Cu toţii plecaseră

Cu toţii plecaseră. Era pustiu.

Şi ceasurile bătură cu spaimă.

Era atât de devreme. Sau atât de târziu.

Şi cuiele sângerau încă-n palmă.

Spinii prinseseră la musteţe fiori.

Aşa de frig era. Şi tăcere.

Stelele să privească se-mbrânceau printre nori.

Şi cuiele atârnau. Tot mai grele.

Deodată, luminând precum soarele dealul,

un cântec se prelinse în iarbă, cu umbrele,

venind de niciunde, ca valul.

Singure, din cer se desprinseră cuiele.

Pe-o furcă de fân lin luna se culcă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: