Ah, cărnurile obosite,
privirile fugite din orbite,
pacea-adunată-ntr-o căldare
sub timpul negru fără soare
şi fluierele mele toate
prin care vântul lung răzbate,
izbucul meu cu oile,
în lumea cea cu relele,
o, prin păşunea nimănui,
cătând berbecul care nu-i,
cătând berbecul care să
mai ştie drumul spre acasă,
cătând berbecul care cum
să mă petreacă peste fum,
îmblând în căutarea lui
eu sunt ciobanul care nu-i,
eu sunt ciobanul care nu
mai ştie bine unde tu
te-ai însoţit cu lupii răi,
ai făcut lupii fraţii tăi,
ca să mă pierzi pe mine, da,
şi să te-nfrupţi din carnea mea,
pe care scris-a dumnezeu
un vers ce îl cetesc doar eu,
pe care dumnezeu a pus
un deget şi apoi s-a dus.
0 Responses to “Horă lungă”