Iar undeva, în rana lumii

Iar undeva, în rana lumii,

femeia tremura, în vânt,

şi un bărbat, strângându-şi pumnii,

răcnea la stele, la pământ;

iar un răspuns din zarea neagră

se prăbuşea ca bulgări tari

peste-un mortmânt în care parcă

dormea un prunc cu ochii mari.

 

De-acel bărbat, astăzi pe care

din vremi îl smulgem, ne-amintim

c-avea poiene şi ogoare,

dar îl cerca un aspru spin.

Şi cai ţinea, şi oi, şi câini,

ce îi hrănea doar cu zămnată.

Să fi avut vreo zece mâini…

Singur biruia munca toată!

 

Cât a cerşit şi ar fi vrut

un prunc din carnea-i împrumut!

 

Femeia lui nu fu lehuză.

Ci oare dânsa ce bocea

cu lacrămi grele şi pe spuză

nici lacrăma-i nu se pierdea?

 

Ba fătu-n pântece plângea

de parcă oarece-ar fi vrut…

Nici vraciul nu se dumirea:

cum plânge pruncul nenăscut?

 

Şi iar bocea femeia dacă!

 

Şi se aude până azi

bocind femeia printre brazi

copilul ce-i zăcea în pântec,

copilul ce nu se năştea,

neascultând de nici o stea,

neascultând de nici un cântec…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: