Măsura Neamului Românesc

Sensul lumii noastre în ultimele două milenii a fost, aproape de la începuturile primului mileniu şi până aproape de sfârşitul celui de-al doilea, un sens eminamente creştin. Ne referim, desigur, la lumea europeană, din care facem parte, geografic, etnic, cultural. Morala creştină a constituit fundamentul societăţilor tradiţionale europene. De la aceasta s-a revendicat întreaga fiinţă europeană. Au existat dezvoltări diferite ale acestei morale în decursul secolelor, funcţie de aspiraţiile şi, dacă vreţi, de “genele” fiecărui popor. Românii au comis o dezvoltare proprie a moralei creştine, bazată, fără discuţie, pe trăsături etice particulare precedente. Aşa s-a putut consolida o morală specific Românească, de esenţă creştină, dar de substrat precreştin, pe care o numim, împreună cu teoreticieni ai spiritului Românesc, în frunte cu profesorul Şerban C. Andronescu, isihasm. Ea are multe în comun cu ceea ce a însemnat curentul isihast în religia creştină, însă îl depăşeşte pe acesta prin faptul că, pentru Români, a constituit un mod de viaţă peren, dincolo de o atitudine religioasă. Şi aceasta, cu mult înainte de apariţia curentului religios menţionat. Pentru a afla în ce constă acest modus vivendi e suficientă o vizită de o zi într-unul din satele Româneşti neîntinate de valul modernizării, ori lecturarea unei antologii de literatură populară clasică, ori a unui corpus de proverbe şi zicători Româneşti. Se va remarca o blândeţe, o cuminţenie, o seninătate, îmbrăţişate parţial în conceptul de omenie (o formă de isihasm), care este o dezvoltare făcută exclusiv pe teren Românesc. Dar să descoperim împreună o exprimare a acestui spirit isihast într-o amintire a artistului Tudor Gheorghe, un artist care a ştiut, şi el, să lase să glăsuiască prin sine ceea ce Neamul Românesc a nuanţat de-a lungul mileniilor. Artistul rememorează o întâmplare din spaţiul Românesc tradiţional, în care s-a format, într-o confesiune pe care o făcea în urmă cu câţiva ani unei publicaţii româneşti din Ungaria, “Foaia românească”: “Aveam în jur de cinci ani, cînd secerau. Noi, copiii, puneam pe legături la secerat. Luam spicele pe care le tăiam şi le puneam să facem snopii. Terminaserăm noi de secerat, dar lîngă noi era un vecin care avea mai mult pămînt şi pe atunci se într-ajutorau oamenii unii pe alţii. Era un sentiment de colaborare, fără invidie. Cînd termina unul, îl ajuta pe celălalt. Relaţia între oameni era frumoasă. Aveam un pom de păr, care despărţea pămîntul nostru de cel al vecinului. Zice vecinul odată: Ilie, terminarăţi? Tata zice: Da. Bă, zice, pune-l pe ăl mic în păru cela să cînte, că le e mai la-ndemînă ăstora să secere şi nu-şi dau seama că trece timpul”.
Dar acest spirit isihast e o permanenţă Românească, de la ciobanul mioritic, până la, dacă ne este permis, Românii exilaţi din pricina prigoanei comuniste. Nu am fost surprinşi, spre exemplu, să descoperim în Statele Unite un Român care, prin vorbă, prin faptă şi prin cuget, nu iese din litera tradiţiei morale şi spirituale Româneşti nici după 30 de ani de viaţă între străini. L-am numit pe Ioan Nicoară, din Phoenix, Arizona, “bird man”, cum i se spunea în Scottsdale, pentru faptul că păsările cerului ciugulesc grăunţe din palma lui, aşezându-i-se pe umăr, fără frică, la o poveste.
Istoria acestui Neam este deseori alta decât “istoria” pervertită de către unii istoriografi de profesie. Ştim că nu avem a ne ruşina în faţa lumii, pentru că Neamul acesta şi-a respectat doctrina morală isihastă până şi în politica externă, nesiluind nici un alt popor, nefurând nimic de la nimeni, mulţumindu-se cu multul – puţinul pe care i l-a dat Pământul nostru. Să nu confundăm acest Neam cu cei care l-au condus şi îl conduc politic. Cu oligarhia, aşadar. De foarte rare dăţi, în fruntea Neamului, din punct de vedere politic, s-a aşezat un conducător care să lucreze conform moralei tradiţionale, conform intereselor Neamului şi în favoarea majorităţii. Românii au avut şi au un fel de inapetenţă politică ieşită din comun. Românii trăiesc cumva în metafizic, nu în politic, de aceea, în afara aşezămintelor “pre-politice” tradiţionale, rurale, s-au putut produce cu greu aici întâistătători destoinici. În rest, mai ales în ultimul secol, am avut parte, adesea, de oligarhii străine, şi străine de orice trăsătură morală şi spirituală tradiţională. Însă istoria acestui Neam nu este istoria acestei oligarhii, cum vor unii istoriografi. Iar când intenţionăm să ne citim istoria autentică, trebuie să mergem mai degrabă la artiştii cuvântului, în special la prozatorii realişti, de la Liviu Rebreanu la Romulus Zaharia.
Prinşi în nefericiri personale, sunt tot mai mulţi aceia care afirmă că se ruşinează că aparţin acestui Neam. Este o confuzie impardonabilă care se răspândeşte cu mirosuri pestinenţiale, provocate, de pildă, de poeţi ca Marius Ianuş sau Mihai Gălăţanu şi de toţi aceia care găsesc cuvinte de laudă la adresa poeziilor acestora în care se injuriază Ţara şi Neamul. Este incredibil cum o plachetă care conţine versul “Îmi bag penisul meu lung şi negru în gura ta, Românie” este decretată de critici literari cu anume autoritate şi de reviste literare cu oarecare răspândire drept “cea mai bună carte” de versuri a unui an trecut nu de mult. Aceasta este, aşadar, confuzia: între cabotinajul prezentului şi eternitatea Neamului. Nu are a face că ne descurcăm tot mai greu în a ne procura satisfacţii sau chiar hrana zilnică, nu are a face că vecinul de la bloc ascultă muzică satanistă la maxim. Neamul nu stă în asta, Neamul este altceva.
Dar, totuşi, cum este posibil ca o asemenea plachetă de versuri să ajungă la o aşa preţuire? Este foarte simplu. În România, ca în toate ţările europene, inclusiv Statele Unite ale Americii, ba chiar pornind de la acestea, se practică, de mai multă vreme, o tehnică de manipulare a maselor, care se cheamă, în engleză, brainwashing (spălarea creierului). O practică similară a existat în România, în perioada controlului sovieto-sionist, disimulat prin partidul comunist, în anii ’50, însă ea nu a avut abilitatea actualei campanii mondiale, care se răsfrânge tot mai grav asupra României. Ceea ce încearcă această tehnică este dărâmarea moralităţii şi, în consecinţă, a spiritualităţii europene, care au fost, precizam mai sus, pentru două milenii, esenţialmente creştine. Se încearcă impunerea libertinajului, a depravării, în schimbul “îngrădirilor” morale care au funcţionat două milenii. Se impune o “artă” a non-valorii, a non-expresiei, a non-simţirii, dacă putem spune aşa. La întrebările cine ? şi de ce ? nu ştim noi să răspundem. Aceasta este o ecuaţie pe care nu o putem cunoaşte îndeajuns. Dar la o întrebare subsecventă am putea începe un răspuns. Cum ? Cum se încearcă dărâmarea fundamentelor creştine ale spiritualităţii europene şi cum se impune noua doctrină a umanismului secular, a contraculturii, New Age-ul? În special prin mass-media, fie ea audio-vizuală sau scrisă, dublată, în foarte mare măsură în unele Ţări, de educaţia şcolară. Repetiţia este cea mai răspândită metodă, pentru că repetitia est mater studiorum. De fapt, este vorba de un bombardament fără întrerupere, care nu permite timp pentru judecată individului şi, în consecinţă, nici alternativă.
Să privim ce promovează mass-media din România, în marea ei majoritate. La rubricile de ştiri, nu avem parte decât de omoruri, violuri şi furturi. La televiziuni, pe lângă filmele de la Hollywood, în care vulgaritatea şi promiscuitatea sunt înfăţişate ca norme ideale de viaţă, avem parte de cele mai obscene şi mai degradante produse ale prezentului, de la “manele” la “Vacanţa Mare”; iată, în plus, cum s-a creat o vedetă dintr-o marionetă fără nici o calitate, pe deasupra tembelă şi hidoasă, ce şi-a luat numele “artistic” de Larry Freddy. Un moment de decenţă, un moment de dialog isihast sau unul de expresie artistică autentică sunt rarităţi extreme la televiziunile bucureştene. Sistemul de învăţământ, de asemenea, e într-o continuă degradare. S-au pregătit manualele necesare schimbării de sistem etic şi spiritual, acum au apărut, cu osebire din generaţia tânără, şi “profesioniştii” aferenţi.
Dar acest Neam are resursele necesare pentru revigorarea tradiţiilor sale ancestrale, singurele, în fond, cu care poporul nostru se poate apăra eficient de invazia distructivă a libertinajului şi depravării morale, şi a goliciunii spirituale, importate masive din Occident. Iar când spunem resurse, ne gândim desigur la resurse umane.
Pentru că nu este adevărat că toţi Românii sunt astăzi prinşi în mrejele banului. Şi nu este adevărat că toţi Românii privesc spre Occidentul imoral, libertin, cosmopolit, dezgolit de conţinuturi tradiţionale, ca spre singura salvare a Neamului nostru prigonit şi obidit. Şi nu este adevărat că tuturor ni s-a acrit de Ţara aceasta. Că tuturor ne e ruşine că suntem Români.
Se întâmplă un fenomen paradoxal. Pe măsură ce tot mai mulţi strigă în gura mare că le e ruşine că aparţin acestei naţii, de care nu îi mai leagă decât limba pe care o vorbesc, şi atunci doar pentru a împărţi sudalme, tot mai mulţi străini care se familiarizează cu adevăratele conţinuturi ale tradiţiilor noastre se îndrăgostesc de acest Neam. Am fost martorii a unor duzini de astfel de întâmplări, nu vorbim de cazuri izolate. Tinerilor Români de azi le e jenă să îmbrace, măcar în zilele de sărbătoare, portul nostru tradiţional, dar pe aceşti străini îi putem vedea cum, cu nedisimulată bucurie, ne cântă, de exemplu, muzica autentică, învăţând intrumentele noastre muzicale tradiţionale.
Neamul acesta mai are multe de spus, în măsura în care va şti să-şi trăiască în continuare tradiţia moral-spirituală isihastă, să se exprime în lume prin mijlocirea acesteia. Nu ne considerăm nici naivi, nici idealişti afirmându-ne cu tărie credinţa că va fi în măsură.
Dar această credinţă nu se poate hrăni din cabotinajul prezentului, ci doar din perceperea eternităţii Neamului.

Anunțuri
2 comentarii
  1. Poate că nejustificat, dar văd prezenţa românilor ceva mai mult decât o dimensiune creştină. Din păcate destinul românilor nu este încă aproape, mai trebuie să treacă ceva timp. Eu nu-l voi mai prinde.

  2. omu' a spus:

    Frumoasa monografie a sufletului neamului romanesc!
    Se gasesc tot mai putine familii la sate care sa se adune la aceiasi masa :bunici ,copii, nepoti ,stranepoti.
    Dezradacinarea a inceput pe la sfarsitul veacului al XIX -lea cu mirajul american , a continuat cu mirajul oraselor industrializarii socialiste anilor saizeci din veacul trecut si continua cu mirajul vestului europea.Suntem la inceputul erei globalizarii. A inceput sa se inchege comunitai mari romanesti in SUA, Spania, Italia cu biserici ortodoxe in mijlocul lor.Se vor putea exporta si sufletele mosilor si stramosilor nostri, obiceiurile mostenite de milenii? Se adevereste viziunea din Al treilea val a lui A. Toffler?.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: