Cântec pierdut
Nicicând n-am să pricep de ce
privirea ta se-ntoarce rece
pe lângă mine rece trece
când paşii dintr-o întâmplare
ni se-mpreună-n burgul mare
în burgu-acesta rece-n care
obişnuiam odinioară
să ne iubim într-o cămară!
Sau ne iubeam doar într-o doară?
Obişnuiam odinioară
să ne petrecem într-o vară
ce azi aud c-a fost amară.
Tu ai ales altă cărare.
Parfumul tău de nepăsare
m-a înjughiat şi încă doare.
Dar cel puţin să ştiu de ce
un zâmbet ochiul tău s-aplece
nu poate-atunci când mă petrece…
