Aşteptare

Rămase pironit în faţa oglinzii. Uitase ce căuta, din fotoliu până la obiectul de mobilier de care se agăţă cu amândouă mâinile, să-şi sprijine trupul pe care picioarele nu-l mai puteau ţine. Nu reuşi nici să-şi amintească numele obiectului de mobilier, o masă cu sertare la capătul căreia trona o oglindă mare, cât să încapă un apus de soare pe stâncile roşii ale Sedonei. Sedona, orăşelul în care îşi petrecuse jumătate din viaţă, ale cărui străzi şi le desenă cu uşurinţă în memorie. Privi lucrurile de pe mobilier, aflate într-o ordine care nu era a lui. Cu siguranţă, îngrijitorul găsise de cuviinţă să ordoneze fotografiile de familie, pachetul de şerveţele, aparatul de ras, cutia cu bomboane, cele câteva scrisori, zări şi o carte cu coperţi negre şi câteva reviste frumos colorate. Nimic de pe masă nu-i trebuia. Ridică ochii, atât cât mai putea. Domnul Parkinson, cum îi plăcea să spună, îi stătea în spate. Dar fu suficient cât să îşi vadă ochii, chiar faţa întreagă, în oglindă. Îşi zâmbi. Văzuse, totuşi, un chip cunoscut. Chiar foarte cunoscut. Şi stărui acolo, privindu-se, ceva vreme. Nu-i putu răspunde îngrijitorului, apărut în prag, nici de ce se priveşte, nici de câtă vreme. Pentru el, timpul nu mai avea noimă. Uneori, nici nu ştia dacă e zi sau noapte, cum îşi ţinea, din frică şi singurătate, lumina aprinsă tot timpul.

Simţi cum îngrijitorul îi ridică maieul, îi lasă pantalonii până pe genunchi, îi desface scutecul greu de urină, îl şterge cu un şerveţel umed şi rece, îi pune un scutec curat, îi potriveşte iar hainele. Dar rămase în faţă oglinzii, legat de răsfrângerea privirilor sale. Îşi aminti o vorbă peste care să tot fi trecut şase decenii: Faci oglinda mai frumoasă, tată, i-a spus fetiţa lui, la patru ani, stând în faţa oglinzii, pierdută în oglindă, cum se pierduse şi el acum. I s-a părut atunci o obligaţie faţă de fetiţa lui să facă oglinda mai frumoasă, cât de frumoasă putea, pentru ca fetiţa lui, când se va oglindi, să vadă oglinda şi mai frumoasă cu tatăl ei acolo.

Îl întrebă pe îngrijitor, care se grăbea spre ieşire, ce zi este, care e programul pe azi, cum îl cheamă, dacă a venit ziarul de azi, dacă la masă se serveşte peşte. Întrebă să întrebe. Nu-l interesa. Avea să uite, ştia, dinainte de a primi răspunsul. Doar străzile Sedonei, doar ele îi stăruiau în minte clar, cu stâncile roşii atârnând de cer mai degrabă decât ieşind din pământ. Toate celelalte lucruri îi intrau şi îi ieşeau din minte fără să poată să le oprească. Tot mai rar reuşea să susţină o conversaţie, uneori nu mai putea asocia feţe cu nume, alteori nu îşi mai amintea la ce foloseşte furculiţa. Şi la ce foloseşte în fond, îi strigă odată îngrijitorului care încerca să îl convingă să mănânce cu furculiţa. La ce foloseşte furculiţa, la ce foloseşte mâncarea, şi astea erau lucruri care îşi pierduseră noima.

Dintr-odată, simţi picuri de apă pe creştet. Plouă, se gândi. Plouă mărunt, cu picuri mici. Zâmbi iarăşi. Îşi aminti de fetiţa lui, când i-a surprins o ploaie măruntă printre stâncile Sedonei: plouă cu bebeluci de apă, tata, i-a spus fetiţa lui atunci. Doar când săpunelele îi invadară ochii, înţelese că se află sub duş, că îngrijitorul îi freca părul, fredonând o melodie şi spunând, ca pentru sine: strânge pleoapele!

    Se trezise zâmbind. Stătuse între două vise şi nu ştiuse pe care să-l aleagă. Dar îşi aminti de fetiţa lui, într-o dimineaţă: tata, au venit la mine două vise şi n-am ştiut pe care să-l aleg. Şi l-am ales pe acela urât.

    Şi sta aşa, în visul acela urât, aşteptând să-l viziteze fetiţa lui sau poate doar moartea, la o oarecare casă de bătrâni din Phoenix, Arizona, cu domnul Parkinson în spate şi cu Sedona cea roşie în minte. De ce trăise, nici nu mai ştia.

    Şi i-am spus iar: strânge pleoapele!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: