Greieri şi păpădii

O, greu se lasă cântul dedus! Să ies nu ştiu

nici în jos, nici în sus. Prejmuirile sunt toate

sârmă şi os: nu pot să urc nici în sus, nici în jos!

Cărarea se mută. Cad în abis. Nu-i totul părere?

Nu totul e vis? Ochiul desprinde tăcerea din văi.

În urmă rămas-au hierii cei răi. Turma-i sub trăznet.

Vântul se rupe. Alerg către tine cu pletele ude.

Alerg către tine, amurgul mă cheamă! Tu eşti în mine,

tăcerea mă-ndeamnă! Dulce e miedul, furtună-i cântarea.

Nestrăbătut drumul, abătută cărarea. Lumină nu-i, beznă

nu-i, nici ochi nu mai îi. Aceasta-i ograda lui nimănui:

negre berzele şi nesătulă voinţa. Gândul s-a dus, s-a făcut

ploaie. Poate cândva inima toată o să ne-o moaie!

(prelucrare după Octavian Blaga, N-AM SĂ UIT NICIODATĂ NIMIC ŞI TOTDEAUNA AM SĂ RĂZBUN, Oradea: Cele Trei Crişuri, 1994)