în Spanie, doi în Cipru, unde îi şi soţie, îi în Cipru de doi ani.

Cum s-au decis ei aşa, să se ducă, cine s-a dus primul?

– Primu s-o dus băiatu, după Revoluţie, la doi ani. Ăl mai mijlociu, al doilea, s-a dus în Cipru, el o plecat primu dintră băieţi.

De ce s-a dus în Cipru?

– O venit din Jermania, c-o stat şi-n Jermania atunci imediat în nouăşopt, şi-o plecat… Treceau apa înot acolo pă la poloneji, nu ştiu pe ce râu acolo şi treceau din iel, direct în Jermania, ş-acolo or stat ascunşi într-un sat acolo, până ce o luat legătura cu altu, că mai iera şineva ş-apoi i -o integrat acolo, o lucrat, o stat în lagăr ş-apoi d-acolo i-o plătit cumva. E! L-o prins şi i-o dat în ţară ş-atunci o avut ambiţie c-aici n-o mai putut, o lucra iel în C.P.L., o fost, o avut şcoli profesionale, ş-o lucrat la Combinatu de la Bistriţa, unde să faşe mobile, e!, o fost plătit prost, şi ş-o luat aşe inima-n dinţi, ăla ştiu c-o plecat!

Cum a auzit de Cipru, cum s-a dus el acolo? A avut ceva prieteni?

– O avut o prietină de familie care iera acolo căsătorită. În Cipru s-o căsătorit ş-o zăs să margă până la ea în vizită că-i face un rost… Or dormit în tuburi de beton, ascunşi în cutii, vai de capu lor, ascunşi p-acolo, şinşi ani or fost ascunşi. Or stat şinşi ani p-acolo ascunşi, până la urma i-o făcut rost d-o prietină să să căsătorească şi s-o căsătorit acolo. S-o căsătorit c-o fată de-acolo, c-o grecoaica de-acolo din aia cipriotă.

V-a întrebat dacă-l lăsaţi să plece sau numai s-a luat şi s-a dus?

– Când o plecat ne-o-ntrebat, sigur, şi noi neavând posibilitatea să-l ajutăm, am zâs: cu Dumnezeu înainte! Am fost şi io acolo la iei in Cipru, am stat vreo trei luni, căldură mare, după câţiva ani o divorţat deja de cipriotă, are o fetiţă de şasă ani. Acuma s-o bătut la leje ca s-o câştije iel…

Poate să vadă fata?

– De două ori pă săptamană sau de trei ori, cam aşa şeva.

Soţia dumneavoastră o poate vedea?

– Da, sigur, o aduce acolo unde stă şi soţie, că e plecată şi fata, în Cipru, are şi fata o fetiţă cu jinerele meu, ăla o fost de două ori în Irak, Afganistan, la trupele astea în armată, angajat serjent major, conducător de tab ş-o fost de două ori în Irak ş-odată-n Afganistan, ş-acolo on Afganistan o avut on accident că i-o aprins ăştia cu rachete d-alea, i-o aprins tabu şi i-o ars cauciucurile. Dacă nu iera un italian acolo, murč, şi s-onfricat omu, n-o mai vrut să plece şi s-o lăsat de-armata şi s-o dus în Cipru că i-o zâs băiatu mieu să margă că le găseşti dă lucru acolo. Acuma mai au una, o fetiţă de două luni, că de aia s-o dus soţie acolo să-i ajute. Ş-acuma o rămas acolo că grijeşte, are trei fetiţe, are un feşior, când o vedie de trii ori pă săptămână şi aste două, fetiţa lu tata. Şi ia-i acolo, faşi mâncare, că s-o mai dus on cumnat, un frate de-a soţiei, el şi cu femeia iară s-o dus acolo, o găsît acolo la construcţii şeva de lucru.

Când a plecat primul copil, din ce, cum a plecat, aţi vândut ceva pământ să aibă bani să meargă sau cum, ce-a făcut, a lucrat?

– Am avut şeva pământ ş-am vândut o bucaţică de pământ. Nu iera cam produc-tivă, dar am dat la şineva, că n-am avut bani, de undie să am bani.

Şi aţi vândut la cineva din sat, pe bani puţini?

– Da, din sat, acolo-n vecini care, mă rog, aveu forţă de muncă, puţăni bani, aşa aproapi de gratis, numa de drum ca sa aibă să margă până în Polonia. Din Polonia treşea pe şeva râu acolo, prin apă, înot, în decem-brie, în apa îngheţată au trecut.

Cât l-a costat pe băiat atunci să plece?

– Nu-mi amintesc. Amu io nu l-am controlat, o mai avut şi iel şeva bani, dar bani ca să pleşi nu o avut, l-am ajutat noi cât am putut.

Şi apoi, duopă aceea, ceilalţi, care or plecat în Spania, cum or plecat, adică s-au ajutat unii pe alţii după ce a plecat primul?

– Nu prea, nu, aştia care-s în Spania o plecat şi-o lucrat în Cehoslovacia, acuma după Revoluţie, că o fost voie, da mă rog, în Cehoslovacia, adica voie, o mers aşa cu nişte, mă rog, oameni de-acolo care o mai lucrat în Cehia şi o fost la negru ş-acolo ş-o făcut nişte bani. În Spania o plecat cum o plecat aştia, o plecat în vizită, cum mărg şi căpşunarii pă aşa sezon şi o rămas acolo.

Era uşor atunci să meargă în Cehia?

– Nu iera uşor. Şi cehii i-o extradat, că iei mai stateau acolo. Băiatu ăl mare a meu, îi, faşe sport, king box. Ş-acolo, în Cehia, ş-o deschis, ş-o făcut o sală din banii care i-o muncit pe şantier acolo, ş-o făcut, o luat legăturile acolo la un oraşel în Cehia şi ş-o făcut o sală de sport şi mai ave două zâli până îi semna actele ca să poată sta, nişte şmecheri care or ştiut că nu-i legal l-o pârât la poliţia de frontieră şi l-o extrădat şi pă iel şi pă frati-său, i-o luat şi i-o pus pă tren şi i-o trimes acasă. Ş-o cheltuit ăl mare toţi bănuţii.

Nu prea norocos… Dar acuma sunt bine ei acolo?

– Acum-s bine. Îi casatorit ăl mare, acolo stă cu soţia.

Căsătorit în Spania?

– Soţia îi d-aici din sat vecin.

Şi au şi copii acolo?

– Ăl mare nu are copii, îs di-on an că-sătoriţi.

Şi fata de care nu mi-aţi zis?

– O fata ş-on baiat îi în Cipru. Băiatu de-al doilea şi cu fata, penultima şi cu jine-rele îs în Cipru. Şi ăl mic şi ăla mare îs în Spania.

Ăl mic ce face, cum e? E căsătorit?

– Al mic lucreaza şi iel în construcţii, nu-i căsătorit, da au acte deja… acuma vine ăla mic, tre să vină luna asta.

Cum ţineţi legătura cu ei?

– Vorbim pă telefon.

Va sună destul de des?

– Aia din Cipru mai rar, îi foarte scump telefonu acolo, extraordinar de scump, în trei minute i-am terminat, nu pot vorbi mai mult de şasă minute. Ei au mai mulţi bani, io, când mă suna iei, răspund, apu, dacă am o urjenţă, dau on bip din ăla să…

Aveţi un telefon mobil?

– Da, ş-am semnal amu. Băsescu ne-o pus semnal când o fost inundaţiile anu tre-cut. Altfel n-am avut. N-am avut numa acolo în vârful dialului. Trabuia să mă urc pă munte acolo sus ca să vorbesc ş-o venit Băsescu ăla şi i-o luat la rost pă aştia şi imediat o montat antena, imediatu în patru oară o fost semnal după ce o fost inundaţia

Cum îi place soţiei dumneavoastră în Cipru?

– Îi foarte mulţumită acolo, că dacă n-ar fi fost mulţumită ar fi venit înapoi. Îi cu fata, cu jinerele, cu copiii, îi şi on fel de doică acolo la copii, da, beibisităr.

Când aţi fost în Cipru?

– Acum patru ani, pentru trei luni. Am lucrat şi io acolo cu băiatu, am lucrat că mi-o fost urat să stau acolo. M-o ţânut două zâle ş-am fost înebunit ş-am zâs, de nu mă duci la lucru, mă duc la aeroport.

Ce aţi lucrat acolo?

– În construcţii, acolo am cărat scân-dură, am făcut cofraje de betoane, ce o fost. Trăiesc bine, câştigă, zonă turistică, optzeci la suta din bujetul ţării îi numa din turism. O fost colonie engleză, sa vorbeşti engleză şi greacă, cipriota îi deosebită de greacă, cum îs secuii cu ungurii.

Şi-au cumpărat casă sau stau în chirie?

– Acuma stau în chirie, pentru că l-o dat afară pă băiat socru-său din casă…

Plătesc mult chiria acolo, îi scump?

– Îi scumpa, îi foarte scumpă.

Jumătate din cât caştigă?

– Nu, nu chiar.

Un sfert din cât câştigă?

– Poate cam să zâc amu aşe, şase sute de ieuro o cameră, cam aşa-i şi on pic de bucătărie dacă-i, da, că iei stau în chirie la o casă, nu la apartament la bloc. Da acuma iei s-o-ngrămădit acolo…

Ce v-a plăcut în Cipru, de ce aţi venit înapoi?

– Păi cum să nu viu, că io îs ţăran d-aci, undie să nu viu? De şe am venit napoi, pentru că nişi nu aveam on statut acolo ca să stau, că aş mai fi stat, da nu pre găseam pentru mine la vârsta me, om batrân acuma. Am lucrat, mi-o fost greu, căldura te neno-roceşte, şinzăci de grade. Stâlpii ăia metalici de înaltă tensiune care încă românii i-o făcut acolo, la ora unu la amiază, venia elicopteru, la fiecare stâlp, cu spuma, că să-ndoie dă căldură. Vă închipuiţi un om acolo, zeşe litri de apă o persoană pe zî trebuia să inhalezi ca să te răcoreşti. Bucăţi de gheaţă din frijider, băgate în canistra cu apă, apă din aia desalinizată. Mie nu mi-o mai plăcut pentru că mi-am distrus rinichii acolo cred, că din apa aia, atâta apa cât am băut. Apa nu-i ca la noi, apă curată. În schimb alimen-tele, extraordinar de ieftine. Tot ce-ţi doreşte sufletu.

Mai bine ca aici?

– Mai! Îţi permitei să iei un sanviş de ăla, cât o franzela la noi aproape de mare plin de şuncă şi de… uoai de capu meu! Ieu, un sanviş de ăla dacă-l mâncam la ora zeşe, nu-mi ma trebe numa dăsara, ş-i ieftin, foarte ieftin, un dolar jumate, doi dolari, depinde amu mărimea la gramaj…

În Spania nu v-aţi dus?

– În Spanie nu m-am dus, acuma mă gândiesc când vine băiatu, m-oi duşe pân-acolo. Încerc ş-acolo că mi-i urât sângur. Acuma încă mama-i bătrâna şi mai poate un pic, are opştrii dă ani, da săraca ia-i sângură. Acuma i s-o dus un niepot în Irlanda, are on frate care lucrează pe la Bistriţa şi are doi feşori în Irlanda, plecaţi să aia, în Irlanda de Nord. Acolo tot plouă, cu zi, cu noapte.

Care-i locul cel mai bun unde să mergi să lucrezi?

– Locul cel mai bun îi să stea în Româ-nia, da nu-i câştig. Mâine ar veni băieţii, mâine, numa să aibă de unde să-ş câştije existenţa, că lucrează dublu faţă de la noi. La noi dacă trebe salar, lucrează şi păste orele de servici, numa să fie bine.

Ar putea să găsească aici de lucru? Numai îi prost plătit, nu?

– Da, îi foarte prost plătit şi nu-s credibili aştia care te angajează.

În Spania au problema asta?

– Acuma iei nu mai au pentru că iei au contracte şi patronu îi interesat să-şi aibă că dacă nu, patronu le-o făcut acte să ţână dă iei, dacă-l pierde patronu îşi pierde imajinea sa, reclama acolo, ş-apoi nu mai merje nime acolo la patron, ramâne fără oameni. Asta e. Şi iei, românii, îs cotaţi că-s foarte buni munşitori şi harnici.

De ce nu se întâmplă acelaşi lucru şi în România?

– Asta ne caracterizază amu, mai ales dacă ajunji on bos mai mare, ai un pic de firmă, atunci îi musai să-l atinji pe semenul tău, că dacă nu, ieşti… Şi io am lucrat la un patron aici, după pensie m-am dus că nu mi-o ajuns banii, m-am dus la un patron, la unu, am lucrat şofer vreo două luni jumate şi mi -o dat douăzej de mii, doi lei de aştia… mi-o dat pe trii luni, pe două luni jumate, aproape trii luni, ş-atunci am zâs, nu-mi dai banii?, “păi aşteaptă ca te-am probat, ai fost în probe”.

Şi niciodată nu v-a mai dat banii?

– Nu, da cine? N-are rost, că ş-aşa nu-l mai găsem. N-o să-l dau în judecată pă traba asta că mă costa mai mult. Şi n-am făcut nicion contract de munca, da ş-acuma să lucrează aşe. Ai de mine!

Credeţi ca aşa a fost şi pe vremea lui Ceauşescu sau nu-i numai acuma treaba asta?

– Io cred că atunşi cam de frică nu pre să-nşela atât de puternic, da poate că şi atunşi aşa iera. Un fel de cercuri d-astea mafiote şi atunci ierau pă vremea aia, care deţineu controlu la nişte treburi, de exemplu în firma în care am fost, ierau câteva oi negre cu care se spălau pă mâini, io de exemplu, dacă m-o prins cu doi călători fără belet când lucram pe autobus, păi mie îmi şi făcea imediat raport la directoru mare la firma şi ma duşeam să dau explicaţie, da ierau alţi coleji d-ai mei că merjeu cu autobuzu jumătate fără belete şi vineau controlorii şi-mpărţau laolaltă, împărţau câştigu şi asta mă indigna şi io ieram privit ca o oaie neagră şi n-am dus-o bine deloc, nici acolo n-am avut noroc în firmă. Şi ierau câţiva care merjau cu sacoşa la doamna director…

După ’90 nu v-aţi gândit să mergeţi şi dumneavoastră la lucru afară?

– Să mă duc? Păi io aş fi plecat, da io am suferit de o boală grozavă, io am avut intervenţii greli, am fost în Cluj, am avut o operaţie gre şi nu m-am gândit că trăiesc. Că mi-o spus d-acolo ca să mă-ngrijesc să nu lucrez cât pot şi d-aia n-am avut curaju.

Agricultură mai faceţi? Cu iarba ce faceţi?

– Iarba am dat-o pomană, ştii, şine are animale, “du-te coseşte-o”, anu trecut aşe, anu ăsta la fel. Nu solicită nime. Nu-i trebe nici de gratis.

De ce nu le mai trebuie iarba, de ce nu mai muncesc?

– Vă spun de şe, nu mai ieste şine să lucreze pământu, mai sunt câţiva pensionari bătrâni, bolnavi, care copiii, cu feşori, cu nepot îs în Spanie. La noi din fiecare familie aproape îs plecaţi în Spania, Italia, Franţa, Irlanda, no, şi-n Cipru deja acuma de când o intrat în Uniunea Europeană. Şi nu sunt animale. O vândut oaminii animale de aia am vândut şi io, păntru cine să ţân, trebuie să mulg laptele, pentru nouăzeci de bani?, şi io trebuia să fac fân, să samăn, să cosăsc şi pentru cât, pentru o cană de lapte, io o cumpăr dacă-mi trebe. În tot satu am avut o sută de bivoli şi acuma mai sunt douazeşi.

Pe bani buni aţi vândut bivolii?

– Păi cu jumatate preţu. Când nu-i con-curenţă, îl dai numa sa te scapi dă iel.

Copiii v-ajută dacă aveţi nevoie de ceva?

– Ăştia din Spania mai trimit, da ăia din Cipru nu trimit, pentru că le-am spus să nu trimită că mă descurc. Li greu şi vre să facă casă şi fata. O zâs că dacă or veni în primavară, c-o făcut asistentă medicală, şcoala, aicii n-o lucrat numa on an jumate şi acolo deja lucrează într-on spital şi câştigă o mie ş-o sută de ieuro pe lună. Şi nu pretind io să-mi deie, ca să-şi poată strânje, c-o cumpărat pământ scump acolo lângă Bistriţa sus să-şi facă casă. Eu am avut pământ aici să-ş facă da n-o vrut să-ş facă aicea.

De ce nu vor aici?

– O zâs ca acuma-i altu conceptu lor, că îi departe până la oraş, că dacă lucrează cumva acolo, să nu facă naveta, d-apoi acolo în Spania fac naveta în fiecare dimineaţă. O zâs că vor la oraş.

Este ceva bun în treaba asta cu plecatul în străinătate, în afară de bani?

– Io nu văd şeva bun, pentru că banii oricum se consumă. Da după a me părere de om bătrân, daca s-ar pune la punct treburile cât de cât în România asta, s-ar ave cu ce să trăiască şi n-ai fi nici stresat, nici noi aştia bătrâni fără copiii lor, ai şti că îi ai acasă lângă tine la orişe oră! Mă duc pân la tata că-i numa dân Bistriţa, de exemplu, vine pân-acasă, dar de-acolo nu mai poate veni când vre iel, poate pă când ajunje anunţu la iel, pă mine trebe să mă-ngroape, nu mă mai poate ţâne. Şi cam asta ie. Şi copiii ar munci dacă le-asigura şineva cât de cât să-şi poată aduna on leu, să-ş resolve situaţia sau să le fi zâs, ajută pă aştia de la oraş să le deie câte o locuinţă acolo la doar jumatat de preţ sau cumva ma gândeam io, ca cumva o putut faşe guvernu ăsta şi nu iera migraţia asta atâta de mare, sa pleşe tăţ.

Credeţi că politicienii doresc ca oamenii să plece sau nu le pasă?

– Io cred ca i-ar deranja pă profitorii aştia care fac afaceri d-astea necinstite, i-ar deranja să vină aştia napoi, pentru că aştia deja acolo cunosc situaţie din ţările astea ş-ar veni ş-ar fi cu gura pa iei.

Dar Guvernul dă bani pentru ca să-i încurajeze pe oameni, nu?

– Da, da se fac nişte afaceri, uai, te ferească! Oaminii n-ajung la bani.

Ştiţi pe cineva să facă aici agricultură? Totuşi, se dau nişte bani de la Guvern, nu?

– Îi vorba ca să se deie pân decembrie, da nu bani. Se vor da produse, sămânţe de grâu, nu bani. Că spune ca beu oaminii banii.

Dar dumneavoastră aveţi nevoie de sămânţă?

– Nu, nu fac agricultura, până anu trecut, acuma sângur mă pierd, nu-mi mai trebe. Mă duc să-mi cumpăr mămăligă de la Ungaria, că la aia văd că creşte. Asta e.

Pământul de aici are nevoie de îngraşăminte?

– Cică are, da, are, care îngrăşământ ne mâncă sănătatea, poluiază fântâna, apa. Multe bazaconii de amu, că nici apa nu ma îi bună amu.

Dialog realizat în vara anului 2007, împreună cu dna Emily Hillenbrand Tion, în cadrul unui proiect de studiu iniţiat de cercetătoarea americană. Respondentul este în vârstă de 72 de ani şi locuieşte în Spermezeu, jud. Bistriţa Năsăud

Anunțuri
1 comentariu
  1. Dani a spus:

    Iti multumesc Tavi!
    Dialogul este exceptional si reflecta perfect situatia actuala.
    Am fost si eu prin zona respectiva anul asta si vreau sa spun ca povestea se repeta la fiecare casa.
    Parca la noi in zona nu e chiar in halu asta, tat or mai ramas p’acas pruncii.Stau pe la orase si marg in vizita la sfarsitul saptamanii la batrani.Stau p’aci, ca le da patronu pe cartea de munca salariul minim si apoi le mai da pe langa, la negru,niste bani.
    Si noi, tinerii „absolventi de facultate” care ramanem p’aci,e din cauza ca avem vre-o pila pe undeva, asa ca o sa vezi peste tot angajari aiurea,de exemplu, absolventi de stiinte sociale lucrand la fabrica de zahar in laborator s.a.m.d.
    Da’,cum o is taranu, cu Dumniezau ‘nainte,catre orice ne-om indrepta, ca io nu mai inteleg nimica din debandada asta totala…poate ca m-oi dumiri candva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: