Pe malurile Lethei

Pe malurile Lethei m-am făcut,

din rădăcini amare şi din lut.

Oaste-ascuţite de-umbre legănau

mortmântul meu, din care izvoreau

aripile-mi de apă, ce-am avut.

Pe câmpurile Lethei m-am făcut,

printre fiare slute, într-o poiană,

şi-n loc de chipu-mi se-arăta o rană

ce-mi înflorea obrazul mut.

Nici ochi n-aveam, doar somnul mi-era scut.

Pe malurile Lethei m-am făcut,

eram covrig şi negru, strâmb şi mut,

nu semănam cu nimeni şi-aş fi vrut

să mă tot pierd până la chip în lut.

Pe partea mea de râu nici peştii nu-înotau.

Scaieţi şi buruieni în juru-mi se-nnodau.

Din burtă îmi crescură rădăcini.

Şi dragoste le dăruiau opt spini.

Ca hrană mi-am avut aceleaşi rădăcini.

Iar moartea îmi zâmbea de după crini.

Cândva pe-acolo a sosit streinul,

să-mi fie forma, carnea şi destinul.

– O, tu, streine, ce te-ai rătăcit

printre scaieţi şi spini fără sfârşit?

Te uită, dincolo de râu

acolo-s oameni şi în râu e grâu!

Dar nu, streinul nu a zis nimica.

A-ndepărtat scutul, a aşezat frica.

Cu mâinile-i ca focul m-a cuprins

şi-aripile-mi de apă s-au aprins.

Şi, ah!, aripile mă dor

cum rupte sunt de zborul lor!

Şi ale mele rădăcini,

cum smulte sunt de seva lor,

mortmântul meu să fie-uşor!…

Nici umbrele, nici spinii, nici moartea

nu m-au apărat.

Streinul m-a cules şi am plecat.

– O, tu, streine, ce vrei sol

prin lume să-mi fii, călător,

cu trupu-ţi greu, cu ochiul gol,

îţi fie milă, rogu-te,

şi nu fi a mea naştere!

Nu-mi fi nici carne şi nici os,

că n-au să fie de folos!

Doar du-mă de-unde m-ai cules!

Mă du la noaptea din Hades!

 

În noaptea cu pricina

m-a părăsit moartea, vecina.

Am început să mă mişc, să strig,

trupul mi-a fost întâi tot covrig,

m-am ridicat apoi falnic şi drept,

dar ascundeam sub zale o floare în piept.

 

Cu streinul m-am obişnuit, l-am uitat,

nici azi n-a zis nimica, şi doar m-a întrupat.

Am făcut tumbe, am spus poeme,

am iubit. A trecut multă vreme

pân-am ştiut să alerg

spre zeul acela care

nu are chip, nu are răsuflare,

şi moartea este, moartea care…

Anunțuri
1 comentariu
  1. Anamaria a spus:

    Asta e poezia mea favorita, am citit-o de foarte multe ori si de fiecare data ma impresioneaza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: