Murit-au faptele lor…

………………………………………………………………………

Murit-au faptele lor, mort e şi gândul. Căci cine

s-ar mai încumeta războiul acest să-l purceadă?

Acum strein domn ne trăieşte memoria,

lui noii poeţi îi cântă, grea, gloria!

Dar nu suntem noi părăsitorii de luptă,

noi suntem cei ce-am fost alungaţi

departe de-a războiului nuntă!

Iar eu voi să-i cânt pe ai noştri ţiitori de făclii,

pe ei voi să-i caut, să-i cânt, să-i învii!

Zeul strein ucis-a aezii cei vechi,

nu-i cin’ purta glasul răsculător peste munţii

cărunţi. Cine-a găsi oare spre Aides dosnice

punţi şi atât de roasă memoria?

Scurma-om pământul acolo unde se ştie

nemernicită-amintirea lui Kylon, preavrednicul

frate ale nopţii şi-al urii, o veste pe vrerea-i

să semănăm! Să ducem cu noi blesteme

şi ploile, să nu se răstoarcă, smomiul,

din morţi, pacoste serii întregi!

Până la capăt pe liră lâna cuvântului vreau

să o torc, pregătit voi fi pentru orice

bătelişti, camene sucite să fie primprejur

n-am să las, c-un cânt eu de luptă şi-o laudă

vieţii vreau astăzi să mas!

Îngână-mi, muză voinică, asemenea fapte,

nu curgă azi lacrămi, ci curgă azi vin,

şi sânge să curgă, fără apă-nlungite!

Vă ducă azi chibzul şi ochii-n Thessalia,

în spatele vostru-i e coada şi larma

până la thracii din funduri de munţi.

Veniţi după mine pe-ascunsele punţi!

Suntem în Arhos. Norii-s cărunţi. Jarişti

şi hoituri ai să înfrunţi. Te-ntâmpină vuiet.

Valea te-nghite. Şi-i noapte, o noapte

cu grele copite. Arborii-s strâmbi. Nemirositoare

sunt florile. Oi mari şi grele te petrec, şi capre.

Nici un cioban, nici un om – nicăieri.

Cum rumegă tauri în grajduri auzi.

Suflul în tine-l îndeşi. Liniştea cu paşi mari

de tine se-apropie. Ca un peşte eşti în mrejele ei.

Înainte drumul e lung, în jur doar copaci

şi părăul fără glas alunecă din când în când

pe prundiş. Să-ntorni privirile nu-ndrăzneşti.

Cel mai iezit drum e drumu-napoi.

În stânga copaci, în dreapta copaci,

tu calci pe pietre cu grijă zgomot nici tu

să nu faci şi apa curge-ndesat,

parcă-mpinsă de haite de draci.

Aluneci pe-o piatră, te uzi, te rădici,

ochii ţi-i sparie-un cuib de furnici,

în dreapta copaci, în stânga copaci,

înainte apa-mpinsă de haite de draci.

Încă un pic şi e satul, sub pietre mari

ascuns de sub cer. Întunerecul muşcă

din acoperişe. Gligani de sânge pe flit,

de lut pe rărunchi. Omăt s-a aşternut

pe pietrele cărării. Dorm copacii în rădăcini.

Luna hăţeşte ţolul beznei pe spinarea

satului. Casele-s scunde şi-n tinda

oricărui, o desagă rotundă cu pământ,

o desagă albă cu pământ negru.

Thraci sunt oamenii aceştia şi ei zic

că au venit de departe, zeul lor

să-l întâmpine, de ai lor alungat,

să iasă de sub pământ la iveală.

E ultima casă: chiar sub stânca aceea,

locul de unde-a plecat bezmetec Kylon,

din munţi, neasemuitul voinic.

Păşeşte spre poartă, păşeşte statornic.

……………………………………………………………

(1993)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: