Scrisoare prietenului meu Iorgu în Cipru

………………………………………………………

De unde vin eu, sunt câmpuri cu flori, flori

mai frumoase decât curcubeul, care ştiu să danseze în vânt

atât de frumos. De unde vin eu, sunt brazi care cântă, să întâlneşti

stele care umblă liniştite pe drum e un lucru obişnuit.

De unde vin eu, au mai rămas nişte ţărani ca nişte stânci

şi nişte părinţi, îngrozitor de singuri. De unde vin eu, e atâta tristeţe

că am putea să ne facem ieşire la mare în toate părţile.

De unde vin eu, Patria mea suferă de o boală cumplită.

Avem şi noi turcii noştri, dar nu numai în nord.

Avem şi noi două ţări, două steaguri, o idee vagă despre Enosis.

Suntem şi noi în Uniunea Europeană şi ştim cum e, ştim bine,

că am mai fost aproape de o Uniune, cea Sovietică.

Pe vremea când moşii mei şi ai tăi sorbeau gânduri dintr-o ulcică cu vin,

populaţiile acestea adunate sub steagul albastru se jucau cu puţa în praf.

Preţurile? Sunt cam la fel, puţin mai accentuate când e vorba

de lucrurile esenţiale, puţin mai mici la ţigări şi alcool.

Avem şi noi Odiseea noastră, doar că a noastră

e lipsită de happy end. Ţi-am mai povestit-o, şi te-a mirat,

te-a mirat tânărul acela care caută tinereţea fără bătrâneţe,

o găseşte şi o leapădă, prins de dorul de casă.

Tânărul acela care nu mai fuse bătrân, tânărul acela care vine acasă

să nu mai găsească nicio Penelopă, doar cât să consemneze:

Ithaca este pustie. Mi-a crescut barba albă. Şi avem

şi Iliada noastră, doar că mai scurtă, pentru că

n-am avut chef să mai facem continuări. Nu, nu e nicio Elenă

la mijloc, deşi, dacă nu te superi, Elenele noastre sunt mai frumoase,

doar că au plecat toate de-acasă, pe cărările lumii. E doar povestea

unui cioban cu care seamănă mai mult Socrate, decât Ahile.

Nu mă întreba ca prietenul meu din Bruxelles de ce tot merg

şi tot vin. Poate să fie şi o problemă de memorie ancestrală,

să-mi fi rămas de la strămoşi amintirea drumurilor

pe care ne purtau mioarele. Sau poate să fie că merg să veghez

la capătâiul Patriei mele. Iar acum, rogu-te, stinge lumina.

Rândurile următoare să le citeşti pe întunerec.

Anunțuri
2 comentarii
  1. teresa a spus:

    absolut superb…
    chiar mi-era dor de poezie scrisa de un mic razvratit !!!

  2. fugara a spus:

    trist dar foarte adevarat… o realitate cruda in ceea ce ai postat… ce se intampla cu noi, cu tara in care trebuia sa traim, sa fim fericiti..

    multumesc ca ai revenit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: