Cântec pierdut

Nicicând n-am să pricep de ce

privirea ta se-ntoarce rece

pe lângă mine rece trece

când paşii dintr-o întâmplare

ni se-mpreună-n burgul mare

în burgu-acesta rece-n care

obişnuiam odinioară

să ne iubim într-o cămară!

Sau ne iubeam doar într-o doară?

Obişnuiam odinioară

să ne petrecem într-o vară

ce azi aud c-a fost amară.

Tu ai ales altă cărare.

Parfumul tău de nepăsare

m-a înjughiat şi încă doare.

Dar cel puţin să ştiu de ce

un zâmbet ochiul tău s-aplece

nu poate-atunci când mă petrece…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: