Ia-ne acasă, Grigore!

bucată dintr-o carte de dialoguri Octavian Blaga – Ion Murgeanu,

încă în lucru

Ion Murgeanu: Am cunoscut mulţi scriitori basarabeni însă din toţi memorabilă va rămâne întâlnirea cu Grigore Vieru la Mărţişorul lui Tudor Arghezi; mi-aduc aminte cum citeam noi acolo versuri, la o şezătoare organizată de Mitzura, era poate în luna lui mai, puţin înaintea lui decembrie 1989, şi, deodată, vedem un om subţirel, un băiat aproape, venind prin curte spre noi, acolo unde pe vremuri fusese tipografia Biletelor de papagal. Atât de simplu şi de direct şi decis: Grigore Vieru de la Chişinău…

Ei începuseră să se mişte cu perestroica şi glastnostul lui Gorbaciov, la noi teroarea ajunsese la paroxism, şi atunci i-am spus eu lui Grigore: Ia-ne acasă, Grigore!

Mare poet, aproape un fenomen, izvorul acela subtil, dintr-o poezie a lui Lucian Blaga, care nu a secat şi nu va seca niciodată, un firicel limpede şi un susur care îngână cea mai haină istorie, căderi de împărăţii şi hotare furate, şi ce durabilă-n limba lui apa limpede, ocrotită de cine ştie ce îngeri sau de însuşi Dumnezeul neamului nostru, căci avem şi noi până la urmă un Dumnezeu, nu-i aşa?

1 Răspuns to “Ia-ne acasă, Grigore!”


  1. 1 Dan 20 ianuarie, 2009 la 7:48 am

    Cei buni se aduna toti acolo sus, undeva…
    Dumnezeu sa-l odihneasca!


Lasă un Răspuns




a

Fundamente

"Ultima mea voinţă Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea ; un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voiesc dar şi hotărât dispun, ca după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele. Câmpeni 20 decembrie 1850" Avram Iancu
Nu ni se potriveşte nici un model extern de civilizaţie: nici cel sovietic, nici cel american, nici cel nipon sau german. Ar fi trebuit să fim lăsaţi să creştem organic, dinlăuntrul nostru. Cred că schema de bază, arhetipal-seminală, a fiinţei noastre se găsea undeva în duhul vechiului sat valah: care sat, murind cu zile, ne-a lăsat de izbelişte, la mijloc de drum, între preistorie şi electronică. Nu avem un pattern, creştem şi descreştem aiurea, după legi haotice, stejari în ghivece, lupi în seminare marxiste, ingineri căutând petrol şi oţel şi negăsind decât cimitire de folclor şi limbă. Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal