Basarabia. Săraci şi proşti, dar împreună

E un fapt bine cunoscut că propaganda şovinist-revizionistă maghiară, dispunând de sume mari de bani, de perfizi şi tenace slujitori, sprijiniţi deseori de sionismul internaţional, au impus în cercuri influente din Statele Unite şi Occident o perspectivă deformată asupra Transilvaniei, pentru corectarea căreia au luptat asiduu şi uneori chiar cu ceva succes câţiva români din emigraţie; dorim să numim aici printre aceştia pe Traian Golea şi pe George Duma. Instituţiile care reprezintă statul român la New York, Washington sau în altă parte a Statelor Unite au afişat mereu o atitudine nepăsătoare.

În România, se ştie destul de puţin despre cum se cunoaşte istoria Transilvaniei, în particular, în mediile intelectuale internaţionale. Prin internet, informaţii false se difuzează în toate mediile. Am adunat peste 500 de linkuri, în special în limba engleză, prin care sunt propagate date nereale, care vor să dea câştig de cauză propagandei maghiare. Pentru control, indic aici un singur link: http://www.imninalu.net. În contrapartidă, abia am reuşit să identific, în limbi de circulaţie (ce spunem noi în româneşte nu contează), 10 linkuri care să taxezeminciunile pe care alţii le colportează despre noi.

Agresivitatea lobby-ului revanşard unguresc a găsit în State terenul ideal. Se spune că mintea marelui cetăţean liber american nu mai dispune de cheia separării adevărului de minciună când e vorba de informaţie, deoarece transmiterea informaţiei ar fi controlată de câteva trusturi de mare putere financiară; ar exista, prin urmare, foarte puţine gazete care să reflecte, particularizând, opinia sârbilor în conflictul local şi apoi internaţional care s-a desfăşurat sub ochii noştri la finele mileniului anterior; subtila propagandă globalistă a avut efectul scontat, dacă e să-i credem pe cei mai sceptici analişti ai mentalităţii americane actuale, publiciştii de la THE SPOTLIGHT. Se vehiculează ideea că americanul de rând este un om credul, naiv şi ignorant. De îndată ce şi-a format o opinie – corect ar fi atunci spus: şi-a asumat una gata-făcută -, e apoi relativ greu să i-o schimbi, indiferent de gradul de absurd sau neadevăr pe care îl incumbă aceasta. Experienţa noastră americană ne îndeamnă să avem rezerve în a fi atât de tranşanţi, însă nu putem trece cu vederea atât de uşor o poziţie care vine din interior, a celor de la publicaţia THE SPOTLIGHT, care nu îşi propun să denigreze poporul american, ci, din contră, să-l facă tot mai conştient de mersul politic al lumii, de responsabilităţile care le revin indivizilor în faţa Naţiunii.

Am avut, nu o dată, intervenţii pe marginea propagandei antiromâneşti care are probabil ca scop impunerea ideii că ungurii au un drept istoric asupra Transilvaniei, în eventualitatea că timpul istoric viitor va putea redeschide acest dosar. Se poate vedea chiar aici:

https://octavianblaga.wordpress.com/2007/09/29/intre-fictiune-si-propaganda.

Ce este şi mai trist azi, este că o propagandă antiromânească vehementă este întreţinută şi în privinţa Basarabiei. Este de ce recapitulăm acum un text al nostru vechi de câţiva ani, din cărticica noastră ELOGIUL NEAMULUI ROMÂNESC (2002).

Situaţia social-politică şi economică a Românilor din Republica Moldova s-a înrăutăţit în fiecare zi a ultimilor ani. Relativul dezinteres arătat de guvernele succesive ale României, dublat de multe ori de amatorism şi neruşinare politicianistă, i-au împins pe Românii din Moldova să caute sprijin în altă parte. Acestea sunt două triste realităţi, mult mai crude decât se pot exprima, care i-au adus din nou pe comunişti la putere la Chişinău. Dar nu atât faptul că au revenit comuniştii la putere e întristător, cât că aceştia sunt animaţi de puternice sentimente antiromâneşti. Aşa au reajuns Românii din Moldova să vorbească “limba moldovenească” şi să fie în pragul redecretării de facto a limbii ruse ca limbă oficială în stat.

Aşa cum Bucureştiul, şi Chişinăul e un mic paradis pentru nemernici. Spre deosebire de Bucureşti, de unde vin tot mai puţine semnale de solidaritate Românească, iată, însă, că, la Chişinău, Românii se mai pot mobiliza şi uni în faţa pericolelor. Iată ce înseamnă existenţa unor conştiinţe. Ne referim, desigur, la protestele de stradă din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, tutelată de statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, care ţine deasupra capului Crucea, iar la cingătoare Sabia, manifestări reîncepute în frigul iernii la finele căreia se scriu aceste rânduri.

Am urmărit, cu inima strânsă, mersul evenimentelor de la Chişinău de după încercarea guvernului comunist de a impune limba rusă ca limbă obligatorie în învăţământ. Am luat şi noi poziţie, cu speranţă, pe toate canalele avute la dispoziţie, împotriva acestui nou pericol ce pândeşte Neamul Românesc. Ne-am revoltat, cu durere, împotriva persecuţiilor comandate de regimul de la Chişinău. Am aşteptat ca parlamentul, guvernul, preşedintele României să facă mai mult pentru fraţii noştri de la Chişinău. Am participat la mitinguri, am semnat proteste şi adeziuni.

A deschis ochii spre problemele Basarabiei, după lungi ezitări, până şi presa cosmopolită de la Bucureşti. Apoi a stat. Basarabia a fost o vremeîn atenţia lumii politice europene, prin moţiunile iniţiate la Consiliul Europei, prin medierea, tardivă, dar salutară, a mijloacelor media. Dar ce discută presa, ce discută politicienii? Încălcarea drepturilor elementare în Republica Moldova. Atât. E foarte bine, dar e foarte puţin. Există, pentru fiecare Român, o problemă de dincolo de efemeritatea unui regim politic. Este problema reunificării. Acesta este subiectul ce trebuie să constituie tema forumurilor noastre.

Politicienii care conduc cele două Ţări Româneşti au avut grijă, împreună cu gazetarii supuşi lor, ca percepţia maselor în această problemă vitală a Neamului Românesc să fie grav distorsionată. De aceea, este obligaţia societăţii civile, prin reprezentanţii ei, să iniţieze, de exemplu, o campanie de strângere de semnături ale celor care consideră o necesitate, o obligaţie şi o urgenţă reunificarea Basarabiei cu România, pentru a avertiza lumea că noi nu ne abandonăm fiinţa naţională la poruncile duşmanilor. Pe lângă aceasta, este la fel de importantă impunerea acestei problematici ca temă de discuţie în cât mai multe cercuri intelectuale, Româneşti şi internaţionale.

Ar fi bine venit, credem, în aceste momente, un apel, purces din partea unor intelectuali Români patrioţi din toată lumea. Pentru un memorandum care propunea regionalizarea României s-au găsit adepţi. Subliniam, la vremea aflării în treabă a acelui grup de intelectuali, înainte de evenimentele din Basarabia, că nu se opinteşte nimeni să lanseze un apel unionist. Ni s-a reproşat fie că aşa ceva ar fi prematur, fie că vremea unionismului a trecut. Privirile României – îndreptate spre Budapesta, nu spre Chişinău!, a cerut un sibarit încă din urmă cu zece ani.

Vedem, într-adevăr, pe pancardele demonstranţilor de la Chişinău strigări de genul “Vrem în Europa” sau “Vrem în Spaţiul Schengen”. Auzim, de la Iaşi, din gura preşedintelui României, că autorităţile Româneşti sunt expres interesate de consolidarea statalităţii în Republica Moldova. Şi auzim, e drept, tot mai rar: “Noi vrem să ne unim cu Ţara” şi “Nu renunţăm la Basarabia”.

Se mai vehiculează, tot mai des, şi mai ales în cercuri de intelectuali autointitulaţi elitişti, ca alternativă a unionismului, ideea unei reunificări a statelor Româneşti într-o Europă Unită. Aceasta este o soluţie pentru neputincioşi şi pentru laşi, credem noi. Aceasta este o soluţie iluzorie, nerealistă. Este cum s-ar spune că ne vom reîntâlni în Ceruri.

Ieşirea nervoasă a preşedintelui României, Ion Iliescu, îndreptată finalmente împotriva ideii unioniste, pronunţată chiar pe 24 ianuarie (2002) şi chiar la Iaşi, este o dovadă că nu mai avem nimic de aşteptat de la politicianiştii care conduc România. Se spune despre senatorul Vadim că accesele lui de mânie sunt semne patologice. Poate că aşa o fi. Dar acea mânie proletară a preşedintelui Iliescu, de la Iaşi, e semnul clar al repulsiei faţă de ideea unionistă. România e sabotată de grupurile unioniste, a spus preşedintele. România mai că nu e primită în Uniunea Europeană, căci grupurile unioniste au creat în Occident impresia că România ar avea revendicări teritoriale, a încercat o explicitare acelaşi preşedinte. Un preşedinte, nu-i aşa, al tuturor Românilor! Convergenţa de opinii între Iliescu şi Voronin, preşedintele Republicii Moldova, este evidentă, însă nu merită comentarii.

Dar se poate cataloga dorinţa de unire a Românilor din România cu cei din Basarabia (şi reciproc) drept revendicare teritorială? Aceasta este, din contră, voinţă naţională eternă, este obligaţie istorică.

Glumind, Ion Iliescu a spus că soţia sa i-a recomandat să rupă fotografiile care îl închipuie. Se pare că soţia sa consideră că preşedintele nu e suficient de fotogenic. O asigurăm pe soţia preşedintelui că nu e nevoie ca soţul domniei-sale să depună acest efort. O asigurăm că, în România şi în Republica Moldova, ca şi aiurea, în toată lumea pe unde Românii au fost alungaţi de politica domniei-sale, s-ar rupe zilnic câte o fotografie care îl reprezintă pe Ion Iliescu. Noroc că nu se mai poartă fotografiile cu preşedinţi! Şi ce păcat, Ion Iliescu avea alura să devină o conştiinţă!

Dar să-l lăsăm pe preşedinte în nevoile lui. Ar fi mai productiv să ne gândim că trăim, fără îndoială, vremuri de răscruce pentru tradiţiile Româneşti, pentru destinul acestui Neam, pentru că, în funcţie de cum ne tratăm tradiţiile, spiritualitatea, limba, spaţiul istoric, astăzi, vom mai avea mâine o personalitate istorică vie sau nu.

Trebuie să dumirim lumea despre semnificaţia tradiţiilor noastre ancestrale. Trebuie să îi determinăm pe tinerii noştri, supuşi unei continue pervertiri la cosmopolitism, consumism şi depravare, să-şi însuşească aceste tradiţii. Avem de apărat o limbă, un spaţiu şi un spirit, Româneşti.

Basarabia este o cheie în tot acest proces obligatoriu; iată că Românii basarabeni ne reînvaţă demnitatea naţională. Da, Românii basarabeni din Piaţa Marii Adunări Naţionale a Chişinăului ne apără limba acum în cel mai admirabil mod cu putinţă, aşa cum au făcut-o şi în urmă cu mai bine de zece ani, cântând şi rostind poeziile lui Eminescu. Se confirmă ceea ce Antonio Bonfinius remarca, la 1568, în RERUM HUNGARICUM DECADES: “Românii s-au luptat pentru păstrarea limbii mai mult decît pentru apărarea vieţii”.

Cum am putea să nu ne întrebăm, atunci, unii pe alţii: fraţilor, dar nu ne mai unim odată?

Răspunsul îl aşteptăm noi, în special, de la tinerii basarabeni aflaţi la studii în România sau care şi-au finalizat deja studiile aici. Aceşti tineri sunt în măsură să acţioneze pozitiv în sfera mentalităţilor, aceşti tineri sunt în măsură să mobilizeze colegii lor din România, studenţii Români, care cândva nu erau interesaţi doar de patalamale, şi care e imperios să redevină o forţă şi o torţă a naţionalismului. Aceşti tineri basarabeni ar trebui să fie conştienţi că sunt mesageri ai Românilor din Moldova şi au datoria să vorbească, chiar dacă de multe ori au impresia că nu sunt urechi pentru problemele lor. Speranţa noastră vine de la aceşti tineri, pe umerii cărora stă o mare povara. Dar cine, dacă nu ei, ar putea înţelege mai bine şi mai dureros despărţirea aceasta în care ne complacem?

Neamul Românesc nu însemnăm numai noi, cei care suntem în viaţă astăzi. Neamul Românesc înseamnă toate osemintele strămoşilor noştri. Neamul Românesc înseamnă, încă, urmaşii noştri şi urmaşii urmaşilor noştri. Avem responsabilităţi faţă de moşii noştri şi faţă de pruncii noştri. Pentru aceştia, şi nu pentru noi, trebuie să lucrăm în folosul reîntregirii Ţării cu teritoriile Româneşti ocupate, Basarabia şi Bucovina de Nord.

Notă: După câţiva ani câţi au trecut de la scrierea acestui text, ce s-a schimbat? În afara faptului că propaganda antiromânească postsovietică a puterii comuniste de la Chişinău a prins amploare, sunt două date pozitive: unul din acei studenţi români basarabeni de care vorbeam a devenit primarul Chişinăului; preşedintele de astăzi al României, Traian Băsescu, dincolo de atâtea reproşuri ce am avea a le face, este capabil să transmită mesaje de speranţă, cum a fost cel din noaptea Anului Nou 2007/2008. Felicitări celor doi! Pe partea negativă, chiar în anul care a trecut, e de notat jalnica încercare a unui cotidian naţional de a ne scoate ochii cu cât ar costa România „integrarea” Basarabiei. Un calcul atât de prost făcut, care nu înţelege ideea de investitiţie, este rar de văzut. Dar, nu-i aşa, noi suntem proşti. Dincolo de faptul că mai avem o mare vină: suntem săraci.

În rest, Basarabia e tot mai departe. Şi cele mai multe voci care se pot auzi azi pe canalele de masă, atât în România, cât şi în Basarabia sau aiurea, spun că e mai bine aşa. Iar dacă despre americani, cei de la THE SPOTLIGHT spuneau ce spuneau, despre ce a ajuns astăzi cetăţeanul român, ce se poate spune?

Deh! Se poate să aibă dreptate dintr-o parte cei ce spun ce spun despre România şi Basarabia, nu ne pricepem într-atât la macroeconomie cât să îi combatem.

Dar noi cunoaştem o singură dreptate şi un singur bine: al spiritului.

Săraci şi proşti, dar împreună.

7 comments
  1. sihas said:

    „Trebuie să îi determinăm pe tinerii noştri…”

    Nascut in ’83 am prins generatia confuza,crescuta de parinti plangandu-si de mila:”voi nu stiti cum a fost,voi nu apreciati ce aveti,etc.”,care acum gandesc astfel: „fie ce o fi,lasa ca merge asa,uite ca a lu’ vecina ii realizat in Spania”…nu-i blamez si-i inteleg,vreau doar sa spun ca o mentalitate se formeaza in timp nu de pe o zi pe alta si la noi salasluieste indiferenta la toate portile…dar samanta aia de patriotism e in noi si cu totii stim ca Basarabia e Pamant Romanesc!uite cateva scantei de la tinerii mei:

  2. Este si indiferenta o mentalitate. Si ea a fost folosita in mod pozitiv de multe ori de neamul romanesc. Daca e sa credem un filosof, am fugit din fata istoriei de-a lungul vremilor. Din indiferenta in fata efemerului, as vrea sa cred.

    Desigur, constat si eu ca o indiferenta rea a coplesit ceea ce numesti „generatia confuza”, mai rau decat e coplesita generatia parintilor acestei generatii… Iar cand nu e indiferentza, e scuipat, dupa invatatura schimonositei „elite” de la Bucuresti.

    Scanteile sunt incantatoare, dar, pana nu sunt destule sa aprinda un foc, lucrurile vor ramane la fel. Ori aprindem focul ala o data, ori ne re-abilitam indiferenta (poate codata in fiinta neamului!) in sens metafizic!

    Ce zici, exista si o a treia cale?

  3. sihas said:

    Is prea fraged in gandire sa concep o a treia cale,asa ca raman la prima…si sunt multi ca mine care-ar vrea aprins focul ala odata,dar avem nevoie de lideri copti care sa-l faca pe Balcescu sa-si intoarca fata spre iei…poporu asta nu a facut si nu va face nimic fara lideri!Eu in tine vad unul!

  4. Am aşteptat şi eu, multă vreme, să se re-aprindă un mare „foc” spiritual. Poate ai să fii de acord, „focuri” mici, individuale există cu asupra de măsură, dar nu suntem în stare să ne adunăm „focurile” într-unul singur. Probabil, pentru că nu ne hotărîm a cui e mai mare…

    Încerc, de mai mulţi ani, să îmi asum o altă cale, pe care am dezvoltat-o într-o cărticică, ELOGIUL NEAMULUI ROMÂNESC. Cu încetul, o voi „aduce” şi pe blog.

    Nu sunt de acord cu dumitale că neamul românesc n-a făcut nimic fără lideri. Despre acţiunile tăcute, „mediocre”, dar constante şi perpetue ale neamului românesc vorbeşte tot ce ne-a lăsat moştenire ţăranul român anonim. De la limbă, la folclor, trecând prin instituţii şi norme politice pierdute. Liderii nu pot exista decât pe structuri solide de masă. Liderii români n-ar fi făcut nimic fără această masă care se numeşte ţăranul român. Care lider român autentic din trecut nu este pornit cu rădăcini directe din satul românesc tradiţional? Să fie aceasta o problemă că generaţia tânără nu naşte încă lideri?

  5. Este magulitor si indatoritor finalul comentariului dumitale, mesajul referitor la umila mea persoana. Vezi dumitale, din fericire sunt constient de „masura” propriei mele persoane. Nici pe departe nu intrunesc calitatile de care ar avea nevoie liderii necesari acum, dincolo de faptul ca nu sunt stimulat de nici un fel de ambitie de atare natura. Nu pot fi ceea ce vezi o clipa dumitale in mine si nici nu imi doresc sa fiu, in directia discutiei noastre de aici.

    In rest, in sensul strict al cuvantului, scotandu-l din contextul discutiei noastre, sunt liderul… propriilor mele ganduri si actiuni! Sunt si tin sa raman un taran dac barbos care scrie, rade, plange si, mai ales, munceste. Adica, unul din masa taraneasca, atata cat a mai ramas din ea. Asta este ce sunt, ce pot fi si ce vreau sa fiu. Multumesc inca o data pentru votul de incredere.

  6. omu' said:

    Am citit cu placere si ma simt intr-un fel nepunticios fiidca nu pot sa vin cu ceva fapte in afara de o postare pe un site al unui ziar din Chisinau , fata de care nu am vazut nici o reactie.Eu cred ca trebuie sa folosim acest mediu de comunicare mai dibaci. In timp ce noi ne plangem amarul , liderii din Moldova si Ucraina fac tot ce pot spre a denigra pe romani si simbolurile care ii definesc.Se mai uzeaza de expresia „fascisti romani” care vrea sa aminteasca de propaganda sovietica cum ca armata romana a cotropit in 1941 teritoriul Basarabiei .Mai trebuie reamintit pentru cei care nu stiu ce inseamna provincia Basarabia din punct de vedere teritorial .Dupa 1945 a fost impartita de sovietici ca sa nu mai fie ce a fost la ultimatumum din vara lui 1940.Putem sa luptam pe blog.

  7. @omu’

    I-auzi-l pe ăsta: «Limba moldovenească este de fapt mama limbii române. S-o numeşti română înseamnă să înşeli istoria şi să-ţi nedreptăţeşti propria mamă, ceea ce nu se face» (Vladimir Voronin, preşedintele „Republicii Moldova”)

    http://politicom.moldova.org/stiri/rom/38764/

    Sunt de acord că se poate lupta pe blog. Mă întreb cât de eficient. Am propus, în urmă cu zece ani, înfiinţarea unui institut sau a unui departament special, n-ar conta, finanţat de la buget, ai cărui specialişti să inventarieze neadevărurile care apar în spaţiul web despre istoria României (în general). Habar n-am dacă se ocupă cineva de treaba asta nici astăzi, în mod organizat. O intreprindere individuală nu are cum echivala o muncă făcută în echipă, direcţionată, în limbi de circulaţie.

    Mă înfior acum la gândul că, aşa cum HR Patapievici, după ce a publicat o serie de injurii la adresa neamului românesc, conduce Institul Cultural Român, un departament ca acela despre care vorbesc ar putea fi condus de un „de-mitizant” de aceeaşi măşcată direcţie…

    Aşa că, iarăşi, poate ai dreptate, în contextul actual: tot mai sigure iniţiativele particulare. Cum ar fi, cu anumite rezerve, cea a lui Napoleon Săvescu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: