Un debut: ASAF

Încă elev, Andrei-Florin Sărăcuţ-Ardelean (ASAF este pseudonimul acronim sub care şi-a mai încercat pana) îndrăzneşte în lumea literelor cu o plachetă de versuri (Să nu alergi spre infinit fără de mine), marcată de semnele vârstei, mirosind a stânjenei şi toporaşi, dar deloc timid, lăsând să se întrevadă dezvoltări lirice personale, dincolo de jocurile naive la care, suntem convinşi, va renunţa cu timpul. Navigând pe o corabie înaripată, la care a înhămat niscai fluturi, dar şi câteva caleoptere, între lumea satului natal (Remeţi, pe Valea Iadului, în Munţii Apuseni) şi urbanitate (în speţă, cea orădeană, care dă impresia că îi repugnă pe alocuri, indirect), Andrei scrie versuri nu pentru a fi cool, ci pentru a exprima nişte trăiri autentice, netrucate, chiar dacă nu totdeauna tranşate într-o adecvată formulă poetică. Fie că transcrie însingurări şi tristeţi, fie că lasă libere gazelele iubirii, Andrei are calitatea necesară pentru a se lupta cu poezia: foaia albă (sau gândul gol) îi provoacă suferinţă. De aici, şi încercări, poticneli sau verbalizări, dar şi bruioane, miezuri şi sclipiri. Va veni şi vremea rigorii, când Andrei va şti să aleagă lumina din culori. Girăm acest debut, cu speranţa că, prin studiu şi lectură, tânărul de azi, altfel cu destul sâmbure de talent, îşi va cizela vocea, îşi va regla tirul şi îşi va croi drumul propriu printre litere, călare pe un cal alb, pe care-l presupunem nărăvaş.