Poetului Ion Murgeanu
O, dar c-o nuia simt cum privirile-mi bete de-atâta
extaz mi-atinge ea, muza! Şi nu-i în mine destulul
de har, nici în dânsa atâta elan, cât să rupem sărutărilor
buza! Alt aed după dânsumi sosi-va, cerca-a el să-nfiripe
iar nebunia de-a scormoni amintirea lui Kylon sau
un cânt mai cu lumină vrea-a el să-nfiripe! Îi va surâde
lui norocul de-a fi ascultat sau pietre mici frunţii-i vor cere
sudoare şi sânge? Va mai fi vreme atunci de cuvânt,
se va mai auzi torsul lirei? Poate alt război ne va cere
pruncii şi alţi perşi vor vrea să ne vândă! Thraci, să fim
una, învie în braţele noastre puterea şi forţă bezmetecă
îngreuneze-ne minţile! Deştepte-se-n noi mânie de zeu,
încolăcească-se braţele noastre într-unul preagreu
şi nimic să ne steie în cale! Lupta s-o dăm de pe-acum,
cârtiţele şi neocaştrii ne fură-nţelepţii, ne ucid zeii!
Să nu-i lăsăm fraţi, ce-i al nostru nimănuia nu dăm
la furat! Veniţi cu toţii, bărbaţi, asemeni lui Kylon să fim,
vrednici cu ura şi cruzi! Să nu ne întoarcem decât triumfând,
pe veştminte cu al lor sânge uzi! Veniţi cu mine, de cânturi lehuzi!
(prelucrare după Octavian Blaga, N-AM SĂ UIT NICIODATĂ NIMIC ŞI TOTDEAUNA AM SĂ RĂZBUN, Oradea: Cele Trei Crişuri, 1994)
0 Responses to “O, dar c-o nuia…”