Epiharia I
Nu te-am aşteptat, femeie,
şi tu-ai venit nechemată
arătându-mi buza prăpastiei, lată.
Nu mi-am întors o dată capul
înapoi, să nu te pierd, de teamă,
sorbind neogoit din a iubirii
nesecată, dulce zeamă.
M-am despărţit de tine
cum se desparte zeul de oameni.
N-am ştiut cât de bine
cu moartea tu te asameni.
Nu te-am văzut goală şi poate nu trupul ţi l-am iubit.
Nici glasul nu ţi l-am auzit, femeie, vorbind,
doar inima plină, -n bulboane grăbit clipocind.
Paşii ţi i-am semănat până a-ţi afla talpa.
Cu flori te-am îmbrăcat până a-ţi muşca alba
carne; până a te mânca; până a te înghiţi.
Ca zeu, nu ca bărbat, am prins a te iubi.
Ţie, zee, nu femeie, m-am dăruit a mă jerfi.
Din volumul EPIHARII. Oradea: Anotimp, 1997
