Geografia Văii Iadului

Una dintre cele mai frumoase zone turistice din ţara românească poartă un nume “înfricoşător”: Valea Iadului. Până şi şpanul domnesc Dimitrie Meciu, la 1816, scrie că acest ţinut nu ar trebui să se numească Iad, ci Rai, atât pentru magia iscată de frumuseţile sale, cât şi pentru oamenii săi aparte. Numai că, ceea ce vede ochiul turistului, nu percepe şi băştinaşul, cel care se înfruntă, zi de zi, cu natura şi cu vremurile. Şi nici natura, nici vremurile n-au fost prea darnice cu locuitorii acestei văi. Dimpotrivă.

Numele văii, consemnat pe majoritatea hărţilor austro-ungare din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, Jad, are o accentuată conotaţie psihologică. El s-a născut în urma inundaţiilor şi prăpădeniilor produse de apele înfuriate “cumplit de înspăimântător”, inundaţii care se întâmplau aproape anual. Atunci, între versanţii Munţilor Pădurea Craiului şi ai Bihorului, de la Dealu Mare şi până în Bulz, la confluenţa cu Crişul Repede, Iadul umplea valea îngustă, vuind îngrozitor, clocotind de mânie, devastând gospodăriile, secerând vieţi de oameni şi animale, producând panică. Se spune încă, şi băştinaşii chiar cred că acesta ar fi adevărul, că Dumnezeu, nemaisuferind răutatea şi îndepărtarea oamenilor de cele morale şi sfinte, îi pedepseşte cu potop de ape, pentru a-i atenţiona şi îndrepta. Această credinţă se accentua cu atât mai mult cu cât vremurile erau mai tulburi şi mai grele, consolidând ideea biblică a apocalipsei.

Desigur, complexul meteorologic, fluctuaţiile climatice şi urmările lor, influenţează nu numai viaţa oamenilor, ci şi mentalul lor. Din această perspectivă, prin asociaţie cu legenda biblică a potopului şi cu urgisirea şi purificarea celor răi şi necredincioşi în Iad, zvăpăiata, sălbateca, mirifica şi bogata, imprevizibila, devastatoarea zonă a primit, prin adecvare la realităţi, un nume care contrariază, însă adânc înrădăcinat în memoria colectivă şi individuală a localnicilor: Valea Iadului. Apa, râul propriu-zis, a fost numit totdeauna criş, instrument toponim de sorginte dacică, ca şi Bulz, de altfel, care atestă şi vechimea locuirii acestui ţinut.

“Vremurile groaznice din bătrâni povestite” nasc fiori reci pe şira spinării ascultătorilor, fiindcă echivalează cu tragedii ai căror autori, apele crişului, părăsesc legendele, reflectând întâmplări şi realităţi care au marcat, peste milenii, viaţa şi rosturile unor oameni încercând, cel mai adesea, doar să supravieţuiască. Cărţi vechi cu însemnări manuscrise, găsite în Bihor, inventariate de istoricul Florian Dudaş, oferă un număr de-a dreptul impresionant de ştiri privind acest fenomen. Fenomen conjugat, în conştiinţa oamenilor, cu alte anomalii ale naturii, dezastruoase pentru fiinţa umană, şi demne de acel ţinut al pedepsei care este Iadul, în conştiinţa creştinilor ortodocşi.

În consecinţă, vom spune, pe urmele lui Iorgu Iordan, că Valea Iadului este un toponim care poate fi considerat o adevărată arhivă unde se păstrează amintirea unor întâmplări şi fapte mai mult sau mai puţin vechi, petrecute de-a lungul timpurilor şi impresionând într-un chip oarecare sufletul popular sau, pe urmele Geografiei României, vom afirma că toponimia este “o sinteză a unor caracteristici fizico-geografice ale scoarţei terestre şi, în acelaşi timp, un fel de registru, mai întâi rostit şi apoi consemnat în scris, al faptelor şi evenimentelor sociale”, pentru a concluziona, în final, alături de geograful rus Nadezin: toponimia este “graiul pământului, iar pământul – cartea în care istoria omenirii se înscrie în nomenclatura geografică”.

Vremile groaznice din bătrâni scrise sau povestite consemnează că, în aprilie 1659, topirea zăpezilor din Munţii Bihorului a provocat mari inundaţii pe Crişul Repede şi pe Crişul Negru, pentru ca, în iulie 1730, apele “de doară de cându-i lumea n-au fost aşa de mare, că multe case au mânat şi marhă”. Zece ani mai târziu, “au pohoetu apele foarte mari în toate lunile peste anu şi multe holde au stricat”, iar în 1783, după o iarnă grea, cu ninsori mari, nămeţii ajungând “până sus la buricul boilor cei mari”, şi după ploi interminabile, în iunie sunt consemnate alte inundaţii catastrofale, până la Oradea şi mai departe, în Câmpia Panonică.

În veacul următor, al XIX-lea, în august 1813, în 1829, în vara lui 1843, în mai 1845, în 1850 (în 22 aprilie “au nins neaoă (…) cât credeam că vine Crăciunul”), în 1888, după o iarnă cu troiene de peste 2 m la câmpie, în 1895 etc., puternice inundaţii produc aceleaşi râuri – Crişul Repede şi Crişul Negru, amândouă alimentate din Munţii Bihorului, în special dinspre Stâna de Vale. Pentru Crişul Repede, cei doi afluenţi principali – Valea Drăganului şi Valea Iadului – sunt deopotrivă de necontrolat şi pustietori în năvala lor sălbatecă.

Nici secolul XX nu este mai sărac în inundaţii, puhoaiele dezlănţuite din anii 1910, 1923, 1941, 1958, 1972 şi 1975 rămânând adânc întipărite în ochii şi memoria localnicilor, cărora le-au distrus recoltele, casele, morile şi joagărele, le-au luat lemnul şi animalele din curte, lăsându-i săraci lipiţi pământului.

Nu numai inundaţiile au afectat acest ţinut, ci şi alte anomalii ale naturii. În 1724, de pildă, sunt consemnate o “iarnă caldă”, fără nea, şi o secetă cumplită în timpul verii, iar în iulie 1771 – ploi reci şi un frig care au dus la “pieirea multor animale”. Anul 1805 “atâta de rău şi nenorocit au fost cât nu-i condeiu care să poată scrie”, pentru ca în 1812, 24 iunie, să cadă grindină “cât nuca”, încât “tot pravu a făcut” (a distrus tot). În 1854, ninsorile mari, căzute în intervalul 1-6 iulie, au alungat fiarele pădurii la câmpie, distrugând semănături şi ucigând animale, iar în 1890, 2 mai şi 21 iunie, a căzut grindină “cât oul de porumb şi ca cel de găină”, care a produs mari pagube gospodăriilor şi culturilor. Nici ziua de 24 iulie 1895 nu s-a lăsat mai prejos: a fost “vânt mare (orcan), cât a risipit o mulţime de pomi, mari stricăciuni a făcut în codri (…) Tentiul l-a culcat jos, asemenea şi căpiţele”…

Cutremure de mai mică sau mare intensitate s-au resimţit şi în ţinutul Văii Iadului, în anii 1614 (“oamenii şi animalele nu puteau sta pe picioare”), 1771 (15 decembrie), 1798 (25 martie), 1802 (primăvara: “s-au clătit şi oalele care au fost la foc încă s-au îmburdat jos”), 1816 (7 februarie: “s-au clătinat icoanele dă pă pereţii caselor”), 1829 (1 iulie), 1829 (13 august: “şi turnurile bisericilor s-au clătinat”), 1834 (3 octombrie), 1838 (23 ianuarie), 1880 (3 octombrie), 1881 (21 septembrie), 1883 (18 aprilie), 1886 (12 aprilie) etc.

Şi fenomenele cereşti au acţionat “distructiv” asupra mentalului colectiv, mai ales că, de-a lungul secolelor, românii din această parte de ţară au fost obligaţi să trăiască într-un univers al ignoranţei, misticismului şi superstiţiilor. Desigur, eclipsele, apariţia cometelor etc. au fost interpretate, cel mai adesea, ca semne prevestitoare de rău – calamităţi, războaie, sfârşitul lumii etc. Ce vor fi simţind şi înţelegând “sihăstriţii” de pe Valea Iadului la 9 octombrie 1650, când mai multe explozii de “bolizi” s-au “auzit în întreaga Transilvanie (…) ca şi când s-ar fi tras cu tunurile. Cei din Cluj credeau că se trage la Oradea, iar cei de acolo credeau că se trage la altă parte”? Dar eclipsele de soare din 14 iulie 1748, 2 iunie 1760, 18 august 1793 (“au mâncat vârcolacii soarele”), 11 februarie 1804, 7 februarie 1816 etc. etc., ce le vor fi spunând acelor oameni din “miezul Iadului”? Şi ce prevestiri le vor fi adus martie şi aprilie 1665, când două stele cu coadă (cometa Hevelius) “au spăimântat oamenii”? Dar apariţia, în 1742, a Cometei Grigg-Mellich, care “nu era ca alte stele, ci avea din stea înainte un sul luminat, ca o suliţă”, sau apariţiile din 1744 (Klinkenberg), 1807 (Cometa Giovanni), 1809 (15 ianuarie: “s-au petrecut luceferii unul pe lângă altul”), 1819 (iunie, cometa Tralles), 1830, 1833 (“stele cu coadă”), 1835 (4 octombrie, Cometa Halley), 1843 (Cometa 1843), 1851 (22 iunie, patru comete), 1853, 1859, 1882 (comete) etc., ce implicaţii au avut în sufletul şi conştiinţa “ignoranţilor” din codrii munţilor din preajma râului Iad?…

Epidemiile au bântuit şi ele zona, cu intensităţi diferite, secerând, în timp, zeci de mii de vieţi. Ciuma sau “moartea neagră” a bântuit Bihorul între 1015 şi 1828, la intervale scurte, uneori şi câţiva ani la rând, afectând, implicit, şi Valea Iadului. La fel, variola (“vărsatul”), tifosul sau “boala ungară”, mai accentuat între 1768-1789, holera (1830, 1835-36, 1848, 1866 – “holeră mare”, “cât cu totul pereau pe unde domnea colera” -, 1872-73), “boala rea” (1736, 1754, 1768, 1816, 1858, 1882, 1898) etc.

Molimele proprii animalelor şi invaziile de lăcuste (consemnate de peste 30 de ori între 1542 şi 1848), sau a şerpilor veninoşi (1609), ca şi numeroasele incendii, năvăliri de jaf ale tătarilor şi turcilor, tâlhăriile lotrilor etc. au contribuit şi ele la crearea unei “aureole” de Iad în zonă.

Dacă la toate acestea mai adăugăm şi condiţiile de relief, solul arid, impropriu pentru agricultură, atacurile şi distrugerile produse de sălbăticiuni (urşi, lupi, mistreţi etc.) vom înţelege mai bine “graiul pământului”, care a înscris în registrul sufletului popular “amintirea unor întâmplări şi fapte mai mult sau mai puţin vechi”, configurând arhiva numită, de-a lungul veacurilor, Valea Iadului.

Aşezare

Pe Valea Iadului se intră pe poarta de apă dăltuită între masivele Bihor şi Pădurea Craiului. Sau se coboară direct din cer. Universul se îngustează, înaltul ţi se lasă aproape pe umeri, încât simţi toată greutatea existenţei, iar comunicarea cu divinitatea se realizează faţă-n faţă, fără intermediar. Catedralele munţilor se apropie, închid orizontul şi lumina dulce, cerească, te învăluie… Urmează apoi o altă deschidere, o altă închidere, încât ai impresia că te afli într-un text de Noica, un text în relief, care lămureşte tâlcul fiinţării şi devenirii…

Comuna Bulz este situată în partea de est a judeţului Bihor, la o distanţă de 75 km de municipiul Oradea (Bulz – centru), la 37 km de oraşul Aleşd, acelaşi judeţ, şi la 88 km de municipiul Cluj-Napoca. În componenţa comunei intră satele Bulz, Munteni şi Remeţi. La acestea trebuie adăugat şi satul de vacanţă Remeţi-Coada Lacului, aflat la circa 14 km de satul Remeţi. Distanţa faţă de reşedinţa comunei (Bulz) variază între 3 km (Munteni) şi 12 km (Remeţi). Comuna este legată de reşedinţa judeţului de drumul judeţean Remeţi-Bucea şi, apoi, drumul naţional Bucea-Oradea (E60). Pe calea ferată, legătura cu centrele Oradea şi Cluj-Napoca se face prin halta Stâna de Vale (înainte de 1948, Valea Iadului sau, în denominaţiunea localnicilor – Gura Iadului) şi gara Bulz, situate la circa 3 km de centrul comunei. Alte drumuri de acces sunt: Beiuş-Stâna de Vale-Remeţi-Munteni-Bulz-Bucea şi Poieni-Valea Drăganului-Barajul Drăgan (Floroiu)-Remeţi.

Suprafaţa comunei, de 119 km2, este delimitată de paralele 46o46’ şi 46o55’, latitudine nordică, şi meridianele 22o37’ şi 22o46’, longitudine estică. Perimetrul comunei este compus din 460 ha – teren arabil, 2915 ha – fâneaţă naturală, 510 ha – păşuni naturale, 9939 ha – teren neagricol (păduri, cursuri şi oglinzi de apă, drumuri, mlaştini etc.) etc.

Comună de aşezare tip crâng, Bulzul este o zonă răsfirată pe versanţii mai domoli şi în poienile Munţilor Bihorului şi Munţilor Pădurea Craiului, de-a dreapta şi de-a stânga Văii Iadului. Astfel, cele trei sate aparţinătoare însumează peste 40 de cătune, unele extrem de vechi, grupate, în general, în jurul unei familii-matcă; în Bulz: Răstoacă, Pustă, Gura Iadului, Bulz-Luncă, Hârtoape, Cornet, Dosul Ianoşii (Ineţe), Sânzăşti, Pe Picior, Faţa Ianoşii, Paniţa, Tomnatec, Gligeşti, Valea Vesii; în Munteni (Sărăcel): Făneşti, Dealul Notarăşului, Onuţeşti, Măgurice, Bitileşti, Petruţeşti, Tălănceşti, Dealul Săracului, Boţeşti, Pridoneşti, Micău, Valea Curii, Săcături, Drăguş, Munteni-Luncă; în Remeţi: Sturzeşti, Văcăreşti, Măteşti, Faţa Arsă, Zâmbru, Costeşti, Porumbreu, Scăioase, Fruntineşti, Bonceşti, Popeşti, Netede, Corni, Izvor, Daica, Pe Luncă, Poiană (Coada Lacului), Remeţi-Luncă ş.a.

Vecinii comunei sunt: spre E – judeţul Cluj; spre S – comuna Budureasa; spre SV – comuna Curăţele; spre V şi NV – comuna Bratca.

Relieful

Localităţile comunei Bulz se află situate, în cea mai mare parte, pe versanţii Munţilor Bihorului şi ai Pădurii Craiului, despărţiţi de râul Valea Iadului, a cărui luncă are o deschidere (lăţime) de maximum 2-300 de metri. O mică parte a satului Bulz (cătunul Pustă şi Răstoacă) este aşezat pe Crişul Repede (circa 3 km).

Structura reliefului este variată, cu accente de “sălbăticie” şi “fantezie” a naturii, luncile, vâlcelele, dealurile şi munţii alternând, parcă, în ritmurile “trăgănatei” omului de la munte, ceea ce face ca şi solul să fie sărac, în bună parte arid, acoperit de păduri şi fâneţe, aceasta, în primul rând, datorită altitudinii, dar şi structurii petrografice şi condiţiilor climatice. Adâncă şi îngustă în cursul superior, Valea Iadului capătă, în această zonă, aspect de defileu (Cheile Remeţilor).

Aşadar, relieful comunei este unul muntos, cu înălţimi cuprinse între 340 m, la confluenţa Iadului cu Crişul Repede, şi 1471 m, în Vf. Piatra Seniului.

Munţii Bihorului, în dreapta Văii Iadului (din amonte spre aval), sunt caracterizaţi prin asocierea suprafeţelor de nivelare, înscrise în relief prin interfluvii largi, plate, cu linii de culme prezentând mici diferenţe de nivel. Aceste suprafeţe au constituit, din cele mai vechi timpuri, locuri favorabile pentru aşezări risipite, de tip crâng, dar şi pentru practicarea unei agriculturi pastorale. De asemeni, alcătuirea petrografică şi structura şi-au impus personalitatea în peisaj. Formaţiunile cristalofiliene mezozonale şi epizonale, de pildă, au imprimat reliefului un aspect masiv, cu interfluvii largi şi povârnişuri domoale, în jumătatea lor superioară, după cum magmatitele se înscriu prin forme greoaie şi masive (masivul Cârligate).

Rocile sedimentare se manifestă, şi ele, diferenţiat, în funcţie de particularităţile lor petrografice. Astfel, deosebim o grupă de roci formată din aglomerate, gresii, marne şi argile, şi o a doua – reprezentată de calcare şi dolomite, care concură în realizarea cunoscutului relief carstic. Acolo unde structura nu se manifestă în trăsăturile reliefului, prima grupă de roci se înscrie prin suprafeţe netede, larg bombate, pe alocuri cu proeminenţe. Rocile carstificabile, datorită proprietăţilor lor specifice, au condiţionat apariţia platoului calcaros Fântâna Botii – Dealul Ruguţului, de pe stânga Văii Iadului, sau adâncirea puternică pe verticală, încorsetând văile în chei sălbatece, care adeseori ascund peşteri active (din care se scurg ape de suprafaţă).

Situaţi între Depresiunea Vad-Borod şi Depresiunea Ţării Beiuşului, Munţii Pădurea Craiului au altitudini reduse, fiind caracterizaţi, mai ales, prin numeroase platouri şi, datorită prezenţei calcarelor, printr-un procent ridicat de doline, uvale, avene, lapiezuri.

Reţeaua hidrografică de suprafaţă este dezorganizată, fiind dezvoltată, în schimb, cea subterană. Ca rezultat al ei, sunt de semnalat, printre altele, formarea unor peşteri sau apariţia unor chei impresionante.

Datorită altitudinii mici a munţilor din zonă, cât şi a versanţilor şi povârnişurilor, în general, domoale, a numeroaselor platouri, în limbajul localnicilor apare, cel mai adesea, noţiunea de deal şi dâmb, pentru majoritatea culmilor: Dealul Lupului (991 m), Dealul Mihaiului (900 m), Dealul Ineţe (799 m), Dâmbul lui Codoban etc., iar pentru vârfuri – cea de ţâclu (Ţâclul Salhijului). Cele mai importante vârfuri aflate pe teritoriul comunei Bulz sunt: în sud: Muncelaşu (1415), Piatra Calului (1463), Piatra Seniului (1471), Stâna de Izvor (1339), Runcu Caprei (1468), Molivişu (1417); spre nord, pe interfluviul Iad-Drăgan: Rotundu (1040), Scoroşet (1158), Dealu Mare (1075), Ferice(le), Pin; de la sud la nord, pe interfluviile dintre afluenţii Văii Iadului: Seniul Mare (1076), Salhij, Dealul Lupului (991), Dealul Mihaiului (900), Sălătruc, Mogoş, Zâmbru, Porumbreu, Drăguş, Pobraz, Dealul Notarăşului (783), Ineţe (799); în bazinul inferior al Văii Iadului, altitudinile scad între 650-600 m: Micău, Dealul Săracului, Tomnatec, Pe Picior, Pleş, Cearnău etc. Din masivul Pădurea Craiului (pe stânga Văii Iadului), înălţimile cele mai reprezentative sunt: Dealul Beiuşele (1003), Hodrânguşa (1027), Piatra Dăicii (975), Faţa Movilelor (958), Faţa Arsă, Coastea Frunţii (950), Dealul Ponorului (975) etc.

Relieful carstic este reprezentat prin caverne, doline, avene (Gura Dracului, Hârtoape), grote, ponoare şi peşteri, bazinul Văii Iadului fiind, cu circa 300 de astfel de formaţiuni, unul dintre cele mai bogate din ţară. Dintre cele mai importante peşteri, menţionăm: Peştera cu Apă de la Bulz (la 336 m altitudine, pe malul stâng al Văii Iadului, la picioarele unui abrupt de peste 200 m), accesibilă doar speologilor; Peştera de pe Valea Leşului, populată cu coleoptere cavernicole, fiind prezente şi fosile de urşi cavernicoli (Ursus Speleus); Peştera Mică, Peştera Păstorului, Peştera Ciuhandrului – cu un climat unic, de o deosebită importanţă ştiinţifică; Peştera de pe Valea Izvorului, descoperită în timpul construcţiei canalului de aducţiune Iad-Drăgan, este, se pare, extrem de interesantă, dar n-a fost inclusă în circuitul turistic etc.

Resurse

Structura geologică şi aspectele reliefului determină şi varietatea de bogăţii ale solului şi subsolului, punând în evidenţă numeroase resurse pentru dezvoltarea zonei. Zăcămintele de bauxită, mai ales din Munţii Pădurea Craiului, apar sub formă de lentile în dolinele unui vechi relief modelat pe calcarele tithonice, exploatându-se în Remeţi (punctele Daica, Corni, Străvinoasa, Izvor etc.), luând drumul Dobreştiului, Chistagului, apoi Oradiei. Un filon de argilă albă, descoperit pe direcţia Remeţi (Faţa Arsă) – Damiş – Ponoare îşi aşteaptă investitorul. Apar şi rezerve importante de calcare compacte, utilizate, în mică măsură, azi ca şi-n trecut, pentru producerea varului.

Apele destul de repezi, ce coboară de pe pantele vestice ale Munţilor Bihorului, dar şi Valea Iadului, aduc cantităţi însemnate de pietrişuri şi nisipuri pe care le depun în zonele inferioare ale cursurilor de apă, acestea constituind o materie importantă în construcţii.

Dar, cele mai importante resurse ale solului rămân, în zonă, pădurile, păşunile şi fâneţele naturale, care ocupă circa 70% din suprafaţa comunei, şi apele, întrebuinţate în diferite scopuri ale micii şi marii industrii (baraje, mori, joagăre, păstrăvării etc.).

Hidrografia

Crişul Repede străbate comuna Bulz pe o distanţă de circa 3-4 km, de la Bucea (jud. Cluj) până la hotarul cu satul Lorău (com. Bratca), colectând întreaga reţea hidrografică de pe teritoriul comunei, reprezentată de reţelele principalilor afluenţi (Valea Iadului şi Valea Satului, acesta din urmă în Bulz-Pustă).

Valea Iadului este cel mai important afluent al Crişului Repede, în care se varsă, la o altitudine de 340 m, în apropiere de Halta CFR Stâna de Vale (altădată Gura Iadului), după un parcurs de aproximativ 52 de km. Râul izvorăşte din Munţii Bihorului, de la poalele vestice ale Vf. Poienii (1627 m), în vecinătatea staţiunii Stâna de Vale, adunând, într-o primă etapă, Izvorul Minunilor, Izvorul Clocotitor, Izvorul Păcii, Izvorul Profetului, Izvorul Narcisului şi Izvorul Eremitului, colectând, apoi, pe parcurs, apele a numeroase pâraie: Cârligate, Valea de Runc, Ciungi, Valea Gugii, Văile Calului, Valea Lupului, Sălătruc, Străvinoasa, Valea Izvorului, Pârâul Morii (Pârâul lu’ Bilaviz), Dişor (Valea Bisericii), Topliţa, Pârâul Lupului, Valea Dumii, Valea Curii, Valea Sărăcelului, Valea Mihăiesii, Pârâul Tocilelor (Toptitelor?) pe dreapta, iar pe stânga: Ieduţu, Murgaşu, Părăuţa, Valea cu Calea, Hodrânguşa, Valea Leşului, Valea Căuşului, Valea Rea, Valea Lungii, Valea Fatii, Pârâul Roşu.

Valea Iadului, în anii 1970-2000, a fost supusă unui proces de amenajare hidrotehnică, ceea ce a dus la construirea mai multor baraje de acumulare şi regularizare a cursului. Astfel, au apărut lacurile de acumulare de la Leşu (în amonte de confluenţa Văii Leşului cu râul Iad, aproximativ 28 mil. mc apă), de la Munteni şi Bulz, dar şi de la Cârligate, Şipote şi Valea Izvorului, acestea fiind legate de uzinele electrice din zonă prin mai multe canale şi tunele de aducţiune (Iad-Drăgan, din punctul Cârligate; Drăgan-Valea Bisericii; Izvor-Valea Bisericii; Valea Bisericii-Munteni, Munteni-Bulz etc.)

Bazinul hidrografic al Văii Iadului este completat de numeroase cursuri de apă cu caracter temporar – ape suprafreatice – a căror apariţie şi dinamică este în funcţie de condiţiile meteorologice, când precipitaţiile sunt excesive sau când se topesc brusc zăpezile.

Datorită interesului ştiinţific şi peisagistic (floră, faună şi temperatură constantă de 4o-5o) trebuie amintit şi Lacul Topliţa (circa 500 m2) din Remeţi, un izvor vocluzian, cu apă dulce, care nu îngheaţă la temperaturi atmosferice negative.

Clima

Clima comunei Bulz este una tipică de munte, rece şi umedă. Creşterea treptată a altitudinii dinspre Gura Iadului spre Stâna de Vale duce la scăderea temperaturii şi a presiunii aerului, la creşterea precipitaţiilor, nebulozităţii, umidităţii şi vitezei vântului. Temperatura medie anuală oscilează, astfel, între 4o şi 7o, valorile maxime de vară situându-se între 30o şi 33o, iar minimele de iarnă între -20o şi -22o. Cele mai scăzute temperaturi au fost consemnate la Stâna de Vale, -30,4o în ianuarie 1942, şi -28,9o, la 31 ianuarie 1987. Maximele pot ajunge până la 33o (la Stâna de Vale, 29,6o, în iulie 1987). Bruma poate apărea în toate lunile anului, exceptându-le pe cele de vară. Cel mai frecvent, ea se instalează în septembrie. Cel mai timpuriu îngheţ de toamnă se înregistrează la Stâna de Vale (7 august 1987), iar ultimul îngheţ de primăvară – în acelaşi loc (20 iulie).

Umiditatea atmosferică se situează în jur de 80%, iar precipitaţiile ajung la 1400 mm pe an (la Stâna de Vale, pe versantul vestic, se cumulează o cantitate medie anuală record pentru România, de 1668, 2 mm). Uneori, în timpul verii, din norii cumulonimbi se dezlănţuie ploi puternice (la Stâna de Vale, în 20 mai 1940, valoarea maximă căzută în 24 de ore a atins 94,4 mm). În medie, anual, numărul zilelor cu precipitaţii poate ajunge la 170 (Stâna de Vale este supranumită şi “polul ploilor din România”, precipitaţiile putând atinge şi 217 zile), dintre care cele cu ninsori sunt în jur de 70-80. Zăpada se menţine pe sol între 40 şi 80 de zile. La Stâna de Vale, procentual, în cele patru anotimpuri, precipitaţiile cad astfel: iarna – 23,3%; primăvara – 24,9%; vara – 29,3%; toamna – 22,5%. Aici, zăpada se poate menţine la sol uneori şi 136 de zile, datorită, în special, grosimii stratului (194 cm, în ianuarie 1987; 310 cm, în ianuarie 2000). Căderile de grindină înregistrează, în medie, circa 4-5 zile anual. Pe culmile înalte, frecvenţa cea mai mare o au vântul de vest şi vântul de sud-vest.

Solurile

Solurile specifice comunei Bulz, după Monografia geografică a României, sunt solul brun montan de pădure tipic şi podzolit, şi solul brun acid montan de pădure, în diferite grade de podzolire.

Pe culmile înalte, apar solurile de pajişti subalpine, caracterizate prin predominarea precipitaţiilor, ceea ce face ca procesele pedogenetice să se desfăşoare în timp relativ limitat.

Vegetaţiile sub care ele se formează sunt alcătuite din pajişti primare şi secundare în care predomină Agrostis rupestris, Festuca suspina şi Nardus stricta, alternând pe alocuri cu tufişuri de Pinus montana. În general, profilul acestor soluri este subţire, cu un conţinut ridicat de materie humică, formată din acizi fulvici şi humici, ceea ce le conferă un grad destul de ridicat de aciditate.

Solurile domeniului forestier se formează predominant pe rocile acide, şisturile cristaline sau gresiile şi conglomeratele dispuse insular şi în zonele ocupate de păduri (răşinoase şi foioase, de la 400 m altitudine).

Solul montan brun acid este răspândit în zona montană înaltă, sub păduri de molid, în condiţiile unui climat umed, răcoros şi cu drenaj natural excesiv. Prezenţa povârnişurilor mai puţin înclinate şi a suprafeţelor cu drenaj deficitar condiţionează apariţia proceselor de podzolire, care duc la formarea solului brun acid podzolic.

Solurile montane brune de pădure apar în zonele ocupate de păduri de fag, păduri de amestec fag-răşinoase, molidişuri etc., acolo unde stratul petrografic este reprezentat de roci variate calcaroase şi bazice, care limitează dezvoltarea proceselor de podzolire.

Solurile brune de pădure ocupă suprafeţele cele mai mari, ele situându-se în zona pădurilor de fag sau amestecate de foioase, până la altitudini de circa 700 m. Ele se dezvoltă pe un material parental care are un conţinut bogat în componente bazice, iar condiţiile climatice sunt mai blânde.

Un tip de sol intrazonal, rendzinele, ocupă şi el suprafeţe destul de semnificative, mai ales în Munţii Pădurea Craiului, fiind condiţionat de prezenţa calcarelor mezozoice. Rendzinele se întâlnesc în condiţiile de relief accidentat, ocupând zonele de interfluvii, fiind legate de condiţiile de climă umedă a zonei forestiere şi de existenţa pădurilor de fag şi de fag în amestec cu conifere.

Solurile de luncă cuprind aluviunile şi solurile aluviale, ele reprezentând zona agricolă propriu-zisă de-a lungul râului Iad şi a afluenţilor lui.

Flora şi fauna

Flora şi fauna de pe Valea Iadului sunt extrem de diverse şi bogate.

Asociaţiile de vegetaţie sunt dispuse într-o zonalitate verticală, datorită treptelor de relief, influenţei climatice, orientării pantelor etc.

Etajul subalpin îl întâlnim pe suprafeţele restrânse, mai ales în masivul Cârligate şi împrejurimi. Datorită condiţiilor aspre, aici se dezvoltă pajişti dominate de iarba stâncilor (Agrostis rupestris) şi ţăpoşică (Nardus stricta), în amestec cu firuţa (Poa alpina), păiuşul pestriţ (Festuca violacea), păruşca (Festuca suspina), mărarul ursului sau pătrunjelul de munte (Lingusticum mutellina), clopoţelul (Campanula napuligera), dar şi de arini de munte (Alnus virilis), jneapănul (Pinus muga, Pinus montana), afinul (Vaccinium myrtillus), merişorul (Vaccinium vitis-idaea), ghinţura (Gentiana punctata), ienupărul pitic (Juniperus sibirica) etc.

Fauna, la acest etaj, este reprezentată destul de slab, mai ales prin rozătoare, reptile – vipera comună (Vipera berus), şopârla de munte (Lacerta vivipara), gasteropode – Mastus venerabilis, Campylea faustina sativa – şi păsări – fâsa de munte (Anthus spinoletta spinoletta), fluturaşul de piatră (Tichodroma muraria muraria), extrem de redusă fiind prezenţa caprei negre (Rupicapra rupicapra) etc.

Etajul coniferelor, la peste 900-1000 m altitudine, este dominat de molid (Picea excelsa), căruia i se adaugă bradul (Abies alba), dar şi paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), scoruşul (Sorbus aucuparia), iar la parterul pădurii – afinul, muşchii verzi, merişorul, murul, zmeurişurile etc. Pajiştile care se formează în poieni etalează o vegetaţie ierboasă mezofilă abundentă, dominată de păiuşul roşu (Festuca rubra) şi ţăpoşică. Acest etaj este dominant pe masivele dintre Stâna de Vale şi Dealul Mare.

De aici, până mai jos de Barajul Leşu, pe locurile mai însorite ale culmilor (Văile Calului, Stâna de Runc etc.) şi, în special, pe înălţimile Munţilor Piatra Craiului, unde climatul este mai blând, apar pădurile amestecate de răşinoase şi fag. Speciile lemnoase care formează arboretele amestecate sunt fagul (Fagus silvatica), molidul şi bradul.

Stratul arbustiv este, şi aici, slab dezvoltat. Întâlnim alunul (Corylus avellana), păducelul (Crataegus monogyna), liliacul carpatiniorgovan, lemnul vântului, călin (Syringa josikaea) – element glaciar, specie endemică, în doar câteva crânguri, apoi bulbucii de munte (Trollius europaeus) – plantă ocrotită etc.

Etajul propriu-zis al fagului domină cursul inferior al Văii Iadului, mai ales Munţii Pădurea Craiului, dar şi culmile mai joase şi domoale ale Munţilor Bihorului. Caracteristic pentru acest etaj este predominarea pădurilor pure de fag. Dacă în partea superioară a zonei apar, în cantităţi mici, molidul şi bradul, în partea inferioară, la fel de nesemnificativ, apar carpenul (Caupinus betulus), frasinul (Fraxinus excelsior), ulmul (Ulmus campestris), gorunul (Quercus petraea) etc. Stratul de arbuşti este, de obicei, slab dezvoltat – în făgete. Se întâlnesc, mai des, alunul, cornul (Cornus mas), păducelul, măceşul etc.

Pajiştile de pe locul pădurilor sau din poieni constituie cele mai preţioase fâneţe şi păşuni din domeniul forestier (Valea Izvorului-Brusturoasa, Valea Seniului, Porumbreu, Salhij, Şipote etc.). În compoziţia acestora predomină iarba vântului (Agrostis temis), peptănăriţa (Cynosurus cristatus), tremurătoarea (Briza media), păiuşul de livezi (Festuca pratensis), ovăsciorul de munte (Arrhenatherum elatius), spilcuţa (Chrysanthemum leucantheum), pătrunjelul de câmp (Pimpinella saxifraga), clopoţeii (Campanula patula), diferite specii de trifoi etc.

În extrem de puţine zone umede (mlaştini) întâlnim o vegetaţie săracă – de stufăriş, papură, pipirig, rogoz etc.

Fauna pădurilor este însemnată mai ales prin prezenţa formelor de importanţă cinegetică. Mamifere ca cerbul (Cervus elaphus carpathicus), ursul (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx) sunt destul de rar întâlnite, ca şi capra neagră, de altfel. În regiunile calcaroase mai apare jderul de piatră (Martes foina), iar în pădurile de foioase – şoarecele gulerat (Apodemus tauricus), veveriţa (Sciurus vulgaris fuscoater), lupul (Canis lupus), jderul de pădure (Martes martes), mistreţul (Sus scrofa), căprioara (Capreolul capreolus), iepurele (lepus europaeus), vulpea (Vulpes vulpes) etc. Zimbrul, pare-se, a reprezentat, cândva, fala acestor locuri. Acestora li se adaugă numeroase păsări: cocoşul de munte (Tetrao urogallus), ierunca (Tetrastes bonaria), buha (Bubo bubo), corbul (Corvus corax), mierla (Turdus merula), uliul etc., iar, mai nou, lacurile de acumulare sunt vizitate de raţe sălbatice. Tot recent, este consemnată şi apariţia berzelor. Peşterile sunt populate cu lilieci.

În apele Văii Iadului, cât şi în majoritatea afluenţilor, apar păstrăvul indigen (Salmo trutta fario), păstrăvul curcubeu (Salmo irideus), lipanul (Thymallus thymallus), mreana de munte (Barbus meridionalis peteny), cleanul (Leuscicul cephalus), cicarul (Endontomyza danfordi), dar şi racul de munte (Astacus torrentium) etc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: