Recursul la tristeţe

Eram doisprezece şi vedeam în asta o predestinare. Aşa eram toţi: legaţi, prin fire misterioase, de bunicii noştri, de ţăranii români. Ne visam urmaşi direcţi ai ţăranului dac, aşa cum îi vedeam pe bunicii noştri că sunt, sărind peste generaţia minunaţilor noştri părinţi, cărora, însă, începuse să le fie ruşine, cine ştie din ce pricini, de ascendenţa lor ţărănească. Făceam din provenienţa noastră o bravadă, vorbeam cum se vorbeşte la ţară, ne căutam gace şi chimeşi, ne visam bătrâneţele albe, la sfat, cum citeam noi fotografiile cu ţărani din alte vremuri.

Ne-au mânat părinţii noştri la şcoli, să ne facem un rost într-o lume în care nu mai credeau nici ei. Ar fi vrut să fim cuminţi şi să tăcem, să plecăm capul, pentru binele nostru mărunt, să ne conformăm, ca să ne căţărăm pe o scară socială, cum făcuseră, câte un pic, mai toţi dintre dânşii.

N-am ascultat, acesta e blestemul copiilor. Nu ne-am conformat la nimic, am dat cu cărţile vremii de toţi pereţii, ne ştergeam la fund cu fotografiile conducătorilor, am fluierat profesoraşii care vroiau să ne bage în cap comandamentele vremii, n-am semnat carneţelele roşii. Citeam din Eminescu şi din Arghezi ca din Biblie, nu recitam pe la colţuri din versurile interzise, ci în faţă, ne salutam ca legionarii, nu ne ardea de femei şi de băutură. Când s-a dat semnul, ne-am dezvelit piepturile şi am primit, cu dragoste, fiecare glonţ, pentru că dulce ca mierea este glonţul Patriei

Patria, însă, a murit odată cu noi. Şi-apoi, au început să ne moară bunicii. Şi-apoi, au început să renunţe părinţii. Ne-am trezit singuri şi morţi. Am ieşit din sicriele noastre într-o tinereţe care nu ne dorea. Le-am făcut cu de-a sila pe toate: ne-am apucat de toate relele, ne-am îmbătat ca porcii şi ne-am jucat frumuseţea la ruletă. Părinţii noştri vroiau să renunţăm, ca şi ei, pentru că, după o viaţă de om, înveţi că nu se mai poate şi ştii, dureros, ce e suta de lei. În beţia noastră, i-am suduit pe toţi, cu ţară cu tot, şi ne-am luat lumea-n cap. Am bătut toate cărările lumii şi ne-au bătut toate dorurile. Unii, abătuţi, ne-am mai întors, dar ne-am întors ca în basm: trecuseră câteva sute de ani. N-am mai cunoscut nimic şi pe nimeni. Nimeni nu ne-a aşteptat, nimeni nu ne-a cunoscut, nimeni nu ne-a primit. În lume, rosturile ne erau strâmbe, acasă nu mai aveam niciun rost.

Unii s-au dus înapoi, în lume, de tot. Alţii au rămas şi s-au conformat în sărăcie şi neputinţă. În fine, câţiva ne-am tras într-o parte şi am recurs la tristeţe. Nu mai aveam voie nici la vise, neroziile beţiilor noastre au început să cântărească tot mai greu.

Cei care au plecat sunt dascăli, sunt ingineri, sunt informaticeni sau simpli muncitori în ţări mari de pe faţa pământului. Am fost primiţi, pentru că ştiam carte, carte învăţată pe pâine în România, ţara care nu mai avea nevoie de cartea pe care ne-a dat-o.

Cei care au rămas şi s-au conformat n-au devenit lepre, nu se gudură pe lângă stăpâni şi nu stau cuminţi într-un fotoliul călduţ. Lucrează pe salarii de mizerie, bombăne şi în fiecare zi îşi pregătesc ştreangul şi săpunul, amănând izbăvirea cu încă o zi.

Cei care ne-am tras la o parte mai răbufnim foarte rar, ne-am pierdut ochii printre stelele nopţilor pe care nu le mai putem dormi, visându-ne când ţărani şi daci, când navigând spre americile noastre, din care ne-am întors.

Cei care au plecat şi au intrat în rând cu lumea care i-a primit, cei care au rămas şi s-au conformat, dar nu s-au murdărit de rahat pe la gură, nu mai sunt nişte oameni liberi şi ştiu. Singuri, cei care ne-am tras într-o parte, clamăm, sub ocupaţie: noi suntem dacii liberi! Suntem aşa de liberi, că nu avem nimic pe lumea asta. Nimeni nu ne poate lua nimic mai mult decât viaţa. Libertatea, însă, nu. Nici în moarte.

Ştim cine ne-a furat tinereţea. Ştim cine şi-a pus cizma murdară pe capul nostru. Dar nu îi duşmănim. Şi ei ne cunosc, ne numără, ştiu că existăm, ce hram purtăm şi se feresc de noi ca dracul de tămâie. Cum ne apucă şi pe noi dandaliile şi cerem ceva – orice, un ban pentru o carte -, cum scot lista noastră neagră şi ne râd în nas: nu avem!

Ne vom ridica de la pământ şi, cu dragoste, îi vom stârpi? Vom rămâne cu libertatea noastră ascunşi de toate vederile, iar când n-om mai putea, ne-om spânzura de bradul cel mai înalt, la răscruce? Ne vom lua iarăşi lumea în cap şi vom bate iar zările, cărările?

Fiecare dintre noi are o opţiune. Să ne adunăm şi să ne răsculăm împreună nu mai e cu putinţă. Noi am schimbat o dată lumea. Aceasta a fost minciuna noastră, rostul nostru minţit. Noi am murit o dată în viaţa asta şi de câte ori poate să moară un om într-o viaţă? Noi ştim, am ajuns să fim atât de bătrâni încât ştim: numai ce îi vom stârpi pe aceştia, că alţii, ca dânşii, le vor lua locul.

Suntem, atunci, nişte învinşi? În ordine lumească, din noi nu are să mai iasă nimica bun. Ne vom salva, ca atâtea generaţii de români, în spirit sau, poate, nimic nu ne mai poate salva.

Sau, poate, salvarea e o altă minciună.

 

2 comments
  1. sihas said:

    Ieri,falit ca in fiecare jumatate a lunii,mi-am zis sa mai sting foamea cu o cafea si sa vad daca ai mai postat ceva…si vad:”ce vremuri ne-au ajuns”…trist.
    Mi-am si luat telefonul si mi-am cautat un prieten bun cu care,impreuna cu multi altii,am trait vacantele la tara…noi suntem (inca) aici cu totii si chiar tinem sa ne strangem pe la sat cand avem libere de la scarbiciuri,dar noi nu mai schimbam lumea,ci o pastram pe a noastra sau reinviem ce a fost,in cinstea bunicilor…
    Ai grija cu sufletu ala ca prea l-ai impartit!Noroc cu paginile astea…si astea sunt parte a sufletului tau,nu?Deci si noi luam din el…si noi suntem prieteni atunci,intr-un fel sau altul…scrie,scrie cu suflet mai departe!Salvarea exista,e in fiecare dintre noi…atata timp cat suntem mai mult decat un simplu trup…

  2. Dane,

    mulţumesc că ai mai dat pe la mine şi pentru… grija pe care mi-o porţi, id est grija în privinţa „sufletului” meu.

    Ţin însă să repet ce am spus altfel într-un răspuns anterior, adresat doamnei Creţu: cele două texte ale mele la care faci referire nu se doresc citite nici în cheie jurnalistică, nici în cheie diaristică.

    Transcriu din Cuvântul de Întâmpinare de pe acest blog:

    „Acest blog este, în primul rând, un obiect personal de lucru, în ideea de a substitui cu o formulă mai la îndemână multele sertare ale biroului meu. În al doilea rând, acest spaţiu virtual se adresează celor care ar putea fi interesaţi de măruntele mele creaţii şi de eu opri de la o asemenea lectură, dacă tu aşa vrei să o faci. Să ştiu că un tânăr special ca tine mă citeşte, e o încântare în sine, dar tocmai de aceea te avertizez că citeşti un text literar, nu o notaţie de jurnal. Când spun text literar, nu mă gândesc să atribui merite pe care textele mele poate nici nu le au, în ordine estetică, ci doar să sugerez în lectura lor admiterea „creanţelor” ficţionale incorporate.

    Mai îngăduie-mi o auto-citare, din Precuvântarea la volumaşul meu de călătorii în Statele Unite (AMERICA MEA, Oradea: Anotimp&Abaddaba, 2001):

    „Această carte este, aşadar, pe jumătate întâmplată, pe jumătate închipuită. Realitatea din ea n-are, pentru autor, o prea mare importanţă (…). Ce să-i faci: nu i-a fost dat lui Octavian Blaga să cunoască prea bine linia despărţitoare dintre realitate şi închipuire. De multe ori, autorul a păţit să-şi imagineze întâmplări şi n-a mai reuşit nimeni să-l convingă de neîntâmplarea lor.”

    Vorbind despre mine la persoana a treia, mă explicam în acel prolepsis – şi îl folosesc să îţi indic şi aici similitudinea.

    Aşa că:

    „Tu le connais, lecteur, ce monstre délicat,
    —Hypocrite lecteur,—mon semblable,—mon frère!”

    Te îmbrăţişez, cu tot dragul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: