Cât aşteptam zilele lui august


Bunicului meu, omul ce aş fi vrut să devin

Cât aşteptam zilele lui august, fierbinţi!…

Aburcam, costiş, cu bătrânii cuminţi,

spre Costeşti, înarmaţi până-n dinţi,

cu coase, cu greble, cu furci şi securea,

să-ntrebăm de rouă iarba

şi de frunze pădurea.

Coseam iarba, strângeam cosîtura,

pe o rudă mă suiam pe căpiţă,

să judec, să admir lucrătura.

Se-ncrunta apoi cerul, cădea zăpada cât casa

să-mbrace satul meu ca mireasa.

Văluri de lână se vădeau pe Vlădeasa.

Bătrânii mei mai aruncau câte-un vreascur pe foc.

Mă-ncumetam câteodată să iau câte-o fată la joc

în nopţile când mă strecuram la clacă,

flacăra sălta deodată în şpor,

şi toate îmi păreau veşnice, parcă.

Ah, cât de curând sorocul m-a-nfrânt!

Sub brazi cât am plâns nopţi la rând

când m-au mânat din satul meu sfânt,

să mă fac orăşean, om cu carte,

dar am jurat mereu să ţin ţăranilor parte.

Era satul plin de vlagă, horit de prunci,

anii s-au dumicat, am luptat cum am putut,

n-am uitat niciodată jurăminţile de atunci.

Dar între timp satul meu s-a buimăcit; pesemne

i-au bâzdârat prin ogradă nenorocitele semne…

Bătrânul meu s-a dus în pădure după lemne,

dar a găsit sârmă şi beton în loc de brazi.

Aud că satul meu pustiu de ţărani este azi.

Bătrâna mă aşteaptă în târnaţ şi plânge.

muşchiul nu mai apără pietrele de cerul greu.

Brăcinarul cerului încă o gaică mai strânge.

Atâta m-am războit, m-am zbătut, m-am certat,

vreau să mă-ntorc la coasă, la arat.

Bătrânii mei mi-au lăsat atâta iarbă, atâta prat!

Am stat destul între cărţi, ca un puşcăriaş,

am fost între litere ca un cal necălărit, nărăvaş.

Mâine mă-ntorc acasă, să fiu cel din urmă ţăran.

M-am săturat de vorbe, de fum, de minciuni.

Pământul e singurul adevăr ce îl am!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: