Fără titlu
Tinereţe, foc, ani de patimă,
gândul din cuvânt mi se clatină!
Tinereţe, hoit, cu prieteni hoţi,
unde i-ai ascuns, mai apoi, pe toţi?
Tinereţe, zbor, printre flori şi stele,
unde ai zătrit visurile mele?
Tinereţe, vers, cu ochi verzi de fată,
de te-aş mai trăi, măcar înc-o dată!
Tinereţe, ciob, ai avut vreun rost?
Tinereţe, colb, fost-ai sau n-ai fost?
Văd că ai folosit verbul „a zătri” ,interesant prin însăși faptul că-i atît de puțin folosit și cu origine misterioasă. Eu, cel puțin, l-am mai citit o singură dată aici : http://hroderic.wordpress.com/?s=z%C4%83tri
E acest cuvînt încă uzual în graiul acela studiat de dumneata în cîteva articole mai vechi? Părerea mea neacademică e că vine din substrat, conform paralelelor date de acel om și în special termenii din greaca antică.
Care e opinia ta?
Nu l-am întâlnit în graiul crişan vorbit pe Valea Iadului, dar l-am consemnat curent în zona Lăpuşna (Basarabia). Spre deosebire de “Roderick”, care, să fiu sincer, nu înţeleg prea bine cum îl leagă de radicalul invocat, cred că verbul “zătri” este prefixat (cu “ză-”, frecvent în cuvintele cu “etimologie necunoscută” ca în “ză-bală”). Fără a recurge la artificii PIE, măcar faptul că nu e de identificat în limbile învecinate, mă scuteşte de prea multe dubii în a-l socoti, neacademic şi eu, cuvânt străvechi.
Mulţumesc, din nou, pentru atenţia pe care o acordaţi rândurilor mele. Cu preţuire.
Trebuie să mai fac menţiunea că sensul lui “a zătri” în Lăpuşna este, în general, “a ascunde”: “unde s-or zătrit copiii ăştia?”. Am o altă consemnare: “unde ai zătrit sârniciu?”, la care am cerut explicaţie. Mi s-a răspuns: “zătreşti, adică pui un lucru undeva şi nu-l mai găseşti; când pui ceva bine şi nu-l mai află nici dracu”.