Ascultă, iubito, cum tace


Deep Creek este numele unui lac din America de Nord. Lake Shore se cheamă o uliţă care urmăreşte conturul lacului. M-am aflat, cu altă vreme în urmă, pentru un sfârşit de toamnă foarte rece, într-o casă de pe Lake Shore Drive, cu numărul 2007. Cu un pas, din casă mă puteam găsi pe apele lui Deep Creek Lake, îngheţate în noaptea aceea în care au căzut toate stelele.

Ascultă, iubito, cum tace Deep Creek!…

Se-aude doar frunza. Şi-ncolo – nimic.

Te-aş vrea lângă mine aici, pe Lake Shore…

Acesta e gândul cu care cobor

pe obrazul de gheaţă a lui Deep Creek.

Se-aude doar frunza şi-ncolo – nimic.

Stelele au căzut în lac, grămadă.

Doar una-i la pândă. Sau… poate-o să cadă…

Doar frunza se-aude. Şi-ncolo – nimic.

Tu nu eşti aproape. Nu ştii de Deep Creek.

Şi-atunci e-ntunerec sau poate doar noapte

Pe Lake Shore Drive, la 2007.

Se-aude doar frunza. Se vede doar dorul.

Doar steaua se vede. Se-aude doar zborul.

0 Răspunsuri to “Ascultă, iubito, cum tace”



  1. Niciun comentariu până acum.

Lasă un Răspuns




a

Fundamente

"Ultima mea voinţă Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea ; un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voiesc dar şi hotărât dispun, ca după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele. Câmpeni 20 decembrie 1850" Avram Iancu
Nu ni se potriveşte nici un model extern de civilizaţie: nici cel sovietic, nici cel american, nici cel nipon sau german. Ar fi trebuit să fim lăsaţi să creştem organic, dinlăuntrul nostru. Cred că schema de bază, arhetipal-seminală, a fiinţei noastre se găsea undeva în duhul vechiului sat valah: care sat, murind cu zile, ne-a lăsat de izbelişte, la mijloc de drum, între preistorie şi electronică. Nu avem un pattern, creştem şi descreştem aiurea, după legi haotice, stejari în ghivece, lupi în seminare marxiste, ingineri căutând petrol şi oţel şi negăsind decât cimitire de folclor şi limbă. Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal