Greieri şi păpădii

Ah, cărnurile obosite,

privirile fugite din orbite,

pacea-adunată-ntr-o căldare

sub timpul negru fără soare

şi fluierele mele toate

prin care vântul lung răzbate,

izbucul meu cu oile,

în lumea cea cu relele,

o, prin păşunea nimănui,

cătând berbecul care nu-i,

cătând berbecul care să

mai ştie drumul spre acasă,

cătând berbecul care cum

să mă petreacă peste fum,

îmblând în căutarea lui

eu sunt ciobanul care nu-i,

eu sunt ciobanul care nu

mai ştie bine unde tu

te-ai însoţit cu lupii răi,

ai făcut lupii fraţii tăi,

ca să mă pierzi pe mine, da,

şi să te-nfrupţi din carnea mea,

pe care scris-a dumnezeu

un vers ce îl cetesc doar eu,

pe care dumnezeu a pus

un deget şi apoi s-a dus.