Balada călugărului călător
Mergea călugărul cântând,
cântând sucit-alcătuire
şi răsucita devenire
a lucrurilor pe pământ:
Eu sunt călugărul năimit,
nu ştiu de unde am venit,
dar ştiu prea bine unde plec:
la schitul vechi, la schitul vechi!
Nu am nici nume, nici poreclă,
în traistă n-am decât o sfeclă,
şi pantalonii au un crac,
şi nu pot nici să-i mai dezbrac,
şi pitpalac, şi pitpalac.
Dar schitul vechi unde o fi?
Pe drumul alb, şi crem, şi gri,
eu m-am tot dus, fără a şti
pe unde, cum – să pot ieşi
la schitul vechi, şi alb, şi gri.
Sau poate schitul nici nu e…
Cărarea mea tot suie, suie…
Şi pasul meu nu se termină
şi parc-ar prinde rădăcină….
